O temă discutată frecvent, în ultimii ani, pe grupurile de părinți este trauma. Multor părinți interesați să aplice metode sănătoase de educație a copiilor lor le este teamă să nu-i traumatizeze.
Potrivit consultantului educațional Oana Moraru, fondatoarea școlii private Helikon, acum este „la mod㔄să folosim cuvântul „traumă” pentru orice tip de stres emoțional”.
„Nu-i citesc povestea cu lupul, pentru că îl traumatizează!”
„O să-l traumatizez dacă-l las plângând la grădi.”
„Are un coleg care l-a traumatizat când l-a respins la fotbal.”
„A rămas copilul traumatizat de când au râs de el”.
Ce este trauma?
Mai întâi, Oana Moraru spune ce nu este trauma: „După cum explică toți psihologii, trauma nu este stresul emoțional negativ, nici disconfortul, nici orice sperietură sau neliniște”.
Apoi, consultantul educațional explică ce este trauma, precizând că nu evenimentul este traumatic, ci felul în care îl resimte persoana:
„Trauma este scindare, separare de sine și de moment, într-un reflex automat și subconștient de a fugi din prezent, pentru că experiența este foarte dureroasă. Trauma lasă urme pe termen lung, afectează structural comportamentul, definește calitatea vieții ulterioare. Nu evenimentele sunt traumatice, ci modul în care omul le resimte.”
Condiția pentru ca evenimentele generatoare de emoții dificile să nu devină traume
Potrivit Oanei Moraru, când copiii se confruntă cu emoții dificile în timp ce simt siguranța relației cu părinții, acele emoții nu se transformă în traume:
„Copiii au nevoie să trăiască emoții neconfortabile, separări, respingeri, sperieturi în interiorul conturului sigur al unei povești. Ele nu sunt traume, mai ales dacă ai un adult lângă tine, care te vede, te știe, te înțelege. Ele sunt momente substanțiale de creștere, de maturizare, de înțelegere a lumii, a limitelor personale, de dobândire a unor noi instrumente relaționale.”
Potrivit expertului citat, „nu ferim imediat copilul de experiențe care nu se simt mereu confortabil”. Asta deoarece nu este „traumă să simți tristețe, durere, dezamăgire, neliniște, rușine”. În schimb, devine traumă să simți aceste emoții „sistematic, ca parte obișnuită a vieții tale, dincolo de orice control personal”.
La final, Oana Moraru subliniază că mai degrabă își pot traumatiza copiii acei părinți care încearcă să evite disconfortul cu orice preț și care nu poate susține emoțiile dificile ale copilului său.
„Culmea e că traumatic poate fi un părinte care fuge de orice tip de disconfort, care se sperie și nu poate susține emoțiile negative ale copilului său, ferindu-l la nesfârșit”, își încheie ea postarea.
Pentru a fi autonom și independent, copilul are nevoie mai întâi să se simtă în siguranță emoțională
A crește copii puternici, autonomi și independenți este un obiectiv care se află pe lista multor părinți.
Multor părinți le este frică să nu-și răsfețe copiii.
Le este teamă ca cei mici să nu devină prea sensibili.
Le este frică să nu rămână dependenți de ei și după ce vor deveni adulți.
Le este teamă că nu se vor descurca singuri în viață. Că nu vor fi capabili să aibă grijă de ei înșiși.
Le este teamă că vor fi slabi.
Le este teamă că nu vor fi curajoși, ci lași.
Le este teamă că vor renunța la primul hop, că nu vor persevera.
Foarte multe temeri. Încercând să evite ca aceste temeri să se adeverească, părinții vor să educe copii puternici. Chiar din primul an de viață, dacă se poate. Din acest motiv, unul dintre obiectivele multor părinți este ca cel mic să stea singur, să se joace singur. Din cauză că sunt de părere că, stând singur, copilul își dezvoltă independența și autonomia, mulți părinți insistă ca ai lor copilași să stea singuri și să se joace singuri.
Desigur, din această perspectivă, atunci când copilul refuză să stea singur și dorește să facă activitățile împreună cu părintele, cu mama, și să stea cu ea cât mai mult, mama trage concluzia că cel mic este dependent și că nu își dezvoltă autonomia. În această lumină, pare că toate temerile de mai sus sunt pe cale de a deveni realitate.
Sub amenințarea acestor frici, precum și din dorința ca cel mic să devină puternic, mama insistă și mai mult copilul să petreacă timp singur, să facă singur lucrurile pe care le poate face. Ceea ce generează o reacție și mai puternică în copil: el plânge și își imploră mama să stea cu el…
Ce vedem în acest caz este o dependență emoțională creată din cauza dorinței părinților de a avea un copil independent emoțional.
Nu iubirea naște dependență, ci lipsa iubirii
În realitate, nu iubirea dă dependență, ci lipsa iubirii. Atunci când copilul caută iubirea părintelui și, în loc de iubire, găsește frică, neacceptare, respingere și critică, el va deveni dependent de această căutare, sperând să găsească vreodată iubirea părintelui, pe care să se sprijine.
Copilul va face exact lucrurile care nu îi plac părintelui pentru a-i atrage atenția, sperând că, poate, totuși, părintele îl iubește. Și că merită să primească atenția și iubirea părintelui.
Cu fiecare respingere a părintelui, copilul învață că iubirea înseamnă respingere, înseamnă suferință. Astfel, mai târziu, când devine adult, își alege un partener de cuplu sau prieteni alături de care relația vine la pachet cu respingerea, cu suferința.
Iată un detaliu pe care e important să-l știe toți părinții:
Modul în care îi oferi copilului tău iubirea este modul în care el va considera firesc să o primească de la oamenii dragi, pe parcursul vieții.
Un alt detaliu important este că, deoarece frica și iubirea sunt emoții care se află în opoziție, acolo unde la baza acțiunilor se află frica, copilul nu are cum să simtă multă iubire, în niciun caz iubirea de care are nevoie vitală în primii ani de viață.
Părinții își pot iubi copiii, în timp ce copiii se pot simți neiubiți
Pare o frază lipsită de sens, nu-i așa? Și poate că te întrebi cum este posibil așa ceva? Te invit mai întâi să vedem ce înseamnă pentru părinte a-și iubi copilul și ce înseamnă pentru copil a fi iubit.
Pentru majoritatea părinților, a-și iubi copiii înseamnă a-i proteja, a le oferi siguranță fizică, prevenție și îngrijire a sănătății corpului, o alimentație sănătoasă, un program echilibrat, activități interesante și instructive, o educație de calitate. Pentru foarte mulți părinți, acestea sunt lucrurile importante pe care consideră că este de datoria lor să le ofere copiilor. Acestea sunt principalele moduri prin care își manifestă iubirea.
Și, dacă le mai rămâne timp și energie după ce se zbat să le ofere toate aceste lucruri importante, dacă totul este bine (și când putem spune că totul e bine ?…), poate mai rămâne loc și pentru joacă și conectare.
Acum, că am văzut cum se traduce în viața cotidiană a multor părinți iubirea pentru copiii lor, să vedem ce înțelege un copil prin iubire părintească.
Cum simte copilul tău iubirea pe care i-o porți?
Pentru copii, a fi iubiți de către părinții nu înseamnă nimic din cele enumerate mai sus. A fi iubit de părinte înseamnă pentru un copil a simți iubirea necondiționată, acceptarea necondiționată, încrederea în el, înseamnă a se conecta cu părintele, a simți ca este iubit orice ar face. Înseamnă că, atunci când își privește părintele în ochi, să se vadă reflectat ca o ființă perfectă și suficientă.
Da, unii părinți fac eforturi mari pentru a le oferi copiilor lor cursuri și activități. Însă, un copil nu apreciază un curs de balet sau de robotică așa cum apreciază 10 minute de gâdilat. Pentru un copil contează mai mult să te joci cu el jocul preferat, distrându-vă împreună decât să-ți petreci câteva ore în bucătărie pregătind o mâncare gustoasă și sănătoasă.
Fiecare, din propria lui perspectivă, are dreptate: părintele oferă iubire în forma în care crede că e potrivit să o ofere, iar copilul are nevoie de relație mai presus de orice. Nevoia de atașament este o nevoie primară, nenegociabilă. Nevoia de atașament primează în fața nevoii de autonomie.
Suntem ființe sociale și avem nevoie să ne simțim împreună înainte de orice. Și, până să ajungă la adolescență și să se simtă împreună cu gașca, cu prietenii, apoi cu femeia iubită sau bărbatul iubit, copilul are nevoie să se simtă împreună cu tine, părintele lui, în mod special cu mama, care este principala figură de atașament.
Șantajul emoțional al copilului este o luptă pentru supraviețuire
Din păcate, în multe familii, din frica de a nu-i oferi copilului prea multă iubire, ceea ce ar putea însemna un copil răsfățat, slab și dependent, părintele îi oferă copilului mult prea puțină iubire în forma în care copilul are nevoie să o primească. Adică, iubire sub formă de prezență, conectare, acceptare necondiționată și încredere necondiționată.
Atunci când copilul nu se simte iubit de părinte, cel mic își va cere dreptul, iubirea părintelui, în toate formele posibile.
Unii părinți spun că cei mici îi șantajează emoțional. Atenție, dacă ai avut și tu un asemenea gând, ce urmează să citești te va ajuta. Această formă de șantaj emoțional este un mecanism de supraviețuire. Și, în mod evident, merită efortul, deoarece pentru un copil mic iubirea părintelui, în special a mamei, este o chestiune de supraviețuire în această lume.
Lipsa iubirii mamei sau insuficienta iubire din partea ei îl blochează pe copil într-un tipar de permanentă căutare a acestei iubiri. Din acest punct, începem să avem de-a face cu dependența emoțională, care se poate transforma în orice formă de dependență (de alcool, de țigări, de droguri, de sex, de muncă, de shopping, de mâncare, de jocuri de noroc etc.).
Așadar, dependența emoțională de părinți se formează din cauza lipsei de iubire necondiționate, din cauza lipsei de conectare, a lipsei de încredere și a lipsei de acceptare, pe care copilul le caută în permanență. E o foame emoțională care nu este satisfăcută. Și pe care copilul încearcă să o potolească cu altceva (dependențele menționate mai sus).
Cum ajutăm copilul să fie cu adevărat autonom și independent
Soluția pe care o prezint în acest articol are la bază Teoria Atașamentului, care a fost formulată inițial de psihiatrul britanic John Bowlby și de către psihologul Mary Ainsworth. Teoria Atașamentului descrie științific nevoia oamenilor de a forma și întreține legături emoționale puternice cu alte ființe umane.
Atașamentul îl face pe copilul mic să caute sprijin, apărare și liniștire la persoana de referință, de regulă mama, atunci când se simte în pericol. Poate fi vorba despre un pericol real sau de unul subiectiv, când copilul percepe o amenințare, o frică sau o durere.
Un copil care găsește la mama lui acest sprijin, această protecție, iubirea, acceptarea și liniștea, având nevoile emoționale satisfăcute, dobândește puterea de a se desprinde treptat de mama, de părinți, și de a face lucrurile singur, știind că, de fiecare dată când are nevoie, poate reveniîn brațele calde și primitoare ale mamei pentru a-și reîncărca rezervorul interior de iubire și energie și pentru a-și vindeca rănile sufletești.
3 pași pentru a crește copii autonomi și independenți:
1. Îi asigurăm copilului siguranța emoțională
E important ca noi, părinții, să-i asigurăm copilului un atașament securizant, oferindu-i iubire necondiționată, conectare reală, prezență alături de el când are nevoie, încredere în el, respect, acceptare necondiționată. Astfel, copilul simte că alături de mama lui se simte în perfectă siguranță emoțională și se simte liniștit.
2. Încurajăm autonomia și independența
Pe măsură ce copilul crește și poate face tot mai multe lucruri singur, ne putem retrage ușor încurajând copilul să facă lucruri și singur.
Mare atenție! Un copilaș care nu are un atașament securizant cu mama, căruia îi este frică să nu piardă iubirea ei sau care simte că trebuie să facă ceva anume sau să fie într-un anumit fel pentru a fi acceptat și iubit de mama lui va face mai greu pașii către autonomie și independență. Ai grijă, așadar, mai întâi să-i asiguri copilului siguranța emoțională, abia apoi să te preocupi de încurajarea autonomiei.
În această etapă, e important ca mai întâi tu, apoi și copilul, să faceți diferența dintre nevoile emoționale și nevoia de dezvoltare a autonomiei. De exemplu, să îmbraci un copil de 4 ani sau să-i dai să mănânce, în condițiile în care el poate face singur aceste lucruri, este o limitare a dezvoltării autonomiei. E important să îi asigură, celui mic contextul pentru dezvoltarea autonomiei, oferindu-i în continuare siguranța emoțională, adică timp de calitate, atenție și multă iubire. Astfel, copilul nu se va simți constrâns să obțină iubirea mamei prin metode care stârnesc furia părintelui.
3. Reasigurăm copilul de iubirea noastră
Pe măsură ce copilul crește și devine tot mai independent, părinții tind să se concentreze mai mult pe ei și să uite că ai lor copii au în continuare nevoie de iubirea părintească, au nevoie să se simtă iubiți, susținuți, acceptați și validați de către părinți. Desigur, în alte forme, care se schimbă în funcție de vârsta copilului.
Așadar, ai grijă să-i oferi în permanență copilului tău, indiferent dacă are 2 ani, 12 ani sau 18 ani, iubire și încredere necondiționate. Astfel, el va simți ca are puterea de a face orice pe lumea asta și că tu ești de partea lui!
Nu există prea multă iubire
Prea multă iubire strică și prea multă iubire răsfață copilul sunt credințe pe care le-au avut mulți dintre părinții noștri și care sunt transmise mai departe și de unii dintre părinții de astăzi.
Totuși, noi ne dorim să fim părinți conștienți, care nu vrem să lăsăm lucrurile la voia întâmplării, dorindu-ne să creștem copii echilibrați emoțional, care să nu fie nevoie să fie „reparați” mai târziu, ci să crească liberi, încrezători, fericiți și puternici.
Nu exista prea multă iubire. Din păcate, în prea multe familii există prea puțina iubire și prea multă frică, prea multă disciplinare rece, prea multa critică.
Din păcate, există prea puțină iubire necondiționată, acea iubire care oferă siguranță și vindecă și pe care copilul, dacă ar simți-o timp de câteva secunde privindu-și părintele în ochi, ar înflori și toate certurile dintre ei s-ar rezolva.
Atenție, a nu se confunda iubirea necondiționată cu parentingul permisiv, fără limite. Iubirea necondiționată presupune că părintele este conștient că cel mic are nevoie de limite ferme și blânde, deoarece are nevoie de cineva să-l ghideze în această lume.
Își poate iubi necondiționat copilul doar un părinte matur emoțional, care se iubește necondiționat pe sine, care își conține propriile emoții și este capabil să conțină și emoțiile copilului, oricât de dificile ar fi.
Or, un părinte permisiv este un părinte imatur emoțional, incapabil să conțină emoțiile dificile ale copilului, care se lasă copleșit de acele emoții și preferă să se retragă, lăsând copilul singur în fața provocărilor emoționale.
Iubește-ți copilul așa cum poți acum.
Manifestă-ți iubirea așa cum are nevoie copilul. Cât mai mult. Zi de zi.
Lucrează cu tine pentru a dobândi iubirea necondiționată de sine, astfel încât să o poți oferi mai departe copilului tău/copiilor tăi.
Și ai încredere că, avându-te pe tine alături, într-o bună zi se va desprinde și va putea zbura independent în lume!
La final, te invit să vizionezi aceste videouri despre:
Cum educă părinții copii dependenți emoțional
Iubirea părintelui: Cum o percepi tu și cum o percepe copilul
Gabor Maté consideră că politicile guvernamentale de prevenție a consumului de droguri sunt ineficiente
Știrea că trei eleve de clasa a VIII-a de la Școala Centrală din București au ajuns la spital după ce au consumat droguri în incinta școlii a șocat mulți părinți. Mai exact, fetele au recunoscut ulterior, la spital, că au fumat o țigară cu anumite substanțe, după care li s-a făcut rău.
Drept răspuns, reprezentanții Ministerului Educației au anunțat că vor finanța montarea camerelor de supraveghere în curtea școlii. Iar doi deputați propun efectuarea de teste antidrog în școli. În paralel, instituțiile statului derulează campanii de informare și de educare privind riscurile consumului de droguri.
Cu toate acestea, tinerii par să fie foarte atrași de consumul de droguri, fenomen care pare scăpat de sub control.
De ce programele guvernamentale de informare și prevenție nu funcționează
Nu doar în România, ci majoritatea guvernelor văd prevenția consumului de droguri ca fiind o chestiune de informare a populației, în special a tinerilor.
Însă, “ca toate programele de schimbare a comportamentului, e foarte puțin probabil ca această formă de prevenție să aibă un impact semnificativ, deoarece copiii care prezintă cel mai mare risc sunt cel mai puțin deschiși să audă mesajul și, chiar dacă îl aud, sunt cel mai puțin capabili să se conformeze”, susține Dr. Gabor Maté, medic și autor canadian de origine maghiară, specializat în studiul dependențelor, al traumei și al deficitului de atenție, în cartea sa “Pe tărâmul fantomelor întunecate. Prizonieri în lumea dependenței”.
Autorul a fost, timp de 12 ani, medic la Portland Hotel, un centru rezidențial din Vancouver, unde a cunoscut și a îngrijit sute de persoane dependente de droguri.
Dependența nu este o alegere, e un răspuns la suferință
Într-un discurs prezentat pe YouTube, Gabor Maté explică:
“Dependența nu este o alegere pe care cineva o face, nu este un eșec moral, nu este o decădere morală, nu este o slăbiciune de caracter, nu este un eșec al voinței, – așa cum societatea prezintă dependența, – nu este nici o boală mentală moștenită, – așa cum este tendința să fie văzută în mediile medicale, – de fapt, este un răspuns la suferința umană.”
Medicul spune că toate persoanele dependente de droguri cu care a lucrat au fost “traumatizate sever” în copilărie. Toate femeile au fost abuzate sexual și toți bărbații au fost traumatizați fie sexual, fizic, emoțional sau au fost neglijați.
“Mai degrabă decât a fi o boală sau o alegere a oamenilor, dependența este de fapt o încercare de a scăpa temporar de suferință”, afirmă expertul în traumă.
De aceea, acesta recomandă ca soluție pentru vindecarea dependențelor ajutorul în vindecarea traumelor: “Dependența este un răspuns la suferință. Ce au nevoie oamenii ca răspuns la dependență nu este judecata și nu doar controlul simptomelor. Ei au nevoie să fie ajutați să-și vindece traumele, deoarece este vorba doar despre traume”.
Din punctul de vedere al lui Gabor Maté, este în totalitate posibil “ca oamenii să-și vindece traumele suficient astfel încât să înceteze să fugă în dependențe, să reducă suferința traumelor lor”.
Cum traumele din copilărie se transformă în dependențe
Lucrând cu oameni dependenți de droguri, expertul citat a văzut cât de profund și extins este impactul experiențelor din copilărie asupra psihologiei adultului și asupra fiziologiei creierului adultului.
Potrivit acestuia, dependența este un proces fiziologic și psihologic complex care se manifestă în orice comportament care îi place persoanei.
El definește dependența ca fiind “orice comportament în care persoana găsește alinare și, de aceea, îl dorește puternic pe termen scurt, dar suferă consecințe negative pe termen lung și nu renunță în ciuda consecințelor negative”.
Dependențele cuprind orice comportament care se încadrează în definiția de mai sus, printre care:
Cocaină
Metamfetamine
Heroină
Fentanil
Marijuana
Nicotină
Alcool
Sex
Pariuri sportive
Relații pe internet
Shopping
Mâncatul
Munca
Sporturile extreme
Mersul la sală
Pornografia
Gabor Maté aduce în discuție două nevoi umane fundamentale:
1. Atașamentul – nevoia de conectare și apropiere de o altă ființă umană care are grijă de noi. “În lipsa unei persoane motivate să aibă grijă de noi și să se atașeze de noi în acest mod, nu putem supraviețui”, afirmă autorul, într-un alt video.
2. Endorfinele– neurotransmițători opioizi meniți să faciliteze atașamentul și care au asupra creierului efecte similare cu efectele heroinei și ale opioidelor.
“Din cauza stresului și a traumelor din primii ani de viață, aceste sisteme de secreție a endorfinelor nu se dezvoltă. Și când oamenii folosesc heroină, simt ca și cum ar primi o îmbrățișare caldă și blândă. Pentru prima dată, ei simt iubire și conectare, din acest motiv este atât de puternic”, explică autorul.
Potrivit acestuia, “atașamentul nu este o nevoie negociabilă”. O altă nevoie profundă este autenticitatea, care înseamnă a fi conectați cu noi înșine știind ce simțim și fiind capabili să acționăm în funcție de asta, adică instinctele, care, în esență, asigură supraviețuirea.
Ce se întâmplă, însă, când autenticitatea amenință relațiile de atașament?
“Ești un copil de 2 ani și te înfurii că nu poți mânca biscuitele înainte de cină. Dar părinții tăi nu se pot descurca cu furia (…) și îți transmit mesajul că un copil bun nu se înfurie, iar mesajul pe care îl percepi (…) este că un copil mic furios nu este iubit”, răspunde Gabor Maté. El spune că, pentru a păstra relațiile de atașament, copiii suprimă autenticitatea, pierzând conexiunea cu sine, cu instinctele lor.
“Renunțăm la autenticitatea noastră, apoi ne întrebăm cine naiba suntem? A cui este această viață? Cine experimentează toate acestea? Cine sunt eu de fapt? Acesta este punctul în care este nevoie să se întâmple reconectarea. Vindecarea are loc cu această reconectare.”
Din cauza acestui conflict tragic din copilărie dintre atașament și autenticitate cu care mulți dintre noi ne confruntăm, ne pierdem pe noi și pierdem legătura cu instinctul, explică expertul canadian.
Chiar dacă reușim să conștientizăm suferința traumei, cum o putem transforma?
Majoritatea oamenilor cred că trauma este ceea ce ți se întâmplă: divorțul părinților, certurile dintre ei, depresia mamei, alcoolismul tatălui, abuzul sexual sau fizic sau anumite pierderi. Însă, Gabor Maté afirmă că acestea sunt evenimente traumatice, fără să reprezinte de fapt trauma:
“Trauma nu este ceea ce ți se întâmplă ție. Trauma este ce se întâmplă în interiorul tău”.
Iată ce se întâmplă în interiorul persoanei traumatizate: se deconectează de emoțiile sale, se deconectează de corpul său, are dificultăți de a fi în momentul prezent, dezvoltă o imagine negativă a lumii sale, o imagine negativă despre sine, o imagine defensivă despre alți oameni.
Trauma se vindecă prin reconectarea la sine
În acest context, susține Gabor Maté, „dependența nu reprezintă problema, ci o încercare de a rezolva problema. Trauma se formează în copilărie, iar dependența este o încercare de a face față acestei traume, ceea ce reușește temporar, creând și mai multe probleme pe termen lung.”
Iată cum vede cunoscutul specialist în traume și dependențe procesul de vindecare a dependențelor:
„Chestiunea nu este doar de a recunoaște ceea ce s-a întâmplat acum mulți ani, ci și a recunoaște manifestările acelor evenimente în prezent și a le transcende. Și poți face asta reconectându-te cu tine însuți restabilind în primul rând conexiunea cu corpul tău și cu emoțiile pe care le-ai pierdut. Atunci când faci asta, când regăsești aceste lucruri, se întâmplă recuperarea, ceea ce înseamnă să te regăsești pe tine. Pierderea sinelui este esența traumei, astfel scopul real al tratamentului dependențelor, al tratamentului bolilor mintale și al oricărei vindecări este reconectarea”.
Dacă rezonezi cu abordarea Dr. Gabor Maté și dorești să citești mai multe despre dependențe, poți citi cartea „Pe tărâmul fantomelor înfometate”:
Iată și cele două videouri pe care le-am utilizat în documentarea acestui articol:
Ajutorul social în valoare de 2.000 de lei poate fi accesat după depunerea actelor doveditoare la primărie
Mamele aflate în situații de risc vor primi tichete sociale în valoare de 2.000 de lei. Proiectul legislativ a primit voturile pozitive ale Senatului, a anunțat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, Gabriela Firea, într-o postare pe contul de Facebook.
„Astfel, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală”, scrie Gabriela Firea, o susținătoare a acestui proiect.
Potrivit Hotărârii de Guvern, de aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni.
Cu aceste tichete mamele pot să cumpere toate cele necesare pentru cei mici: de la scutece, articole sanitare și medicale pentru îngrijire până la haine, inclusiv trusou, a precizat ministrul.
Potrivit Gabrielei Firea, mamele cu bebeluși de până în 3 luni, care au o situație materială deficitară trebuie să se adreseze primăriilor unde au domiciliul pentru a solicita, pe baza documentelor depuse, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 2.000 de lei.
A fost aprobat și venitul minim de incluziune
Totodată, ministrul Familiei a mai anunțat că proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind venitul minim de incluziune, inițiat de ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, a fost aprobat.
„Practic, se ajustează calculul Venitului Minim de Incluziune, astfel încât cresc posibilitățile de asigurare a unui nivel de trai minimal pentru familiile și persoanele singure, dar și de prevenire a riscului de sărăcie în rândul copiilor și de abandon școlar”, a explicat Gabriela Firea.
De asemenea, mai spune ministrul, se instituie temeiul legal pentru ca persoanelor vârstnice fără venituri și fără susținători legali, să fie îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidențiale și să aibă acces la servicii medicale adecvate, prin asigurarea acestora, fără plata contribuției sociale de sănătate.
Pe parcursul programelor KEN Academy, elevii dobândesc un set de abilități antreprenoriale
KEN Academy, primul program de educație antreprenorială și financiară pentru copii din România, ia în calcul extinderea pe plan intern și internațional în franciză.
Lansat în 2012 de antreprenorul în IT și real-estate Liviu Lepădatu împreună cu Carmen Iorgulescu, psiholog și trainer, conceptul KEN Academy a fost accesat de aproape 4.000 de copii din România. Este vorba despre elevi cu vârsta cuprinsă între 7 și 13 ani care au dobândit abilități de viitori antreprenori.
În acești zece ani, fondatorii și echipa de traineri ai KEN Academy construiesc programe care îi ajută pe copii să-și dezvolte abilități antreprenoriale și un stil de gândire independent și inovator.
Prima serie de cursanți KEN a numărat 18 elevi cu vârsta cuprinsă între 7 și 13 ani ai căror părinți doreau să-i ajute să-și dezvolte abilități extra-curriculare.
La zece ani de la lansare, numărul elevilor KEN a crescut de mai bine de aproape 20 de ori, depășind 300 de cursanți într-un an școlar.
Numărul de cursanți crește cu 15-30% pe an
”KEN Academy a pornit din dorința de a oferi copiilor români instrumentele necesare pentru a deveni antreprenori sau a lua cele mai bune decizii financiare, ca adulți. Eu sunt antreprenor, fac business de la începutul anilor 90 și tot ce am învățat despre domeniu a fost din experiență proprie. Să le oferi copiilor șansa să își dezvolte abilități antreprenoriale și o gândire independentă cât mai devreme în viață înseamnă să le pui la dispoziție instrumentele necesare pentru a avea succes cât mai devreme în viață. Mi-am dorit să fac acest proiect și mă bucur că am reușit să găsesc și partenerul de proiect potrivit. Alături de Carmen, am reușit să demonstrăm că antreprenoriatul înseamnă un set de valori, de principii, de gândire inovativă înainte de bani și în același timp am convins multe școli din România să ni se alăture. Sunt mândru că în acest moment, datorită KEN Academy, România are un potențial/o pepinieră de 4.000 de viitori antreprenori, știut fiind că peste tot în lume, inițiativa privată este motorul dezvoltării economice”, a declarat Liviu Lepădatu, fondator KEN Academy.
”KEN Academy a pornit ca o provocare: să ajutăm copiii să dobândească un set de abilități antreprenoriale. A fost un parcurs pe cât de frumos pe atât de greu, am plecat la drum într-un moment în care, în România, se vorbea mult despre antreprenoriat, dar ca atribut al lumii adulților nicidecum ca apanaj în educația copilului. Nivelul de încredere la acel moment în concept și instrumentele sale era unul scăzut, însă prezentul ne arată că am pus la punct un program solid de dezvoltare a copiilor, iar perseverența, inovația, seriozitatea și stabilitatea noastră ca echipă au susținut dezvoltarea conceptului”, spune și Carmen Iorgulescu, director executiv KEN Academy.
Potrivit acesteia, numărul copiilor care intră în programele KEN Academy crește cu 15-30% în fiecare an școlar, deoarece copiii învață „business prin joc și joacă”.
Acces la cursuri online și offline
Cursurile KEN Academy se desfășoară pe parcursul unui an școlar, sunt opționale și pot fi accesate atât online cât și offline.
Odată cu pandemia, fondatorii programului au deschis accesul către cursurile online și au lansat un program gratuit destinat tuturor copiilor din România.
Astfel, KEN și-a completat seria modulelor consacrate și a taberelor KEN Business Camps și a creat premisele dezvoltării la nivel național și internațional.
”KEN Academy este un program care s-a autofinanțat încă de la început. Costurile pentru program pe parcursul unui an școlar sunt cuprinse între 3.200 și 5.500 lei, pentru fiecare cursant, în funcție de programul ales și ne bucurăm să vedem că de la un an la altul cererea crește. De aceea, luăm în calcul ca, în viitorul apropiat, să accelerăm extinderea programului, atât pe piața românească cât și internațională, iar soluția la care ne gândim este dezvoltarea prin intermediul francizei. Este o provocare, însă avem încredere în stabilitatea proiectului demonstrată în primii zece ani de activitate”, a adăugat directorul executiv KEN Academy.
Peste 5.600 de români studiază în Olanda, ceea ce ne situează pe locul 3, după Germania și Italia, ca număr de studenți străini, arată datele oficiale.
Interesul universităților olandeze pentru a accepta studenți din România este în creștere de la an la an atât datorită numărului de studenți înscriși anual, cât și prin participarea la târgurile educaționale. Astfel, cele mai multe universități care participă la târgul educațional World Education Fair din acest weekend din provin din Olanda.
„Conform datelor oficiale, în acest moment sunt înregistrați peste 5.600 de studenți în Olanda. Sistemul este unul foarte ofertant pentru tinerii români pe toate planurile. În primul rând, la nivel academic există numeroase specializări în limba engleză, conectate direct la cerințele actuale din piața muncii. Pe lângă cele mai accesate programe de studiu din zona business, computer science și inginerie, sistemul olandez a dezvoltat numeroase specializări academice foarte nișate cum ar fi managementul în domeniul ospitalității, management în zona gaming și entertainment sau managementul sportiv”, explică Ana Maria Papp, Business Development Manager, Integraledu, într-un comunicat de presă.
Ea spune că, în Olanda, „nivelul taxelor de studiu este foarte accesibil pentru români. Vorbim de o taxă anuală de 2.200 euro, care în primul an este redusă la jumătate. În plus, statul olandez oferă numeroase granturi și împrumuturi care pot acoperi și costurile de trai”.
Pe locul al doilea, ca destinație de studiu preferată de români, se află Marea Britanie, urmată, în ordine, de Germania, Italia, Danemarca, SUA și Irlanda.
Tot mai multe familii își trimit copiii la studii gimnaziale în străinătate
În ceea ce privește studiul gimnazial și liceal, numărul de aplicații în Marea Britanie rămâne constant, alte destinații solicitate fiind: Elveția, Germania, Austria, Spania și America de Nord.
„Interesul pentru tinerii români se manifestă și din partea liceelor britanice, care vor fi prezente în număr mare la World Education Fair. În calitate de consultanți educaționali, am observat o tendință care se conturează de câțiva ani și anume că din ce în ce mai multe familii își trimit copiii la studii în Marea Britanie încă din gimnaziu tocmai pentru a se obișnui cu sistemul și a continua cu liceul și apoi studiile universitare în străinătate”, precizează Raluca Niculae, Manager Departament Tabere și Licee.
Liceele prezente la World Education Fair pot oferi burse academice și pentru performanțe sportive sau artistice în cuantum care poate reduce la jumătate taxa de școlarizare.
Topul domeniilor preferate de români pentru studiile în străinătate
Conform datelor Integraledu, specializările alese în 2022 se grupează astfel:
Computer Science
Economie și Afaceri
Artă și Design
Inginerie
Drept
Psihologie
Turism
Politică și Relații Internaționale
Cererea pentru taberele educaționale s-a triplat în acest an
De la tabere de ski și snowboarding în Germania și Elveția, la tabere exclusiviste de limba engleză în Dubai sau Mauritius – oferta de tabere educaționale în străinătate este foarte diversificată.
La World Education Fair vor fi prezente instituții care organizează tabere educaționale pentru toate categoriile de vârste, atât pentru vacanța de iarnă, cât și pentru următoarele vacanțe.
„Anul acesta am înregistrat o triplare a înscrierilor în tabere educaționale. Tinerii pot experimenta vacanțe axate pe ski sau snowboarding în Germania sau Elveția sau pot alege zone exclusiviste ca Dubai, Singapore sau Mauritius, unde își pot perfecționa limba engleză, pot dobândi abilități de leadership și public speaking, bucurându-se în același timp de cultura locală”, mai explică Raluca Niculae.
Referitor la costuri, aceasta precizează: „acestea încep de la 900 de euro pentru tabere de o săptămână în Germania și pot ajunge și până la 4.500 lire sterline pentru un internship de 10 zile în Londra, cu specialiști din diferite domenii. Costurile includ cursul, pensiune completă și programul recreativ”.
Târgul educațional World Education Fair are loc:
Pe 24 septembrie, în București, la hotel Radisson
Pe 25 septembrie, la Constanța, la Hotel Continental Forum
Pe 26 septembrie, la Brăila, la Biblioteca Județeană Panait Istrati
Accesul se face gratuit pe bază de înregistrare prealabilă pe site-ul evenimentului.
IntegralEdu este un important consultant educațional pentru studii în străinătate și pentru programele Work and Travel în SUA. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 28 de ani în oferirea de informații elevilor, părinților și tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine.
Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din întreaga lume.
Sunt anumite situații când începerea grădiniței sau a școlii poate traumatiza copilul
Noul an școlar pentru elevi și copilașii de grădiniță a început de peste două săptămâni. Îmi aduc aminte de anul în care Emanuel a început clasa pregătitoare. Având în vedere că a fost la o grădiniță Montessori și am decis să urmeze o școală de stat, am avut ceva emoții în legătură cu acomodarea lui.
Ca părinte, este firesc să ai emoții în legătură cu adaptarea copilului tău la situații noi, așa cum sunt: (re)începerea creșei, a grădiniței sau a școlii, mutarea la o nouă grădiniță sau școală, mutarea într-o nouă locuință, într-un alt oraș, separarea părinților, noi activități sau orice alt context de viață nou.
Pentru oameni în general și pentru copii în mod special, situațiile noi reprezintă un stres. Copilul se regăsește într-un context total diferit comparativ cu cel în care a fost până în acel moment. Pentru a se acomoda, este nevoie să facă anumite eforturi.
Există situații în care schimbările, inclusiv începerea grădiniței sau a școlii, pot fi traumatizante pentru copii:
Schimbările sunt bruște, dureroase, de la un mediu plăcut la un mediu neplăcut
Oamenii din noul mediu în grija cărora se află copilul și care ar trebui să susțină copilul (educatoarea, învățătoarea, bona etc.) îi stârnesc celui mic neîncredere, teamă, nesiguranță
Anumite întâmplări stresante sau chiar șocante au loc la grădiniță sau la școală (bullying între copii, hărțuire, agresivitate, umilire din partea educatoarei/învățătoarei etc.)
Copilul se simte singur în fața provocărilor emoționale care le percepe a fi mai dificile decât poate suporta, se simte depășit și copleșit de provocări
Copilul nu beneficiază de susținerea și ajutorul adecvat din partea părinților, educatorilor și a cadrelor didactice
Iată și câteva dintre provocările cu care se confruntă copiii și care pot genera traume:
Separarea de părinți, în special de mamă
Pierderea cuiva drag, decesul, divorțul
Accidentele și căderile
Procedurile medicale și chirurgicale
Acte de violență fizică sau verbală
Dezastre naturale
Conectarea cu persoanele din noul mediu
Deschiderea și disponibilitatea de a comunica
Schimbarea rutinei
Noul mediu fizic (clasa, noua locuință – mobilier, culori, texturi, miros etc.)
Reactivarea unor răni emoționale existente și nerezolvate (de respingere, de abandon, de umilire etc.)
Violența verbală și/sau fizică, bullying, la care copilul nu știe cum să reacționeze
Scăderea încrederii în sine
Sunt doar câteva exemple. Copiii sunt foarte diferiți, drept pentru care aspectele care îi sperie și care le pot provoca traume sunt diferite.
Atenție, dacă un copil se simte foarte stresat sau chiar are o traumă emoțională, asta nu înseamnă că este slab și că nu poate deveni un adult încrezător, puternic și echilibrat emoțional.
Ideea că o persoană puternică nu simte emoții este un mit demontat în ultimele decenii, pe măsură ce specialiștii au descoperit importanța inteligenței emoționale.
Ce e important să știm despre emoții este că:
1. Emoțiile nu sunt o slăbiciune, nici un semn de putere
Emoțiile sunt o parte din noi, din fiecare om. E uman să simți emoții și nu este nicio rușine.
2. Emoțiile nu fac rău
Ce poate face rău într-adevăr sunt manifestări precum:
un mod nesănătos de a gestiona emoțiile
incapacitatea de autoreglare a emoțiilor
reprimarea emoțiilor
separarea de emoții etc.
3. Toate emoțiile pot fi gestionate sănătos, fără excese
Gestionarea emoțiilor este o abilitate care poate fi învățată și antrenată. Copiii învață cum să se comporte cu emoțiile lor văzând modelul părinților. De aceea, pentru a crește copii care își autoreglează emoțiile, este nevoie ca mai întâi părinții să învețe să-și autoregleze emoțiile.
Două atitudini opuse ale părintelui pot duce la traumatizarea copilului
Personal, am fost foarte preocupată să nu-i provoc copilului meu vreo traumă, fără să-mi dau seama. Am devenit atât de atentă cu acest aspect după ce am descoperit în ce mod mi-au influențat felul de a fi, modul de a gândi, deciziile și viața în general traumele din copilărie, în special cele de respingere și abandon.
Să vedem mai întâi ce înseamnă trauma, conform definiției din DEX 2009:
TRÁUMĂ, traume, s. f. 1. Traumatism (1). 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal.
Am observat că, atunci când vine vorba despre traumele copiilor, numeroși părinți se situează la una dintre aceste două extreme:
fie minimizează importanța traumei și, implicit, și reacțiile emoționale ale copiilor
fie supraprotejează copilul, din frica de a nu îi provoca vreo traumă
Ambele atitudini îi pot face rău copilului, cu efecte diferite:
1. Atunci când părintele minimizează riscul de a apărea o traumă la copil, are tendința de a nu acorda suficientă importanță reacțiilor copilului, considerând că este normal să plângă sau să aibă crize. Acești părinți fac parte din categoria celor care, de regulă, nu sunt conștienți de propriile răni și traume, afirmând că, în ciuda întâmplărilor care le-au provocat suferință în copilărie, ei sunt bine astăzi. În aceste condiții, eventualele traume care pot apărea trec neobservate, copiii riscând să se confrunte cu stări depresive, cu frici și anxietate, cu atacuri de panică, fiind nevoie de intervenția terapeutică a unui specialist pentru a le depăși.
2. Atunci când părintele supraprotejează copilul, dorind să-l ferească de eventualele traume, are tendința de a-l ține departe de situațiile care l-ar putea deranja, inclusiv de cele care reprezintă oportunități de învățare și de dezvoltare. Acești părinți sunt conștienți că anumite experiențe din copilăria lor i-au afectat puternic și nu vor ca micuților lor să li se întâmple același lucru. Însă, copiii acestor părinți sunt privați de oportunitatea de a învăța să-și gestioneze propriile emoții dificile, având dificultatea de a face față stresului în situații reale de viață, atunci când părinții nu sunt alături.
Alternativa: părintele matur și echilibrat emoțional
Este, însă, și o a treia categorie de părinți. Conștientizând propriile răni din copilărie și dificultățile pe care le-au generat ulterior în viață, vindecându-le și învățând lecțiile, își ajută copiii să gestioneze situațiile dificile prin care trec.
Sunt acei părinți care își asumă procesul dificil de lucru cu sine pentru vindecarea emoțională, pentru deblocarea și continuarea procesului de maturizare emoțională, pentru a învăța să-și conțină și să-și autoregleze propriile emoții, pentru a descoperi și schimba tiparele de gândire și convingerile care îi blochează.
Astăzi, mai mult decât în orice alt moment din istorie, avem acces la multe informații despre emoții, despre traumă și despre cum aceasta se transmite de la o generație la alta, dacă nu este vindecată și eliberată.
Poți citi cărți despre aceste lucruri (linkuri la finalul articolului), poți lucra cu specialiști (psihologi, psihoterapeuți, terapeuți, coachi), poți viziona videouri gratuite în mediul online.
Dacă rezonezi cu aceste idei și nu știi de unde să începi, te invit să-mi scrii un email în care să-mi împărtășești gândurile tale și îți voi răspunde: ana.batca@parenting20.ro (după ce trimiți emailul, te rog să verifici primirea răspunsului și în Spam, există riscul să ajungă acolo).
În mod sigur, ne dorim să ne ajutăm copiii să facă față situațiilor dificile din viața lor. Fără a exagera sau a supraproteja, vrem și să dezamorsăm la timp situațiile stresante care ar putea deveni traume. Și fiecare dintre noi face tot ce ține de el pentru a reuși.
Îți las mai jos câteva recomandări de cărți care să te ajute să cunoști mai multe depsre emoții și vindecarea traumelor:
Gabor Mate (n. 1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiară, specialist în domeniul îngrijirii paliative, cu cercetăril vizând în special traumele din copilărie, dependența de alcool sau droguri și stresul.
Iată o analogie potrivită pentru situația în care se găsesc părinții copiilor cu ADD: ești prins în mijlocul traficului aglomerat dintr-o intersecție; motorul s-a blocat și îți dai toată silința să pornești. Toți strigă la tine și te claxonează nervoși, dar nimeni nu se oferă să te ajute. Poate că nimeni nu știe cum. Ca părinți, depunem toate eforturile ca să ne creștem copiii în siguranță și iubire, nu este nevoie să ne simțim și mai vinovați decât ne simțim deja. „Minți împrăștiate” este scrisă pentru a încuraja o astfel de conștientizare. ADD se definește prin 3 caracteristici majore, oricare 2 dintre ele fiind suficiente pentru diagnosticare: slaba capacitate de concentrare, un slab control al impulsurilor și hiperactivitate. Semnul distinctiv al tulburării de deficit de atenție este o „deconectare” automată, nedorită, o frustrantă stare de non-prezență a minții.
După câteva decenii de carieră medicală de excepție, în care a urmărit legătura dintre stres și boală, Gabor Mate a strâns laolaltă în această carte poveștile pacienților săi, le-a confruntat cu cele mai recente studii clinice și a dezvăluit consecințele imediate, deseori ignorate, ale stresului.
Mark Wolynn este psiholog clinician specializat în traumele transgeneraționale. Este director și formator la Institutul pentru Constelații Familiale din San Francisco.
Această carte vorbește despre acele fobii, depresii și gânduri obsesive care ne copleșesc fără să ne dăm seama de unde ni se trag. Combinând cercetările din neuroștiințe cu intervențiile specifice constelațiilor familiale, autorul demonstrează în ce fel uneori ajungem să moștenim și să retrăim, în mod inconștient, suferințele și traumele nerezolvate ale înaintașilor noștri.
Cititorul are la îndemână căi utile pentru eliberarea de traumele moștenite pe cale transgenerațională. Aceste tehnici merg de la identificarea anxietăților mascate după cuvinte și comportamente aparte până la genogramă, dialogul imaginar cu strămoșii și eliberarea, prin compasiune, de suferințele generațiilor trecute.
Această carte apare și în serialul turcesc de pe Netflix „Un alt sine”/ „Another Self”, care explorează subiectul constelațiilor familiale ca tehnică pentru descoperirea și vindecarea traumelor transgeneraționale.
La final, te invit să descarci un ghid gratuit care conține o strategie care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:
Deși numeroși părinți își laudă copiii cu intenția de a le crește încrederea în sine, în realitate, copiii au nevoie să fie încurajați
Încrederea în sine și imaginea de sine a copiilor se formează în copilărie, sub influența părinților. Felul în care comunică părinții cu copiii lor au un impact uriaș asupra acestora.
În general, părinții își doresc să educe copii încrezători și curajoși. Pentru aceasta, fac ceea ce ține de ei, ce consideră că este important și eficient. Însă, această intenție bună se traduce, în foarte multe cazuri concrete, într-o aplicare ineficientă. Concret, acest lucru se întâmplă atunci când modul în care copiii sunt lăudați de către părinți le deformează imaginea de sine și îi face dependenți de evaluarea pozitivă a părintelui.
Conform studiilor, copiii care au primit încurajări de la părinții lor în primii ani de viață și în anii de școală au reușit să obțină un succes mai mare ulterior, în viața adultă.
Pe de altă parte, tot mai multe studii indică faptul că lăudarea permanentă a copilului poate fi dăunătoare, scrie Brenna Hicks, terapeut american specializat în terapia prin joc pentru copiii de 3-14 ani, pe site-ul său thekidcounselor.com.
Astfel, spune specialistul citat, dacă recompensăm copilul cu o laudă de fiecare dată când face o acțiune, cel mic va învăța să aștepte această laudă. Și, dacă lauda nu vine, copilul poate interpreta absența acesteia drept un eșec (Aldort, 2000).
În acest context, încercând să găsească un echilibru sănătos pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului, psihologii au început să le recomande părinților să le spună copiilor lor încurajări în loc de laude.
În ce constau diferențele dintre laude și încurajări
Una dintre cele mai importante deosebiri între laude și încurajări este faptul că, de regulă, laudele transmit implicit o evaluare sau o judecată, precum „cel mai bun” sau „bine”. Lauda bazata pe evaluare generează anxietate la copil, creează dependență și deschide calea spre apariția unei atitudini defensive. În niciun caz acest tip de laudă nu ajută la întărirea încrederii în sine, a abilității de a-și stabili singur direcția și de autocontrol (Ginott, 1965).
În același timp, încurajările le permit copiilor să-și formeze motivația interioară, să aibă încredere în ei înșiși și să se concentreze pe urmărirea propriilor interese și pasiuni (Grille, 2005).
Însă, după o lungă perioadă în care laudele au fost recomandate de specialiști pentru a forma stima de sine a copiilor, se observă și efectele negative ale acestora: copiii învață să facă lucrurile pe care cred că ceilalți se așteaptă de la ei să le facă, mai degrabă decât pentru propria lor satisfacție.
Deși numeroși părinți își laudă copiii cu intenția de a le crește încrederea în sine, în realitate, pentru a-i ajuta pe copii să devină fericiți și echilibrați emoțional, este necesar să le arătăm înțelegere, acceptare și să-i încurajăm.
Ce presupune în mod concret să-ți încurajezi copilul
Terapeutul Brenna Hicks le recomandă părinților să folosească „recunoașterea descriptivă”. Asta înseamnă să oferi o descriere cât mai exactă a ceea ce dorești să încurajezi, în loc să lauzi copilul.
Iată câteva exemple de diferențe dintre laude și încurajări:
LAUDE vs ÎNCURAJĂRI
Ești cel mai bun elev. vs Orice profesor te-ar aprecia.
Ajungi mereu la timp. vs Te-ai străduit de fiecare dată să ajungi la timp.
Ai făcut un lucru extraordinar! vs Ai reușit!
Sunt foarte mândră de tine. vs Ar trebui să fii mândru de tine.
Ești un bun ajutor.vs Ai aranjat lucrurile pe toate rafturile.
Tabloul tău este foarte frumos. vs Ai folosit toate aceste culori.
Terapeutul american prezintă 9 diferențe dintre laude și încurajări din perspectiva consecințelor pe termen lung asupra copiilor
LAUDE vs ÎNCURAJĂRI
Stimulează rivalitățile și competiția. vs Stimulează cooperarea și contribuția la binele tuturor.
Focusarea pe calitatea performanței. vs Focusarea pe cantitatea efortului și a bucuriei.
Presupune evaluare și judecată. vs Evaluarea persoanei sau a acțiunii este minimă sau lipsește.
Persoana se simte judecată. vs Persoana se simte acceptată.
Favorizează egoismul în detrimentul altor persoane. vs Favorizează interesul personal care nu afectează alte persoane.
Subliniază o evaluare globală a persoanei: „Tu ești mai bun decât alții”. vs Subliniază contribuția specifică: „Tu ai ajutat în acest fel”.
Creează oameni care renunță. vs Creează oameni care încearcă.
Favorizează teama de eșec. vs Favorizează acceptarea imperfecțiunii.
Favorizează dependența. vs Favorizează independența. Persoana se bazează pe forțele proprii.
În mod cert, este o provocare pentru părinții obișnuiți să folosească laudele să renunțe la acest mod de comunicare și să folosească în schimb încurajările.
Chiar dacă îți este cu mult mai ușor să spui „Bravo” sau „Ești cel mai bun”, pe măsură ce faci efortul de a deveni un părinte care își încurajează cu adevărat copilul să devină încrezător și independent, îi vei asigura un beneficiu enorm pe termen lung: construirea încrederii în sine de care are nevoie pentru a reuși orice își propune în viață!
Copilul își schimbă comportamentul atunci când este agresat la grădiniță
Copilul tău merge la grădiniță sau la creșă și te gândești că există riscul să fie agresat de educatoare su de îngrijitoare? Este o temere pe care o au mulți părinți. De altfel, din timp în timp, apar public informații despre acte de agresivitate și comportament violent și umilitor pentru copii în instituțiile pentru preșcolari.
Așa ajungem, fără să intenționăm, să ne punem o întrebare justificată:
În cazul în care copilul meu ar fi agresat de educatoare sau îngrijitoare, cum mi-aș putea da seama?
Tu, părintele lui, mama lui, ești persoana care îl cunoaște cel mai bine. Știi care este ritmul în care s-a dezvoltat copilul până acum, știi ce face și ce nu face, ce spune și ce nu spune, știi ce comportamente și ce reacții are, știi care este privirea lui și tonalitatea vocii.
Descoperă 17 semne care, dacă apar, este cazul să te alarmezi sau chiar să vezi urgent ce s-a întâmplat la grădiniță:
1. Copilul pleacă de la grădiniță cu semne de abuz fizic
Semnele de abuz fizic sunt vânătăile, diferite răni, zgârieturi, arsuri. Sigur, copiii se pot răni la grădiniță. Însă, este suspect când acest lucru se întâmplă frecvent și în locuri în care nu apar de obicei după interacțiunile cu alți copii.
2. Comportamentul copilului se schimbă
Comportamentul celui mic se poate modifica brusc sau treptat. Nu ignora nicio schimbare de comportament și nu o neglija. Dimpotrivă, preocupă-te să descoperi mai multe despre ce se întâmplă în timpul programului de la grădiniță.
3. Scăderea concentrării
Este cazul să te îngrijorezi când observă că cel mic a început să se concentrezde mai greu la activități fără a avea vreo afecțiune sau o altă cauză plauzibilă.
Un alt semnal de alarmă este atunci când copilul se sperie ușor, de parcă s-ar aștepta să se întâmple ceva rău. Dacă fricile cresc pe măsură ce merge la grădiniță, în loc să se diminueze și să dispară, e posibil să fie ceva în neregulă.
5. Copilul devine retras și pasiv
Dacă observi că cel mic a început să devină retras, rezervat și pasiv în prezența adulților, e posibil să simtă nevoia să se ascundă, să reprime ceva. În mod cert, simte un disconfort și e nevoie să descoperi sursa acestuia.
6. Scăderea nevoii de socializare
Un alt semn negativ este când copilul refuză contactul cu alți copii care îi plăceau până de curând fără a avea un motiv anume. De exemplu, nu e cazul să-ți faci griji dacă cel mic refuză să se joace cu un copilaș care i-a luat o jucărie sau cu care a avut un alt conflict.
7. Cel mic refuză să facă lucruri care înainte îi plăceau
O schimbare bruscă a preferințelor copilului poate să denote o scădere a interesului pentru activitățile sale, pe fondul orientării atenției către provocările emoționale cu care se confruntă.
8. Copilul devine agresiv cu părinții
Uneori, când vede la grădiniță comportamente agresive ale educatoarelor sau îngrijitoarelor, la finalul programului, când este în compania părinților, copilul poate să manifeste comportamente foarte agresive.
9. Revoltă și opoziționism neobișnuit pentru copil
Dacă celui mic nu îi stătea în fire să refuze să urmeze regulile, dacă a început să manifeste comportamente de revoltă și acțiuni demonstrative, sursa acestora poate fi descoperită la grădiniță.
10. Cel mic are regrese în dezvoltare
În numeroase cazuri, abuzurile personalului de la grădiniță sau creșă se văd prin regres în abilitățile și manifestările copilului. Cel mic poate deveni infantil și poate manifesta întârziere în dezvoltare din cauza dificultăților emoționale pe care le resimte.
11. Isterii și crize de tantrum
Copilul face deseori isterii, țipă tare și manifestă un comportament agresiv de când a început să meargă în colectivitate? E de cercetat ce anume se întâmplă în acel mediu ce i-ar fi putut influența starea emoțională și comportamentul?
12. Copilul intră în panică atunci când face o greșeală
Este o reacție instinctivă a copilului care este pedepsit, agresat, poate chiar lovit la grădiniță când face o greșeală, când face cea nepermis de educatoare.
13. Modificarea obiceiurilor alimentare
Pe fond de stres, cel mic poate începe să refuze mâncarea. Sau, dimpotrivă, poate începe să mănânce în exces, pe fond emoțional.
14. Apariția unor simptome fizice
Unii copii își manifestă stresul prin simptome psiho-somatice. Astfel, cei mici pot acuza dureri de cap sau dureri de burtă inexplicabile din punct de vedere medical.
15. Probleme cu somnul
Un semnal de alarmă evident este atunci când copilul începe să aibă dificultăți la adormire și când are coșmaruri.
16. Dezvoltarea unor obsesii sau fobii
Fiecare element stresant de la grădiniță se poate transforma într-o obsesie sau cel mic poate dezvolta o fobie la adresa lui. De aceea, e important să observi primele semne ale acestor manifestări.
17. Scăderea încrederii în sine
Stresul pe care copilul nu este capabil să-l gestioneze și emoțiile dificile pe care le simte îi pot eroda încrederea în sine. De aceea, cel mic poate deveni timid și retras în mod aparent inexplicabil.
O parte dintre indiciile enumerate mai sus sunt mai puțin evidente și pot fi observate doar atunci când ești în permanență atent/ă la copil, la stările și la comportamentul lui.
Totodată, e important să ai încredere în intuiția ta de părinte și să ai încredere în copil.
Poți alege să ai încredere în copil ca un mod de gândire, ca un element din atitudinea ta ca părinte. Atunci când ai încredere în copilul tău, îți dorești să-i înțelegi nevoile și trăirile reale și să-i fii alături și la bine, și la greu.
Pentru aceasta, e nevoie să lași deoparte propriile tale principii și reguli și, pentru câteva momente, să intri în papucii și în lumea copilului. Pe măsură ce îl înțelegi și îl accepți așa cum este, cu nevoile și dorințele sale, poți avea încredere în el și poți găsi cea mai bună soluție la provocări.
Și, desigur, având construită o relație de conectare cu copilul, poți descoperi din timp eventualele probleme legate de agresiune și abuzuri care pot apărea odată cu intrarea în colectivitate.
Clasa Crizei în Educație (Learning Crisis Classroom) este un model de sală de clasă care ilustrează proporția copiilor care nu reușesc să dobândească competențe de bază
Doar o treime dintre copiii de 10 ani la nivel mondial pot citi și înțelege o poveste simplă scrisă, comparativ cu nivelul pre-pandemic care ajungea la jumătate dintre acești copii, estimează UNICEF.
Înaintea Summitului privind transformarea educației (Transforming Education Summit), UNICEF transmite un semnal de alarmă legat de nivelul șocant de redus al învățământului.
„Școlile slab finanțate, profesorii sub-calificați și plătiți insuficient, sălile de clasă supraaglomerate și programele de învățare arhaice subminează capacitatea copiilor noștri de a-și atinge întregul potențial”, a spus Catherine Russell, director executiv al UNICEF, potrivit unui comunicat de presă.
Conform acesteia, „traiectoria sistemelor noastre de învățământ este, prin definiție, traiectoria viitorului nostru. Avem datoria de a inversa aceste tendințe, altfel ne vom confrunta cu consecințele eșecului nostru de a educa o întreagă generație. Un nivel scăzut al învățământului azi înseamnă mai puține șanse mâine”.
Criza educației, exacerbată de COVID
Închiderea prelungită a școlilor și lipsa accesului la educație calitativă pe durata pandemiei de COVID-19 au expus și au exacerbat o criză a educației pre-existentă care a lăsat milioane de elevi din întreaga lume fără competențe esențiale de citit și calcul, avertizează UNICEF.
Pentru a atrage atenția asupra crizei educației și asupra nevoii de a transforma învățământul în întreaga lume, UNICEF a prezentat, pe 16 septembrie, Clasa Crizei în Educație (Learning Crisis Classroom). Este un model de sală de clasă care ilustrează proporția copiilor care nu reușesc să dobândească competențe de bază. Instalația este expusă la intrarea vizitatorilor în sediul Organizației Națiunilor Unite din New York în perioada 16-26 septembrie.
O treime din băncile din această clasă sunt făcute din lemn, sunt pe deplin funcționale și au pe scaune câte un rucsac cu sigla UNICEF care reprezintă treimea estimată a copiilor de 10 ani din întreaga lume care sunt capabili să citească și să înțeleagă o poveste simplă scrisă, indicatorul competențelor de bază de înțelegere a textului citit. Celelalte două treimi de bănci sunt aproape invizibile și făcute dintr-un material transparent pentru a-i reprezenta pe cei 64% dintre copii care nu pot citi și înțelege o poveste simplă scrisă până la vârsta de 10 ani, conform estimărilor.
În timp ce liderii se întâlnesc la Summitul pentru transformarea educației (Transforming Education Summit), UNICEF face apel la guverne să își ia angajamentul de a le oferi tuturor copiilor educație de calitate prin:
Reînnoirea eforturilor și investițiilor pentru a reînscrie și a ține copiii în sistemul de învățământ
Creșterea accesului la cursuri remediale și de recuperare
Susținerea profesorilor și oferirea către aceștia de instrumente necesare
Asigurarea că școlile oferă un mediu sigur și stimulant, astfel încât toți copii să fie pregătiți să învețe
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
