Acasă Blog Pagina 76

Copilul se îneca la 4 metri de părinți, fără ca ei să observe! 12 semne că un om se îneacă

0
Sursa foto: Pexels
Înecul nu arată ca în filme, cu țipete și dat din mâini! Află care sunt cele 12 semne că un om se îneacă pentru a-ți proteja copilul

Dintr-odată, salvamarul a sărit în mare înotând grăbit și speriat, cu privirea țintă către ei. Bărbatul și soția sa stăteau în apă, între barca lor cu motor și mal. „Mi se pare că el crede că te îneci”, a spus soțul către soție. Cu câteva clipe în urmă, cei doi se stropeau cu apă și femeia țipa, iar acum stăteau în mare, apa ajungându-le până la gât.

„Ce face? Totul este în regulă cu noi”, replică soția iritată. „Totul e în regulă!”, a strigat atunci bărbatul către salvamar, făcându-i semn cu mâna pentru ca acesta să facă drum înapoi.

Cu toate acestea, salvamarul părea să nu-i ia în seamă, continuând să înoate din răsputeri. Iar când a ajuns în dreptul cuplului șocat, a țipat la ei: „La o parte!”. Ce se întâmpla? Chiar în spatele cuplului, la o distanță de nici 4 metri, fiica lor în vârstă de 9 ani se îneca. Abia după ce salvamarul a salvat-o și a scos-o în brațe din apă, fetița a început să plângă: „Tata!…” 

 

Înecul, a doua cea mai frecventă cauză externă a deceselor în rândul copiilor 

 

Poate că te întrebi cum a reușit salvamarul să observe de la o distanță de 15 metri ceea ce nici părinții copilului, aflați mult mai aproape de ea, nu au văzut? Diferența era că salvamarul știa să recunoască adevăratele semnale pe care le emite un om atunci când se îneacă. Iar părinții fetei își imaginau că înecul arată așa cum este prezentat în filme.

Așadar, este foarte important să te asiguri că, atunci când te afli la mare, toate persoanele din grup trebuie să știe la ce să fie atente când cineva intră în apa, în special copiii. De exemplu, până să fie complet scoasă din apă, fetița nu a scos nici cel mai mic sunet.

În momentul în care o persoană simte un pericol real sau imaginar de a nu mai putea respira din cauza apei, apare un răspuns instinctiv la înec. Aceasta arată foarte diferit de ceea ce mulți dintre noi își imaginează.

 

Semnele care arată că un om se îneacă 

 

Atunci când cineva simte că se îneacă, nu dă din mâini, nu strigă după ajutor și nici nu stropește cu apă în jur. Din nefericire, acesta este mitul răspândit despre cum arată înecul, prezentat și în filme.

1. Potrivit cunoscutului salvamar american Francesco (Frank) Pia, în majoritatea cazurilor, cei care se îneacă nu mai pot fizic să apeleze după ajutor. Respirația este o funcție de bază a sistemului respirator, în timp ce vorbirea este o funcție secundară. Pentru a vorbi, trebuie să poți să respiri.

2. Gura persoanei care se îneacă se ascunde periodic sub suprafața apei, după care iese din nou la suprafață. Timpul este, însă, prea scurt pentru a striga. Persoana reușește doar să inspire și să expire rapid.

3. Un om care se îneacă nu poate face gesturi ample cu mâinile pentru a atrage atenție și a chema în ajutor. Instinctele îi spun să-și folosească mâinile făcând gesturi în lateral, pentru a se împinge afară din apă și a respira.

4. În această fază a reacției instinctive, persoana nu își poate controla mișcările mâinilor. Omul care se îneacă nu poate înceta fizic să facă mișcări instinctive pentru a face mișcări necesare, decise rațional, precum gesturi cu mâna, să se deplaseze spre salvator sau să se agațe de un colac de salvare.

5. Atâta timp cât persoana se află în controlul reacției instinctive, corpul său rămâne în poziție verticală în apă, fără a exista semne că dă din picioare. Dacă nu este salvat, omul reușește să se mențină între 20 și 60 de secunde înainte de a se scufunda.

Desigur, aceste detalii nu înseamnă că persoanele care lovesc apa cu mâinile și care strigă după ajutor nu ar fi în risc de înec. Dimpotrivă. Această reacție este numită de salvamari etapa de panică în apă și, de regulă, este precedată de reacția instinctivă la înec și este scurtă. Cu toate acestea, îi poate ajuta mult pe salvatori.

Iată și alte câteva semne care pot fi observate atunci când o persoană se îneacă:

6. Își ține capul la nivelul apei, gura este la nivelul apei

7. Își apleacă capul în spate și deschide gura

8. Are o privire goala, care nu se concentrează pe nimic sau ochii sunt închiși

9. Fruntea și ochii îi sunt acoperiți de păr

10. Respiră des și superficial sau „fură” aer cu gura

11. Încearcă să se întoarcă pe spate

12. Încearcă să iasă din apă ca și cum ar urca pe o scară din funie, însă mișcările lor sunt de regulă sub apă Nici salvamarii nu pot deosebi întotdeauna ușor dacă o persoană se îneacă sau nu. În acest caz, pun întrebări de verificare. „Pare că el doar stă în apă și privește spre tine. Întreabă dacă totul este în ordine. Dacă nu răspunde, ai mai puțin de 30 de secunde pentru a-l scoate din apă”, spune salvamarul Mario Vuitton.

La final, un sfat pentru părinți: Atunci când copiii se joacă în apă, ei fac zgomot, vorbesc, râd, țipă și acest lucru indică faptul că totul e în regulă. Semnale de îngrijorare la mare sunt tăcerea și liniștea copiilor. În orice caz, pentru a fi în siguranță în vacanța pe litoral, nu lăsa pentru niciun moment copilul/copiii nesupravegheați în apa mării. Știi vechiul proverb: Paza bună trece primejdia rea.  

Sursa foto: Pexels

 

Citește și:

5 lucruri de făcut în vacanța de vară pentru amintiri de neuitat

 

 

Povestea româncei care a devenit mamă după o mastectomie preventivă

0
Ilioara Radu a născut o fetiță sănătoasă, rămânând însărcinată la 6 luni după ce a făcut operația de mastectomie preventivă

Să iei o decizie legată de sănătatea ta nu este un lucru ușor, mai ales atunci când există riscuri, dar nu există o certitudine că acestea se vor adeveri.

Povestea Angelinei Jolie care a anunțat, în 2013, că a trecut printr-o operație de mastectomie (îndepărtarea chirurgicală a sânilor) pentru a preveni apariția unui eventual cancer de sân către care are predispoziție genetică, a făcut înconjurul lumii. Multe persoane au judecat-o, în timp ce altele i-au înțeles decizia.

Un act medical, rezultatul unui test genetic, care arată prezența unei gene care crește riscul de cancer mamar la peste 80%, a determinat-o și pe românca Ilioara Radu să ia o decizie similară, după multe frământări.

Această intervenție nu a împiedicat-o pe tânăra de 30 de ani să rămână însărcinată la 6 luni după operație, și să nască o fetiță.

Înainte de a prezenta povestea Ilioarei Radu, îți propun să facem o incursiune rapidă în câteva perspective despre modul în care apar afecțiunile fizice.

 

O privire mai complexă asupra originilor bolii

 

Există mai multe puncte de vedere în ceea ce privește originea bolilor și metodele de tratament.

Pe de o parte, sunt medicii specialiști, absolvenți de studii specializate și practicieni în domenii specifice care se focusează, în general, pe soluții de screening și descoperire a defectelor genetice pentru a elimina afecțiunile prezente și viitoare prin cea mai potrivită metodă. În funcție de caz, poate fi vorba de tratamente medicamentoase, de intervenții chirurgicale etc.

Pe de altă parte, sunt diferite terapii alternative care țin cont nu doar de simptomele corpului, ci de mai mulți factori, precum starea psiho-emoțională, circulația energiei în corp, istoricul de viață și traumele nevindecate etc.

Ce face diferența între un tratament eficient și unul ineficient? În mare parte, credința bolnavului în eficiența lui. „Foarte multe cercetări au arătat că credința bolnavului poate influența rezultatul tratamentului. Dacă bolnavul crede într-un anumit tratament, el se va vindeca mai repede, deoarece credința influențează mecanismele de vindecare ale organismului”, scrie Prof. Dr. Adrian Restian, membru titular al Academiei de Științe Medicale, într-un editorial publicat în revista „Practica Medicală”.

În cartea sa „Când corpul spune NU. Costul stresului ascuns”, medicul și autorul canadian de origine maghiară Gabor Maté pledează pentru o înțelegere mai clară a faptului că „emoțiile influențează direct sistemul imunitar”.

Referitor la cancerul mamar, Gabor Maté afirmă: „dovezile în favoarea geneticii nu sunt multe. Numai o mică parte dintre femei prezintă un risc ridicat și doar o mică parte dintre femeile cu cancer mamar – aproximativ 7% – dobândesc boala din motive genetice. (…) La marea majoritate a femeilor sau bărbaților diagnosticați cu cancer de sân, ereditatea are o contribuție redusă sau inexistentă”.

În lucrarea citată, Gabor Maté face referire la două studii care au vizat trăsăturile emoționale ale femeilor cu cancer mamar. Într-un studiu din 1974, în care au fost examinate 160 de femei internate pentru biopsie, cercetătorii au afirmat: „Principala noastră constatare a fost o legătură semnificativă între diagnosticul de cancer mamar și un model comportamental care persista pe parcursul întregii vieți adulte – de eliberare anormală a emoțiilor”, evidențiindu-se „o suprimare extremă a furiei”.

O evaluare psihanalitică din 1952 a femeilor cu cancer mamar a indicat faptul că „aceste paciente au demonstrat incapacitatea de a se descărca sau de a se ocupa corespunzător de furie, agresivitate sau ostilitate (care, la rândul ei, era mascată de o aparentă amabilitate)”. Cercetătorii au considerat că situațiile conflictuale nerezolvate se manifestau „prin negare și comportamente nerealiste, marcate de sacrificiul de sine”.

Sunt elemente importante din planul psihic și emoțional care ar fi important să fie luate în considerare mai mult. Acestea fiind spuse, revenim la povestea Ilioarei Radu.

 

O alegere medicală

 

În 2013, când Angelina Jolie șoca lumea cu mărturisirea mastectomiei sale preventive într-un articol din New York Times intitulat „Alegerea mea medicală”, Ilioara avea 21 de ani și își vedea de alegerea ei medicală. Mergea anual la ecografie de sân, după ce descoperise un nodul la vârsta de 15 ani.

Pe atunci, ea nu bănuia că, la fel ca vedeta americană, moștenise un defect genetic, și va avea de luat o decizie dificilă. A fost acuzată că face o „nebunie”, i-a fost reproșat faptul că se încrede în niște „aberații” medicale, a fost trimisă la vraci chinezi și îndrumată să bea apă tămăduitoare. Alegerea Ilioarei a fost să creadă în știință. A pus sute de întrebări medicilor, a căutat femei cu povești asemănătoare de pe glob și a decis să facă o dublă mastectomie preventivă.

Adică, a renunțat la sânii ei, a acceptat implanturi, reducând riscul estimat de cancer mamar de la peste 80% la sub 3%. Anul în care a făcut intervenția a fost și anul în care a rămas însărcinată. Fetița sa s-a născut la Maternitatea Regina Maria București, pe 23 mai 2022.

 

Totul a început cu noduli la un sân

 

„Povestea mea a început pe la 15 ani, eram în liceu și tot simțeam niște noduli la sânul drept, pe care i-am arătat mamei. Mama mi-a spus că ea nu îi simte, dar să mergem la un doctor în vârstă, pe care îl cunoștea. Medicul m-a controlat, cu o aparatură destul de veche mi-a făcut o ecografie și mi-a spus că nu am nimic, să merg acasă că e specific vârstei, este ceva hormonal, încearcă un tratament naturist, mi-a spus: „ia mlădițe de zmeur, dă-te cu cremă de tuia și o să-ți treacă”. Eu tot aveam impresia că e ceva în plus la sânul meu drept, simțeam de fiecare dată la duș”, începe Ilioara povestea sa medicală.

La un alt control ecografic, un alt medic i-a confirmat prezența nodulului în sânul drept.

„De la 17 ani aproape, am început să merg anual la ecografie de sân și în fiecare an îmi spuneau câți noduli am la sânul drept și câți la sânul stâng. Auzeam aceleași lucruri – sunt hormonali, e vârsta, nu pun probleme, îi ținem sub control, îi monitorizăm. Am luat o perioadă acele mlădițe de zmeur dar am renunțat, nu observam nicio schimbare, nodulii erau tot acolo, ba erau 3, ba erau 4, ba erau 2, ba erau 3”, povestește tânăra.

Ilioara nu a ratat nicio ecografie anuală și le-a efectuat pe toate în același loc, la același medic, pe același aparat. Astfel, a avut mereu o comparație a măsurătorilor de la an la an.

„La un moment dat, cred că aveam 26-27 de ani, doctorul mi-a spus că unul dintre noduli și-a dublat dimensiunea și că acest lucru i se pare puțin cam ciudat – nodulul avea 7 mm. Poate că ar fi bine să mergi să faci o excizie chirurgicală, m-a sfătuit doctorița specializată în ecografie de sân și mi-a explicat că, cu cât e nodulul mai mare, chiar dacă e benign, în momentul în care tai zona respectivă rămâne o adâncitură inestetică, nu e de așteptat prea mult”, spune Ilioara, fiindu-i indicat să apeleze la medicii din Cluj.

Dar, femeia mai avea ceva: o bunică răpusă de un cancer de sân la vârsta 54 de ani. Nimeni nu s-a gândit la vreo legătură.

 

„Eu nu sunt Angelina Jolie de la Hollywood, sunt Ilioara Radu din Galați”

 

Ilioara Radu adoră copiii și, deși are o diplomă de inginer de mediu, și-a dedicat viața profesională celor mici. Este animator de petreceri de copii, compune cântece pentru ei, desenează personaje și scrie povești.

La câteva luni după recomandarea medicului, a cunoscut-o, în lumea petrecerilor de copii, pe viitoarea ei nașă, de loc din Cluj, proaspăt mutată în Galați care când a auzit că Ilioara are nevoie de un medic bun în orașul ei natal, a îndrumat-o către Dr. Andreea Cătană, medic genetician la Regina Maria în Cluj și la Institutul Oncologic.

La început, medicul a sprijinit-o cu sfaturi privind doctorii, biopsia și operația de înlăturare a nodulului. Apoi, Ilioara i-a spus despre boala bunicii din partea tatălui.

Medicul genetician Andreea Cătană i-a povestit Ilioarei despre testarea BRCA. Un test ADN care le poate indica pacientelor cu cazuri de cancer de sân în familie dacă au moștenit riscul.

Angelina Jolie își făcuse povestea publică de câțiva ani, așa că dr. Cătană i-a dat-o exemplu. Ilioara nu a acceptat testarea imediat:

„Cred că dacă aș fi fost strânsă cu ușa de un diagnostic, probabil că făceam tot ce îmi stătea în putință. Dar nu am făcut testul BRCA pe loc. Am stat și m-am gândit, am început să citesc, am căutat informații pe care să le înțeleg. Am încercat să aflu mai multe despre cazul bunicii, dar ai mei mi-au spus doar că se trata acasă și de la spital îi aduceau numai morfina. Am întrebat-o pe dr. Catana – “dacă fac testarea și iese negativ rezultatul, știu că plec în vacanță și ciocnesc un pahar, dar dacă iese pozitiv eu ce am de făcut, căci eu nu sunt Angelina Jolie de la Hollywood, sunt Ilioara Radu din Galați”. Mi-a spus „du-te acasă, gândește-te bine și dacă te hotărăști, aici mă găsești, vom face testarea la Regina Maria. Eu ți-as sugera să o faci, te văd destul de puternică, dar nu vreau să te grăbesc sau să te presez în vreun fel”.

Într-o lună, Ilioara era înapoi în cabinet.

„Pacienta mi-a spus: „Vreau să știu. Eu sunt o persoană pozitivă, accept orice rezultat, mi se pare că pentru mine este un mare stres să stau să urmăresc an de an acești noduli. Îmi doresc o familie, îmi doresc un copil, sunt într-o relație cu un bărbat care își dorește același lucru, vreau să fiu sănătoasă pentru mine și pentru familia mea”, își amintește Dr. Andreea Cătană.

Ilioara hotărâse să adopte această atitudine: „Am cântărit toate lucrurile, și am decis să le privesc dintr-o altă perspectivă – puteam să mă lamentez și să spun vai de ce mie, de ce eu, să plâng etc., dar am stat și am ales să vad altfel lucrurile. M-am gândit că poate, de fapt, un îngeraș a coborât și mi-a spus la ureche „Hei, e posibil să ai 80% șanse să faci cancer de sân în viața asta, eu am venit să te previn, tu faci ce vrei”. Și am îmbrățișat acest mod de gândire – cineva, ceva, cumva m-a prevenit și mi-a dat un semn, încearcă, fă testarea. I-am mobilizat pe toți în jur, părinți, bunici, unii spuneau că sunt prostii, „nu există așa ceva”, încercam să le explic că medicina a evoluat, chiar încercam să îi conving”.

 

Un test BRCA pozitiv

 

Rezultatul testului prelucrat în SUA a fost pozitiv. „L-am deschis și, într-adevăr, eram pozitivă pentru BRCA1, mi-am făcut un panel pentru 35 de gene și doar pentru gena aceasta ieșise pozitiv. Eu tot am reușit să vad perspectiva bună – e doar asta, e una din 35”, povestește Ilioara. „Am informat-o că are un defect genetic cu care s-a născut și care se găsește la nivelul tuturor celulelor ei, și anume proteina aceasta care e oarecum defectivă: are doar 50% dintr-o proteină care se ocupă cu repararea leziunilor care apar în ADN-ul nostru, în special la nivelul sânilor și ovarelor. I-am spus că e purtătoarea acestui defect care crește semnificativ riscul pentru apariția unui cancer de sân sau ovar chiar dacă ea la momentul respectiv nu avea cancer. Trebuia să o informăm că în următorii ani – nu știa nimeni când – diagnosticul poate apărea, și atunci va avea nevoie de intervenții chirurgicale radicale, de chimioterapie, de radioterapie”, menționeaza Dr. Cătană, genetician al rețelei Regina Maria.

Ilioara a mers la control din 6 în 6 luni timp de un an jumătate. „Medicul din Galați îmi spunea și el să mă gândesc bine dacă vreau să mă operez, că este cumva cea mai bună soluție ca să nu trăiesc în frică. Și, după cele 3 controale, în momentul în care am intrat în pandemie, și partea profesională s-a pus cumva pe pauză, am rămas eu cu gândurile mele”, mărturisește femeia.

Ilioara a pus pe hârtie avantajele, dezavantajele, oportunitățile și riscurile intervenției. Minusuri: nu ar mai fi alăptat niciodată. Plusuri: dispărea imensul stres al controalelor la fiecare jumătate de an. Minusuri: urma o perioadă grea de recuperare și de lipsit de la job. Și tot așa… Nu a mers niciodată la psiholog, a simțit mereu că este stăpână pe situație în ceea ce o privește, dar a gestionat destul de greu interacțiunea celorlați cu povestea ei medicală.

Două lucruri au cântărit major în decizia de a face operația. Primul: cazurile de cancer de sân la femei tinere pe care le întâlnise în Institutul Oncologic din Cluj atunci când își operase nodulul. Al doilea este povestea unui tânăr din Galați care, deși ducea o viață sănătoasă, a fost diagnosticat în jurul vârstei de 30 de ani cu un cancer moștenit genetic.

 

„Nu m-am întrebat niciodată „de ce eu?”, m-am concentrat pe soluții”

 

Întrebată ce e a fost cel mai greu din toată experiența: decizia, operația sau recuperarea, Ilioara răspunde: „Cred că cea mai grea parte a fost să îi conving pe cei din jur că fac alegerea potrivită. Mă refer la membrii apropiați ai familiei, nu la familia extinsă. Trebuia să depun eforturi extraordinare să îi conving că eu chiar fac operația decisă 100%, cu inima deschisă, mereu ziceau „ah, dar tu te prefaci!”. Am văzut foarte multă suferință în ochii mamei, îmi era milă de stările prin care trecea. Ea s-a temut că o să sufăr foarte mult. Prima întrebare pe care a pus-o și mi-a adresat-o și mie a fost „de ce tu, copilul meu? De ce ți se întâmplă ție asta? Ce am făcut eu greșit?”. I-am explicat că aproape nimic. Apoi încerca să mă convingă cumva că e doar o probabilitate, ea a fost cea care cumva s-a îndoit de necesitatea și corectitudinea testelor – îmi spunea oare chiar ne putem baza pe ele, se fac într-un mod corect? Testele BRCA sunt teste simple, se fac din salivă. Îi e mai greu unui om care nu are cunoștințe medicale și nici educația necesară să se bazeze pe o probă de salivă, și atunci a fost cam greu de convins. Dar ulterior, a înțeles. Sora mea mai mică a spus și ea că e o nebunie, că sunt aberații. Eu nu m-am întrebat niciodată „de ce eu?”. M-am concentrat pe soluții. Tata nu s-a învinovățit, chiar dacă a venit pe linie paternă toată povestea. El a fost cel care m-a susținut, mi-a povestit suferința prin care a trecut mama lui, și că a fost extrem de dureros să o vezi pe mama ta suferind, fără acces la tratamente, în chinuri, cu plânsete, momente care l-au marcat foarte mult pe el. Mi-a spus că operația și ce am gând să fac e varianta cea mai bună”.

Geneticianul Andreea Cătană spune mai multe detalii despre testarea BRCA:

„Informația noastră genetică există acolo în celula noastră, a existat dintotdeauna și va exista mereu în același loc. Actualmente, avem tehnicile care sunt de mare specificitate și care ne permit să identificăm, de fapt, care este ordinea literelor în alfabetul acesta al nostru. Testările genetice sunt testări de certitudine – testarea BRCA se face o singură dată în viață și pentru a o face ai nevoie de material biologic de la persoana respectivă. Poate fi sânge – și foarte multă lume alege să dea o probă de sânge pentru că li se pare mai de încredere din moment ce analizele de obicei le facem din sânge, există bineînțeles și această opțiune pentru BRCA. Dar total non-invazivă și mult mai ușoară și exact sinonimă cu prima variantă este prelevarea unei probe de salivă –  niște celulele ale mucoasei noastre bucale unde există informație genetică și de acolo facem testarea genetică. Vom avea același rezultat fie că testăm de pe piele, din salivă, dintr-un fir de păr, din sânge, ADN-ul este ADN și rezultatul va fi același de fiecare dată. Defectele acestea genetice cu care te naști nu dispar și indiferent de când vei face testarea vei avea același rezultat. Sunt teste de certitudine, nu sunt teste ca o glicemie care se poate modifica, poate varia de la o zi la alta. Se fac o singură dată în viață și cu același rezultat de fiecare dată”.

 

Sprijinul partenerului, de neprețuit

 

În articolul din 2013, pacienta Angelia Jolie îi mulțumea partenerului de atunci, Brad Pitt pentru un sprijin de neclintit.

„Foarte important în decizia unei mastectomii preventive este partenerul femeii: cât de înțelegător este și cât de mare e sprijinul pe care el îl ofera, de aceea noi recomandăm ca a doua sau a treia discuție medicală pe tema aceasta să aibă loc în prezența partenerului. Ca el să conștientizeze că sunt niște riscuri medicale, că nu e strict o intervenție chirurgicală pe parte de estetică, ci că, de fapt, este în pericol sănătatea, chiar viața, soției/partenerei lui”, explică medicul Andreea Cătană.

Cum a fost experiența Ilioarei din acest punct de vedere?

„Partenerul meu a zis că mă susține din prima clipă. Iar eu chiar am vrut să discutăm deschis de la bun început, i-am zis “știi nu sunt Angelia Jolie și nici nu voi putea fi vreodată, nu voi reuși să mă operez ca ea, lucrurile vor arăta diferit, eu sunt eu și o să mă accept așa cum sunt, dar tu poți? El ma suporta deja de vreo 7 ani și mi-a spus că nici nu s-a gândit vreodată la partea asta, mi-a zis “voi fi alături de tine atât timp cât îmi vei permite, o să încerc să nu te stresez cu absolut nimic, te susțin”. Eu insistam: nu o să mai fiu cea de acum, nu o să mă mai privești la fel, și mi-a spus să nu îmi fac griji de asta, eu te vreau în primul rând să fii lângă mine, sănătoasă, să respiri, să vorbești, să fii cu mine. Că ai să fii blondă, cu șuvițe, cu sânii mai mici sau mai mari, important e să fii acolo. Chestia asta m-a ajutat foarte mult”, a împărtășit pacienta.

După un an și jumătate după ce a primit rezultatul testului BRCA, ea a anunțat că e pregătită pentru operație.

 

Operația și recuperarea

 

Pe 26 ianuarie 2021, pacienta Ilioara Radu intra în operație la Institutul Oncologic din Cluj. Singură, din cauza restricțiilor pandemiei, dar cu rudele dând ture în jurul spitalului.

Ilioara a ales varianta cu reconstrucție imediată, așa că 6 ore a fost în anestezie generală.

„Ai mei erau fierți de emoție, eu eram nerăbdătoare. Parcă și curioasă, cum voi fi după. Am avut câteva întâlniri cu plasticianul înaintea operației, am vorbit cu el despre cum vor arăta sânii reconstruiți, am luat decizia să îmi fac sânii la jumătate față de cum îi aveam, sânii de aceeași mărime ar fi presupus un implant mai mare care avea un risc mai ridicat de a fi respins de corp. De asemenea, implantul este pus submuscular pentru că așa l-am rugat pe domnul doctor  – știam de la o altă doamnă care făcuse reconstrucție undeva în SUA că are sânii reci, se plângea de “cold boobs”. L-am întrebat direct pe medic – există vreo variantă să fie calzi? Sigur că da, se pune implantul sub mușchi. Calzi și cât mai naturali să fie, am menționat. Mi-a plăcut că mi-a explicat absolut toate lucrurile rele care se puteau întâmpla – mi le-a spus direct: mi-a zis că e posibil să îmi pierd mameloanele, că ele nu vor mai avea oricum aceeași functie, drept urmare le-am pierdut, în zona mamelonului am doar o grefă de piele care e ușor de o altă colorație, cu timpul mi s-a spus că aș putea să tatuez acolo un mamelon ca să semene cu ce era înainte, doar că el nu va mai fi niciodată în relief. Am acceptat – am zis ce poate fi mai rău, văzusem atâtea paciente în spital mutilate, încât asta părea ceva minor”, își amintește Ilioara.

A vrut să se ridice încă de a doua zi, dar a fost sfătuită să mai aștepte. În ziua a treia, nu a fost chip să o mai țină cineva în pat: și-a autoimpus să facă 30 de pași pe hol, și exact asta a făcut. Curând, Ilioara avea să își folosească entuziasmul molipsitor de la petrecerile pentru copii pentru a le convinge pe pacientele Institutului că merită să lupte, cu optimism, pentru orice mic progres.

Recuperarea a fost grea, dar parcă nu pe atât de grea pe cât se aștepta. Curioasă să își vadă sânii cei noi, a tras cu ochiul încă din spital la ei, deși nu a văzut mare lucru.

„Mi-au spus să nu mă uit momentan, dar după ce îi văzusem doar așa pe fugă de sus în jos, mi-am făcut o poză și i-am văzut în poză. Am râs inițial de ei, că erau foarte mici. L-am întrebat pe domnul doctor dacă mai cresc și dacă voi rămâne cu sânii aștia de adolescentă pentru totdeauna. Ce mă fac cu celalalte kilograme în plus, căci acum par foarte slabă în sus și foarte rotundă în jos… Și a zis „păi nu-i nimic că o să ajungi acasă și o să te gândești să slăbești peste tot”. Erau ok, arătau foarte bine. Știam de la dumnealui că oricum ei se așează în timp, cam într-un an mi-a spus că voi putea vedea cum vor arăta de fapt. Vedeam în jur femei care plângeau că voiau sânii la fel de mari sau la fel de frumoși. Le înțelegeam. Faptul că eu am acceptat să fiu diferită sau că am acceptat să îi modific, asta e perspectiva mea, dar nu poate fi pentru toată lumea la fel”, spune Ilioara.

Cea mai mare provocare a perioadei de recuperare a fost faptul că a trebuit să se panseze singură, iar sub presiunea gândului de a nu face ceva greșit, a suferit un șoc emoțional.

Recuperarea a durat aproximativ 4 luni. În această perioadă, a simțit ca informațiile de pe Google îi sunt de folos. Până atunci a evitat internetul și s-a bazat numai pe doctori. Dar pozele cu etapele vindecării după mastectomie cu reconstrucție, găsite online, au ajutat-o să înțeleagă că aspectul sânilor ei este perfect normal.

 

Cel mai greu an, încheiat cu cea mai bună veste

 

Trecută de această încercare, Ilioara a simțit nevoia unui sfârșit de an 2021 mai vesel. A planificat nunta pentru septembrie, după ce pandemia a amânat-o 2 ani, și tot în septembrie a rămas însărcinată.

„După 6 luni de la operație, am aflat de sarcină și am fost puțin îngrijorată – vorbisem cu medicul plastician să nu rămân însărcinată timp de 1 an, să nu am modificări de greutate, să fim siguri că operatia e ok și corpul nu va respinge implantul. Dacă erau complicații trebuia să mă întorc în sala de operații și nu poți fi anesteziată general cu un bebeluș în burtă. El mi-a spus că am avut o recuperare excelentă până în momentul acela, nici să nu mă gândesc la asta, “pune operația în cui și bucură-te de sarcină”, a fost sfatul lui. M-a încurajat foarte mult mesajul. Și fix așa am făcut”, spune Ilioara.

Ea a ales să facă un test de ADN fetal în sarcină pentru a afla predispoziția bebelușului pentru diverse sindroame, ocazie cu care soții Radu au aflat că așteaptă o fetiță.

„Mi-am făcut puțin griji când am aflat asta, eu știam că soțul meu își dorea băiat pentru că îi era teamă ca o fetiță să nu moștenească genele mele de BRCA. Ulterior, i-am povestit că am vorbit cu o femeie din Statele Unite, cunoscută în căutările mele de cazuri asemănătoare de mastectomii, care mi-a spus că avea 3 embrioni înghetați, 2 fete și un băiat, și i-a testat pe toți de BRCA, embrioni fiind, fetele nu erau purtătoare de BRCA, băiatul era”, spune Ilioara.

Nașterea a fost printr-o cezariană de urgență.

„Nașterea prin cezariană a fost o necesitate în cazul acestei paciente și pentru binele copilului. Da, medicina a fost de partea ei cu toate resursele pe care le are astăzi. Însă dincolo de toate, admir determinarea mamei să facă tot ce este indicat pentru ea și fetița ei. Condiția medicală cu care a debutat sarcina (dubla mastectomie radicală de prevenție) arată curajul incredibil pe care ea îl are”, precizează dr. Celus Tarpan, cel care a ajutat-o pe Ilioara să își împlinească visul de a deveni mamă la maternitatea Regina Maria Băneasa.

Ilioara știe că, la un moment dat, va trebui să aibă discuția despre BRCA cu fiica ei. E la fel de optimistă: speră că Agnes va îmbrățișa perspectiva îngerașului coborât să o avertizeze și va accepta că, până la urmă, bagajul genetic nu ni-l alegem. În plus, cine știe cum va evolua medicina până atunci.

 

Când recomandă specialiștii în genetică o astfel de dezvăluire în cazul fetelor născute din mame purtătoare de BRCA?

 

„Doar după vârsta de 18 ani. De ce? Este oarecum și ilegal, nu e etic, nu e moral să testezi o fetiță minoră. Pentru că riscul de a dezvolta cancer de sân sau ovar este aproape nul înaintea vârstei de 18 ani, riscurile încep să fie clinic evaluabile după vârsta de 25 de ani”, explică medicul genetician al rețelei Regina Maria, dr. Andreea Cătană.

Acum, deoarece BRCA 1 pozitiv crește cu peste de 60% riscul de cancer ovarian, Ilioara Radu și-a propus ca, până în 40-42 de ani să facă și operația preventivă de extirpare a ovarelor și a trompelor uterine. Până atunci, proaspăta mămică își dorește să mai nască încă unul sau doi copii.

Ilioara Radu a decis să își spună povestea pentru a ajuta alte femei, deoarece ei i-a fost greu să găsească informații utile de la persoane care au trecut prin această experiență.

„Eu le recomand tuturor oamenilor din jur și, în special, prietenelor mele să meargă la control, măcar o dată pe an să își găsească timp și disponibilitate pentru a merge la ginecolog și la senolog – dacă noi nu avem grijă de noi, nimeni nu va avea. Cred că m-a ajutat foarte mult să mă duc la control de la 15 ani până la 27, să înțeleg ce se întâmplă cu mine. Dacă, corpul îți transmite semnale, să nu stai să aștepți. Și le spun că dacă iau decizia testării să o facă pe deplin, cu inima împăcată, chiar dacă există posibilitatea unui rezultat pozitiv. Să aibă, bineînțeles, și o variantă de back-up, să știe, în mare, ce vor face dacă e pozitiv. Iar dacă aleg să se opereze le spun tuturor că în interiorul nostru există o putere pe care noi nu o scoatem la suprafață decât câteodată, și când ești în impasul cel mare și te doare mai tare, puterea iese la suprafață, îți trece durerea respectivă și îți dai seama că ești pregătit și pentru o durere și mai mare. Să nu le fie frică de durere, majoritatea se tem de durere după operație, dar, sincer, e un fleac”, spune Ilioara.

 

Rezultate Evaluarea Națională 2022: Cele mai multe medii peste 5 din ultimii 10 ani

0
Sursa foto: Captură video Facebook
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, anul acesta, la Evaluarea Națională, avem cele mai multe medii peste 5 din ultimii 10 ani

Rezultatele la Evaluarea Națională 2022 pentru absolvenții clasei a VIII-a au fost publicate, astăzi, de Ministerul Educației. Rezultatele sunt cele de dinaintea contestațiilor.

Pentru a vedea rezultatul obținut de un elev, accesează această pagină a Ministerului Educației.

Peste 82% dintre elevi au luat note peste 5 la Evaluarea Națională 2022, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

„Numărul mediilor de peste 5 este la un maxim absolut în raport cu ultimii 10 ani, peste 82%, 122.166 de elevi care au luat medii peste 5 anul acesta, înainte de contestații”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, citat de Digi24.ro.

Potrivit oficialului, „anul trecut am avut 76,8%, deci cu 5,5% mai puțin”.

La Limba română, sunt 85,9% note peste 5, comparativ cu 84%, anul trecut.

Iar la Matematică, la Evaluarea Națională 2022 avem 77,5% note peste 5, față de 67,4% în 2021.

Ministrul Educației a declarat că au fost 155.561 de candidați înscriși, un număr mult mai mare decât în 2016, 2017, 2018, 2019 și 2021.

„Am avut prezenți 144.494, cu 25.000 mai mult decât anul trecut”, a precizat ministrul Educației. El a adăugat că 95,5% dintre cei înscriși s-au prezentat la examene.

Pentru a vedea notele obținute la probe, elevii trebuie să scrie codul primit de la școală pe pagina de pe edu.ro.

Declarațiile ministrului Educației au fost transmise live pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Educației.

 

Sursa foto: Captură video Facebook

 

Dezvoltarea vorbirii. 34 de exerciții pentru bebeluși și copiii mici

0
Sursa foto: Pexels
Descoperă exercițiile pe care le poți face în joacă pentru dezvoltarea vorbirii micuțului tău

Specialiștii care lucrează cu copiii și studiază evoluția lor au descoperit că dezvoltarea vorbirii copilului este strâns legată de dezvoltarea motricității fine a mâinilor.

Așa se explică faptul că, acei copii părinții cărora s-au preocupat sa le stimuleze anumite mișcări cu mâinile pot începe să vorbească mai devreme, cunosc mai multe cuvinte și se exprimă mai ușor.

În acest articol, vei descoperi o varietate de exerciții utile pentru dezvoltarea motricității fine a mâinilor, contribuind astfel la dezvoltarea vorbirii.

Poți introduce aceste exerciții de la vârsta de 2 luni. Ideal ar fi ca, în tip, mai multe dintre aceste exerciții să fie cuprinse în rutina zilnică.

Atunci când micuțul atinge diferite texturi, când face anumite mișcări de gimnastică a degețelelor, sunt activate terminațiile nervoase ale mâinii, stimulându-se activitatea sistemului nervos central.

Iată 30 de exerciții pentru dezvoltarea vorbirii pentru bebeluși și copiii mici:

1. Diferite jocuri cu degețelele. Lasă-ți imaginația să zburde!

2. După ce bebelușul împlinește 2 luni, oferă-i să atingă și să exploreze obiecte cu diferite texturi

3. Masează degetele micuțului în pauza de după mâncare sau în timpul unor activități

4. De la vârsta de 10 luni, oferă-i jucării precum matrioșka sau piramidele

5. Activități în care cel mic adună obiecte mici și obiecte mai mari, de diferite forme și texturi

6. Începând cu vârsta de un an, poți introduce jocurile de tip lego și mozaic

7. De la un an și jumătate, susținem dezvoltarea motricității fine prin:

  • încheierea și descheierea nasturilor
  • legarea șireturilor
  • legarea si dezlegarea nodurilor

8. Modelați împreună figurine din plastilină

9. Toate formele de desen și de folosire a culorilor, prin metode tradiționale (creioane colorate, creioane cerate, cretă colorată, pensule, acuarele, carioci, markere etc.) și netradiționale (furculițe de unică folosință, bețișoare de urechi, vată, sare etc.)

10. Aplicațiile cu elemente din hârtie colorată decupate anterior de tine

11. Permite-i copilului să decojească legumele fierte în coajă

12. Curățarea ouălor fierte

13. Curățarea mandarinelor

14. Alegerea miezului din nuca spartă, extragerea miezului din fistic

15. Adunarea gunoiului de pe podea, adunarea obiectelor căzute jos (jucării mici, nasturi, boabe de fasole, mărgele etc.)

16. Lucrul cu aluatul, modelarea formelor de biscuiți

17. Ornarea unui tort cu marțipan

18. Lasă-l să descuie cutia poștala cu cheia

19. Treptat, pe măsură ce își dezvoltă abilitățile, copilul are nevoie să se îmbrace și să se încalțe singur, apoi să se descalțe și să se dezbrace fără ajutorul unui adult. Ai grijă ca încălțămintea să-i fie accesibilă copilului.

20. Iarna, să-și pună singur mănușile

21. Depănarea unui ghem de ață

22. Curățarea încălțămintei proprii și a membrilor familiei cu o perie specială

23. Să scoată hainele din mașina de spălat și să le pună la uscat pe funie sau pe uscător. 

24. Deschiderea diferitor capace de la sticla cu apă, cremă, șampon, pastă de dinți etc.

25. Separarea unor tipuri de boabe de altele (de exemplu, fasole de năut)

26. Închiderea ușilor

27. Să rupă și să boțească foi de hârtie și să umple cu ea încălțămintea nefolosită

28. Culegerea fructelor dintr-un copac din curte sau din pădure

29. Să scoată obiecte printr-un loc foarte mic (sub pat, între mobile, după dulap)

30. Ștergerea prafului de pe mobilă

31. Să stingă și să aprindă lumina

32. Să caute capătul scotch-ului.

33. Să lipească și să dezlipească abțibilduri

34. Să răsfoiască o carte

 

ATENȚIE! Nu lăsa copilul mic nesupravegheat atunci când îi propui activități cu obiecte mici care pot fi înghițite sau pot fi introduse în nas sau în urechi.

Sursa foto: Pexels

 

Educația sexuală în școli a fost aprobată de Parlament

0
Sursa foto: Pexels

Proiectul privind susținerea orelor de educație sexuală în școlile din România a fost aprobat de Parlament. Proiectul a trecut, astăzi, de Camera Deputaților, urmând să fie promulgat de președinte.

Astfel, deputații au adoptat proiectul de modificare a legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, stabilind că în școli se vor derula sistematic programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor, transmite Agerpres.

Aceste programe vor fi susținute începând din clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinților.

Proiectul a fost adoptat cu 224 voturi „pentru”, unul „contra” și 49 de abțineri.

Deputații au decis să admită în parte cererea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Legea prevede posibilitatea desemnării drept persoană care să asigure creșterea și îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul III, și a altor persoane față de care copilul a dezvoltat relații de atașament sau s-a bucurat de viață de familie. Totodată, legea  mai prevede redefinirea serviciilor de tip rezidențial, precum și instituirea unei indemnizații lunare de sprijin pentru familia sau persoana care a primit în plasament sau este tutore al unui copil, pe perioada în care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului.

Inițial, textul adoptat de Parlament prevedea că în unitățile școlare se derulează sistematic, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară.

În cererea de reexaminare se arăta că, prin introducerea sintagmei „educație pentru viață, inclusiv educație sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educației pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea educației naționale nr.1/2011.

De aceea, deputații au reformulat textul: „derularea sistematică în unitățile școlare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

„Nu avem nevoie de sexualizarea copiilor”

În cadrul dezbaterilor, deputatul AUR Alin Coleșa a afirmat că nu este nevoie de „sexualizarea copiilor”.

„Avem nevoie de libertate, nu de ideologie, avem nevoie de libertatea de a ne alege cum ne creștem copiii. Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenți, de sexualizarea lor într-un cuvânt. O astfel de educație ar trebui să aibă la bază niște concepte sănătoase, ar trebui să fie încurajați să diminueze nevoia de atracție fizică prin promovarea sportului, tot felul de pericole care există în mediul digital legate de aceste aspecte”, a declarat Alin Coleșa.

România, pe primul loc în UE la numărul de mame minore

La rândul său, deputata USR Simina Tulbure a afirmat că țara noastră se află pe primul loc la numărul de mame minore în UE și avem nevoie de educație sexuală în școli.

„Trebuie să vorbim acum despre educația sexuală, nu sanitară. Trebuie să vorbim despre sex într-o țară în care suntem numărul unu la mame minore. Suntem în topul țărilor din UE unde violența domestică există în familii. Trebuie să discutăm despre consimțământ, pentru că elevii noştri nu cunosc ideea de consimțământ. Așadar, nu înțeleg de ce să vorbim de educație sanitară într-o țară în care suntem în spatele UE pentru că nu suntem la curent cu ce se întâmplă cu elevii noștri, care învață despre sex la internet, la filmele porno, când noi ar trebui să avem oameni specializați în școli care ar trebui să vorbească despre educație sexuală”, a susținut Simina Tulbure.

Apoi, deputata PNL Mara Calista a precizat că dezbaterea pe această temă ar trebui să aibă loc, deoarece sunt multe mame minore în România, boli cu transmitere sexuală la copii sub 15 ani și cazuri de violență domestică cu minore.

„Una citim, una sunt recomandările și alta sunt realitățile în care trăim”, a declarat Mara Calista.

„Suntem o țară democratică, dar și o țară creștină”

La rândul său, deputatul Miroslav Merka a adus în discuție faptul că România este o țară democratică, fiind în același timp „o țară creștină”.

„Vorbesc în calitatea mea de părinte proaspăt. (…) În cadrul orelor de dirigenție, am avut obligația să pregătim copiii, părinții pentru așa ceva, pentru aceste activități neprincipiale. Să fim serioși! Credeți că Europa reprezintă tot ce e bun? Cred că vă uitați prea mult la o Europă care se cam schimbă. Suntem o țară democratică, dar și o țară creștină. Eu nu aș dori să văd copilul meu educat mai mult decât o face părintele”, a argumentat Miroslav Merka.

Iar deputatul PSD Adrian Solomon a spus că acest proiect se referă, în principal, la drepturile copilului și adoptarea lui trebuie să fie cât mai rapidă.

„De prea mult timp așteaptă acest proiect să intre în dezbatere și să ia drumul promulgării. Este o reexaminare trimisă de președintele Iohannis încă din august 2020. (…) Reexaminarea se referă doar la un articol care, iată, ce pasiuni naște. Să lăsăm pasiunile astea marginale pentru că proiectul este despre drepturile copilului și nu despre ce se învață la școală”, a afirmat Adrian Solomon.

 

Sursa foto: Max Fischer, Pexels

 

Psihologul Gáspár György: Pretindem iubire copiilor, sperând să ne satisfacem golurile afective din propria copilărie

0
Sursa foto: Captură video emisiunea Antrenorul Părinților
Psihologul Gáspár György vorbește despre două nevoi importante ale copiilor

Relația părinților sau a educatorilor cu copiii devine sănătoasă și constructivă abia după ce adulții își conștientizează bagajul emoțional de răni și traume pe care îl cară în spate din propria lor copilărie. Până atunci, durerea adultului se poate activa oricând, inclusiv din cauza unor aspecte de suprafață cum ar fi rezultatele școlare sau comportamentul.

„Ca părinți sau îngrijitori pretindem iubire copiilor din viața noastră, sperând (inconștient) că astfel ne vom satisface golurile afective dobândite în propria copilărie”, scrie psihologul și psihoterapeutul relațional, autorul Gáspár György, într-o postare pe contul său de Facebook.

El dă câteva exemple de convingeri de viață, dar și manevre psihologice, prin care adulții își satisfac (implicit) nevoia de apreciere, afecțiune și importanță:

  • „Trebuie să iei coroniță și premiul întâi!”
  • „Trebuie să mănânci tot din farfurie!”
  • „Trebuie să mă asculți!”
  • „Trebuie să îți păstrezi hăinuțele curate!”

Durerea și trauma sufletească ne orbesc pe toți

Potrivit specialistului, numeroși adulți iau personal refuzul copilului de a face ce i se cere: „Dacă copilul refuză să execute o solicitare, dacă nu se conformează doleanțelor sau alege să procedeze diferit – luăm totul personal, îl percepem ca fiind răuvoitor, lipsit de respect și vrednic de o pedeapsă zdravănă”.

De altfel, nivelul de educație și de cunoștințe al părinților nu are importanță, deoarece „toate acestea se petrec și în familiile cu părinți iubitori, cu bunăstare materială sau cu înalte studii academice; pentru că durerea și trauma sufletească ne orbesc pe toți – indiferent de gen, statut sau imagine socială”.

Gáspár György subliniază diferența dintre a ne dori să vedem rezultate bune la copiii noștri pentru a ne bucura de șansele lor la un viitor mai bun, pe de o parte, și reacția emoțională dramatică la rezultatele proaste ale copilului ca răspuns la trecutul nostru traumatic, pe de altă parte.

„Este un aspect să ne dorim (ca în rolurile lor de elevi) să treacă cu bine peste examene și evaluări, să-și dovedească competența și să-și aștearnă un viitor. Dar dacă lucrurile stau altfel și rezultatele nu sunt cele dorite, reacționăm nu la situația actuală (pentru că dacă ar fi vorba despre prezent, nu am dramatiza atât de mult), ci la trecutul nostru traumatic. Ni se stârnesc furtunile emoționale, iar trecutul ne umbrește prezentul”, explică psihoterapeutul relațional.

„Notele, hainele curate sau comportamentele noastre nu oglindesc esența a cine suntem”

Conform acestuia, „notele, hainele curate sau comportamentele noastre nu oglindesc esența a cine suntem”. Acestea sunt doar aspecte superficiale și de suprafață. Acest lucru este valabil atât în cazul adulților, cât și în cazul copiilor.

În aceste condiții, Gáspár György atrage atenția asupra a două nevoi importante ale copiilor:

1. Copiii au nevoie să-i cunoaștem pe interior, pentru a putea să le descifrăm corect comportamentele vizibile la exterior

2. Copiii au nevoie să le fim alături atunci când se întâlnesc cu eșecul, să le oglindim valoarea interioară, să le transmitem că aspectele de suprafață nu egalează frumusețea și puterea lor invizibilă

Doar că, pentru a ne putea conecta cu adevărat cu copiii, pentru a le putea fi alături așa cum au nevoie, e necesar să parcurgem propriul proces de conștientizare și lucru cu sine:

„Până când nu ne vom accepta propria durere sufletească și nu ne vom conștientiza bagajele invizibile pe care le cărăm în spate, nu vom putea vedea nici zbuciumul în care se pierd copiii din familia, clasa sau comunitatea noastră”, precizează cunoscutul psiholog.

Totodată, el oferă un indiciu important pentru a fi folosit de către părinții deschiși să privească în sufletul lor cu sinceritate: „Cu cât punem mai multă valoare pe aspectele vizibile și de suprafață, cu atât s-ar putea să fim mai flămânzi afectiv, spiritual și relațional.”

Cu alte cuvinte, părinții care pun un mare accent pe aspectele de suprafață pe care le observă la copiii lor sunt cei care au cea mai mare nevoie de lucru cu sine pentru a-și acoperi golurile emoționale formate în propria lor copilărie.

În fiecare duminică, psihologul Gáspár György discută cu Mirela Retegan, fondatoarea Gașca Zurli, despre subiecte importante în educația copiilor la emisiunea „Antrenorul Părinților”, difuzată de Radio Europa FM.

 

Dacă rezonezi cu abordarea lui Gáspár György, s-ar putea să-ți dorești să afli mai multe despre cărțile sale:

 

„Copilul invizibil”

Nu putem jeli ceea ce nu ne permitem să simțim. Cu alte cuvinte, pentru a ne încheia copilăria dureroasă, ne mai rămâne să simțim trăirile înghețate ale copilului abandonat din noi. Și să ne reamintim că toate acele lucruri care nu s-au întâmplat – grija, atenția, prețuirea și protecția – pot fi, pentru sufletul copilului, la fel de dureroase precum cele care s-au întâmplat – abuzul, respingerea, indiferența și violența.

„Cartea îmbină perspicacitatea clinică și inteligența analitică, fiind o neprețuită sursă de informații pentru cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, dar mai ales pentru părinți. O recomand cu căldură”, spune Dr. Frank M. Dattilio, profesor asociat în Departamentul de Psihiatrie al Școlii de Medicină de la Harvard, specialist în terapie cognitiv-comportamentală.

 

„Suflete de sticlă. Traumele celor rătăciți în trecut”

În această carte, „psihologia științifică și narațiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieții. Am pornit la drum cu intenția să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simțirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile și destinul lor. Un „el“ și o „ea“, la fel ca noi toți – cu îndoieli și frici, cu amintiri dureroase și regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet și măști care ascund traume. Apoi am realizat că, în narațiunea acestei cărți, am cuprins nenumărate povești auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâșietoare și am aprins flacăra curajului și a asumării. Vei găsi în paginile cărții, o sumă de învățăminte. (…) O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de știință din zona psihologiei relaționale și a psihogenealogiei”, spune autorul despre această carte.

 

„Mindfulness urban. Exerciții de curaj, compasiune și conectare”

Suntem oameni și avem nevoie de un spațiu interior în care să ne simțim în siguranță, în care să ne refugiem pentru scurt timp, ca mai apoi, ghidați de curaj, compasiune și conectare, să revenim în lumea exterioară pentru a ne trăi viețile din plin. Această carte te poate ajuta să descoperi că dincolo de emoții, gânduri și provocările vieții nu se află sfârșitul lumii, ci chiar începutul ei.

Starea de prezență conștientă ne ajută să vedem ceea ce este invizibil – durerea noastră. Iar când îți vezi durerea, este greu să mai fugi de tine. Atunci începe vindecarea și pornești pe calea care te duce spre adevărata pace interioară.

Cartea este un ghid – personal și practic în același timp – pentru a ne îmbrățișa temerile, îngrijorările și durerea. Astfel, purtați de starea de prezență conștientă, ajungem la Sinele nostru real.

 

„Revoluția iubirii. O altfel de poveste despre atașament și relații”

„Cartea este o pledoarie pentru reciprocitate, autorul folosind teorii explicative și date științifice, experiențe personale – dând cărții nuanțe convingătoare preluate din capitalul relațional personal – amintind mereu nevoia de a lupta pentru construirea și menținerea unei vieți sănătoase de relație. (…) Gaspar Gyorgy a ales iubirea, cea mai delicata, misterioasă, complicată și dificilă realitate a domeniului relațiilor. El se definește ca fiind un „reparator”, doritor de a evalua, verifica și ajusta relațiile, cerând în psihoterapia de cuplu pe care o practică luciditate și dorința de schimbare spre bine. Cartea lui este dedicată celor care ajung să creadă/știe că o relație trebuie cultivată cu multă grijă pentru că altfel, asemenea unei plante, ea se usucă și piere”, spune despre această carte Aurora Liiceanu, doctor in psihologie și autoare a volumului „Ea și El. Biografia unei relații”.

 

Sursa foto: Captură video emisiunea Antrenorul Părinților

 

Competiția toxică în rândul copiilor. 9 semne prin care se manifestă

0
Sursa foto: Pexels
Află unde se termină competiția sănătoasă și începe competiția toxică

A fi competitiv nu este ceva negativ sau pozitiv în sine. Însă, competiția poate deveni toxică în anumite condiții. În acest articol, discutăm despre cum se manifestă competiția toxică în rândul copiilor.

E important să știm să facem această diferență, deoarece în mediul școlar din România se pune, în general, un accent mare pe note, pe diplome, pe rezultate. În plus, modul în care multe cadre didactice îi motivează pe copii au ca efect mai degrabă creșterea nivelului de stres decât dorința de a evolua și creșterea încrederii în sine a elevilor.

Dezbaterea recentă legată de propunerea de renunțare a premierilor la final de an școlar a readus în discuție subiectul competiției în rândul copiilor.

Este un subiect delicat, mai ales că numeroși părinți susțin premierile la final de an școlar pentru a-i încuraja pe copiii silitori.

Din punctul meu de vedere, e important să clarificăm care este limita de la care competiția devine toxică. Știind ce efecte are competiția toxică asupra copilului pe termen scurt și pe termen lung, putem avea o atitudine mai nuanțată față de acest subiect.

Desigur, lucrurile enumerate mai jos nu se întâmplă în toate familiile, în toate grupele de grădiniță și în toate clasele din școli. De aceea, e important să observăm și să știm că, acolo unde se întâmplă, avem de-a face cu competiție toxică.

Contrar opiniei unor persoane, acest gen de competiție distruge încrederea în sine a copiilor, îi face să caute validările din exterior și să se definească prin rezultate.

 

9 semne cum se manifestă competiția toxică în rândul copiilor:

 

1. Competiția toxică induce frică și stres

Atunci când o persoană percepe o amenințare la adresa sa, în corpul său se declanșează automat răspunsul la stres. Cercetătorii au descoperit în total patru tipuri de răspuns la stres:

  • Luptă (Fight)
  • Fugă (Flight)
  • Înghețare (Freeze)
  • Încercarea de a mulțumi pe cineva pentru a evita conflictul (Fawn)

Atunci când creierul resimte o situație stresantă, el declanșează secreția hormonilor stresului: adrenalina, noradrenalina și cortizolul. Acestea determină organismul să se mobilizeze pentru a face față pericolului. Lucru perfect normal în cazul unui pericol real, punctual, cum ar fi atacul unui animal sau al unei persoane pe stradă.

Dezechilibrele apar atunci când frica și stresul devin stările obișnuite pentru copii la școală sau chiar în familie. Atunci, apare riscul real de apariție a unor boli fizice și dezechilibre psiho-emoționale.

Putem afirma că avem de-a face cu competitivitate toxică atunci când copilul acționează din frica de a nu primi o notă mică sau de a nu fi certat de profesori sau pedepsit de părinți pentru rezultatele slabe obținute.

Stresul continuu reprezintă un consum mare de resurse psiho-emoționale pentru un copil. Din acest motiv, îi rămâne mult mai puțină energie pentru a învăța. Eforturile sale sunt dedicate evitării pericolului.

Un copil aflat care simte frică și stres nu poate performa la capacitate maximă, chiar dacă părinții și profesorii îi întrezăresc talentele și abilitățile. Abia după ce iese din starea de stres și revine într-o stare de calm și siguranță, poate să-și manifeste curiozitatea și să-și folosească energia în procesul de învățare.

 

2. Competiția toxică se bazează pe comparația cu alte persoane

Știm că fiecare om este diferit. Fiecare dintre noi avem anumite talente, anumite abilități, anumite capacități. Tu ești singura persoană din lume care are fix această combinație de trăsături, rafinate de experiențele tale personale.

Este valabil și în cazul copiilor. Fiecare dintre ei are propriile sale talente, interese, abilități și capacități manifestate sau latente. Este firesc ca la anumite probe și materii să exceleze unii copii, iar la altele alți copii.

Atunci când părinții, educatorii și profesorii pun presiune pe copii să aibă rezultate la fel de bune, așa cum le au unii copii, apare comparația. Cu atât mai mult atunci când anumiți copii sunt dați drept exemplu de succes. Toți ceilalți se simt mai puțin buni, insuficienți, poate chiar incapabili.

Poate că unii copii vor fi motivați să demonstreze că sunt și ei cel puțin la fel de buni. Ce stă la baza motivației de a face asta? Singura motivație sănătoasă este interesul personal pentru acel domeniu. Adică, motivația intrinsecă.

Motivația este nesănătoasă atunci când vine din:

  • Invidie
  • Nevoia de a fi primul, de a câștiga
  • Incapacitatea de a tolera frustrarea nereușitei și de a o gestiona
  • Nevoia de a umili pe cineva pentru a se simți superior
  • Nevoia de a obține aprobarea și iubirea unor persoane (cadrul didactic, părinții)
  • Nevoia de a-și întreține imaginea de sine

Ca părinți, e important să știm că fiecare copil este unic și minunat în felul său. Fiecare copil poate deveni un adult de succes, cu condiția să beneficieze de îndrumarea adecvată începând din familie, apoi din instituțiile de învățământ.

Cu susținere și iubire, îți poți ajuta copilul să înțeleagă că este normal ca oamenii să fie diferiți și să-și aleagă diferite domenii în care să-și exprime talentul și să exceleze. De aceea, comparația cu alți copii nu doar că nu ajută, ci dimpotrivă, generează presiune, invidie, frustrare și conflicte între copii.

Iată un meme despre educație care ilustrează cât de relevantă este comparația copiilor:

Sursa: educationworld.com
Sursa: educationworld.com

 

3. Competiția toxică întreține convingerea că scopul este de a câștiga

Dacă am face un sondaj în rândul părinților, întrebându-i în ce măsură ar fi de acord ca, în timp, copiii lor să devină adulți capabili să „calce pe cadavre” pentru a-și atinge scopurile, cel mai probabil, majoritatea răspunsurilor ar fi un NU ferm.

Înainte de adulți de succes, ne dorim să educăm adulți cu standarde morale. Iar presiunea pe rezultatul final și lauda rezultatului final le transmite copiilor că tot ce contează este rezultatul final. Că tot ce contează e să câștige cu orice preț, să primească diploma sau premiul I.

Când copilul învață asta, nu mai contează dacă trișează, copiază sau minte pentru a câștiga. Și nici dacă lovește în alte persoane desconsiderându-le, umilindu-le sau fiind agresiv. Tot ce contează este să obțină cel mai bun rezultat.

Rezultatul devine mai important decât relațiile cu cei din jur și mai important decât normele morale.

Ce se întâmplă, însă, când copilul care are această abordare pierde? E firesc să se întâmple și asta uneori. În acest caz, copilul va simți pierderea sau lipsa diplomei ca pe un eșec profund. Chiar poate simți că, din moment ce a ratat premiul cel mare, el ca persoană nu mai valorează nimic, nu merită să fie iubit așa cum este.

 

4. Competiția toxică formează oameni care își bazează imaginea de sine pe validările din exterior

Aceasta este una dintre consecințele cele mai dăunătoare pe termen lung, deoarece îi blochează pe copii în dependență emoțională.

Atunci când părinții, educatorii și profesorii pun accent pe note, pe diplome și pe rezultate, copilul învață că este bun și merită să fie iubit și apreciat doar atunci când primește aceste rezultate de la cineva din afara lui.

În aceste condiții, copilului îi lipsește contextul în care să își formeze reperele interioare pe care să-și sprijine imaginea de sine. Dacă și-ar baza imaginea de sine pe repere interne, copilul ar avea o putere interioară care nu ar fi diminuată de o notă sau de lipsa unui rezultat.

Însă, urmărind rezultatul, câștigul, copilul învață că este bun doar atunci când are rezultate bune confirmate de cineva din exterior (părintele, învățătoarea, ulterior partenerul de cuplu, șeful etc.). Practic, persoana e prinsă în capcana goanei după validările din exterior. Limitele acestei strategii se văd atunci când rezultatul nu este obținut și atunci când relația se deteriorează și validarea nu mai poate fi obținută.

 

5. Competiția toxică îi învață pe copii să se definească prin rezultatele obținute

Oamenii au tendința să se identifice cu aspectele pozitive din viața lor și să ignore aspectele care nu le plac. Astfel, un bărbat care are succes la birou în funcția de director de departament poate prefera să dea ordine și acasă soției și copiilor, nereușind să iasă din rolul de șef în care se simte atât de bine.

Atunci când copiilor li se induce ideea că rezultatele obținute sunt foarte importante, ei încep să se definească prin acele rezultate.

„Eu sunt cel mai bun elev din clasă.”

„Eu sunt un fotbalist bun.”

„Eu sunt olimpic la matematică.”

Fiecare dintre contextele de mai sus este valabil într-un anumit moment al vieții copilului. E posibil ca, peste 6 luni sau 2 ani, să nu mai fie valabile. Și atunci? Copilul va fi nevoit să-și caute un nou rol prin care să se definească sau să se agațe de rolul cunoscut, blocându-și curiozitatea și nevoia de a explora alte roluri și alte activități.

Atunci când persoana își sprijină imaginea de sine pe rezultatele vizibile și nu reușește să le obțină, atunci toata viața se poate nărui. La propriu.

În septembrie 2011, un elev, care era printre cei mai buni din clasă, s-a sinucis din cauză că a picat și a doua sesiune a Bacalaureatului. Deși a luat 9 la română, faptul că a luat 4,35 la matematică l-a determinat să-și pună capăt zilelor.

Acesta e cel mai mare risc când copiii încep să se definească prin rezultate. În lipsa rezultatelor, simt că viața și-a pierdut sensul.

Așadar, „Cine ești tu dincolo de rezultatele tale?”, „Cine ești tu dincolo de ceea ce spui și de ceea ce faci?” – sunt întrebări pe care merită să le abordezi împreună cu copilul tău/copiii tăi.

 

6. Competiția toxică întărește convingerea că viața este o luptă

Știi că „Viața este o luptă” este o convingere, nu? Ca orice convingere, ea funcționează ca un filtru. Persoanele care au această convingere filtrează realitatea, evidențiind exact acele persoane, contexte, situații care validează această credința. Astfel, persoanele care cred că viața e o luptă ajung să lupte pentru dorințele și nevoile lor, văd în jurul lor mulți alți oameni care luptă, se chinuie, se zbat pentru a reuși. Iar asta le întărește și mai mult credința.

Faptul că există moduri mai relaxate și mai sănătoase de a aborda viața le scapă persoanelor care cred că viața e o luptă doar din motivul că au această credință.

Dacă și tu crezi că viața e o luptă, mă întreb dacă nu ți-ar plăcea și ție să trăiești și să acționezi cu mai multă relaxare, să realizezi mai ușor ce îți propui, fără atâta stres și chin? Ai vrea, dacă ai ști că poate fi posibil?..

Și te poți gândi acum dacă știi pe cineva, dintre cunoștințele tale sau din mass-media, care trăiește cu relaxare, care acționează cu bucurie și cu entuziasm și are rezultate bune? Oricum ar fi, te poți deschide să observi de acum încolo mai multe persoane și contexte de a acționa cu relaxare, cu bucurie.

Ca părinți, preferăm să le transmitem copiilor noștri convingerea că viața este frumoasă, ușoară, că putem reuși împreună, că putem trăi în relaxare, în bucurie.

Și nu vrem să ne creștem copiii în spiritul credinței că viața este o luptă, deoarece asta îi va face să caute contexte în care să lupte, să le fie greu în toate domeniile vieții lor – profesional, în relații, chiar și în relația cu ei înșiși.

 

7. Competiția toxică naște lipsă de empatie

Să vrei să câștigi și tu, și colegul tău poate fi posibil doar atunci când este încurajat lucrul în echipă. Însă, atunci când există un singur loc I, un singur finalist, sau doar câteva locuri de onoare la care râvnesc zeci de copii, cel mai probabil, cei mici se vor concentra pe propriul rezultat, fără să le pese prea mult să-și ajute colegii să obțină rezultate mai bune. Asta ar însemna să le fie amenințată propria poziție.

Nu de puține ori, colegii frustrați ai copiilor lăudați de profesori și ai angajaților model le înscenează acestora din urmă situații compromițătoare cu scopul de a le scădea rezultatele și de a elibera locurile de onoare pentru ceilalți.

Avem de a face cu competiție toxică atunci când copiilor nu le mai pasă de binele celuilalt, nu le mai pasă de cum se simte cel care a rămas în urmă sau, mai mult, când îi mai dă un brânci pentru a fi sigur că nu se mai ridică de jos până se termină proba.

 

8. Competiția toxică pune propriul orgoliu mai presus de binele comun

Unul dintre scopurile părinților în educația copiilor lor este să educe copii altruiști, nu egoiști. Când adulții pun un accent mare pe rezultate, acestea devin mai importante pentru copii decât binele comun.

Să aibă dreptate devine mai important decât să rezolve o problemă care îi afectează pe toți.

Să se acționeze după propriile reguli este mai important decât să se încerce mai multe soluții propuse de alte persoane.

Dacă ai experiență de lucru într-un colectiv, cu siguranță, ai cunoscut colegi care refuzau să admită că au greșit chiar dacă dorința tuturor era doar să rezolve problema apărută, fără să-i judece. Sau care, în momentul în care nu făceau toți ca el, se retrăgea din echipă.

Astfel, competiția toxică pune accent pe reușita individuală, în defavoarea echipei.

 

9. Competiția toxică îi face pe copii neîncrezători, evitând să încerce lucruri noi

A încerca ceva nou înseamnă să o iei de la zero într-o anumită arie. Iar asta presupune să-ți asumi riscul că nu vei obține cel mai bun rezultat. Cel puțin nu din prima încercare. Ceea ce este greu de suportat de către o persoană pentru care rezultatul contează pentru validarea valorii de sine.

De aceea, copiii cărora li se cere să livreze rezultate și care au învățat să-și sprijine imaginea de sine pe rezultate preferă să evite orice context care ar putea duce la un eșec. Preferă să nu încerce activități noi, rămânând în zona de confort, unde știu cum pot obține rezultate bune. Ei nu doar că nu mai au încredere că ar putea reuși, ci refuză să-și dea șansa de a încerca.

De unde știm, însă, că un nou domeniu pe care copilul refuză să-l încerce nu este acel domeniu de care s-ar putea îndrăgosti și în care ar putea face performanță ușor? Însă, neîncercând, nu are cum să afle niciodată.

***

Aceste 9 aspecte descrise mai sus ne pot ajuta să deosebim care sunt contextele familiale sau sociale în care se manifestă competiția toxică.

Subliniez din nou că acestea nu sunt prezente în fiecare familie și în fiecare clasă la școală. Sunt mulți părinți, educatori și cadre didactice care reușesc să construiască motivația interioară și încrederea în sine a copiilor și care îi învață pe copii să fie altruiști și să lucreze în echipă, spre binele comun.

Într-un articol viitor, voi aborda în detaliu ce înseamnă competiția sănătoasă care stimulează copiii și care susține motivația intrinsecă și dezvoltarea încrederii în sine a copiilor.

 

Până atunci, te invit să împărtășești, într-un comentariu, dacă tu sau copilul tău v-ați confruntat cu situații de competiție toxică și ce efecte ai observat.

 

Sursa foto: Max Fischer, Pexels

 

„Valoarea diplomelor în viața reală tinde spre zero”. 4 idei de la Dan Oros, Google & YouTube România, cum crești șansele copilului la o viață mai bună

0
Sursa foto: Facebook Dan Oros
Dan Oros este directorul de Marketing la Google și YouTube România

Dan Oros are 32 de ani și, din 2017, este director de marketing la Google și YouTube România. Anul acesta, a fost inclus în Topul Capital al celor mai buni manageri din țara noastră.

El a împărtășit, într-o postare pe contul său personal de Facebook, punctul său de vedere asupra diplomelor de la final de an școlar. Este punctul de vedere al unui fost elev de nota 10 pe linie care a reușit să-și construiască o carieră de succes.

Nici notele, nici diplomele nu au avut relevanță în viața reală, afirmă Dan Oros:

„Am fost un elev de nota 10, la propriu. Am terminat cu 10 fiecare semestru din clasele 1-12, la toate materiile. Am primit suficiente diplome și premii cât să pot lăsa moștenire nepoților :)). Valoarea lor în viața reală tinde spre zero. Le-am primit ca o consecință indirectă a faptului că îmi plăcea să învăț, nu au fost niciodată un scop în sine”, afirmă managerul de la Google și YouTube.

4 idei cum să creștem șansele copiilor la o viață mai bună

Potrivit lui Dan Oros, e îngrijorător dacă un copil învață doar pentru a primi note sau diplome.

Dar și mai îngrijorător este, din punctul lui de vedere, „când părinții pun presiune pe copii pentru aceste clasamente și diplome emise de un sistem de învățământ complet eșuat”.

În opinia tânărului manager, subiectul festivităților de premiere dezbătut de părinți nu face decât să distragă atenția de la subiectul important „cum să crești șansele copilului la o viață mai bună?”

Iată câteva sfaturi pentru părinți de la Dan Oros pentru a crește șansele copiilor lor la o viață mai bună:

1. Nu îi distruge curiozitatea și plăcerea de a învăța (pe care toți copiii o au nativ)

2. Susține-l să gândească pe cont propriu (și să își pună întrebările corecte, nu să ia mot-a-mot ce aude)


3. Ajută-l să învețe cum se învață (e un meta-skill “learning how to learn” care apoi te ajută să înțelegi orice subiect)

4. Oferă-i dragostea necesara și un spațiu sigur pentru a-și dezvolta capacitatea de gestionare a emoțiilor

„Avem o școală care scoate analfabeți funcțional pe bandă rulantă, însă discuția cea mai aprinsă e despre premii și coronițe. Trist”, conchide Dan Oros.

La începutul lunii, Dan Oros a devenit tătic. El are o fetiță, Eva, cu soția sa Ioana, cu care s-a căsătorit în luna iunie 2021.

 

Sursa foto: Facebook Dan Oros

 

Cu sau fără premiere și coronițe la final de an școlar?

0
Festivitate de premiere la final de an școlar
Festivitate de premiere la final de an școlar

Premierile și coronițele în cadrul festivităților publice la final de an școlar au intrat în vizor, după publicarea unei petiții online împotriva premierii publice a elevilor.

Petiția online, inițiată de un profesor doctor la o școală din Bacău, este intitulată „Petiție împotriva premierii publice a elevilor, la sfârșitul anului școlar, și a încălcării datelor cu caracter personal”.

Redăm mai jos textul petiției online, publicate pe 12 iunie de Ana-Nela Popoveniuc, profesor doctor la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Bacău:

„Această petiție este creată în nume personal, ca urmare a efectelor pe care am observat că le are asupra elevilor premierea în cadru festiv a celor cu rezultate bune, făcându-le publice mediile, scoțându-i în evidență și separându-i în acest fel de colegii lor, dar și suferința celor cu rezultate mai puțin bune, care sunt puși în antiteză, în mod fățiș, cu cei premiați.

Susțin eliminarea premierii publice ca un drept la intimitate al copilului. Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public, prin astfel de ierarhizări finale, în învățământul obligatoriu.

Școala nu reprezintă un concurs, ci dreptul firesc al copilului la educație. Elevii să fie premiați pentru reușite la olimpiade și concursuri și nu la absolvirea unui an școlar, în fața tuturor. Ei nu trebuie să fie în competiție cu colegii lor, sistemul ierarhic deschis conducând către invidie și ură, încurajând animozități între copii de vârsta mică și adolescenți.

Consider transmiterea publică a mediilor și a rezultatelor obținute de elev, fără a fi nevoie de acordul părintelui sau tutorelui, o încălcare a datelor cu caracter personal, cu efecte traumatizante emoțional pentru copil.”

Lucian Mândruță: „Nimeni nu se gândește decât la protejarea loazelor și a mediocrităților”

Jurnalistul și prezentatorul Lucian Mîndruță critică această petiție, considerând că renunțarea la premiere și coronițe ar însemna „protejarea loazelor și a mediocrităților”.

Iată ce a scris Lucian Mîndruță într-o postare pe contul său de Facebook:

„Aceiași oameni care vor să fim conduși de cetățeni cu competențe recunoscute și serioase vor să nu mai existe festivități de premiere în școli, ca să nu mai subliniem diferențele dintre elevi.

Observați că în toată povestea asta nimeni nu se gândește decât la protejarea loazelor și a mediocrităților. Limitații sau leneșii nu trebuie să sufere și mai ales nu trebuie să afle!

Și după aia ne supărăm când îi vedem la televizor, 20 de ani mai târziu, jurând credință României în cine știe ce funcție pentru care nu au niciun merit.

Îmi pare rău, dar eu sunt pentru premii, coronițe, diplome și recunoaștere!

Copilul trebuie să afle cum stă de la cea mai mică vârstă cu putință.

Pentru că exact de la vârsta aia poate începe să schimbe ceva din el însuși!”

Iată câteva comentarii pe social media care susțin premierile la final de an școlar:

  • „Da, și eu sunt pentru tot ceea ce înseamnă recunoașterea și aprecierea perseverenței și a muncii depuse de elev!! Mândria elevului este de nedescris atunci când își primește premiul ce încununează un an de muncă!!! Eliminarea acestor festivități mi se pare o mare greșeală!”
  • „Se pare că în România se înmulțesc cazurile în care cei care performează au drepturi mai puține decât cei ce nu au treabă cu reușita! Cei care plătesc au drepturi mai puține decât cei ce fură… și exemplele pot continua… Ideea acestei petiții se încadrează în acest trend….”
  • „Eforturile, munca, performanța, trebuie încurajate. Dacă nu mai premiem, atunci de fapt îi facem pe toți egali, pe ăia leneși cu ăia muncitori. Nici comuniștii nu aveau așa idei de uniformizare. Oribil!”
  • „Sunt pentru premii, coronițe și recunoașterea meritelor! Sunt copii care își sacrifică timpul de joacă, distracție etc. pentru a studia, iar de cele mai multe ori nici măcar nu se pot bucura de reușitele lor, ca să nu se simtă discriminați cei care nu sunt interesați de școală!”
  • „De acord. Competiția (corectă) precum și recompensa, trebuie să existe. Cu abordările astea moderne (!) vom ajunge să ne cerem scuze că suntem deștepți sau pregătiți ca să nu lezăm loazele!!”

Sidonia Bogdan: Școala nu e despre premii, e despre evaluări făcute în pripă

La rândul său, jurnalista Sidonia Bogdan critică atitudinea defensivă a contestatarilor petiției. În opinia sa, premiile nu își ating scopul de a evalua corect elevii.

Iată postarea integrală publicată de Sidonia Bogdan pe pagina sa de Facebook:

„Înțeleg din social media că dacă nu suntem de acord cu premiile la școală, suntem niște frustrați proști cu copii frustrați și proști.

Premiile aveau o logică daca primul cel mai bun lua coroniță, urmat de al doilea și al treilea. Ca la sport, cu medii departajate clar.

Dar când premiul 1 din clasă înseamnă 10 copii, premiul 2 alți 10 și tot așa, asta nu e premiere, asta arată că școlile stau foarte prost la evaluarea școlară.

Iar pe mine mă interesează mai degrabă să știu cât anume știe copilul, ce nu știe, ce pot face pentru el să înțeleagă și lucrurile pe care nu le-a înțeles, nu să ia 10 pe linie, crezând că am un copil genial, când în realitate nu e deloc așa.

În realitate, școala nu e despre premii, e despre evaluări făcute în pripă și despre o continuă alergare după profesori buni care să suplinească la pregătire ce copilul nu a înțeles la școală.

Diferența dintre primii cu coroniță pentru premiu 1 și celălalt lot este că s-a întâmplat ca cei din urmă să încaseze un 9. Serios, atât de relevant e asta pentru procesul de învățare a copilului?

Numai proștii și frustrații pot emite verdicte că școala e despre aceste premii. Eu mă bucur foarte tare că fie-mea a încasat un 9 și nu a luat marele premiu cu coroniță.”

Iată și câteva comentarii publicate pe social media care susțin eliminarea festivităților de premiere:

  • „Loaze, limitați, leneși? Vorbim despre copii aici, mai ales copii mici! (…) Fix atitudinea asta limitează copiii mici. Etichetele care li se pun. Și din proprie experiență spun că inclusiv pe premianți îi poate afecta în mod negativ ridicarea în slăvi.”
  • „Mie mi se pare mai bună abordarea din Occident. Copiii nu știu notele altor copii, decât dacă le văd întâmplător când li se dă lucrarea înapoi. Copiii nu sunt puși în competiție. Eventual, se formează grupuri de copii care au facilități pentru diverse materii și aceștia îi ajută pe alți colegi care întâmpină greutăți.
    Nu ne fălim cu copilul că a luat coroniță. Poate are un coleg dislexic, care este evident de ce nu poate avea aceleași rezultate, în primii ani cel puțin.
    Festivitățile de premiere din România pun o presiune prea mare pe copii, de la o vârstă când ea nu ar trebui să existe în viața lor. Competiție în clasele I-IV, groaznic!”
  • „Fix împărțirea asta in deștepți și leneși nu o să îi motiveze cu nimic pe cei din urmă. Iar copiii care eșuează la școală din cauza contextului personal ce vină au? De ce nu am aprecia fiecare copil pentru talentele sale și nu doar pe baza unui sistem de notare care apreciază doar un set limitat de competențe? Cred că nimeni nu are o problemă cu festivitatea sau cu sărbătorirea succesului. Însă avem o problemă cu felul în care este evaluat succesul și deșteptăciunea în sistemul românesc de învățământ. Și fix acest sistem produce analfabeți cu diplome și doctorate.”
  • „Școala nu e un concurs, unde unii pierd iar alții câștigă, ci locul unde toți trebuie să ajungă la linia de finiș. Până la urmă, ce rezolvăm prin umilirea publică a celor mai puțin pricepuți sau ghinioniști? De cele mai multe ori o și mai mare aversiune față de școală. Ce oricum vine din cauza profesorilor și sistemului, că doar nu de „a dracului” nu vrea copilul să învețe.
    Iar cei premiați, din contră, învață că totul li se cuvine, că ceilalți sunt inferiori și doar propria persoană contează.
    În ambele cazuri este vorba de o alienare de la principiile ce au construit societățile.
    Ce să mai vorbesc de problema datelor cu caracter personal. De ce trebuie să știe tot cartierul ce medie are Fănică de la scara 2?”
  • „Postarea colegei care a adus in discuție acest lucru nu este de fapt despre protejarea loazelor, ci despre faptul că fiecare copil este unic și fiecare poate avea un talent special. De exemplu, eu am într-o clasă un copil care nu învață pentru că nu poate foarte mult, nu pentru că nu se străduiește. În schimb, acest copil își dorește să devină mecanic auto. Are 13 ani și poate să desfacă o mașină și să o monteze la loc. Oare el de ce nu ar merita un premiu? Am copii în clasă foarte talentați la desen. Ei nu vor ajunge niciodată la Tonitza, fiindcă în România desenul nu este considerat important. Dacă un copil nu învață română sau matematică, dar are alte abilități, înseamnă că e loază, prost și leneș? La asta se referea doamna care a inițiat petiția respectivă. Și apropos, în ce țară mai există această tradiție a coronițelor și a premiilor la final de an?”

Cum se procedează în alte țări

Autoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc a adunat, pe pagina sa de Facebook, mărturiile părinților din diferite țări referitor la acest subiect. Iată ce a rezultat:

Premiere publică a rezultatelor în sistemele de stat din România, Republica Moldova, Rusia, Singapore.

Nu există premiere publică în SUA, Canada, Japonia, Finlanda, Luxemburg, Irlanda, Elveția, Austria, Spania, Portugalia, UK, Italia, Franța, Regatul Țărilor de Jos (Olanda), Danemarca, Germania, Suedia, Belgia, Slovenia, Cehia.

 

În opinia ta, ar trebui să fie organizate premieri publice la final de an școlar?

Reprezintă premiile și diplomele o evaluare corectă a cunoștințelor și abilităților elevilor?

Ajută la motivarea copiilor?

 

 

Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor

0
Sursa foto: Pexels
Atunci când copilul nu ascultă, poți schimba situația prin modul tău de comunicare

Copilul nu ascultă. Aceasta este, poate, cea mai frecventă supărare a părinților. Pentru a o rezolva, adulții caută și încearcă diverse soluții.

Dacă cei mici ar asculta de fiecare dată ce le spunem și dacă ar face ceea ce le cerem să facă, noi, părinții, am fi mult mai calmi și în familie ar fi mai multă liniște și mai mult timp pentru activități împreună.

Realitatea este, însă, alta. De multe ori, părinții văd următorul tablou:

  • Copilul nu vrea să se spele pe mâini după ce a intrat în casă. Asta te face să-ți fie frică să nu se îmbolnăvească din cauza microbilor. Sau să nu se îmbolnăvească bebelușul.
  • Cel mic refuză cu îndârjire să se spele pe dinți, în ciuda argumentelor tale și a nenumăratelor încercări de a-l determina să o facă. E cu atât mai grav cu cât poate că are deja un început de carie și stomatologul a insistat să fie spălat pe dinți de două ori pe zi.
  • Deși îi tot spui să înceteze, copilul își lovește frățiorul sau surioara mai mică. Te simți permanent îngrijorată pentru siguranța copilașului mic.
  • De cum se trezește, vrea la tabletă sau pe YouTube. Când încerci să-i limitezi timpul petrecut în fața ecranelor, țipă și se tăvălește pe jos.
  • După școală, găsește tot felul de pretexte pentru a trage de timp înainte de a-și face temele pentru acasă. Nu poți face nimic altceva. Trebuie să stai lângă el pentru a te asigura că lucrează la teme și nu pierde timpul.
  • Cel mic refuză să se culce. A ajuns să fie un adevărat chin pentru tine să-l culci la prânz sau seara.

Acestea sunt câteva exemple. Tu știi exact ce se întâmplă în familia ta, ce anume îi ceri copilului să facă, iar el nu te ascultă. Mai mult, parcă nici nu te aude și ajungeți la nervi, țipete și crize de furie.

Dacă și tu te afli într-o situație asemănătoare, am o veste bună pentru tine! Stă în puterea ta să creezi contextul ca cel mic să te audă și să te asculte.

Pentru a reuși, este nevoie să elimini cele mai frecvente greșeli pe care foarte mulți părinți le fac și care au drept consecință neascultarea copiilor.

Top 5 greșeli ale părinților care provoacă neascultarea copiilor

Folosesc în acest articol cuvântul „greșeală” tocmai pentru a vedea exact ce nu funcționează și ce avem de schimbat în atitudinea noastră și în comunicarea cu copilul.

De fapt, știm că fiecare părinte face tot ce știe mai bine, tot ce poate mai bine, în fiecare moment al vieții sale, cu resursele la care are acces. Așadar, nu judecăm părinții pentru că au moduri de comunicare care generează neascultarea copiilor. În schimb, îi încurajăm să renunțe la aceste moduri de comunicare, alegând în loc moduri de comunicare constructive, care încurajează ascultarea.

În mod cert, în spatele fiecăruia dintre aceste 5 comportamente ale părinților prezentate mai jos se află intenția pozitivă de a influența comportamentul copilului spre binele lui. În general, părinții doresc binele pentru copiii lor. Din acest motiv, te rog să nu te simți vinovată dacă ți s-a întâmplat vreodată și ție să ai unul dintre comportamentele de mai jos.

În schimb, te încurajez să fii atentă la comportamentul tău și să observi dacă vreunul dintre ele se manifestă în comunicarea cu copilul tău/copiii tăi.

Iată, așadar, care sunt cele mai frecvente 5 greșeli ale părinților care îi determină pe copii să nu-i asculte:

1. Copilul nu ascultă din cauză că părintele îl critică

Imaginează-ți cum ar fi dacă, de fiecare dată când te-ai privi în oglindă, ai vedea numai ridurile, firele de păr albe, coșurile de pe față, petele de pe față sau corp, cicatricile, celulita, vergeturile sau kilogramele în plus. Cel mai probabil, ai ajunge să te desconsideri și să îți pierzi încrederea în tine.

Ceva asemănător se petrece atunci când copilul este criticat de către părinte. Copilul își vede oglindite în ochii părintelui trăsăturile negative. Știind că cei mici își formează imaginea de sine pornind de la mesajele pe care le primesc de la părinții lor, un copil criticat este un copil care învață despre sine că este rău, neadecvat, că face lucrurile greșit și ca nu este capabil să facă nimic bine.

De fiecare dată când îți critici copilul, pui câte o cărămidă la construcția defectelor lui. Astfel, întărești și susții chiar acele părți care nu îți plac la el și pe care dorești să le schimbi.

Mai mult, atunci când se simte criticat și judecat, copilul simte nevoia să se protejeze de suferința pe care o simte. Simte nevoia să se protejeze de tine. Și pune o barieră emoțională între el și tine. Aceasta îl ajută să îl doară mai puțin faptul că simte că nu este acceptat și iubit necondiționat de tine. Din această stare, probabilitatea să te asculte este foarte mică.

 

2. Copilul nu ascultă deoarece părintele îl învinovățește

Un mod de a determina copilul să nu repete o greșeală moștenit din trecut este învinovățirea copilului. Mai sunt mulți părinți care sunt de părere că, atunci când copilul se simte vinovat, el nu va mai repeta greșeala comisă.

Mai mult, pare că mulți părinți și-au făcut un scop din a vâna greșelile copilului. Am cunoscut o mamă care, imediat cum își lua copilul de clasa a VIII-a de la școală, îl întreba: „Ce greșeli ai mai făcut azi?”

Ce le scapă din vedere unor părinți este că cei mici știu foarte clar ce așteptări au părinții de la ei. Așadar, atunci când fac un lucru pe care părinții îl considera nepotrivit, ei sunt conștienți de asta.

A pune o presiune suplimentară pe copil atunci când el știe oricum că a greșit și se simte vinovat îl poate duce într-o stare profundă de vinovăție, de furie împotriva sa, de neputință. El se simte lipsit de resurse, complet incapabil să ia decizii și să acționeze, inclusiv în direcția dorită de tine. Preferă să rămână pasiv și să se lase dus de val.

 

3. Copilul nu ascultă din cauză că părintele nu îi oferă o alternativă

Cel mai sigur mod de a obține ceva de la o altă persoană este să îi spui ce anume îți dorești să facă pentru tine. Este valabilă și în cazul copiilor. Asigură-te că cel mic știe ce are de făcut.

De foarte multe ori, părinții insistă spunându-i copilului ce să NU facă, fără să-i mai spună și ce să facă în schimb. În cazul copiilor mici, de 1-3 ani, a le spune ce să nu facă aproape că reprezintă garanția că vor continua să facă acea acțiune din simplul motiv că nu știu ce să facă în schimb.

Așadar, e esențial să-i spui copilului nu doar ce să nu facă, ci și ce să facă în schimb. E important să-i oferi o alternativă la acțiunea pe care o face în acel moment.

În plus, la fel ca orice persoană, copilul are nevoie să simtă că are un oarecare control asupra vieții lui, atât cât îl poate avea la vârsta lui. De aceea, e important să-i oferi alternative. Pe măsură ce face o alegere, copilul va simți că deține controlul.

De exemplu, nu negociem dacă mergem sau nu la grădiniță, însă copilul poate alege cu ce se îmbracă: cu tricoul verde sau cu cel galben, dacă mergem cu mașina sau cu autobuzul, dacă își ia cu el o mașinuță sau un pluș etc.

Pe măsură ce îi oferi copilului alternative și îi satisfaci nevoia de control, vei observa cum devine mai cooperant.

 

4. Copilul nu ascultă deoarece părintele îl provoacă umilindu-l

O modalitate de a motiva copiii folosită de generația părinților noștri este provocarea care reprezintă o comparație umilitoare pentru copil. E important să ținem cont de faptul că fiecare copil este și se simte o persoană de când a apărut pe lume, indiferent cum îl consideră părinții lui. Copilul este o persoană și e important să-l tratăm ca atare, chiar și atunci când este mic și încă nu vorbește.

Iată câteva exemple de asemenea provocări umilitoare care provoacă mai degrabă neascultarea copilului decât ascultarea:

  • „Te comporți ca un bebeluș”
  • „Fetele mari sunt puternice. Tu plângi ca o fetiță mică și slabă.”
  • „Băieții nu plâng. Te comporți ca o fată.”
  • „Uite, nici bebelușul ăsta mic nu plânge, iar tu ești deja mare și plângi”.

 

5. Copilul nu ascultă din cauză că părintele îi pune etichete

Etichetele sunt anumite convingeri despre copil pe care și le-au format părinții și pe care le exprimă și le transmit copilului.

Etichetele sunt periculoase prin faptul că lovesc direct în identitatea copilului, în cine crede el că este.

De pildă, dacă părintele începe să-i spună copilului că minte și că este un mincinos, „ne-ai mințit din nou” etc., copilul își va forma imaginea de sine ca fiind mincinos. După aceea, oricât de des i-ar cere părinții să spună adevărul, atâta timp cât îl consideră mincinos, copilul va continua să mintă.

La fel se întâmplă atunci când părintele crede despre copil că nu ascultă, că este nesimțit, egoist, uituc, bătăuș, violent, dependent de ecrane etc.

Este un cerc vicios pe care l-a inițiat părintele și din care doar părintele poate începe să iasă. Copilul nu are cunoștințele, resursele și nici capacitatea de a rezolva această provocare.

 

Acum, la finalul articolului, observă dacă descoperi în comunicarea ta cu copilul vreuna dintre cele 5 greșeli enumerate mai sus. Pe măsură ce le elimini, înlocuindu-le cu moduri pozitive de comunicare, relația voastră se va îmbunătăți și copilul va deveni mai cooperant.

 

Te invit să vizionezi și videoul pe această temă:

 

 

 

Sursa foto: Alena Darmel, Pexels