Proiectul privind susținerea orelor de educație sexuală în școlile din România a fost aprobat de Parlament. Proiectul a trecut, astăzi, de Camera Deputaților, urmând să fie promulgat de președinte.
Astfel, deputații au adoptat proiectul de modificare a legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, stabilind că în școli se vor derula sistematic programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor, transmite Agerpres.
Aceste programe vor fi susținute începând din clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinților.
Proiectul a fost adoptat cu 224 voturi „pentru”, unul „contra” și 49 de abțineri.
Deputații au decis să admită în parte cererea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Legea prevede posibilitatea desemnării drept persoană care să asigure creșterea și îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul III, și a altor persoane față de care copilul a dezvoltat relații de atașament sau s-a bucurat de viață de familie. Totodată, legea mai prevede redefinirea serviciilor de tip rezidențial, precum și instituirea unei indemnizații lunare de sprijin pentru familia sau persoana care a primit în plasament sau este tutore al unui copil, pe perioada în care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului.
Inițial, textul adoptat de Parlament prevedea că în unitățile școlare se derulează sistematic, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară.
În cererea de reexaminare se arăta că, prin introducerea sintagmei „educație pentru viață, inclusiv educație sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educației pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea educației naționale nr.1/2011.
De aceea, deputații au reformulat textul: „derularea sistematică în unitățile școlare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”
„Nu avem nevoie de sexualizarea copiilor”
În cadrul dezbaterilor, deputatul AUR Alin Coleșa a afirmat că nu este nevoie de „sexualizarea copiilor”.
„Avem nevoie de libertate, nu de ideologie, avem nevoie de libertatea de a ne alege cum ne creștem copiii. Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenți, de sexualizarea lor într-un cuvânt. O astfel de educație ar trebui să aibă la bază niște concepte sănătoase, ar trebui să fie încurajați să diminueze nevoia de atracție fizică prin promovarea sportului, tot felul de pericole care există în mediul digital legate de aceste aspecte”, a declarat Alin Coleșa.
România, pe primul loc în UE la numărul de mame minore
La rândul său, deputata USR Simina Tulbure a afirmat că țara noastră se află pe primul loc la numărul de mame minore în UE și avem nevoie de educație sexuală în școli.
„Trebuie să vorbim acum despre educația sexuală, nu sanitară. Trebuie să vorbim despre sex într-o țară în care suntem numărul unu la mame minore. Suntem în topul țărilor din UE unde violența domestică există în familii. Trebuie să discutăm despre consimțământ, pentru că elevii noştri nu cunosc ideea de consimțământ. Așadar, nu înțeleg de ce să vorbim de educație sanitară într-o țară în care suntem în spatele UE pentru că nu suntem la curent cu ce se întâmplă cu elevii noștri, care învață despre sex la internet, la filmele porno, când noi ar trebui să avem oameni specializați în școli care ar trebui să vorbească despre educație sexuală”, a susținut Simina Tulbure.
Apoi, deputata PNL Mara Calista a precizat că dezbaterea pe această temă ar trebui să aibă loc, deoarece sunt multe mame minore în România, boli cu transmitere sexuală la copii sub 15 ani și cazuri de violență domestică cu minore.
„Una citim, una sunt recomandările și alta sunt realitățile în care trăim”, a declarat Mara Calista.
„Suntem o țară democratică, dar și o țară creștină”
La rândul său, deputatul Miroslav Merka a adus în discuție faptul că România este o țară democratică, fiind în același timp „o țară creștină”.
„Vorbesc în calitatea mea de părinte proaspăt. (…) În cadrul orelor de dirigenție, am avut obligația să pregătim copiii, părinții pentru așa ceva, pentru aceste activități neprincipiale. Să fim serioși! Credeți că Europa reprezintă tot ce e bun? Cred că vă uitați prea mult la o Europă care se cam schimbă. Suntem o țară democratică, dar și o țară creștină. Eu nu aș dori să văd copilul meu educat mai mult decât o face părintele”, a argumentat Miroslav Merka.
Iar deputatul PSD Adrian Solomon a spus că acest proiect se referă, în principal, la drepturile copilului și adoptarea lui trebuie să fie cât mai rapidă.
„De prea mult timp așteaptă acest proiect să intre în dezbatere și să ia drumul promulgării. Este o reexaminare trimisă de președintele Iohannis încă din august 2020. (…) Reexaminarea se referă doar la un articol care, iată, ce pasiuni naște. Să lăsăm pasiunile astea marginale pentru că proiectul este despre drepturile copilului și nu despre ce se învață la școală”, a afirmat Adrian Solomon.
Psihologul Gáspár György vorbește despre două nevoi importante ale copiilor
Relația părinților sau a educatorilor cu copiii devine sănătoasă și constructivă abia după ce adulții își conștientizează bagajul emoțional de răni și traume pe care îl cară în spate din propria lor copilărie. Până atunci, durerea adultului se poate activa oricând, inclusiv din cauza unor aspecte de suprafață cum ar fi rezultatele școlare sau comportamentul.
„Ca părinți sau îngrijitori pretindem iubire copiilor din viața noastră, sperând (inconștient) că astfel ne vom satisface golurile afective dobândite în propria copilărie”, scrie psihologul și psihoterapeutul relațional, autorul Gáspár György, într-o postare pe contul său de Facebook.
El dă câteva exemple de convingeri de viață, dar și manevre psihologice, prin care adulții își satisfac (implicit) nevoia de apreciere, afecțiune și importanță:
„Trebuie să iei coroniță și premiul întâi!”
„Trebuie să mănânci tot din farfurie!”
„Trebuie să mă asculți!”
„Trebuie să îți păstrezi hăinuțele curate!”
Durerea și trauma sufletească ne orbesc pe toți
Potrivit specialistului, numeroși adulți iau personal refuzul copilului de a face ce i se cere: „Dacă copilul refuză să execute o solicitare, dacă nu se conformează doleanțelor sau alege să procedeze diferit – luăm totul personal, îl percepem ca fiind răuvoitor, lipsit de respect și vrednic de o pedeapsă zdravănă”.
De altfel, nivelul de educație și de cunoștințe al părinților nu are importanță, deoarece „toate acestea se petrec și în familiile cu părinți iubitori, cu bunăstare materială sau cu înalte studii academice; pentru că durerea și trauma sufletească ne orbesc pe toți – indiferent de gen, statut sau imagine socială”.
Gáspár György subliniază diferența dintre a ne dori să vedem rezultate bune la copiii noștri pentru a ne bucura de șansele lor la un viitor mai bun, pe de o parte, și reacția emoțională dramatică la rezultatele proaste ale copilului ca răspuns la trecutul nostru traumatic, pe de altă parte.
„Este un aspect să ne dorim (ca în rolurile lor de elevi) să treacă cu bine peste examene și evaluări, să-și dovedească competența și să-și aștearnă un viitor. Dar dacă lucrurile stau altfel și rezultatele nu sunt cele dorite, reacționăm nu la situația actuală (pentru că dacă ar fi vorba despre prezent, nu am dramatiza atât de mult), ci la trecutul nostru traumatic. Ni se stârnesc furtunile emoționale, iar trecutul ne umbrește prezentul”, explică psihoterapeutul relațional.
„Notele, hainele curate sau comportamentele noastre nu oglindesc esența a cine suntem”
Conform acestuia, „notele, hainele curate sau comportamentele noastre nu oglindesc esența a cine suntem”. Acestea sunt doar aspecte superficiale și de suprafață. Acest lucru este valabil atât în cazul adulților, cât și în cazul copiilor.
În aceste condiții, Gáspár György atrage atenția asupra a două nevoi importante ale copiilor:
1. Copiii au nevoie să-i cunoaștem pe interior, pentru a putea să le descifrăm corect comportamentele vizibile la exterior
2. Copiii au nevoie să le fim alături atunci când se întâlnesc cu eșecul, să le oglindim valoarea interioară, să le transmitem că aspectele de suprafață nu egalează frumusețea și puterea lor invizibilă
Doar că, pentru a ne putea conecta cu adevărat cu copiii, pentru a le putea fi alături așa cum au nevoie, e necesar să parcurgem propriul proces de conștientizare și lucru cu sine:
„Până când nu ne vom accepta propria durere sufletească și nu ne vom conștientiza bagajele invizibile pe care le cărăm în spate, nu vom putea vedea nici zbuciumul în care se pierd copiii din familia, clasa sau comunitatea noastră”, precizează cunoscutul psiholog.
Totodată, el oferă un indiciu important pentru a fi folosit de către părinții deschiși să privească în sufletul lor cu sinceritate: „Cu cât punem mai multă valoare pe aspectele vizibile și de suprafață, cu atât s-ar putea să fim mai flămânzi afectiv, spiritual și relațional.”
Cu alte cuvinte, părinții care pun un mare accent pe aspectele de suprafață pe care le observă la copiii lor sunt cei care au cea mai mare nevoie de lucru cu sine pentru a-și acoperi golurile emoționale formate în propria lor copilărie.
În fiecare duminică, psihologul Gáspár György discută cu Mirela Retegan, fondatoarea Gașca Zurli, despre subiecte importante în educația copiilor la emisiunea „Antrenorul Părinților”, difuzată de Radio Europa FM.
Dacă rezonezi cu abordarea lui Gáspár György, s-ar putea să-ți dorești să afli mai multe despre cărțile sale:
Nu putem jeli ceea ce nu ne permitem să simțim. Cu alte cuvinte, pentru a ne încheia copilăria dureroasă, ne mai rămâne să simțim trăirile înghețate ale copilului abandonat din noi. Și să ne reamintim că toate acele lucruri care nu s-au întâmplat – grija, atenția, prețuirea și protecția – pot fi, pentru sufletul copilului, la fel de dureroase precum cele care s-au întâmplat – abuzul, respingerea, indiferența și violența.
„Cartea îmbină perspicacitatea clinică și inteligența analitică, fiind o neprețuită sursă de informații pentru cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, dar mai ales pentru părinți. O recomand cu căldură”, spune Dr. Frank M. Dattilio, profesor asociat în Departamentul de Psihiatrie al Școlii de Medicină de la Harvard, specialist în terapie cognitiv-comportamentală.
În această carte, „psihologia științifică și narațiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieții. Am pornit la drum cu intenția să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simțirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile și destinul lor. Un „el“ și o „ea“, la fel ca noi toți – cu îndoieli și frici, cu amintiri dureroase și regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet și măști care ascund traume. Apoi am realizat că, în narațiunea acestei cărți, am cuprins nenumărate povești auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâșietoare și am aprins flacăra curajului și a asumării. Vei găsi în paginile cărții, o sumă de învățăminte. (…) O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de știință din zona psihologiei relaționale și a psihogenealogiei”, spune autorul despre această carte.
Suntem oameni și avem nevoie de un spațiu interior în care să ne simțim în siguranță, în care să ne refugiem pentru scurt timp, ca mai apoi, ghidați de curaj, compasiune și conectare, să revenim în lumea exterioară pentru a ne trăi viețile din plin. Această carte te poate ajuta să descoperi că dincolo de emoții, gânduri și provocările vieții nu se află sfârșitul lumii, ci chiar începutul ei.
Starea de prezență conștientă ne ajută să vedem ceea ce este invizibil – durerea noastră. Iar când îți vezi durerea, este greu să mai fugi de tine. Atunci începe vindecarea și pornești pe calea care te duce spre adevărata pace interioară.
Cartea este un ghid – personal și practic în același timp – pentru a ne îmbrățișa temerile, îngrijorările și durerea. Astfel, purtați de starea de prezență conștientă, ajungem la Sinele nostru real.
„Cartea este o pledoarie pentru reciprocitate, autorul folosind teorii explicative și date științifice, experiențe personale – dând cărții nuanțe convingătoare preluate din capitalul relațional personal – amintind mereu nevoia de a lupta pentru construirea și menținerea unei vieți sănătoase de relație. (…) Gaspar Gyorgy a ales iubirea, cea mai delicata, misterioasă, complicată și dificilă realitate a domeniului relațiilor. El se definește ca fiind un „reparator”, doritor de a evalua, verifica și ajusta relațiile, cerând în psihoterapia de cuplu pe care o practică luciditate și dorința de schimbare spre bine. Cartea lui este dedicată celor care ajung să creadă/știe că o relație trebuie cultivată cu multă grijă pentru că altfel, asemenea unei plante, ea se usucă și piere”, spune despre această carte Aurora Liiceanu, doctor in psihologie și autoare a volumului „Ea și El. Biografia unei relații”.
Află unde se termină competiția sănătoasă și începe competiția toxică
A fi competitiv nu este ceva negativ sau pozitiv în sine. Însă, competiția poate deveni toxică în anumite condiții. În acest articol, discutăm despre cum se manifestă competiția toxică în rândul copiilor.
E important să știm să facem această diferență, deoarece în mediul școlar din România se pune, în general, un accent mare pe note, pe diplome, pe rezultate. În plus, modul în care multe cadre didactice îi motivează pe copii au ca efect mai degrabă creșterea nivelului de stres decât dorința de a evolua și creșterea încrederii în sine a elevilor.
Dezbaterea recentă legată de propunerea de renunțare a premierilor la final de an școlar a readus în discuție subiectul competiției în rândul copiilor.
Este un subiect delicat, mai ales că numeroși părinți susțin premierile la final de an școlar pentru a-i încuraja pe copiii silitori.
Din punctul meu de vedere, e important să clarificăm care este limita de la care competiția devine toxică. Știind ce efecte are competiția toxică asupra copilului pe termen scurt și pe termen lung, putem avea o atitudine mai nuanțată față de acest subiect.
Desigur, lucrurile enumerate mai jos nu se întâmplă în toate familiile, în toate grupele de grădiniță și în toate clasele din școli. De aceea, e important să observăm și să știm că, acolo unde se întâmplă, avem de-a face cu competiție toxică.
Contrar opiniei unor persoane, acest gen de competiție distruge încrederea în sine a copiilor, îi face să caute validările din exterior și să se definească prin rezultate.
9 semne cum se manifestă competiția toxică în rândul copiilor:
1. Competiția toxică induce frică și stres
Atunci când o persoană percepe o amenințare la adresa sa, în corpul său se declanșează automat răspunsul la stres. Cercetătorii au descoperit în total patru tipuri de răspuns la stres:
Luptă (Fight)
Fugă (Flight)
Înghețare (Freeze)
Încercarea de a mulțumi pe cineva pentru a evita conflictul (Fawn)
Atunci când creierul resimte o situație stresantă, el declanșează secreția hormonilor stresului: adrenalina, noradrenalina și cortizolul. Acestea determină organismul să se mobilizeze pentru a face față pericolului. Lucru perfect normal în cazul unui pericol real, punctual, cum ar fi atacul unui animal sau al unei persoane pe stradă.
Dezechilibrele apar atunci când frica și stresul devin stările obișnuite pentru copii la școală sau chiar în familie. Atunci, apare riscul real de apariție a unor boli fizice și dezechilibre psiho-emoționale.
Putem afirma că avem de-a face cu competitivitate toxică atunci când copilul acționează din frica de a nu primi o notă mică sau de a nu fi certat de profesori sau pedepsit de părinți pentru rezultatele slabe obținute.
Stresul continuu reprezintă un consum mare de resurse psiho-emoționale pentru un copil. Din acest motiv, îi rămâne mult mai puțină energie pentru a învăța. Eforturile sale sunt dedicate evitării pericolului.
Un copil aflat care simte frică și stres nu poate performa la capacitate maximă, chiar dacă părinții și profesorii îi întrezăresc talentele și abilitățile. Abia după ce iese din starea de stres și revine într-o stare de calm și siguranță, poate să-și manifeste curiozitatea și să-și folosească energia în procesul de învățare.
2. Competiția toxică se bazează pe comparația cu alte persoane
Știm că fiecare om este diferit. Fiecare dintre noi avem anumite talente, anumite abilități, anumite capacități. Tu ești singura persoană din lume care are fix această combinație de trăsături, rafinate de experiențele tale personale.
Este valabil și în cazul copiilor. Fiecare dintre ei are propriile sale talente, interese, abilități și capacități manifestate sau latente. Este firesc ca la anumite probe și materii să exceleze unii copii, iar la altele alți copii.
Atunci când părinții, educatorii și profesorii pun presiune pe copii să aibă rezultate la fel de bune, așa cum le au unii copii, apare comparația. Cu atât mai mult atunci când anumiți copii sunt dați drept exemplu de succes. Toți ceilalți se simt mai puțin buni, insuficienți, poate chiar incapabili.
Poate că unii copii vor fi motivați să demonstreze că sunt și ei cel puțin la fel de buni. Ce stă la baza motivației de a face asta? Singura motivație sănătoasă este interesul personal pentru acel domeniu. Adică, motivația intrinsecă.
Motivația este nesănătoasă atunci când vine din:
Invidie
Nevoia de a fi primul, de a câștiga
Incapacitatea de a tolera frustrarea nereușitei și de a o gestiona
Nevoia de a umili pe cineva pentru a se simți superior
Nevoia de a obține aprobarea și iubirea unor persoane (cadrul didactic, părinții)
Nevoia de a-și întreține imaginea de sine
Ca părinți, e important să știm că fiecare copil este unic și minunat în felul său. Fiecare copil poate deveni un adult de succes, cu condiția să beneficieze de îndrumarea adecvată începând din familie, apoi din instituțiile de învățământ.
Cu susținere și iubire, îți poți ajuta copilul să înțeleagă că este normal ca oamenii să fie diferiți și să-și aleagă diferite domenii în care să-și exprime talentul și să exceleze. De aceea, comparația cu alți copii nu doar că nu ajută, ci dimpotrivă, generează presiune, invidie, frustrare și conflicte între copii.
Iată un meme despre educație care ilustrează cât de relevantă este comparația copiilor:
Sursa: educationworld.com
3. Competiția toxică întreține convingerea că scopul este de a câștiga
Dacă am face un sondaj în rândul părinților, întrebându-i în ce măsură ar fi de acord ca, în timp, copiii lor să devină adulți capabili să „calce pe cadavre” pentru a-și atinge scopurile, cel mai probabil, majoritatea răspunsurilor ar fi un NU ferm.
Înainte de adulți de succes, ne dorim să educăm adulți cu standarde morale. Iar presiunea pe rezultatul final și lauda rezultatului final le transmite copiilor că tot ce contează este rezultatul final. Că tot ce contează e să câștige cu orice preț, să primească diploma sau premiul I.
Când copilul învață asta, nu mai contează dacă trișează, copiază sau minte pentru a câștiga. Și nici dacă lovește în alte persoane desconsiderându-le, umilindu-le sau fiind agresiv. Tot ce contează este să obțină cel mai bun rezultat.
Rezultatul devine mai important decât relațiile cu cei din jur și mai important decât normele morale.
Ce se întâmplă, însă, când copilul care are această abordare pierde? E firesc să se întâmple și asta uneori. În acest caz, copilul va simți pierderea sau lipsa diplomei ca pe un eșec profund. Chiar poate simți că, din moment ce a ratat premiul cel mare, el ca persoană nu mai valorează nimic, nu merită să fie iubit așa cum este.
4. Competiția toxică formează oameni care își bazează imaginea de sine pe validările din exterior
Aceasta este una dintre consecințele cele mai dăunătoare pe termen lung, deoarece îi blochează pe copii în dependență emoțională.
Atunci când părinții, educatorii și profesorii pun accent pe note, pe diplome și pe rezultate, copilul învață că este bun și merită să fie iubit și apreciat doar atunci când primește aceste rezultate de la cineva din afara lui.
În aceste condiții, copilului îi lipsește contextul în care să își formeze reperele interioare pe care să-și sprijine imaginea de sine. Dacă și-ar baza imaginea de sine pe repere interne, copilul ar avea o putere interioară care nu ar fi diminuată de o notă sau de lipsa unui rezultat.
Însă, urmărind rezultatul, câștigul, copilul învață că este bun doar atunci când are rezultate bune confirmate de cineva din exterior (părintele, învățătoarea, ulterior partenerul de cuplu, șeful etc.). Practic, persoana e prinsă în capcana goanei după validările din exterior. Limitele acestei strategii se văd atunci când rezultatul nu este obținut și atunci când relația se deteriorează și validarea nu mai poate fi obținută.
5. Competiția toxică îi învață pe copii să se definească prin rezultatele obținute
Oamenii au tendința să se identifice cu aspectele pozitive din viața lor și să ignore aspectele care nu le plac. Astfel, un bărbat care are succes la birou în funcția de director de departament poate prefera să dea ordine și acasă soției și copiilor, nereușind să iasă din rolul de șef în care se simte atât de bine.
Atunci când copiilor li se induce ideea că rezultatele obținute sunt foarte importante, ei încep să se definească prin acele rezultate.
„Eu sunt cel mai bun elev din clasă.”
„Eu sunt un fotbalist bun.”
„Eu sunt olimpic la matematică.”
Fiecare dintre contextele de mai sus este valabil într-un anumit moment al vieții copilului. E posibil ca, peste 6 luni sau 2 ani, să nu mai fie valabile. Și atunci? Copilul va fi nevoit să-și caute un nou rol prin care să se definească sau să se agațe de rolul cunoscut, blocându-și curiozitatea și nevoia de a explora alte roluri și alte activități.
Atunci când persoana își sprijină imaginea de sine pe rezultatele vizibile și nu reușește să le obțină, atunci toata viața se poate nărui. La propriu.
În septembrie 2011, un elev, care era printre cei mai buni din clasă, s-a sinucis din cauză că a picat și a doua sesiune a Bacalaureatului. Deși a luat 9 la română, faptul că a luat 4,35 la matematică l-a determinat să-și pună capăt zilelor.
Acesta e cel mai mare risc când copiii încep să se definească prin rezultate. În lipsa rezultatelor, simt că viața și-a pierdut sensul.
Așadar, „Cine ești tu dincolo de rezultatele tale?”, „Cine ești tu dincolo de ceea ce spui și de ceea ce faci?”– sunt întrebări pe care merită să le abordezi împreună cu copilul tău/copiii tăi.
6. Competiția toxică întărește convingerea că viața este o luptă
Știi că „Viața este o luptă”este o convingere, nu? Ca orice convingere, ea funcționează ca un filtru. Persoanele care au această convingere filtrează realitatea, evidențiind exact acele persoane, contexte, situații care validează această credința. Astfel, persoanele care cred că viața e o luptă ajung să lupte pentru dorințele și nevoile lor, văd în jurul lor mulți alți oameni care luptă, se chinuie, se zbat pentru a reuși. Iar asta le întărește și mai mult credința.
Faptul că există moduri mai relaxate și mai sănătoase de a aborda viața le scapă persoanelor care cred că viața e o luptă doar din motivul că au această credință.
Dacă și tu crezi că viața e o luptă, mă întreb dacă nu ți-ar plăcea și ție să trăiești și să acționezi cu mai multă relaxare, să realizezi mai ușor ce îți propui, fără atâta stres și chin? Ai vrea, dacă ai ști că poate fi posibil?..
Și te poți gândi acum dacă știi pe cineva, dintre cunoștințele tale sau din mass-media, care trăiește cu relaxare, care acționează cu bucurie și cu entuziasm și are rezultate bune? Oricum ar fi, te poți deschide să observi de acum încolo mai multe persoane și contexte de a acționa cu relaxare, cu bucurie.
Ca părinți, preferăm să le transmitem copiilor noștri convingerea că viața este frumoasă, ușoară, că putem reuși împreună, că putem trăi în relaxare, în bucurie.
Și nu vrem să ne creștem copiii în spiritul credinței că viața este o luptă, deoarece asta îi va face să caute contexte în care să lupte, să le fie greu în toate domeniile vieții lor – profesional, în relații, chiar și în relația cu ei înșiși.
7. Competiția toxică naște lipsă de empatie
Să vrei să câștigi și tu, și colegul tău poate fi posibil doar atunci când este încurajat lucrul în echipă. Însă, atunci când există un singur loc I, un singur finalist, sau doar câteva locuri de onoare la care râvnesc zeci de copii, cel mai probabil, cei mici se vor concentra pe propriul rezultat, fără să le pese prea mult să-și ajute colegii să obțină rezultate mai bune. Asta ar însemna să le fie amenințată propria poziție.
Nu de puține ori, colegii frustrați ai copiilor lăudați de profesori și ai angajaților model le înscenează acestora din urmă situații compromițătoare cu scopul de a le scădea rezultatele și de a elibera locurile de onoare pentru ceilalți.
Avem de a face cu competiție toxică atunci când copiilor nu le mai pasă de binele celuilalt, nu le mai pasă de cum se simte cel care a rămas în urmă sau, mai mult, când îi mai dă un brânci pentru a fi sigur că nu se mai ridică de jos până se termină proba.
8. Competiția toxică pune propriul orgoliu mai presus de binele comun
Unul dintre scopurile părinților în educația copiilor lor este să educe copii altruiști, nu egoiști. Când adulții pun un accent mare pe rezultate, acestea devin mai importante pentru copii decât binele comun.
Să aibă dreptate devine mai important decât să rezolve o problemă care îi afectează pe toți.
Să se acționeze după propriile reguli este mai important decât să se încerce mai multe soluții propuse de alte persoane.
Dacă ai experiență de lucru într-un colectiv, cu siguranță, ai cunoscut colegi care refuzau să admită că au greșit chiar dacă dorința tuturor era doar să rezolve problema apărută, fără să-i judece. Sau care, în momentul în care nu făceau toți ca el, se retrăgea din echipă.
Astfel, competiția toxică pune accent pe reușita individuală, în defavoarea echipei.
9. Competiția toxică îi face pe copii neîncrezători, evitând să încerce lucruri noi
A încerca ceva nou înseamnă să o iei de la zero într-o anumită arie. Iar asta presupune să-ți asumi riscul că nu vei obține cel mai bun rezultat. Cel puțin nu din prima încercare. Ceea ce este greu de suportat de către o persoană pentru care rezultatul contează pentru validarea valorii de sine.
De aceea, copiii cărora li se cere să livreze rezultate și care au învățat să-și sprijine imaginea de sine pe rezultate preferă să evite orice context care ar putea duce la un eșec. Preferă să nu încerce activități noi, rămânând în zona de confort, unde știu cum pot obține rezultate bune. Ei nu doar că nu mai au încredere că ar putea reuși, ci refuză să-și dea șansa de a încerca.
De unde știm, însă, că un nou domeniu pe care copilul refuză să-l încerce nu este acel domeniu de care s-ar putea îndrăgosti și în care ar putea face performanță ușor? Însă, neîncercând, nu are cum să afle niciodată.
***
Aceste 9 aspecte descrise mai sus ne pot ajuta să deosebim care sunt contextele familiale sau sociale în care se manifestă competiția toxică.
Subliniez din nou că acestea nu sunt prezente în fiecare familie și în fiecare clasă la școală. Sunt mulți părinți, educatori și cadre didactice care reușesc să construiască motivația interioară și încrederea în sine a copiilor și care îi învață pe copii să fie altruiști și să lucreze în echipă, spre binele comun.
Într-un articol viitor, voi aborda în detaliu ce înseamnă competiția sănătoasă care stimulează copiii și care susține motivația intrinsecă și dezvoltarea încrederii în sine a copiilor.
Până atunci, te invit să împărtășești, într-un comentariu, dacă tu sau copilul tău v-ați confruntat cu situații de competiție toxică și ce efecte ai observat.
Dan Oros este directorul de Marketing la Google și YouTube România
Dan Oros are 32 de ani și, din 2017, este director de marketing la Google și YouTube România. Anul acesta, a fost inclus în Topul Capital al celor mai buni manageri din țara noastră.
Nici notele, nici diplomele nu au avut relevanță în viața reală, afirmă Dan Oros:
„Am fost un elev de nota 10, la propriu. Am terminat cu 10 fiecare semestru din clasele 1-12, la toate materiile. Am primit suficiente diplome și premii cât să pot lăsa moștenire nepoților :)). Valoarea lor în viața reală tinde spre zero. Le-am primit ca o consecință indirectă a faptului că îmi plăcea să învăț, nu au fost niciodată un scop în sine”, afirmă managerul de la Google și YouTube.
4 idei cum să creștem șansele copiilor la o viață mai bună
Potrivit lui Dan Oros, e îngrijorător dacă un copil învață doar pentru a primi note sau diplome.
Dar și mai îngrijorător este, din punctul lui de vedere, „când părinții pun presiune pe copii pentru aceste clasamente și diplome emise de un sistem de învățământ complet eșuat”.
În opinia tânărului manager, subiectul festivităților de premiere dezbătut de părinți nu face decât să distragă atenția de la subiectul important „cum să crești șansele copilului la o viață mai bună?”
Iată câteva sfaturi pentru părinți de la Dan Oros pentru a crește șansele copiilor lor la o viață mai bună:
1. Nu îi distruge curiozitatea și plăcerea de a învăța (pe care toți copiii o au nativ)
2. Susține-l să gândească pe cont propriu (și să își pună întrebările corecte, nu să ia mot-a-mot ce aude)
3. Ajută-l să învețe cum se învață (e un meta-skill “learning how to learn” care apoi te ajută să înțelegi orice subiect)
4. Oferă-i dragostea necesara și un spațiu sigur pentru a-și dezvolta capacitatea de gestionare a emoțiilor
„Avem o școală care scoate analfabeți funcțional pe bandă rulantă, însă discuția cea mai aprinsă e despre premii și coronițe. Trist”, conchide Dan Oros.
La începutul lunii, Dan Oros a devenit tătic. El are o fetiță, Eva, cu soția sa Ioana, cu care s-a căsătorit în luna iunie 2021.
Premierile și coronițele în cadrul festivităților publice la final de an școlar au intrat în vizor, după publicarea unei petiții online împotriva premierii publice a elevilor.
Petiția online, inițiată de un profesor doctor la o școală din Bacău, este intitulată „Petiție împotriva premierii publice a elevilor, la sfârșitul anului școlar, și a încălcării datelor cu caracter personal”.
Redăm mai jos textul petiției online, publicate pe 12 iunie de Ana-Nela Popoveniuc, profesor doctor la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Bacău:
„Această petiție este creată în nume personal, ca urmare a efectelor pe care am observat că le are asupra elevilor premierea în cadru festiv a celor cu rezultate bune, făcându-le publice mediile, scoțându-i în evidență și separându-i în acest fel de colegii lor, dar și suferința celor cu rezultate mai puțin bune, care sunt puși în antiteză, în mod fățiș, cu cei premiați.
Susțin eliminarea premierii publice ca un drept la intimitate al copilului. Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public, prin astfel de ierarhizări finale, în învățământul obligatoriu.
Școala nu reprezintă un concurs, ci dreptul firesc al copilului la educație. Elevii să fie premiați pentru reușite la olimpiade și concursuri și nu la absolvirea unui an școlar, în fața tuturor. Ei nu trebuie să fie în competiție cu colegii lor, sistemul ierarhic deschis conducând către invidie și ură, încurajând animozități între copii de vârsta mică și adolescenți.
Consider transmiterea publică a mediilor și a rezultatelor obținute de elev, fără a fi nevoie de acordul părintelui sau tutorelui, o încălcare a datelor cu caracter personal, cu efecte traumatizante emoțional pentru copil.”
Lucian Mândruță: „Nimeni nu se gândește decât la protejarea loazelor și a mediocrităților”
Jurnalistul și prezentatorul Lucian Mîndruță critică această petiție, considerând că renunțarea la premiere și coronițe ar însemna „protejarea loazelor și a mediocrităților”.
„Aceiași oameni care vor să fim conduși de cetățeni cu competențe recunoscute și serioase vor să nu mai existe festivități de premiere în școli, ca să nu mai subliniem diferențele dintre elevi.
Observați că în toată povestea asta nimeni nu se gândește decât la protejarea loazelor și a mediocrităților. Limitații sau leneșii nu trebuie să sufere și mai ales nu trebuie să afle!
Și după aia ne supărăm când îi vedem la televizor, 20 de ani mai târziu, jurând credință României în cine știe ce funcție pentru care nu au niciun merit.
Îmi pare rău, dar eu sunt pentru premii, coronițe, diplome și recunoaștere!
Copilul trebuie să afle cum stă de la cea mai mică vârstă cu putință.
Pentru că exact de la vârsta aia poate începe să schimbe ceva din el însuși!”
Iată câteva comentarii pe social media care susțin premierile la final de an școlar:
„Da, și eu sunt pentru tot ceea ce înseamnă recunoașterea și aprecierea perseverenței și a muncii depuse de elev!! Mândria elevului este de nedescris atunci când își primește premiul ce încununează un an de muncă!!! Eliminarea acestor festivități mi se pare o mare greșeală!”
„Se pare că în România se înmulțesc cazurile în care cei care performează au drepturi mai puține decât cei ce nu au treabă cu reușita! Cei care plătesc au drepturi mai puține decât cei ce fură… și exemplele pot continua… Ideea acestei petiții se încadrează în acest trend….”
„Eforturile, munca, performanța, trebuie încurajate. Dacă nu mai premiem, atunci de fapt îi facem pe toți egali, pe ăia leneși cu ăia muncitori. Nici comuniștii nu aveau așa idei de uniformizare. Oribil!”
„Sunt pentru premii, coronițe și recunoașterea meritelor! Sunt copii care își sacrifică timpul de joacă, distracție etc. pentru a studia, iar de cele mai multe ori nici măcar nu se pot bucura de reușitele lor, ca să nu se simtă discriminați cei care nu sunt interesați de școală!”
„De acord. Competiția (corectă) precum și recompensa, trebuie să existe. Cu abordările astea moderne (!) vom ajunge să ne cerem scuze că suntem deștepți sau pregătiți ca să nu lezăm loazele!!”
Sidonia Bogdan: Școala nu e despre premii, e despre evaluări făcute în pripă
La rândul său, jurnalista Sidonia Bogdan critică atitudinea defensivă a contestatarilor petiției. În opinia sa, premiile nu își ating scopul de a evalua corect elevii.
„Înțeleg din social media că dacă nu suntem de acord cu premiile la școală, suntem niște frustrați proști cu copii frustrați și proști.
Premiile aveau o logică daca primul cel mai bun lua coroniță, urmat de al doilea și al treilea. Ca la sport, cu medii departajate clar.
Dar când premiul 1 din clasă înseamnă 10 copii, premiul 2 alți 10 și tot așa, asta nu e premiere, asta arată că școlile stau foarte prost la evaluarea școlară.
Iar pe mine mă interesează mai degrabă să știu cât anume știe copilul, ce nu știe, ce pot face pentru el să înțeleagă și lucrurile pe care nu le-a înțeles, nu să ia 10 pe linie, crezând că am un copil genial, când în realitate nu e deloc așa.
În realitate, școala nu e despre premii, e despre evaluări făcute în pripă și despre o continuă alergare după profesori buni care să suplinească la pregătire ce copilul nu a înțeles la școală.
Diferența dintre primii cu coroniță pentru premiu 1 și celălalt lot este că s-a întâmplat ca cei din urmă să încaseze un 9. Serios, atât de relevant e asta pentru procesul de învățare a copilului?
Numai proștii și frustrații pot emite verdicte că școala e despre aceste premii. Eu mă bucur foarte tare că fie-mea a încasat un 9 și nu a luat marele premiu cu coroniță.”
Iată și câteva comentarii publicate pe social media care susțin eliminarea festivităților de premiere:
„Loaze, limitați, leneși? Vorbim despre copii aici, mai ales copii mici! (…) Fix atitudinea asta limitează copiii mici. Etichetele care li se pun. Și din proprie experiență spun că inclusiv pe premianți îi poate afecta în mod negativ ridicarea în slăvi.”
„Mie mi se pare mai bună abordarea din Occident. Copiii nu știu notele altor copii, decât dacă le văd întâmplător când li se dă lucrarea înapoi. Copiii nu sunt puși în competiție. Eventual, se formează grupuri de copii care au facilități pentru diverse materii și aceștia îi ajută pe alți colegi care întâmpină greutăți. Nu ne fălim cu copilul că a luat coroniță. Poate are un coleg dislexic, care este evident de ce nu poate avea aceleași rezultate, în primii ani cel puțin. Festivitățile de premiere din România pun o presiune prea mare pe copii, de la o vârstă când ea nu ar trebui să existe în viața lor. Competiție în clasele I-IV, groaznic!”
„Fix împărțirea asta in deștepți și leneși nu o să îi motiveze cu nimic pe cei din urmă. Iar copiii care eșuează la școală din cauza contextului personal ce vină au? De ce nu am aprecia fiecare copil pentru talentele sale și nu doar pe baza unui sistem de notare care apreciază doar un set limitat de competențe? Cred că nimeni nu are o problemă cu festivitatea sau cu sărbătorirea succesului. Însă avem o problemă cu felul în care este evaluat succesul și deșteptăciunea în sistemul românesc de învățământ. Și fix acest sistem produce analfabeți cu diplome și doctorate.”
„Școala nu e un concurs, unde unii pierd iar alții câștigă, ci locul unde toți trebuie să ajungă la linia de finiș. Până la urmă, ce rezolvăm prin umilirea publică a celor mai puțin pricepuți sau ghinioniști? De cele mai multe ori o și mai mare aversiune față de școală. Ce oricum vine din cauza profesorilor și sistemului, că doar nu de „a dracului” nu vrea copilul să învețe. Iar cei premiați, din contră, învață că totul li se cuvine, că ceilalți sunt inferiori și doar propria persoană contează. În ambele cazuri este vorba de o alienare de la principiile ce au construit societățile. Ce să mai vorbesc de problema datelor cu caracter personal. De ce trebuie să știe tot cartierul ce medie are Fănică de la scara 2?”
„Postarea colegei care a adus in discuție acest lucru nu este de fapt despre protejarea loazelor, ci despre faptul că fiecare copil este unic și fiecare poate avea un talent special. De exemplu, eu am într-o clasă un copil care nu învață pentru că nu poate foarte mult, nu pentru că nu se străduiește. În schimb, acest copil își dorește să devină mecanic auto. Are 13 ani și poate să desfacă o mașină și să o monteze la loc. Oare el de ce nu ar merita un premiu? Am copii în clasă foarte talentați la desen. Ei nu vor ajunge niciodată la Tonitza, fiindcă în România desenul nu este considerat important. Dacă un copil nu învață română sau matematică, dar are alte abilități, înseamnă că e loază, prost și leneș? La asta se referea doamna care a inițiat petiția respectivă. Și apropos, în ce țară mai există această tradiție a coronițelor și a premiilor la final de an?”
Cum se procedează în alte țări
Autoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc a adunat, pe pagina sa de Facebook, mărturiile părinților din diferite țări referitor la acest subiect. Iată ce a rezultat:
Premiere publică a rezultatelor în sistemele de stat din România, Republica Moldova, Rusia, Singapore.
Nu există premiere publică în SUA, Canada, Japonia, Finlanda, Luxemburg, Irlanda, Elveția, Austria, Spania, Portugalia, UK, Italia, Franța, Regatul Țărilor de Jos (Olanda), Danemarca, Germania, Suedia, Belgia, Slovenia, Cehia.
În opinia ta, ar trebui să fie organizate premieri publice la final de an școlar?
Reprezintă premiile și diplomele o evaluare corectă a cunoștințelor și abilităților elevilor?
Atunci când copilul nu ascultă, poți schimba situația prin modul tău de comunicare
Copilul nu ascultă. Aceasta este, poate, cea mai frecventă supărare a părinților. Pentru a o rezolva, adulții caută și încearcă diverse soluții.
Dacă cei mici ar asculta de fiecare dată ce le spunem și dacă ar face ceea ce le cerem să facă, noi, părinții, am fi mult mai calmi și în familie ar fi mai multă liniște și mai mult timp pentru activități împreună.
Realitatea este, însă, alta. De multe ori, părinții văd următorul tablou:
Copilul nu vrea să se spele pe mâini după ce a intrat în casă. Asta te face să-ți fie frică să nu se îmbolnăvească din cauza microbilor. Sau să nu se îmbolnăvească bebelușul.
Cel mic refuză cu îndârjire să se spele pe dinți, în ciuda argumentelor tale și a nenumăratelor încercări de a-l determina să o facă. E cu atât mai grav cu cât poate că are deja un început de carie și stomatologul a insistat să fie spălat pe dinți de două ori pe zi.
Deși îi tot spui să înceteze, copilul își lovește frățiorul sau surioara mai mică. Te simți permanent îngrijorată pentru siguranța copilașului mic.
De cum se trezește, vrea la tabletă sau pe YouTube. Când încerci să-i limitezi timpul petrecut în fața ecranelor, țipă și se tăvălește pe jos.
După școală, găsește tot felul de pretexte pentru a trage de timp înainte de a-și face temele pentru acasă. Nu poți face nimic altceva. Trebuie să stai lângă el pentru a te asigura că lucrează la teme și nu pierde timpul.
Cel mic refuză să se culce. A ajuns să fie un adevărat chin pentru tine să-l culci la prânz sau seara.
Acestea sunt câteva exemple. Tu știi exact ce se întâmplă în familia ta, ce anume îi ceri copilului să facă, iar el nu te ascultă. Mai mult, parcă nici nu te aude și ajungeți la nervi, țipete și crize de furie.
Dacă și tu te afli într-o situație asemănătoare, am o veste bună pentru tine! Stă în puterea ta să creezi contextul ca cel mic să te audă și să te asculte.
Pentru a reuși, este nevoie să elimini cele mai frecvente greșeli pe care foarte mulți părinți le fac și care au drept consecință neascultarea copiilor.
Top 5 greșeli ale părinților care provoacă neascultarea copiilor
Folosesc în acest articol cuvântul „greșeală” tocmai pentru a vedea exact ce nu funcționează și ce avem de schimbat în atitudinea noastră și în comunicarea cu copilul.
De fapt, știm că fiecare părinte face tot ce știe mai bine, tot ce poate mai bine, în fiecare moment al vieții sale, cu resursele la care are acces. Așadar, nu judecăm părinții pentru că au moduri de comunicare care generează neascultarea copiilor. În schimb, îi încurajăm să renunțe la aceste moduri de comunicare, alegând în loc moduri de comunicare constructive, care încurajează ascultarea.
În mod cert, în spatele fiecăruia dintre aceste 5 comportamente ale părinților prezentate mai jos se află intenția pozitivă de a influența comportamentul copilului spre binele lui. În general, părinții doresc binele pentru copiii lor. Din acest motiv, te rog să nu te simți vinovată dacă ți s-a întâmplat vreodată și ție să ai unul dintre comportamentele de mai jos.
În schimb, te încurajez să fii atentă la comportamentul tău și să observi dacă vreunul dintre ele se manifestă în comunicarea cu copilul tău/copiii tăi.
Iată, așadar, care sunt cele mai frecvente 5 greșeli ale părinților care îi determină pe copii să nu-i asculte:
1. Copilul nu ascultă din cauză că părintele îl critică
Imaginează-ți cum ar fi dacă, de fiecare dată când te-ai privi în oglindă, ai vedea numai ridurile, firele de păr albe, coșurile de pe față, petele de pe față sau corp, cicatricile, celulita, vergeturile sau kilogramele în plus. Cel mai probabil, ai ajunge să te desconsideri și să îți pierzi încrederea în tine.
Ceva asemănător se petrece atunci când copilul este criticat de către părinte. Copilul își vede oglindite în ochii părintelui trăsăturile negative. Știind că cei mici își formează imaginea de sine pornind de la mesajele pe care le primesc de la părinții lor, un copil criticat este un copil care învață despre sine că este rău, neadecvat, că face lucrurile greșit și ca nu este capabil să facă nimic bine.
De fiecare dată când îți critici copilul, pui câte o cărămidă la construcția defectelor lui. Astfel, întărești și susții chiar acele părți care nu îți plac la el și pe care dorești să le schimbi.
Mai mult, atunci când se simte criticat și judecat, copilul simte nevoia să se protejeze de suferința pe care o simte. Simte nevoia să se protejeze de tine. Și pune o barieră emoțională între el și tine. Aceasta îl ajută să îl doară mai puțin faptul că simte că nu este acceptat și iubit necondiționat de tine. Din această stare, probabilitatea să te asculte este foarte mică.
2. Copilul nu ascultă deoarece părintele îl învinovățește
Un mod de a determina copilul să nu repete o greșeală moștenit din trecut este învinovățirea copilului. Mai sunt mulți părinți care sunt de părere că, atunci când copilul se simte vinovat, el nu va mai repeta greșeala comisă.
Mai mult, pare că mulți părinți și-au făcut un scop din a vâna greșelile copilului. Am cunoscut o mamă care, imediat cum își lua copilul de clasa a VIII-a de la școală, îl întreba: „Ce greșeli ai mai făcut azi?”
Ce le scapă din vedere unor părinți este că cei mici știu foarte clar ce așteptări au părinții de la ei. Așadar, atunci când fac un lucru pe care părinții îl considera nepotrivit, ei sunt conștienți de asta.
A pune o presiune suplimentară pe copil atunci când el știe oricum că a greșit și se simte vinovat îl poate duce într-o stare profundă de vinovăție, de furie împotriva sa, de neputință. El se simte lipsit de resurse, complet incapabil să ia decizii și să acționeze, inclusiv în direcția dorită de tine. Preferă să rămână pasiv și să se lase dus de val.
3. Copilul nu ascultă din cauză că părintele nu îi oferă o alternativă
Cel mai sigur mod de a obține ceva de la o altă persoană este să îi spui ce anume îți dorești să facă pentru tine. Este valabilă și în cazul copiilor. Asigură-te că cel mic știe ce are de făcut.
De foarte multe ori, părinții insistă spunându-i copilului ce să NU facă, fără să-i mai spună și ce să facă în schimb. În cazul copiilor mici, de 1-3 ani, a le spune ce să nu facă aproape că reprezintă garanția că vor continua să facă acea acțiune din simplul motiv că nu știu ce să facă în schimb.
Așadar, e esențial să-i spui copilului nu doar ce să nu facă, ci și ce să facă în schimb. E important să-i oferi o alternativă la acțiunea pe care o face în acel moment.
În plus, la fel ca orice persoană, copilul are nevoie să simtă că are un oarecare control asupra vieții lui, atât cât îl poate avea la vârsta lui. De aceea, e important să-i oferi alternative. Pe măsură ce face o alegere, copilul va simți că deține controlul.
De exemplu, nu negociem dacă mergem sau nu la grădiniță, însă copilul poate alege cu ce se îmbracă: cu tricoul verde sau cu cel galben, dacă mergem cu mașina sau cu autobuzul, dacă își ia cu el o mașinuță sau un pluș etc.
Pe măsură ce îi oferi copilului alternative și îi satisfaci nevoia de control, vei observa cum devine mai cooperant.
4. Copilul nu ascultă deoarece părintele îl provoacă umilindu-l
O modalitate de a motiva copiii folosită de generația părinților noștri este provocarea care reprezintă o comparație umilitoare pentru copil. E important să ținem cont de faptul că fiecare copil este și se simte o persoană de când a apărut pe lume, indiferent cum îl consideră părinții lui. Copilul este o persoană și e important să-l tratăm ca atare, chiar și atunci când este mic și încă nu vorbește.
Iată câteva exemple de asemenea provocări umilitoare care provoacă mai degrabă neascultarea copilului decât ascultarea:
„Te comporți ca un bebeluș”
„Fetele mari sunt puternice. Tu plângi ca o fetiță mică și slabă.”
„Băieții nu plâng. Te comporți ca o fată.”
„Uite, nici bebelușul ăsta mic nu plânge, iar tu ești deja mare și plângi”.
5. Copilul nu ascultă din cauză că părintele îi pune etichete
Etichetele sunt anumite convingeri despre copil pe care și le-au format părinții și pe care le exprimă și le transmit copilului.
Etichetele sunt periculoase prin faptul că lovesc direct în identitatea copilului, în cine crede el că este.
De pildă, dacă părintele începe să-i spună copilului că minte și că este un mincinos, „ne-ai mințit din nou” etc., copilul își va forma imaginea de sine ca fiind mincinos. După aceea, oricât de des i-ar cere părinții să spună adevărul, atâta timp cât îl consideră mincinos, copilul va continua să mintă.
La fel se întâmplă atunci când părintele crede despre copil că nu ascultă, că este nesimțit, egoist, uituc, bătăuș, violent, dependent de ecrane etc.
Este un cerc vicios pe care l-a inițiat părintele și din care doar părintele poate începe să iasă. Copilul nu are cunoștințele, resursele și nici capacitatea de a rezolva această provocare.
Acum, la finalul articolului, observă dacă descoperi în comunicarea ta cu copilul vreuna dintre cele 5 greșeli enumerate mai sus. Pe măsură ce le elimini, înlocuindu-le cu moduri pozitive de comunicare, relația voastră se va îmbunătăți și copilul va deveni mai cooperant.
Mirela Retegan le oferă părinților câteva sfaturi pentru perioada în care copiii lor susțin examene importante
Mirela Retegan este autoare și fondatoarea Gașca Zurli, cea mai cunoscută trupă de spectacole pentru copii din țară. Însă, lucrurile nu au fost mereu așa. În spatele succesului de astăzi, se află experiențe dificile legate de parcursul său școlar.
Tanti Prezentatoarea a povestit, într-o postare pe pagina sa de Facebook, cum a ajuns să se îmbolnăvească din cauza stresului resimțit în timp ce învăța pentru a fi admisă la specializarea dorită.
„Există viață dincolo de examen!”, își începe Mirela Retegan postarea. Ea spune că nu a luat toate examenele pe care le-a susținut. „Ba chiar am picat de câteva ori rău de tot. Examene care pentru alții pot părea decisive, eu le-am ratat.”
Concret, în loc să intre la liceul pedagogic din Cluj, unde și-a dorit, fondatoarea Zurli a fost repartizată la „ultimul liceu” din Dej. Iată ce s-a întâmplat mai exact:
„Am fost sub linie la examenul de admitere în liceu. Am dat admitere la Cluj la Pedagogic. Eram 700 pe 20 de locuri. Nu am fost printre cei 20. Iar repartiția m-a trimis la Dej la ultimul liceu din oraș, liceul Agricol profil mecanică. Ultimul, ultimul, ultimul liceu, adică tot ce putea fi mai rău. Sigur că eram copii foarte buni respinși cu medii mari de la licee foarte bune și cu locuri puține, dar nu eram vârfuri.
În vremurile acelea aveam câteva variante să facem o meserie: sanitar, pedagogic, economic… și cam atât.”
Alergii și crize de spasmofilie din cauza emoțiilor
Ambițioasă din fire, Mirela Retegan nu s-a mulțumit cu acest rezultat. Ea a depus mari eforturi pentru a fi admisă la filologie. A reușit, însă cu prețul sănătății sale. Crizele de spasmofilie și alergiile care au adus-o de mai multe ori la spital erau declanșate de emoții, de stres.
„La treaptă m-am străduit foarte, foarte, foarte tare și am intrat pe cele 40 de locuri de la filologie, după care am stat 3 luni prin spitale, urmând să descopere doctorii de la ce făceam crize de spasmofilie. Într-un târziu, după ce am ajuns de câteva ori la urgență la un pas de moarte, au acceptat că alergiile mele nu erau declanșate nici de lapte, nici de ouă, nici de zahăr, ci de emoții. Orice bucurie sau tristețe care îmi aduceau în corp mai multă adrenalină îmi făceau atât de mult rău, că puteam ajunge la urgență cu față umflată și la un pas de asfixiere”, povestește Mirela Retegan.
Ea continuă: „Am pus atâta presiune pe mine până când m-am îmbolnăvit, disperată să merg pe drumul pe care mi-l arătau condițiile, fără să pot să mă gândesc la faptul că eu am drumul meu. M-a costat mult prea mult să repar ceea ce s-a stricat în echilibrul meu din cauza acestor presiuni. Și-am înțeles că un examen nu-ți asigură viața, dar poate să ți-o țină agățată de un fie de păr.”
Sfaturi de la Mirela Retegan pentru părinți în perioada examenelor copiilor
Potrivit fondatoarei Gașca Zurli, examenele nu pot fi definitorii pentru viitorul unui copil. Asta și deoarece, în opinia sa, „mai bine de jumătate din programa școlară nu te pregătește nici pentru carieră, nici pentru viață”.
În acest context, „Câți părinți au curajul să le spună copiilor lor că nu trebuie să ia cea mai mare notă din clasă, din școală, din cartier, oraș sau țară?”, întreabă Mirela Retegan.
Iată ce sfat le dă ea părinților copiii cărora trec prin perioada de examene:
„Eu aș vrea să le spuneți că v-ați bucura să ia cea mai mare notă pe care o pot lua, astăzi. Și că orice subiect ar fi, să nu uite că nu e subiectul vieții, ci viața e subiectul care o să-i supună la muuuulte examene, de acum înainte.
Dați-le cea mai sinceră și puternică îmbrățișare și afișați-vă pe chip cel mai liniștitor zâmbet.
Până la urmă, dincolo de orice examen, ii vreți sănătoși.”
La finalul postării, Tanti Prezentatoarea le-a urat elevilor clasei a VIII-a care încep, astăzi, probele Evaluării Naționale, baftă, să fie inspirați și să își amintească tot ce au învățat.
155.820 de elevi absolvenți ai clasei a VIII-a din toată țara susțin astăzi proba scrisă la Limba română, prima probă din Evaluarea Națională 2022.
5 tipuri de activități de făcut în această vară cu copiii
În sfârșit, a sosit multașteptata vacanță de vară! Copiii sunt foarte fericiți că, pentru următoarele trei luni, nu mai trebuie să se trezească devreme, nu au de făcut teme în fiecare zi și că pot petrece mai mult timp făcând ce le place.
În același timp, însă, organizarea programului copiilor în vacanța mare reprezintă o provocare pentru părinți. Cei mai mulți dintre copii sunt foarte atrași de ecrane. Iar anii de pandemie, cu toate lunile de școală online, i-a apropiat pe cei mici și mai mult de tehnologie.
Bun. Chiar dacă situația nu e tocmai roz, nu ne speriem noi din atâta lucru, nu-i așa? Dimpotrivă, ne mobilizăm de acum, de la începutul vacanței, pentru a ne asigura că le oferim copiilor activități interesante offline.
În acest articol, mă voi opri la 5 tipuri de activități care, cu un pic de organizare, pot fi bifate toate vara aceasta.
Pentru și mai multă siguranță, în cazul în care unele nu pot fi realizate din lipsa condițiilor sau din cauza bugetului restrâns, am pregătit și alternative mai accesibile.
5 lucruri de făcut cu familia în vacanța de vară
1. Vacanță la mare
Unii părinți abia așteptau să ia copiii vacanță ca să plece la mare. Adevărul este că vremea este caldă din luna iunie și relaxarea de care ne putem bucura pe litoral nu se compară cu nimic.
Unul dintre lucrurile care îmi plac foarte mult la mare este conectarea cu toate cele 4 elemente concomitent: pământul, apa, aerul și focul. Toate ne ajută să fim conectați cu natura, cu mediul înconjurător și cu noi înșine.
Cu siguranță, multe familii și-au rezervat deja perioadele de vacanță la mare pe litoralul românesc, în Bulgaria, Grecia, Turcia, Egipt sau în alte țări.
Dacă încă nu ai programat o vacanță la mare, are sens să te gândești să-i oferi copilului tău această experiență vara aceasta. Dacă bugetul reprezintă o problemă, poți lua în calcul să luați cazare pe litoralul românesc în timpul săptămânii, când prețurile sunt mai mici decât în weekend. În ciuda multor glume despre prețurile piperate de pe litoralul românesc, poți găsi oferte accesibile.
O altă variantă este să mergeți la mare cu trenul, pentru o singură zi, fără să rămâneți peste noapte.
Alternativa pentru vacanța la mare este să mergi cu copilul la ștrand, la un bazin sau la Therme, dacă locuiești în București și în împrejurimi.
Alege o variantă potrivită familiei tale, bugetului vostru și vârstei copilului/copiilor în care cei mici să se bălăcească și să se relaxeze în apă și la soare.
2. Vacanță la munte
Anul trecut, în acele câteva zile în care am fost în vacanță la munte, în zona Bran, m-am bucurat de zile răcoroase exact în perioada în care în București era cod roșu de caniculă. La noi, ploua cu tunete în fiecare zi, după care ieșea soarele și în scurt timp soarele de vară usca băncile și șezlongurile.
Cred că asta îmi place cel mai mult vara la munte: aerul proaspăt și diminețile și serile răcoroase.
În plus, la munte poți face drumeții cu copiii, oferindu-le posibilitatea să exploreze natura, să cunoască plantele, copacii, insectele, animalele.
La fel ca și în cazul vacanței la mare, nu e obligatoriu să stai o săptămână întreagă. Dacă bugetul este restrâns, poți alege să mergeți câteva nopți la o pensiune în timpul săptămânii.
Sau chiar poți lua trenul sau un maxi taxi și să faceți o excursie de o zi la munte. Indiferent ce variantă alegi, te asigur că veți rămâne cu amintiri frumoase!
3. Vacanță la țară
Fericiți sunt copiii care mai au bunici la țară! Ei se pot bucura de viața liniștită de la sat, de animalele și păsările domestice și pot gusta fructe direct din copac. De asemenea, copiii pot fi implicați în îngrijirea păsărilor și a animalelor, precum și în anumite munci agricole potrivite vârstei lor.
Așa că, dacă ai părinți, socri, unchi sau mătuși la țară, e musai să le faci o vizită împreună cu copiii vara aceasta.
Ce faci dacă nu ai rude la țară? O idee ar fi să cauți o pensiune care are animale domestice. O altă idee, dacă locuiești în zona Capitalei, este să mergi cu copilul/copiii la Ferma Animalelor.
4. Vacanță în oraș
În funcție de unde locuiești, aceasta poate însemna:
Vacanța la oraș, dacă locuiești la țară – Dacă aveți rude la oraș, programați să petreceți câteva zile împreună, timp în care să vizitezi cu copilul/copiii obiectivele importante și poate chiar să participați la evenimente care se organizează în perioada respectivă.
Vacanța într-un alt oraș, dacă locuiești într-un oraș – Puteți merge într-un city break fie într-un oraș din România în care nu ai mai fost demult sau poate chiar niciodată și pe care ți-ar plăcea să-l vizitezi. Sau puteți vizita un oraș din străinătate – una dintre capitalele europene, de exemplu.
Vacanța în orașul vostru – Aceasta este alternativa pentru bugetul restrâns. De asemenea, este ceea ce poți face în perioadele în care tu și copiii sunteți în oraș. Dacă locuiești în București sau într-un oraș mare, urmărește evenimentele care se organizează, deoarece multe sunt gratuite și sunt dedicate copiilor. În felul acesta, vă puteți distra fără ecrane, fără să părăsiți localitatea și fără să cheltuiești niciun ban.
5. Vacanță în casă
Cu siguranță, vor fi zile în care veți prefera să petreceți cea mai mare parte din timp în casă. E firesc, odihna înseamnă și să-ți dai timp liber, fără program, fără să fie nevoie să faci ceva anume.
În acele momente, poți limita timpul petrecut de copii la ecrane propunându-le activități interesante potrivite vârstei și intereselor lor. Atenție, pentru a fi eficiente, este nevoie ca tu să fii prezent/ă în activități, în timp ce vă jucați. Astfel, copiii vor simți că se conectează cu tine și că își umplu rezervorul de iubire.
Partea frumoasă este că, atunci când copiii sunt deconectați de ecrane și sunt conectați la părinții lor și la lumea din jurul lor, ei își manifestă creativitatea naturală. Astfel, copiii au capacitatea de a transforma orice obiect într-o jucărie și de a găsi un pretext de joacă în orice context. Tot ce ai de făcut este să-i urmezi în această călătorie liberă și veți descoperi și vă veți imagina lucruri minunate împreună!
Făcând aceste 5 lucruri cu copilul/copiii în această vacanță de vară, le vei asigura amintiri de neuitat împreună cu familia!
Structura anului școlar 2022-2023 este diferită de cea a anilor școlari precedenți
A început vacanța de vară. Dacă ai copii la școală sau la grădiniță, ai nevoie să știi când începe școala în 2022, pentru a-ți planifica vacanțele și organizarea timpului.
Astfel, anul școlar 2022-2023 va începe luni, 5 septembrie 2022 și șe va încheia pe 15 septembrie 2023.
Totodată, structura anului școlar este una modificată complet. Anul de învățământ nu va mai fi structurat pe semestre sau trimestre, ci pe module. Între acestea, elevii și preșcolarii vor avea vacanțe.
Iată care este structura anului școlar 2022-2023, stabilită prin ordin al ministrului Educației:
Cursuri – de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022
Vacanță – de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022
Cursuri – de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022
Vacanța de iarnă – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023
Cursuri – de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare
Vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare în perioada 6 – 26 februarie 2023
Cursuri – de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare, până joi, 6 aprilie 2023
Vacanța de Paște – de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023
Cursuri – de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023
Vacanța de vară – de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023
Vacanța din februarie
La finalul lunii mai, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că vacanța din februarie a fost stabilită în toate județele țării.
Așadar, unitățile de învățământ din județe vor avea vacanța din luna februarie 2023 după cum urmează:
În a doua săptămână din februarie, 6 – 12 februarie 2023 – București și județul Suceava
În a treia săptămână din februarie, 13 – 19 februarie 2023 – județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman, Prahova
În ultima săptămână din februarie, 20 – 26 februarie 2023 – restul de 30 de județe nemenționate mai sus
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”
Pe data de 5 octombrie, cu ocazia Zilei internaționale a educației și în zilele de sărbătoare legală nu se organizează cursuri.
Potrivit ordinului de ministru, programul național „Școala altfel” și programul „Săptămâna verde” vor fi organizate în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, timp de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Planificarea perioadelor este decisă de fiecare unitate de învățământ, fără să se suprapună.
Excepție fac clasele din învățământul liceal filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal. În perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, aceste clase vor organiza activități de instruire practică.
„Când le oglindim emoțiile și le validăm experiența, copiii își găsesc forța de-a înfrunta greutățile și realitatea”, afirmă psihologul, psihoterapeutul relaționat și autorul Gáspár György, într-o postare publicată pe contul său de Facebook.
Potrivit specialistului, atunci când părinții reușesc să oglindească și să valideze emoțiile pe care le simt copiii, cei mici simt o reală ușurare „să descopere că sentimentele lor sunt „normale”, că reprezintă a parte firească a existenței umane.”
În acest context, Gáspár György afirmă că părinții, îngrijitorii și alți adulți care interacționăm cu copiii „avem nevoie de un dram de educație emoțională și de înțelepciune ca să ne dăm seama că toate emoțiile și sentimentele copiilor (și ale noastre) sunt legitime și au sens.”
Teoretic, ar trebui să fie simplu, nu-i așa? Mai ales că din ce în ce mai mulți părinți înțeleg importanța unei educații emoționale sănătoase a copilului. Totuși, practica se dovedește dificilă pentru numeroși părinți.
De ce educația emoțională sănătoasă e o provocare pentru părinți?
Psihoterapeutul relațional explică de ce pentru majoritatea adulților care educă sau lucrează cu copii este atât de dificil să schimbe abordarea față de emoții.
„Pentru majoritatea dintre noi, este o provocare să implementăm această viziune, în relația cu copiii, pentru că experiența personală și mesajele pe care le-am primit în propria copilărie ne trimit într-o direcție opusă”, precizează Gáspár György.
Potrivit expertului, iată cum s-au derulat lucrurile în copilărie pentru majoritatea dintre noi:
1. Adesea, ni s-a spus că emoțiile negative sunt „rele”
2. Drept urmare, dacă le simțim, ceva este rău în noi
3. Asta a generat, în timp, o frică față de frică, rușine față de tristețe, vinovăție față de furie sau invidie ș.a.m.d.
4. De asemenea, s-ar putea să fi fost induși în eroare. De exemplu, când simțeam durere, eram încurajați să ne punem un zâmbet pe față și să strângem din dinți. Când eram cuprinși de frică, ni se spunea că totul este doar în capul nostru. Când simțeam ură, ni se inducea că este doar puțină antipatie.
5. Astfel, mulți dintre noi „am învățat să pretindem că ne este bine și suntem cu adevărat fericiți, deși realitatea noastră emoțională ne comunica altceva”, spune Gáspár György.
În aceste condiții, în opinia cunoscutului psiholog, avem nevoie noi, adulții, de educație emoțională: „Psihologia relațiilor ne transmite că avem nevoie de educație emoțională, pentru că emoțiile fac parte din patrimoniul nostru genetic, iar dacă nu le descifrăm limbajul ajungem să ne mințim noi pe noi”.
La finalul postării sale, Gáspár György îl citează pe autorul dr. Haim Ginott: „Peștii înoată, păsările zboară, iar oamenii simt”.
În fiecare duminică, de la ora 11:00, Gáspár György abordează diferite subiecte de interes pentru părinți în emisiunea , la Europa FM. Edițiile anterioare ale emisiunii rămân înregistrate și pot fi ascultate oricând.
Cum ți se pare abordarea psihologului și autorului Gáspár György? Dacă rezonezi cu el, poate că vrei să afli mai multe despre cărțile pe care le-a publicat până acum:
Nu putem jeli ceea ce nu ne permitem să simțim. Cu alte cuvinte, pentru a ne încheia copilăria dureroasă, ne mai rămâne să simțim trăirile înghețate ale copilului abandonat din noi. Și să ne reamintim că toate acele lucruri care nu s-au întâmplat – grija, atenția, prețuirea și protecția – pot fi, pentru sufletul copilului, la fel de dureroase precum cele care s-au întâmplat – abuzul, respingerea, indiferența și violența.
„Cartea îmbină perspicacitatea clinică și inteligența analitică, fiind o neprețuită sursă de informații pentru cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, dar mai ales pentru părinți. O recomand cu căldură”, spune Dr. Frank M. Dattilio, profesor asociat în Departamentul de Psihiatrie al Școlii de Medicină de la Harvard, specialist în terapie cognitiv-comportamentală.
În această carte, „psihologia științifică și narațiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieții. Am pornit la drum cu intenția să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simțirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile și destinul lor. Un „el“ și o „ea“, la fel ca noi toți – cu îndoieli și frici, cu amintiri dureroase și regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet și măști care ascund traume. Apoi am realizat că, în narațiunea acestei cărți, am cuprins nenumărate povești auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâșietoare și am aprins flacăra curajului și a asumării. Vei găsi în paginile cărții, o sumă de învățăminte. (…) O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de știință din zona psihologiei relaționale și a psihogenealogiei”, spune autorul despre această carte.
Suntem oameni și avem nevoie de un spațiu interior în care să ne simțim în siguranță, în care să ne refugiem pentru scurt timp, ca mai apoi, ghidați de curaj, compasiune și conectare, să revenim în lumea exterioară pentru a ne trăi viețile din plin. Această carte te poate ajuta să descoperi că dincolo de emoții, gânduri și provocările vieții nu se află sfârșitul lumii, ci chiar începutul ei.
Starea de prezență conștientă ne ajută să vedem ceea ce este invizibil – durerea noastră. Iar când îți vezi durerea, este greu să mai fugi de tine. Atunci începe vindecarea și pornești pe calea care te duce spre adevărata pace interioară.
Cartea este un ghid – personal și practic în același timp – pentru a ne îmbrățișa temerile, îngrijorările și durerea. Astfel, purtați de starea de prezență conștientă, ajungem la Sinele nostru real.
„Cartea este o pledoarie pentru reciprocitate, autorul folosind teorii explicative și date științifice, experiențe personale – dând cărții nuanțe convingătoare preluate din capitalul relațional personal – amintind mereu nevoia de a lupta pentru construirea și menținerea unei vieți sănătoase de relație. (…) Gaspar Gyorgy a ales iubirea, cea mai delicata, misterioasă, complicată și dificilă realitate a domeniului relațiilor. El se definește ca fiind un „reparator”, doritor de a evalua, verifica și ajusta relațiile, cerând în psihoterapia de cuplu pe care o practică luciditate și dorința de schimbare spre bine. Cartea lui este dedicată celor care ajung să creadă/știe că o relație trebuie cultivată cu multă grijă pentru că altfel, asemenea unei plante, ea se usucă și piere”, spune despre această carte Aurora Liiceanu, doctor in psihologie și autoare a volumului „Ea și El. Biografia unei relații”.
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
