Cum să te cerți cu partenerul în prezența copilului. 9 sugestii pentru părinții stresați

Dacă ai un job care te solicită mult, dacă aveți neînțelegeri din cauza rudelor sau dacă vă confruntați cu lipsuri financiare, știi cât de greu este să te abții să nu-ți spui părerea sau să nu reacționezi la un argument care ție ți se pare că nu are valoare.

De ce ajungem să ne certăm

Certurile apar atunci când tu și cu partenerul tău aveți opinii diferite despre aceleași subiecte. Totodată, probabilitatea este mai mare ca certurile să apară și să se inflameze atunci când cel puțin unul dintre voi este foarte stresat, obosit, trăiește zi de zi sub presiune. Studiile arată că, atunci când oamenii acumulează tensiune și frustrări, este foarte probabil să își verse supărarea pe cei apropiați.

Majoritatea dintre noi am văzut în copilăria noastră fie conflicte agresive, fie o stare de calm aparentă, aflând ulterior că în spatele acesteia se ascundeau, de fapt, frustrări și multe lucruri nespuse. Așadar, deși mulți dintre noi nu avem o educație în gestionarea conflictelor, suntem în situația de a face față unor certuri și situații tensionate. De multe ori, în prezența copiilor.

Și să nu ne imaginăm că, dacă nu țipăm, nu lovim cu pumnul în masă și nu spargem farfurii, copilul nu observă că ne certăm. Încă de la o vârstă fragedă, cei mici simt imediat bariera de tensiune și furie care se ridică între mama și tatăl lor.

Citește și:

De la cuplu fericit la părinți cu responsabilități. 10 reguli pentru o familie fericită

Când încep părinții să distrugă stima de sine a copilului

Iată câteva motive pentru care e nevoie să evităm să ne certăm în prezența copiilor:

  • Certurile dintre părinți îi pot traumatiza pe copii pe termen lung. Momentele de violență domestică rămân în amintirea copiilor pentru toată viața și le creează suferință.
  • Dacă cei mici văd mai multe certuri decât momente de calm și bucurie, vor învăța că acesta este modul potrivit de a relaționa cu cei dragi.
  • Certurile de față cu copiii mici le pot afecta dezvoltarea creierului, din cauză că ei sunt puși în situația de a se confrunta cu emoții care le depășesc capacitatea de a le face față.
  • Copiii au propria lor gândire și pot decide că unul dintre părinți acționează corect, iar celălalt greșește și va lua partea unuia dintre părinți.
  • Când devin mai mari, copiii vor să evite certurile și tensiunile din familie și vor căuta să se îndepărteze de acest mediu familial în diferite forme.
  • Dacă se ajunge la jigniri, la injurii și la alte manifestări de violență verbală, copilul va învăța să se exprime și el în același mod.
  • Psihicul copilului este afectat, prea devreme, de sentimente complexe precum frica, vinovăția, neputința, rușinea etc.
  • Când părinții se ceartă, pot scădea performanțele școlare ale copilului.

Citește și:

Urmează divorțul? 7 mesaje pe care să i le spui copilului ca să-l protejezi de traumă

Psiholog Otilia Mantelers: Copilul adolescent „ne forțează să evoluăm”. 7 moduri în care are nevoie de noi

Cel mai probabil, cel puțin o parte dintre motivele enumerate mai sus le știai deja. Și, poate că nu o singură dată ți-ai propus să nu te mai cerți cu partenerul de față cu copilul/copiii, însă nu ai reușit până acum.

Așadar, în loc să vorbim despre de ce nu e bine să ne certăm de față cu copilul, îți propun să discutăm mai pe larg despre cum anume să ne certăm în prezența copilului astfel încât să nu-i afectăm personalitatea și dezvoltarea pe termen lung.

Până la urmă, este aproape imposibil să nu ai deloc momente în care tu și partenerul aveți păreri diferite, considerați ambii că aveți dreptate și că lucrurile ar trebui făcute așa cum spui tu.

Citește și:

„Atât intruziunea, cât și neglijarea pot fi abuzive”. Gáspár György, despre două surse de suferință ale copiilor

Studiu: Starea de spirit a mamei influențează capacitatea bebelușului de a vorbi

Iată care sunt cele mai frecvente subiecte de ceartă în cuplu:

  • Grijile legate de bani
  • Deciziile importante de parenting
  • Lucrurile probabile, cele care încep cu „s-ar putea să…”
  • Grijile legate de copil
  • Viață sexuală
  • Relațiile cu rudele
  • Probleme pe care v-ați certat deja în trecut

Vestea bună este că nu mai trebuie să ai un sentiment de vinovăție în aceste momente, deoarece poți să te cerți, respectând câteva reguli simple.

Citește și:

Terapeut Georgiana Pop: Tensiunile dintre părinți afectează profund copilul, până la tulburări de comportament și scăderea capacității de învățare

Psiholog: Decât într-o relație în care te simți singură, mai bine singură în mod asumat

9 sugestii de care să ții cont când te cerți cu partenerul de față cu copilul/copiii:

1. Conștientizează-ți momentele când te înfurii

Înainte de a țipa sau de a face gesturi violente, simți în corp furia. Iată câteva semnale că te îndrepți către un moment în care conversația urmează să se aprindă prea tare: vorbești din ce în ce mai tare, ți se strânge stomacul, mintea se concentrează doar asupra lucrurilor pe care partenerul le face greșit, potrivit lui Susan Heitler, terapeut de cuplu și familie din Denver, SUA, citată într-un articol publicat de site-ul Parents.com.

 

2. Ia o pauză

Odată ce ai conștientizat momentul în care te înfurii, poți lua o pauză pentru reducerea tensiunii. Aceasta poate consta în: a numără până la 10, a bea un pahar cu apă, a răsfoi o revistă etc. Abia când simți că te-ai calmat, poți relua discuția.

 

3. Ia notițe

Acest lucru te va ajuta să-ți organizezi gândurile și să te concentrezi doar asupra lucrurilor importante. Vei discuta mai calm atunci când veți relua discuția.

 

4. Discută despre comportament, nu despre persoană

Folosește frazele la persoana I-a, urmate de felul în care te simți în legătură cu o anumită acțiune, așa cum descrie Thomas Gordon în cartea „Părintele eficient”. De exemplu, în loc să spui „Din nou ai lăsat copilul două ore în față calculatorului! Ți-am spus de 1.000 de ori să nu mai faci asta”, poți alege să spui: „Mă simt supărată atunci când ajung acasă și găsesc copilul stand în fața calculatorului”.

Citește și:

Psihologul Andra Tănăsescu: 5 scenarii toxice când a face un copil este o greșeală imensă

Regula celor 3 minute pentru părinții care vor o comunicare eficientă cu copiii

5. Evită injuriile și generalizările

Cuvinte precum „mereu”, „niciodată”, „întotdeauna”, „de 1.000 de ori” îl fac pe partener să între în defensivă și nu fac decât să alimenteze conflictul. Iar tu îți dorești, de fapt, liniște în familie.

 

6. Nu încerca să câștigi

Până la urmă, misiunea voastră este să găsiți cea mai bună soluție la o anumită problemă, nu-i așa? Poți alege să gândești în termeni de lucru în echipă, nu în termeni de luptă cu dușmanul.

 

7. Răspunde la propunerea partenerului pe un ton respectuos

În felul acesta, copiii vor putea observa că o problemă poate avea mai multe soluții și vor învăța ce înseamnă a ajunge la o soluție de compromis în care toate părțile care se aflau în conflict sunt mulțumite.

 

8. Exprimă-ți clar punctul de vedere

Este important să exprimi cu claritate ce anume îți dorești să se întâmple într-o anumită situație sau ce dorești să eviți. Și roagă-ți partenerul să clarifice, la rândul sau, aceste lucruri. Astfel, vă va fi mai ușor să găsiți numitorul comun.

 

9. Încearcă să-l înțelegi cu adevărat pe celălalt

Fă efortul de a-i înțelege nevoile și dorințele înainte de a trece la rezolvarea problemelor prin discuție.

Citește și:

Cei 4 Călăreți ai Apocalipsei care distrug relația dintre părinți și copii

5 lucruri pe care să le faci astăzi în relația cu copilul ca să nu regreți mai târziu

Cu o asemenea abordare a conflictului, copiii vor învăța că fiecare opinie merită respect, că problemele se rezolvă cu ajutorul comunicării și al negocierii, că respectul este necesar în orice moment în relație și că e important să fiu mereu deschis spre a asculta opinia celuilalt.

Dacă ai luat într-adevăr decizia de a înceta certurile violente și de a schimba modul în care te cerți cu partenerul în prezența copilului/copiilor, te vei confrunta cu o provocare care s-ar putea să-ți taie din entuziasm. În ciuda deciziei tale, partenerul nu-ți poate citi gândurile, așa că, cel mai probabil, el va continua să abordeze subiectul în maniera în care a fost obișnuit până acum.

Și aici vine marea provocare pentru tine: cedezi și ridici tonul sau continui să respecți cele 9 reguli descrise mai sus, cu perseverență, explicându-i partenerului cu calm poziția ta, până când și el va deveni mai calm și mai dispus să negocieze.

Pe măsură ce aplici constant aceste 9 sugestii pe care le-ai citit, știind că ce faci este în favoarea copilului tău pe termen lung, cu siguranță vei ajunge la rezultatul dorit și copilul va fi mai calm, dar și serile în familie vor fi mai liniștite!

Citește și:

Legătura dintre relația proastă cu părinții și problemele de sănătate. 7 sfaturi de la Gáspár György pentru construirea încrederii în relația părinte-copil

Dr. Shefali Tsabary: „Nu există comportament rău al copiilor”. Ce se întâmplă de fapt când copilul are comportamente neplăcute

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Freepik.com

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,735FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole