Psihologul Diana Stănculeanu prezintă simptomele tulburărilor emoționale la copii și adolescenți

Copiii se dezvoltă diferit, locuind în medii diferite. De aceea, reacțiile și manifestările lor emoționale sunt diferite. Totuși, există anumite semnale care indică prezența unor afecțiuni emoționale ale copiilor și e important ca părinții să le cunoască pentru a-și putea ajuta copiii, în caz de nevoie.

Psihologul Diana Stănculeanu a oferit informații relevante pe acest subiect în prezentarea cu tema “Cum putem identifica încă de la o vârstă fragedă anumite afecțiuni emoționale ale copiilor și când ar fi cazul să mergem la un specialist”, susținută în cadrul Bloggers & Parenting Conference 2022, care a avut loc vineri, 11, noiembrie, la JW Marriott București.

Diana Stănculeanu este psihoterapeut și expert național în sănătate mintală, colaborând cu mai multe ONG-uri naționale pe strategii de promovare și intervenție în psihologia și psihoterapia familiei. Totodată, este formator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Experiențele de viață care favorizează afecțiunile emoționale ale copiilor

“Sunt câteva experiențe de viață, cu câteva categorii de factori de risc, unii sunt la nivel personal, alții sunt la nivel de sistem de familie, care ar trebui să ne dea de la început acest tip de așteptare: să mă aștept ca copilului meu să nu-i fie foarte foarte bine”, afirmă Diana Stănculeanu.

Ea a prezentat informații dintr-un studiu relevant de sănătate publică, ce a pus în ierarhie 10 experiențe adverse de copilărie, care sunt puternic corelate ulterior cu dificultăți de sănătate emoțională și fizică.

Iată primele 5 experiențe adverse din copilărie, care sunt la nivel personal:

1. Abuzul fizic
2. Abuzul emoțional
3. Abuzul sexual
4. Neglijarea fizică
5. Neglijarea emoțională

Celelalte 5 experiențe adverse din copilărie sunt la nivelul sistemului familial:

1. Violența domestică
2. Consumul de substanțe
3. Un părinte cu tulburări de sănătate mintală
4. Un membru al familiei privat de libertate
5. Divorțul părinților

Citește și:

Ajută-ți copilul să te asculte. 5 tehnici care funcționează, testate de părinți

Cum să crești încrederea în sine a copilului. 8 pași de la psihologul Gabriela Maalouf

Referitor la divorț, psihologul menționează că, “atunci când divorțul survine ca urmare a unor situații de familie mai degrabă abuzive, el tinde să devină un factor mai degrabă protectiv decât un factor de risc. Dar, oricât de sănătos și de bine comunicat și gestionat ar fi divorțul la nivelul sistemului de familie, el produce măcar pe termen scurt niște dificultăți la nivelul copilului.”

Astfel, ne putem aștepta ca acei copii care se confruntă cu una dintre experiențele adverse menționate să aibă dificultăți emoționale.

Potrivit psihoterapeutului, experiențele adverse din copilărie duc la o afectare socio-emoțională și cognitivă, la un risc mai mare ca persoanele să adopte comportamente de mare risc (consum de substanțe în adolescență, intrarea într-un grup problematic cu un stil de viață nesănătos).

“Persoanele care supraviețuiesc mediilor familiale caracterizate de prezența uneia sau mai multe dintre experiențele adverse din copilărie pot să aibă, pe termen lung, dificultăți de sănătate fizică, dificultăți sociale și chiar o diminuare a speranței de viață”, explică specialistul citat.

Cu cât mai multe experiențe adverse trăiește persoana în copilărie, cu atât mai mare este riscul. Cu atât mai mult în România: “Dincolo de 4-5 experiențe adverse bifate în istoricul de viață, aproape cu o probabilitate destul de mare ne putem aștepta să dezvoltăm o astfel de dificultate. (…) Pe caracteristicile de cultură comunitară, socială, de familie din țara noastră, probabil că foarte puțini dintre noi suntem aceia care nu vom bifa măcar o experiență adversă de copilărie în istoricul nostru de viață”, spune Diana Stănculeanu.

Semnale de alarmă care indică faptul că un copil are o suferință emoțională

Potrivit psihologului, semnalele că cel mic se simte rău nu sunt doar la nivel emoțional, ci pe mai multe paliere.

Semnale de alarmă vizibile în rutinele biologice (somn, hrană, eliminare):

Copiii, la fel ca adulții, când nu le este bine, încep să mănânce altfel, să doarmă altfel. Astfel, rutinele biologice sunt primele la care ne ducem să ne culegem informații.

• “Nu mă voi alarma dacă am un bebeluș ale cărui rutine sunt încă în construcție. Este absolut firesc ca, în primele luni din viața noastră, la nivel de rutină, lucrurile să nu curgă lin, să avem dificultăți, deoarece, ca orice rutină, are nevoie de timp, are nevoie de repetitivitate, astfel încât să ajungem la un soi de predictibilitate și de stabilitate”, menționează Diana Stănculeanu.
• În același timp, aproximativ 20% dintre copii au un temperament dificil, manifestând un nivel înalt de disregulare biologică. Sunt acei copii care dezvoltă foarte greu un tipar de somn, de masă, de eliminare și care nu reprezintă semne de îngrijorare.
• Însă, dacă există deja rutine structurate și exersate și, la un moment dat, apare o degradare, o pierdere, o regresie, acesta este un semnal de îngrijorare.

Citește și:

Cele mai frecvente 5 greșeli ale părinților care întârzie ora de culcare a copiilor 

Secretul care te ajută să adormi rapid un bebeluș

Semnale de alarmă vizibile pe palierul fiziologic ce indică o posibilă suferință emoțională a copilului:

Potrivit psihologului, corpul este “casa noastră cu cea mai lungă durată” și el dă anumite semnale atunci când ne este greu din punct de vedere emoțional.

• Somatizarea este acea simptomatologie fizică pentru care medicina pediatrică nu reușește să găsească o cauză organică. În aceste cazuri, “avem ipoteza ca dificultatea fizică să fie expresia, simptomul unui tip de suferință emoțională încă neidentificat, încă nereglat”.
• Afecțiunile somatice pot fi de 4 tipuri: dermatologice, digestive, respiratorii și alergiile
• Agitație, hiperkinezie – sunt acei copii care par să nu stea locului. “Corpul organizează mintea. O minte chinuită are nevoie de un corp care să se miște”, explică psihoterapeutul.
• Lentoare, oboseală permanentă, nivel scăzut energetic – pot fi întâlnite în “antecamera depresiei”
• Tensiune, încordare musculară – o regăsim mult în cazul copiilor foarte isteți care ajung să se confrunte cu anxietate clinică, în care corpul se află permanent în stare de vigilență. Sunt foarte tensionați, specialiștii numindu-i “micii adulți”, deoarece au preocupări asemănătoare cu cele ale părinților lor.

Semnale de alarmă vizibile pe palierul emoțional:

De obicei, aceste semnale ne sar în ochi, datorită dezvoltării emoționale vizibile în anii copilăriei.

“Emoțiile sunt foarte intense și sunt corelate cu comportamente explozive pe care nu prea avem cum să nu le vedem”, explică Diana Stănculeanu.

• Schimbarea bruscă și nejustificată a dispoziției emoționale. Totuși, e important să ținem cont de faptul că, cu cât copiii sunt mai mici, cu atât variabilitatea emoțională este mai accentuată, întrucât ei încă nu își pot regla emoțiile. “Un preșcolar sau un toddler de 2-3 anișori va trăi foarte multe nuanțe emoționale de-a lungul unei zile. Pe de altă parte, un școlar mic, care vine cu răspunsuri emoționale foarte diferite, foarte instabile și destul de slab justificate de context – acolo e important să devin atent și să-mi pun problema ca ceva să nu fie în regulă”, exemplifică psihoterapeutul.
• Stabilitatea dispozițiilor emoționale negative. “Un copil care este în cea mai mare parte a timpului mai degrabă trist, mai degrabă furios, mai degrabă apatic sau mai degrabă cu dezgust, cu neliniște, cu îndoială – deci, să ne uităm la acest platou stabil de emoționalitate negativă”, mai ales într-un context bun, indicând o lipsă de corelație între mediul de viață și răspunsul emoțional (frică, furie, tristețe, apatie, dezinteres, iritabilitate, arțăgos, reactiv, rușine, vinovăție, îngrijorare, neliniște, panică, disperare etc.)
• Labilitate fluctuație emoțională, nejustificată de context sau etapa de vârstă.
• Dispoziție emoțională plată. “Ne așteptăm ca adolescenții și preșcolarii mici să trăiască într-un haos emoțional, – aici e mai degrabă norma decât excepția. Ne așteptăm ca școlarii să aibă cea mai stabilă, uneori plată funcționare emoțională”, face diferența experta în sănătate mintală.

Citește și:

Copilul are comportamente opoziționiste și sfidătoare? Checklist-ul lui Janet Lansbury pentru părinți

Când copilul te lovește. Soluția pas cu pas, de la Laura Markham

Semnale de alarmă vizibile pe palierul comportamental:

“Ne uităm și la ce face sau nu mai face copilul, care să mă poată îngrijora”, spune Diana Stănculeanu.

• Retragere din relații sau din activități chiar și din cele preferate, care îi aduc plăcere, relaxare, împlinire, sau din activitățile lipsite de efort (fără “trebuie”). Înțelegem când copilul spune “N-am chef de școală, n-am chef de teme”. Dar, când spune “N-am chef să mă joc” sau “N-am chef să mă văd cu prietenii mei”, dacă nu are chef de nimic ce îi făcea plăcere înainte, acesta este un semn de foarte mare îngrijorare, avertizează psihologul.
• Izolarea socială
• Plânsul facil sau de neconsolat
• Opoziționismul și protestul (dincolo de etapa de vârstă). Este conform vârstei ca un adolescent sau un preșcolar de 3-4 ani să spună “nu” părintelui. Însă, când avem un “nu” generalizat, e important să ne uităm la calitatea contextului de viață al copilului.
• Comportament agresiv față de alții sau față de sine însuși
• Renunțarea la igiena personală – când copilul nu se mai spală pe dinți, este dezinteresat de felul în care arată, de felul în care se îmbracă
• Consumul de substanțe
• Cufundarea în ecrane
• Masturbarea dincolo de explorare, cu funcție de stimulare sau reglare emoțională – “Fac asta pentru că mă simt rău și vreau să mă simt bine”.

Citește și:

Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

Oana Moraru: „Copiii își schimbă comportamentele când adulții sparg tiparul”

Semnale de alarmă vizibile pe palierul cognitiv:

• Atenția, funcția mnezică, raționament, limbaj. “În momentul în care eu trăiesc stări copleșitoare de frică, de neliniște, de îndoială, în momentul în care sunt în mod de funcționare Fight, Flight, Freeze, în luptă, în fugă sau în îngheț, procesele mele cognitive îngheață. Cortexul copilului și așa este insuficient de imatur și de dezvoltat încât să susțină o funcționare cognitivă stabilă în condiții de nesiguranță emoțională. Așa că, o să avem copii cu deficite atenționale, o să avem copii cu tulburări de învățare sau cu dificultăți în zona motivației școlare nu pentru că nu au o resursă cognitivă foarte bine pusă la punct, ci pentru că mediul în care ei funcționează, acasă sau la școală, aduce un risc, un pericol din punct de vedere emoțional care compromite funcția atențională și pe locul doi funcția mnezică, adică memoria”, afirmă Diana Stănculeanu.
• Verbalizări preponderent negative despre sine, ceilalți, viață, viitor. “Un copil care spune frecvent despre sine că e rău, că e cel mai rău, că nu merită, că nimeni nu îl place, că nimeni nu-l iubește, că viața nu mai are rost, că ceilalți sunt răi, că viața mea nu merită trăită – (…) când aceste verbalizări sunt stabile și pregnant negative, este un alt semnal care să ne îngrijoreze”.
• Gânduri de moarte și de suicid

Diana Stănculeanu face câteva precizări importante pentru părinți despre semnalele enumerate mai sus

1. Simpla prezență ocazională a unora din semnalele de mai sus nu este suficientă pentru a pune un diagnostic.

2. Emoțiile copiilor reacționează la mediul lor de viață. De cele mai multe ori, dacă mediul se însănătoșește, și copilul se însănătoșește.

3. Simptomele sunt considerate problematice dacă:

• Reprezintă o schimbare în viața copilului, o modificare față de nivelul anterior de funcționare
• Persistă – apar timp de cel puțin 2 săptămâni
• Cauzează dificultăți semnificative în relaționarea cu alți copii, cu familia, scade performanța școlară
• Sunt “nemotivate” sau “slab motivate” – nu se datorează unor evenimente de viață (traumă, abuz, pierderea unei persoane dragi etc., unor boli, consumului direct de medicamente sau alte substanțe

Citește și:

Ce înseamnă educație emoțională sănătoasă? 9 abilități emoționale de care au nevoie copiii

Dr. Shefali Tsabary: „Nu există comportament rău al copiilor”. Ce se întâmplă de fapt când copilul are comportamente neplăcute

Tulburări emoționale frecvent diagnosticate la copii

La finalul prezentării sale, Diana Stănculeanu a prezentat care sunt cele mai frecvent diagnosticate tulburări de sănătate mintală la copii și adolescenți.

1. Tulburările de Spectru Autist – TSA

Referitor la Tulburările de Spectru Autist – TSA, psihologul spune că dorește ca toți părinții să știe că avem screening național la 12 luni și la 24 de luni. Potrivit acesteia, “fiecare părinte ar trebui să-i ceară medicului de familie sau medicului pediatru să facă acest screening pentru copii atât de repede pentru această tulburare în care intervenția precoce este crucială”.

Totuși, nu orice copil care seamănă a copil autist e un copil cu autism, clarifică expertul în sănătate mintală.

Astfel, simptome de autism pot apărea din cauza substimulării la nivel de relație directă și contact fizic. “Copiii au nevoie să fie priviți în ochi, au nevoie să fie stimulați, au nevoie să fie luați în brațe, avem nevoie de contactul direct corp pe corp”, precizează psihologul.

Potrivit acesteia, copiii nu au nevoie de ecrane la vârste mici: “O stimulare excesivă cu ecranele la vârste mici (…) pune la risc cele mai multe dintre achizițiile fundamentale ale primilor doi ani de viață și face ca un copil cu mult ecran sau fără interacțiune directă să pară că are autism fără să aibă o tulburare de spectru”.

Un copil NU este autist atunci când:

• Face contact vizual
• Zâmbește
• Are interes interes față de mediul înconjurător și față de explorare
• Reciprocitate în comunicare
• Atenție comună
• Caută proximitatea adultului
• Semnalizează nevoile prin plâns sau prin protest

Citește și:

Părintele-alchimist: Cum transformăm tensiunea în iubire atunci când copilul nu ascultă

Copilul greșește și criticile nu ajută? Cu ce să înlocuiești critica pentru a-i schimba comportamentul

ADHD (impulsivitate, inatenție, hiperkinezie)

“Nu acceptați un astfel de diagnostic înainte de 3-4 ani neam! Oricine v-ar spune, hiperkinezia fiziologică este un aspect de dezvoltare naturală. Copiii mici sunt făcuți să se miște, să nu stea locului, așa li se dezvoltă creierul. Deci, până în 3 ani, acest aspect de hiperkinezie este mai degrabă unul natural”, îi avertizează experta citată pe părinți.

În ceea ce privește dezechilibrul dintre atenția involuntară și cea voluntară, Diana Stănculeanu spune că e normal ca atenția voluntară să fie redusă la copiii mici și la cei preșcolari. În acest context, ea atrage atenția asupra utilizării ecranelor, care reprezintă “cel mai stimulant mediu de dezvoltare pe atenția involuntară pe care o avem oricum de la naștere.”

Pe de altă parte, continuă specialistul, tot tabloul clinic al ADHD (impulsivitate, inatenție, hiperkinezie) este prezent în reacție la traumă, la pierdere, la doliu, în cazul copiilor cu tulburare de anxietate.

În aceste cazuri, părinții trebuie să ceară specialiștilor diagnostice diferențiale făcute cu foarte multă responsabilitate, “pentru că o tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție ADHD va cere medicație, un tablou clinic similar ADHD-ului, dar care vine pe fond de traumă va cere psihoterapie. Mecanismele de intervenție sunt diferite.”

Citește și:

Stresul afectează sănătatea. 5 pași pe plan emoțional pentru a întări imunitatea copilului

Cum pui capăt unui conflict cu copilul în 5 minute. Soluția părintelui conștient

Tulburarea de opoziționism cu provocare

Tulburarea de opoziționism cu provocare este o altă tulburare prezentă la copiii mici și se referă la copiii “care îl iau pe nu în brațe”.

Însă, acest diagnostic nu se pune la 3 ani, “când nu în brațe este etapă de vârstă”, precizează psihoterapeutul.

Potrivit acesteia, în aceste cazuri, e nevoie să verificăm calitatea relației, “pentru că o relație părinte-copil încărcată excesiv de reguli, norme, limite, cu multă frustrare, cu mult răspuns pe furie, aduce mult opoziționism care este, însă, o consecință a felului în care se structurează relația dintre adult și copil”.

Tulburările de anxietate

Sunt mai multe tipuri de tulburări de anxietate:

• Anxietate de separare – e prima care intră în viața noastră
• Anxietate generalizată
• Anxietate socială
• Fobii specifice, somatoforme

E important să ținem cont de fricile naturale ale copilăriei mici: frica de întuneric și frica de a sta singur.

Potrivit psihoterapeutului, tablourile clinice ale multora dintre tulburările de anxietate sunt similare reacțiilor pe care copiii le pot avea la experiențe precum: pierdere, separare, divorț, boală în familie, plecarea unui părinte în străinătate, părinți absorbiți de propriile cariere, părinți care au așteptări de performanțe academice de la copiii lor, care golesc relația de conectare și de partea emoțională.

“Din 100 de copii care primesc un diagnostic de anxietate, pe 85% dintre ei îi vom regăsi ulterior cu un diagnostic de depresie”, precizează Diana Stănculeanu.

Depresie

• Simptomele de depresie la copii pot reprezenta o reacție la context. Pot fi o reacție de doliu
• Trebuie analizat istoricul copilului de traumă, de pierdere, de abuz sau de bullying
• Stare de iritabilitate

Citește și:

11 semnale de alarmă pentru părinți care ar putea indica depresia la copii

9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]

Petronela Rotar: Dacă mamele nu tratează depresia, copiii lor vor avea nevoie de psiholog

Dacă dorești să vizionezi prezentarea psihologului Diana Stănculeanu la Bloggers & Parenting Conference 2022, iată înregistrarea video:

Sursa foto: Facebook Bloggers & Parenting Conference

Dacă dorești să afli mai multe despre cum îți poți ajuta copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR