Pentru a se dezvolta armonios, copilul are nevoie de acceptare necondiționată
În general, părinții își doresc pentru copiii lor tot ce-i mai bun pe lume. Poate că exact acesta este motivul pentru care, deseori, părinții nu sunt de acord cu comportamentul copiilor lor din prezent, cu ce simt sau cum felul în care gândesc. Desigur, dificultatea de a-l accepta pe celălalt așa cum este, fără a dori să-l schimbi, nu vizează doar copiii, ci și pe orice altă persoană importantă din viață.
Doar pentru că nu înțelegem etapa sau locul în care se află cineva, asta nu înseamnă automat că se află într-un punct greșit în viața sa, consideră psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
Ni se spune destul de des: „aș vrea să lucrezi cu mama mea”, „soțul meu face asta și cred că greșește”, „copilul meu ar putea fi mai bine” etc. și tot ce auzim de fapt este „nu pot accepta că persoana din viața mea se află în alt punct decât cred eu că ar trebui să fie”, spune psihologul.
Conform acesteia, majoritatea oamenilor au intenții bune și își doresc ca oamenilor din viața lor să le fie bine, să fie fericiți și împliniți, însă problema este că ceea ce credem noi că le-ar aduce fericirea rareori se sincronizează cu ce le aduce de fapt asta.
„Orice așteptări avem despre noi sau despre ceilalți sunt doar iluzii despre ce credem că ar trebui să se întâmple. Construim filme despre viitor, despre comportamentul sau rezultatele pe care ar trebui să le aibă ceilalți, dar sunt de fapt proiecțiile noastre – ce ne-am dori noi să fim, să avem sau să devenim (sau ce vrem ca ceilalți să devină pentru ca noi să putem fi fericiți). Asta se întâmplă pentru că nu ne simțim „suficient de…” și punem viziunea personală în spatele celor din jurul nostru. Așa ajungem să ne așteptăm ca ei să ne împlinească visul, ca ei să se conformeze așteptărilor noastre și să nu ne facă să ne schimbăm, ci să se muleze pe noi, exact așa cum suntem”, a explicat Andra Tănăsescu, într-un comunicat de presă.
De ce părinții își obligă copiii să se conformeze
Potrivit specialistului citat, de fiecare dată când punem responsabilitatea pentru împlinirea viselor noastre în spatele altora, îi obligăm „subtil” să se conformeze pentru a ne face fericiți.
De multe ori, această abordare apare în relația dintre părinți și copii.
„Lucrul acesta naște frustrări, durere și rușine în ceilalți, pentru că fiecare dintre noi simțim ce ne este destinat și ce nu. Când mergem contra tuturor lucrurilor pe care le simțim, nu doar că ne face să credem că nu suntem adecvați pentru a fi iubiți, ci ne provoacă și o durere sufletească foarte mare”, susține Andra Tănăsescu.
Cultivă o cultură a iubirii și a sprijinului necondiționat
„Lasă oamenii să fie cum simt să fie, acceptă-i, iubește-i pentru ceea ce sunt și mai degrabă cultivă o cultură a iubirii și a sprijinului necondiționat. Dezvoltă în tine o cultură a deschiderii, a autenticității în care toți din jurul tău să știe că pot apela la tine când au nevoi, o cultură în care le oferi spațiul să se descopere și în care să se simtă confortabil să împărtășească cu tine etapa în care se află, fără a se simți criticați, judecați sau forțați să arate altceva decât simt. Iar tu înconjoară-te cu astfel de persoane: care te sprijină, te ascultă și îți sunt alături în etapele prin care treci. Cei care te urmăresc și îți oferă ajutorul dacă îl ceri, cei care îți dau libertatea să fii tu”, conchide psihologul.
Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este psiholog, coach Wing Wave, trainer NLP și consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe.
Află ce a făcut copilul la școală fără a-l întreba direct
– Cum a fost azi la școală? – Bine.
Dacă și tu ai deseori acest scurt dialog cu copilul tău școlar, atunci știi deja că nu toți părinții se bucură de copii comunicativi sau dornici să împărtășească ce s-a întâmplat la școală. Asta, însă, nu înseamnă că nu suntem curioși să știm prin ce experiențe trece copilul nostru în colectivitate, cu ce provocări se confruntă și ce simte în legătură cu ceea ce i se întâmplă.
Dacă ai obosit să auzi unul și același răspuns la întrebarea „Cum a fost la școală?”, ai nevoie de soluții noi eficiente cu ajutorul cărora să afli cum a trecut ziua copilului și ce se întâmplă în viața lui.
Ți-am pregătit 24 de idei de întrebări pe care i le poți adresa copilului pentru a afla ce a făcut la școală, fără să-l întrebi direct:
Atenție, secretul care te va ajuta să afli cât mai multe detalii despre viața copilului este să fii cu adevărat interesat/ă de el, să te conectezi emoțional cu copilul și să porți discuțiile în momente în care sunteți ambii calmi și relaxați.
1. Care este cel mai bun lucru care ți s-a întamplat astăzi la școală? Care este cel mai rău lucru care ți s-a întâmplat azi la școală?
2. Amintește-ți, te rog, de un lucru care te-a făcut să râzi astăzi.
3. Dacă ai putea alege, cu cine ți-ai dori să fii în clasă? Și cine ți-ar plăcea să se mute în altă clasă? De ce?
4. Care este, în opinia ta, cel mai fain, cel mai frumos loc din școală? Povestește-mi mai multe despre acest loc.
5. Dacă am invita-o pe învățătoarea ta/ învățătorul tău să ne facă o vizită acasă, ce crezi că ar povesti despre tine?
6. Cui i-a oferit astăzi ajutorul tău?
7. Cine te-a ajutat pe tine astăzi?
8. Ce lucruri noi și interesante ai aflat astăzi?
9. În ce moment/e pe parcursul zilei de astăzi te-ai simțit cel mai fericit?
10. Ai avut astăzi vreun moment în care te-ai plictisit? Când anume? Ce ai făcut?
11. Cu care dintre copiii cu care nu te-ai jucat/ nu prea ai comunicat până acum ți-ar plăcea să interacționezi mai mult în pauze?
12. Povestește-mi un lucru frumos/drăguț care ți s-a întâmplat astăzi.
13. Ce cuvânt/ idee a repetat cel mai des doamna învățătoare astăzi?
14. Despre ce ți-ar plăcea să afli mai multe la școală?
15. Ce ți-ai dori să faci mai puțin la școală?
16. Față de cine de la școală ai putea să-ți schimbi comportamentul?
17. Care este jocul tău preferat în pauze? Cu cine te joci mai des?
18. Cine este cel mai amuzant elev din clasă? Ce îl face să fie atât de amuzant?
19. Ți-a plăcut gustarea/ prânzul de astăzi? Ce anume ți-a plăcut?
20. Dacă ai avea ocazia să fii învățător/ învățătoare la clasa ta pentru o zi, ce ai face? Ce decizii ai lua?
21. Spune-mi trei momente diferite în care ai folosit astăzi creionul.
22. Dacă ai putea să te muți într-o altă bancă, unde ai alege să te muți? De ce?
23. La ce jocuri ale copiilor ți-ai dori să participi, însă nu participi?
24. Cine este cel mai inventiv copil în recreații?
Daca ai copil școlar, poți începe să porți discuții cu el pornind de la acest tip de întrebări. Iar dacă cel mic încă nu a început școala, ți-ai pregătit deja arsenalul de întrebări care te va ajuta să fii mereu la curent cu activitatea copilului atunci când nu este acasă.
Psihologul Mihail Labkovskiy vine în ajutorul părinților de adolescenți
„Cum putem ști că totul este în regulă în relația noastră cu copilul?” Această întrebare, pe care a primit-o cunoscutul psiholog rus Mihail Labkovskiy de la părinții unui copil adolescent, se află în mintea multor părinți care au copii de această vârstă.
Așadar, Mihail Labkovskiy a răspuns la întrebarea Cum știe un părinte că are o relație bună cu copilul adolescent? într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Iată care sunt cele 5 criterii pentru a verifica relația cu adolescentul:
„În primul rând.
Copilul are încredere în voi. El se simte liniștit când comunică cu voi, el nu are nevoie să mintă sau să inventeze ceva pentru ca mama să nu bea otravă, iar pe tata să nu-l apuce inima. Atunci când se confruntă cu dificultăți, el vine la voi fără să-i fie frică.
În al doilea rând.
Copilul se simte acceptat. Acest lucru înseamnă că, dacă părinții au un temperament coleric, și totul arde în mâinile lor, ei nu-și stresează copilul flegmatic, care este așa prin natura lui și nu trebuie să fie altfel. Copilul poate avea dorințe pe care părinții să nu le înțeleagă (să devină pictor, nu jurist), însă, chiar și în acest context, orice alegere a lui nu este condamnată, ci este susținută în familie.
În al treilea rând.
În principiu, aveți despre ce discuta. Aveți câteva interese comune. Nu înseamnă că îl obligați pe copil să pregătească cina și, în acest timp, discutați despre curățarea cartofilor. Asta înseamnă că, din când în când, mergeți împreună la cinema și puteți discuta despre film, luați cina în oraș și discutați „despre viață”, fără să-i țineți predici moralizatoare, ci simplu, ca de la om la om.
În al patrulea rând.
Ca părinte, înțelegi că a educa și a schimba sunt lucruri complet diferite. Îi recunoști copilului dreptul de a nu fi ca tine. Să asculte muzica ce îi place, să poarte hainele pe care și le alege singur, să facă activitățile care îl interesează pe el, nu pe voi. Nu vă străduiți să-l „împingeți” către ceva dacă pe el acest lucru nu-l interesează deloc. Și nu îi considerați pe copii „plastilină din care trebuie să creați ceva”, ci individualități autonome și independente.
Și în ultimul rând, al cincilea.
Vă iubiți prostește copilul și îi reamintiți în permanență acest lucru. Îl lăudați, îl îmbrățișați, îl susțineți, vă manifestați cu căldură față de el.”
Acestea fiind spuse, psihologul le sugerează părinților de adolescenți să țină aceste informații la îndemână, pentru a-și verifica în permanență relațiile cu copiii lor și pentru a descoperi la ce capitole lucrurile merg bine și la ce capitole mai au de lucrat.
„Da, înțeleg că, uneori, copiii sunt deranjanți și te pot scoate din sărite, la fel ca orice persoană vie din jur. Dar acest lucru, în mod sigur, nu este un motiv pentru a folosi orice formă de violență verbală sau fizică”, mai spune psihologul rus Mihail Labkovskiy.
Atunci când un copil este foarte neascultător și are un comportament deranjant, nu este niciodată vina lui, afirmă consultantul în educație, fondatoarea școlii private Helikon și autoarea Oana Moraru.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, specialistul a explicat că, atunci când copilul are un asemenea comportament, acesta reprezintă un semnal de alarmă pentru părinte cu rolul de a schimba ceva în relația cu cel mic.
„Nu e niciodată vina copilului dacă este foarte neascultător. Dacă tot spune ”nu”, ”n-am chef”, ” nu vreau” e ca să ai tu, părintele lui, un semnal de alarmă suficient de puternic pentru a schimba ceva în relația ta cu el.
Copiii neascultători folosesc neascultarea ca pe o formă de chemare la apel. E timpul unei alte treziri personale, una dintr-un lung șir care va urma în viața ta până la și după adolescența lui”, spune Oana Moraru.
Potrivit acesteia, cu cât copilul tău este mai neascultător, cu atât părintele are „mai dese umbre de integrat”.
Despre ce umbre este vorba?
Iată explicația expertului educațional: „O umbră personală este o parte intimă din tine de care nu ești conștient. A crește mare este a tot uni punctele de pe partea din tine pe care încă nu o știi. Cu cât ești tu mai prezent la linia care-ți unește ție necunoscutele, cu atât e mai dispus copilul să se armonizeze cu intențiile tale”.
Cum sunt părinții pe care NU îi ascultă copiii
Potrivit Oanei Moraru, copiii nu ascultă atunci când persoana din fața lor e deconectată de sine, adică:
Nu își simte până la capăt emoțiile
Nu își simte pe deplin corpul
Nu știe care îi sunt butoanele, punctele sensibile
Nu s-a împăcat cu trecutul lui
Nu și-a reconstituit măcar mici bucățele din copilul care a fost
Nu și-a confruntat cele mai mari frici
„Cu toții avem umbre care trebuie întoarse de pe dos pe față și luate în brațe.
Le avem pentru că așa reușește deocamdată specia umană să își socializeze puii: alergându-i între bine și rău, oferindu-le iubire după satisfacerea unor condiții”, spune specialistul citat.
Ea explică și cum se formează această umbră:„Umbra a apărut de câte ori am ales aprecierea cuiva, lăsând la o parte ce simțeam realmente, noi cu noi, în momentul respectiv. Dacă, de pildă, în copilărie, nu era acceptabil să fim furioși, am ales să înghițim lacrimi și mânie, ca brațele mamei să ne primească mai repede. Am învățat să fugim de atâtea ori de noi ca să prindem recompensa: nevoia eternă de a fi parte din celălalt, de a primi acceptare”.
Așadar, neascultarea are un anumit rol pozitiv pentru copil: „atunci când copilul nu mai ascultă, neascultarea îi dă un refugiu de moment – o distanțare instinctivă de dinamica respingere-acceptare care joacă sub ochii săi, în tine, adultul”, precizează Oana Moraru.
Cum sunt părinții pe care îi ascultă copiii
În același timp, există și părinți pe care îi ascultă copiii în cele mai multe cazuri. Fiecare părinte ar vrea să știe cum sunt acești părinți și ce fac ei diferit.
Potrivit Oanei Moraru, copiii ascultă ușor genul de om care:
Este prezent
Face muncă zilnică de acceptare personală și autocunoaștere
Are aha-uri multe despre sine
Are, datorită celor de mai sus, un aer viu și prezent în exterior, un curent electric personal, pe care copilul iubește să-l urmeze
„În timp ce munca lui e să se spele pe dinți, să se îmbrace la timp, să își facă temele, să se racordeze la lumea asta exterioară, munca ta este să vezi ce-i cu tine, cum ești ca prezență, ca stare, ca emoție; cât de mult te placi, te înțelegi, te simți. Cât de bine ai absolvit partea aia de viață care mergea pe pilot automat”, arată consultantul în educație.
Și încheie spunând: „Noroc că avem copii neascultători ca să ne pună la treabă.”
Majoritatea bebelușilor tind, la un moment dat, să țină capul mai mult într-o singură parte. De aceea, există riscul ca forma capului micuțului să se modifice din cauza acestei poziții.
„Plagiocefalia (capul turtit) se dezvoltă atunci când capul copilului crește rapid și întâmpină o anumită rezistență – fie prenatal în uterul mamei, fie postnatal, atunci când copilul adoptă o poziție preferată în pătuț”, au explicat medicii Orto-Clinic Valentina Contanu, medic specialist ortopedie pediatrică, și Andra Dinu, terapeut Vojta și kinetoterapeut, într-un comunicat al clinicii.
În majoritatea situațiilor, plagiocefalia este însoțită și de torticolis muscular. Acesta este termenul medical pentru contractura musculaturii gâtului. Diagnosticul propriu-zis se pune în urma unui examen clinic al micuțului, în cadrul căruia specialistul constată limitarea mișcărilor de rotație și aplecare ale capului.
Tratamentul plagiocefaliei
Tratamentul plagiocefaliei și al torticolisului începe chiar din primele zile de viață, afirmă specialiștii citați. Ca părinte, acasă, poți face pentru început mișcări simple de repoziționare a copilașului. Totuși, dacă observi că tendința de poziționare pe o singură parte persistă, nu amâna să te adresezi unui kinetoterapeut în speranța că problema se va rezolva de la sine. Cu ajutorul unor exerciții specifice, kinetoterapeutul va relaxa musculatura contractată a bebelușului.
De asemenea, este foarte important să observi, pe parcursul primului an de viață, forma capului copilului. În cazul în care micuțul are peste 6-8 luni și aspectul capului nu este simetric, specialiștii îți vor recomanda nu doar kinetoterapie, ci și ortezare, care presupune ca cel mic să poarte o cască pentru corecția craniului.
„Orteza craniană este un dispozitiv medical dinamic, individualizat ce se realizează dintr-un material termoformabil”, explică medicii Orto-Clinic.
Conform acestora, este foarte important ca orteza să fie purtată în primul an de viață, întrucât capul copilului este format din mai multe oase unite prin articulații fibroase numite suturi care se închid după împlinirea vârstei de un an. Iar în primele luni de viață, craniul este moale și maleabil. Tratamentul durează între două și șase luni. În anumite cazuri, este necesară confecționarea mai multor orteze, succesiv.
În timpul tratamentului, orteza este purtată progresiv ajungându-se până la 23 de ore pe zi.
Cum poate fi prevenită turtirea capului bebelușului
Ca părinte, cel mai important lucru pe care îl poți face pentru a preveni plagiocefalia este să te asiguri că alternezi pozițiile sugarului în somn. Scopul este ca oasele moi ale craniului să nu fie solicitate mult timp pe una și aceeași parte.
De asemenea, având în vedere că tu vei fi prima persoană care va descoperi eventualele modificări în modul în care arată și se manifestă copilul, recomandarea este ca, de îndată ce observi primele semne de modificări vizibile, să consulți un specialist.
Totodată, poți culca bebelușul pe o pernă specială precum cea din imagine. O varietate mare de pernuțe create special pentru prevenirea plagiocefaliei la bebeluși dintre care să alegi una potrivită găsești pe emag.ro.
Medicii recomandă să mergi cu copilul la controale periodice în primii ani de viață, deoarece există riscul să nu observi micile deformări ale capului copilului, dat fiind faptul că te-ai obișnuit cu modul în care arată cel mic, iar medicii privesc atent craniul copilului în timpul consultului.
„Ideal, pentru sugari, este prevenirea! Partea capului pe care este așezat sugarul la somn trebuie să varieze. În cazul în care copilul doarme o noapte pe partea dreaptă, automat următoarea noapte va fi partea stângă”, afirmă medicii de la Orto-Clinic.
Schimbă cât mai des poziția bebelușului. De exemplu, nu ține copilul în scaunul de mașină atunci când mașina staționează.
Iar mâinile cu care ții bebelușul pentru a-l hrăni trebuie folosite alternativ.
România se situează pe locul 3 în Europa la capitolul bullying
Fenomenul bullying-ului, cunoscut de decenii întregi, este o formă de abuz emoțional și fizic asupra copiilor de către alți copii care se manifestă frecvent la școală. În ultimii ani, odată cu expansiunea pe scară largă a rețelelor de socializare online, acest fenomen traumatizant pentru copii și adolescenți s-a mutat în mediul virtual.
Statisticile pentru România sunt descurajatoare. Țara noastră se plasează pe locul 3 în Europa la capitolul bullying, după cum indică datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Iar studiul național al Organizației Salvați Copiii arată că, în România, circa 400.000 de elevi sunt amenințați cu bătaia și 220.000 sunt bătuți în mod repetat de colegii lor.
În opinia psihologului Lenke Iuhoș, efectele bullying-ului asupra sănătății psihice a copiilor, în special asupra copiilor din Generația Z, – care îi cuprinde pe copiii care au prins o parte din copilărie în afara “lumii digitale”, – pot varia de la forme mai puțin grave la forme extrem de grave, precum:
insomnia
ticurile
anxietatea
tulburările de comportament
instabilitate alimentară
crize de identitate
gânduri de adicții
„Hărțuirea fizică și abuzul emoțional nu sunt fenomene noi, ci există din cele mai vechi timpuri, deoarece stă în natura umana ca oamenii să se raporteze unii la alții prin prisma puterii pe care o manifestă. În societatea modernă, hărțuirea fizică nu mai este așa răspândită precum în trecut, iar abuzul emoțional este cel care definește, în mare parte, aspectele bullying-ului, prin: folosirea etichetelor, amenințărilor, umilirii, jignirilor, răspândirii de zvonuri false etc. Motivele pentru care elevii hărțuiesc și agresează alții elevi sunt, de cele mai multe ori, dorința a fi populari, de a fi respectați de restul grupului”, a explicat psihologul Lenke Iuhoș, într-un comunicat de presă.
Semnalmentele după care victimele sunt identificate de agresori
Potrivit specialistului citat, agresorii hărțuiesc întotdeauna persoanele pe care le consideră vulnerabile, atât fizic, cât și psihic. Asta deoarece în spatele comportamentului de tip bullying se ascunde o stimă de sine scăzută și o serie de frustrări ale agresorului, pe care acesta încearcă să le compenseze prin agresivitate.
„De cele mai multe ori, elevi supraponderali sau subponderali, elevi care poartă ochelari, cei care au o stimă de sine scăzută, cei care sunt vulnerabili si nu se pot apăra singuri sau cei care fac parte din familii cu situații financiare precare sunt, de regulă, „țintele” agresorilor. De cealaltă parte, agresorii au temperament inflexibil, nu sunt empatici, ba chiar se bucură când fac rău celorlalți și epatează cu această lipsă de empatie, crezând că este cheia popularității în societate”, a declarat psihologul Lenke Iuhoș.
Autoritățile din România ar trebui să se ocupe mai mult de reducerea bullying-ului
În opinia specialistului, fenomenul bullying-ului este destul de grav și escaladează de la an la an și de la generație la generație. În cazul Generației Alpha, putem observa că indicele de empatie este mult mai scăzut decât la generațiile anterioare.
În acest context, psihologul a afirmat că autoritățile române ar trebui să acorde o mai mare importanță atât bullying-ului din școli, cât și bullying-ului de pe internet, pentru a proteja drepturile copilului.
„Se impune introducerea unei discipline care să abordeze inteligența emoțională, deoarece copiii din ziua de azi reușesc tot mai greu să-și managerieze emoțiile, simțirile, reacțiile, iar de cele mai multe ori acționează conform sistemului de principii „cu drepturi”. Copiii pot fi învățați, prin intermediul acestor cursuri, cum să-și gestioneze mai bine emoțiile și sentimentele și cum să-și canalizeze furia și frustrarea în scopuri constructive, și nu distructive. Totodată, bullying-ul este un comportament învățat (nu ne naștem cu astfel de comportamente lipsite de empatie), care poate fi prevenit și combătut, printr-o relație mult mai strânsă între școală-părinți-copii-autorități”, a concluzionat psihologul Lenke Iuhoș.
Exprimarea tinerilor sub 18 ani în public a diferitor forme ale sexualității, fie în glumă sau intenționat, reprezintă un semn clar de comportament matur pentru cei cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, iar consecința acestui fapt este depășirea unor etape adolescentine mai repede decât este pregătit tânarul, afirmă psihologul Alexandru Pleșea.
Totuși, graba cu care tinerii caută și experimentează funcțiile lor sexuale și imaginar sexuale devine un obiectiv mai înalt decât alte funcții interioare pe care ei trebuie să și le dezvolte la aceste vârste.
„Căutarea diverselor forme de natură sexuală, precum citirea fanteziilor, vizionarea filmelor pentru adulți, discuțiile între prieteni etc., primează în favoarea funcțiilor de creativitate, expresivitate emoțională, educarea comportamentului, a personalității, a bunelor maniere, pașii spre artă etc. Aceste din urmă funcții rămân nedezvoltate, iar necesitatea dată de grupul / anturajul în care tânărul ajunge îl ghidează pe acesta spre urmărirea funcțiilor primare și instinctual sexuale la vârsta la care nu le poate controla, observa sau direcționa, ci doar urma”, arată psihologul Alexandru Pleșea, intr-un comunicat de presă.
Modelul filmelor de la Hollywood duc tinerii în extreme emoționale
Exprimarea acestor funcții sexuale apare la adolescenți prin: nedeschiderea față de părinți cu privire la acest subiect, timiditate excesivă, căutarea anturajului de noapte, haine și accesorii extravagante, lipsa manierelor în grup sau acasă, vanitatea (exprimarea continuă a egoului), emoții negative (țipat, frustrare, frică), precizează specialistul.
„Cert este că filmele și jocurile hollywoodiene, cu efecte irealiste, drame, impulsuri negative, modifică stările naturale emoționale, ghidând tinerii spre extremele emoționale, frică sau dragoste. Într-o societate în care dragostea este exprimată rar, frica rămâne varianta care aduce în funcțiile sexuale ale tinerilor modificări ce vor conduce la instabilitate emoțională, lipsă de efort interior pentru relațiile viitoare, lipsa încrederii de sine și a curajului”, explică psihologul Alexandru Pleșea.
Sfaturi pentru părinți
Potrivit specialistului, părinții și educatorii nu trebuie să permită ca această maturizare să vină de la sine. Misiunea lor este de a le oferi adolescenților sfaturi care să-i ajute su să-i ghideze către o viață echilibrată și sănătoasă.
Astfel, dacă ești părinte de adolescent foarte interesat de subiectele legate de sexualitate, iată 6 recomandări ale psihologului Alexandru Pleșea:
1. Să discutați liber în casă despre natura sexuală, rolul și scopul ei
2. Să îi explici adolescentului prin povești, pe un fond de prietenie, fenomenele sexuale și imaginar sexuale
3. Nu îi interzice copilului să vorbească pe aceste subiecte
4. Nu îți supune tânărul la asceză (abstinență) mentală sau fizică
5. Condu tânărul spre stări naturale emoționale: teatru, pictură, muzee, muzică clasică, forme de prietenie ale adulților, călătoriile în scop de evoluție spirituală, căutarea unor grupuri sau școli cu aceste forme de expresivitate.
6. Fii un exemplu de comportament pozitiv pentru copilul tău, exprimându-ți emoțiile intr-un mod constructiv
Alexandru Pleșea este psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România. De peste 10 ani, organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au atunci când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră le are latente.
Rutina legată de grădiniță, școală, serviciu, precum și graba de a duce la bun sfârșit treburile casnice ne fac să ne concentrăm în mod special asupra activităților cotidiene, astfel încât acestea acaparează marea majoritate a subiectelor de discuție. Din acest motiv, convorbirile de la suflet la suflet dintre părinți și copii tind să fie amânate pentru un moment ulterior, nefiind o prioritate.
Adevărul este că parcă nici nu îți vine să discuți despre sentimentele, visele și dorințele copilului tău în timp ce te străduiești să lași bucătăria în ordine și să termini de călcat hainele pentru a doua zi, după care să verifici dacă și-a făcut toate temele.
Un alt motiv pentru care unii părinți amână acest tip de conversații importante sau le abordează extrem de rar poate fi faptul că nu știu cum să poarte o discuție de la suflet la suflet cu copilul, nu știu ce subiecte să abordeze sau consideră că nu au suficientă imaginație pentru a deschide subiecte de discuție interesante pentru copiii lor.
În acest articol, îți venim în ajutor cu o listă de 50 de întrebări care pot deschide o discuție utilă, interesantă și cu mult sens cu copilul tău.
Aceste întrebări îi vor face pe copil să gândească, să-și extindă cunoașterea, iar pe tine te vor ajuta să afli mai multe despre cum gândește copilul tău, ce convingeri are, ce valori și-a format. Este posibil chiar ca acest gen de conversații cu sens să devină modalitatea voastră preferată de a vă petrece timpul liber, în condițiile în care cei mici adoră să viseze și să-și imagineze diverse lucruri și contexte.
Parcurgând lista de întrebări de mai jos, te invităm să le alegi pe cele care știi că se regăsesc în aria de interes a copilului tău și sunt potrivite vârstei lui, fie că este preșcolar, școlar în ciclul primar sau este deja adolescent.
Iată o listă de 50 de întrebări care pot deschide o discuție de la suflet la suflet cu copilul tău:
1. Care sunt lucrurile care te impresionează în mod deosebit?
2. Pe care dintre prietenii tăi/prietenele tale îl/o placi cel mai mult? Ce anume îți place în mod special la el/ea?
3. Ce sumă ți-ai dori să ai lunar, banii tăi de buzunar? Ce ai face cu acești bani?
4. Povestește-mi mai multe despre doamna învățătoare/ profesorul tău preferat.
5. Dacă ai pescui peștișorul de aur și el s-ar oferi să-ți îndeplinească o singură dorință, care ar fi dorința ta?
6. Atunci când te simți trist, ce anume te ajută să-ți schimbi starea sau chiar te binedispune?
7. Ai simțit vreodată că eu sau un alt adult a fost nedrept cu tine? Când anume și în ce context?
8. Dacă ai putea schimba trei lucruri la tine, ce anume ai alege să schimbi?
9. Prietenii tăi își mint părinții? Dar pe profesori? Ce anume vor să ascundă de părinți și de profesori?
10. Care sunt, în opinia ta, cele mai importante calități pe care trebuie să le aibă un bun prieten?
11. Povestește-mi despre jucăria ta preferată cu care te jucai cel mai mult când erai mic.
12. Spune-mi ceva din copilăria ta pe care eu nu îl știu.
13. Dacă s-ar întâmpla ceva neplăcut și tu ai fi foarte speriat, ce cuvinte ai simți nevoia să ți le spun ca să te liniștești și să te simți în siguranță?
14. Daca ne-am renova locuința și ai avea libertatea să alegi ce anume să schimbăm, cum ar arata după renovare?
15. Când te uiți la fotografiile cu tine, care dintre ele îți plac cel mai mult? În care dintre ele consideri că ești cel/cea mai simpatic/ă?
16. Ce înseamnă pentru tine un părinte bun?
17. Care dintre evenimentele din familia noastră din ultimul an ți-a plăcut cel mai mult? Ce proiect pe care l-am realizat împreună ți-a plăcut?
18. La ce vârstă crezi că se îndrăgostesc oamenii?
19. În opinia ta, ce se află dincolo de stele?
20. Care este cel mai impresionant lucru pe care prietenul tău/prietena ta l-a făcut pentru tine? Și tu pentru el/ea?
21. Menționează două lucruri pe care ți-ar plăcea să le facem împreună în fiecare weekend.
22. Copii suferă din cauza divorțului părinților?
23. Pe care dintre copiii pe care îi cunoști îl consideri cel mai periculos? Din ce cauză?
24. Crezi că Raiul există? Dacă nu, de ce? Dacă da, cum anume ți-l imaginezi?
25. Ți-ai dori să ai un animal de companie neobișnuit? Care ar fi acela?
26. Crezi că sinceritatea este întotdeauna cea mai bună soluție? De ce?
27. Pentru ce realizări ale tale (la școală, în sport, în domeniul artistic etc.) te simți mândru/mândră?
28. Care sunt motivele de mândrie ale prietenilor tăi cei mai buni?
29. Ai avut vreodată un coșmar? Ce anume ai visat?
30. Cum arată cel mai frumos loc pe care l-ai vizitat vreodată?
31. M-ai descris vreodată prietenilor tăi? Ce anume le-ai spus despre mine?
32. Ai simțit că ai avut în viață o pierdere reală? Dacă da, spune-mi mai multe despre asta și despre ce ai simțit.
33. Crezi că mediul în care trăiești este mai degrabă periculos sau mai degrabă sigur? Ce te face să alegi acest răspuns?
34. În afară de religia noastră, ce altă religie o găsești interesantă? De ce?
35. Care este cel mai dur, cel mai crud lucru la care te poți gândi sau pe care îl știi?
36. Ce personalitate istorică ți-ar plăcea să fii, dacă ai avea posibilitatea să alegi?
37. Ce vârsta crezi că este potrivită pentru oameni să se căsătorească? De ce?
38. Care sunt principalele trei lucruri pe care ți le amintești despre grădiniță?
39. Care sunt copiii populari din clasa ta? Ce crezi că face ca o persoană să fie populară?
40. A încercat vreodată cineva să-ți ofere țigări sau droguri? Cum ai reacționat/ai reacționa?
41. Dacă ai afla că prietenul tău cel mai bun/prietena ta a furat ceva, ce ai face?
42. Dacă ai putea să faci schimb de corpuri și de vieți cu o altă persoană, care ar fi aceasta?
43. Imaginează-ți că ești prima persoană care întâmpină extratereștrii veniți pe Pământ din spațiul cosmic. Ce crezi că ai simți? Ce le-ai spune? Ce i-ai întreba?
44. Ce ai face dacă ai fi invizibil timp de o zi întreagă?
45. Care sunt primele tale amintiri?
46. Îți este frică de vreunul dintre vecinii noștri?
47. Ai avut vreun vis care se repetă? Dacă da, povestește-l.
48. De ce crezi că unor oameni nu le plac animalele?
49. Dacă ai câștiga la loto o sumă mare de bani, ce ai face?
50. În ce țară/oraș ți-ar plăcea să locuiești? De ce?
Salvează-ți acest articol și revino din timp în timp la aceste întrebări, mai ales în zilele când îți dorești să îți apropii copilul, să petreceți timp împreună și să afli mai multe despre lucrurile importante care se petrec în viața lui, însă despre care poate că nu știe sau nu are curajul să-ți vorbească și are nevoie de un context special.
Copilul preferă să se nege pe sine, propriile nevoi și dorințe pentru a fi iubit și acceptat de către părinți.
În copilărie, durerea pe care o presupune neacceptarea de către părinți este mai mare decât durerea renunțării la sine. Totuși, copilul care se neagă pe sine trăiește în reprimare și, la maturitate, cu tot efortul de a păstra aparențele, în momentele dificile, adevărata sa natură iese la suprafață. Așa cum s-a întâmplat cu Ming, mama lui Mei.
Fiecare dintre noi avem o parte luminoasă, care ne place și pe care vrem să o vadă toți, precum și o parte sălbatică, o fiară. Un Panda Roșu. O Umbră, așa cum a denumit-o psihiatrul și psihoterapeutul Carl G. Jung.
Întrebarea este: Ce facem cu ea?
O încorsetăm ca să nu ne împiedice să ne conformăm așteptărilor părinților noștri?
Sau o lăsăm liberă, riscând să fim neacceptați și respinși de părinți, de neam, de societate?..
Sau, – o a treia variantă, – o îmblânzim, transformând-o într-un dar?.. În definitiv, ea a fost creată cu intenții bune. Mai exact, în film, a fost creată cu intenția de a proteja.
Deși toate urmașele o onorau pe strămoașa care a creat o legătură specială cu Panda Roșu, niciuna dintre ele nu a reușit să o înțeleagă cu adevărat și să se folosească de darul pe care l-a creat și l-a lăsat moștenire. Până la Mei Mei, tânăra urmașă a neamului, care a ales să-și păstreze Panda Roșu.
Însă, nu voia să piardă relația cu mama…
Ce face o mamă care s-a negat pe sine, atunci când copilul se alege pe sine?
Dezvoltarea, alegerile bune ale copilului în armonie cu Sine și cu Lumea din jur pot fi făcute atunci când mama își vindecă rănile emoționale ale fetiței interioare. Și mama lui Mei a reușit să facă acest lucru.
Copiii sunt ghizii noștri, ai mamelor, în vindecarea noastră emoțională. Mai mult, ei ne împing să parcurgem acest proces deoarece au nevoie de noi mature și asumate alături de ei. Au nevoie ca brațele noastre să fie disponibile pentru ei. Iar pentru asta, avem nevoie să ne eliberăm brațele de povara moștenirilor traumatice de la părinți și din neamul nostru, în general. Înainte ca ei să devină, la rândul lor, adulți condamnați să ducă trauma mai departe.
Filmul animat „Turning Red” / „Roșu aprins”, realizat de Disney Pixar, rulează în cinematografele din țară. L-am vizionat în prima săptămână de lansare, am râs și am plâns nu o singură lacrimă. Așa că, dacă decizi să mergi și tu la acest film, ai grijă să ai șervețele la tine.
Acestea sunt cele mai frecvente nemulțumiri ale părinților la adresa copiilor lor pe care le menționează atunci când se adresează unui psiholog pentru copii.
Din ce cauză copiii nu își ascultă părinții?
„Cea mai mare greșeală a părinților constă în faptul că ei încearcă să le dea indicații copiilor ca și cum ei ar fi niște adulți în miniatură”, explică Oxana Lisikova, psiholog pentru copii din Rusia. „Însă, în această „lume mică” funcționează anumite reguli ale percepției de care este nevoie să ținem cont dacă dorim să fim auziți”, afirmă specialistul.
Psihologul prezintă 10 greșeli care ne împiedică să le comunicăm eficient copiilor dorințele noastre:
Greșeala nr. 1: Lipsa contactului vizual
Copiii se pot concentra pe o singură sarcină într-un anumit interval de timp. Din această cauză, nu ar trebui să te irite faptul că cel mic „nu te aude” în timp ce face ceva, de exemplu, în timp ce construiește un tunel din scaune. La vârsta lui, copilul încă nu are capacitatea de a se concentra pe ambele lucruri în același timp.
Așadar, înainte de a-i spune ceva copilului, asigură-te că i-ai captat atenția. Așează-te la nivelul lui, privește-l în ochi și chiar îl poți lua de mânuță. Spune-i pe nume: „Violeta, uită-te, te rog, puțin la mine” sau „Vlad, ascultă, te rog, ce vreau să-ți spun”. Dacă ai în fața ta un copil mai mare de 3-4 ani, îl poți ruga să repete rugămintea ta.
Greșeala nr. 2: O cerere care cuprinde, de fapt, mai multe cereri
„Descalță-te, spală-te pe mâini și vino repede la masă” este, din punctul nostru de vedere, o cerere foarte simplă. Însă, pentru un copil mai mic de 3 ani poate fi un algoritm destul de complicat. Este dificil pentru copiii de această vârstă să rețină consecutivitatea acțiunilor, fără sa uite nimic. Acesta este motivul pentru care copilul s-ar putea să rămână blocat în hol.
Dimpotrivă, atunci când spargi cererile mai complexe în mai multe solicitări simple, copilului îi va fi mai ușor să facă ce îi spui. Cere-i copilului un singur lucru, de pildă, să se descalțe. Treci la a doua cerere doar după ce a îndeplinit-o pe prima.
Greșeala nr. 3: Indicațiile indirecte
Uneori, părinții nu își exprimă cererile în mod direct, folosind formulări din care se așteaptă ca cei mici să deducă ce au de făcut. De exemplu: „Ai de gând să mai stai mult în mizerie?” sau „Îți place să stai așa cu mâinile lipicioase?”
„Copiii înțeleg totul literalmente. Din acest motiv, le este greu să deducă faptul că acest tip de întrebări conține, de fapt, un îndemn la o acțiune”, explică psihologul citat.
Ține cont de faptul că cel mic este în plin proces de învățare a limbii materne. Astfel, cererile trebuie să fie formulate astfel încât să nu lase loc de interpretări.
Greșeala nr. 4: Prea multe cuvinte
„De câte ori trebuie să-ți spun să nu mai sari în pat de pe fotoliu! Ai uitat cum ai căzut și ți-ai julit nasul? Vrei să mai cazi o dată?”
Iată ce spune psihologul Oxana Lisikova în legătură cu asemenea exprimări: „Este clar că părintele care ajunge să vorbească în acest fel a ajuns la o limită și vrea să oprească un comportament periculos al copilului. Însă, ascultând un discurs prea lung, copilul nu face decât să se rătăcească printre cuvinte și să uite despre ce este vorba de fapt”.
În plus, nu ajută să-i aduci aminte copilului de greșelile din trecut. Și nici nu e cazul să-l sperii cu eventuale necazuri care ar putea urma. Copilul trăiește aici și acum, de aceea încercarea de a-l influența spunându-i explicații lungi nu va ajuta.
Cel mai indicat în asemenea momente este să spui scurt: „Este periculos să sari de pe fotoliu”, apoi să transformi situația într-un moment distractiv. Ai putea, de exemplu, să-l iei pe copil din fotoliu, să-l învârți, să vă jucați de-a avionul etc.
Sau îi poți direcționa atenția către un alt joc cu sărituri, cum ar fi: cine sare mai departe peste câteva foi de hârtie puse pe covor. Altfel spus, găsești o modalitate în care face o activitate similară cu cea dorită, însă în condiții de siguranță.
O altă soluție este să modifici mediul mutând fotoliul în altă cameră.
După țipetele furioase ale părintelui, copilul va spune ca a auzit și a înțeles totul. Însă, în realitate, nu a auzit nimic, deoarece singura lui preocupare în acele momente tensionate era să evite pedeapsa și toată tensiunea emoțională să se termine cât mai repede.
În plus, țipetele trezesc frică și neliniște. Iar frica reduce capacitatea creierului de a gândi, orientând resursele către supraviețuire.
„Amintește-ți cum te simți atunci când cineva ridică vocea la tine, de exemplu șeful”, sugerează psihologul. „Probabil că apare senzația că te pierzi, că e ca și cum uiți anumite lucruri. La fel se întâmplă și cu copilul”.
Cea mai bună modalitate de nu ajunge la furie și la țipete este consecvența în aplicarea limitelor. Atunci când copilul va înțelege că nu are nicio șansă de a obține mai mult timp la ecran decât cel stabilit, va înceta să ignore rugămintea părintelui.
Greșeala nr. 6: Așteptarea de schimbare imediată a comportamentului
Pedagogii americani au descoperit în urma experimentelor că cei mici nu percep cuvintele atât de repede ca adulții, având o întârziere de câteva secunde. Una dintre cauze ține de faptul că un anumit tip de atenție, cel care îi permite persoanei să-și mute concentrarea de la un lucru interesant la un lucru util se formează abia la vârsta de 6-7 ani. Asta înseamnă că un copil mai mic se va concentra repede asupra unui lucru care îl interesează, însă nu va reuși să se concentreze pe lucrurile importante din punctul de vedere al părinților, cum ar fi să se îmbrace și să iasă din casă.
În acest context, este util să-i oferi copilului o marjă de timp. De exemplu, sunteți în parc și e timpul să plecați spre casă, însă copilul nu vrea deloc să renunțe la joc. Discută cu el și stabiliți împreună de câte ori să se mai dea pe tobogan înainte de a pleca. Formulată în felul acesta, cererea ta are șanse cu mult mai mari să fie ascultată.
O altă variantă ar fi, de exemplu, dacă micuțul refuză să vină la masă deoarece îl pasionează jocul cu mașinuțele, să-i propui o cursă de mașini: care dintre mașini ajunge mai repede în bucătărie.
Greșeala nr. 7: Repetarea mesajului de prea multe ori
Repetarea de prea multe ori a mesajelor îl face pe copil să devină dependent: „De data asta mama nu mi-a spus să mă spăl pe mâini înainte de masă, deci nu trebuie să mă spăl pe mâini”.
„Copiii au o memorie vizuală foarte bună. Din acest motiv, pentru reținerea momentelor care fac parte din rutina cotidiană sunt foarte utile imaginile de reamintire. De exemplu, la vârsta de 1,5-2 ani, micuțul este capabil să rețină că trebuie să se spele pe mâini în 3 situații: înainte de masă, după mersul la oliță/toaletă și după plimbarea afară. Agață în baie și în hol imagini în culori vii care să ilustreze aceste momente”, sugerează psihologul citat.
Greșeala nr. 8: Cererea care conține o negație
„Nu intra în băltoacă!”, „Nu trânti ușa!” sunt exemple în acest sens. Copilul nu percepe partea „nu” din propoziție și, deseori, formulând astfel cererile, nu facem decât să-i dăm noi idei copilului care, altfel, nu i-ar fi trecut prin cap.
În schimb îi poți oferi copilului o alternativă interesantă. De exemplu: „Hai să încercăm să trecem peste băltoacă pe aceste pietre” sau „Ai putea să închizi ușa ca să nu te audă nimeni?”
Greșeala nr. 9: Sâcâiala permanentă
Această greșeală o fac, de regulă, mamele foarte îngrijorate care au tot felul de frici legate de copil și scapă de ele prin hiperprotecție, consideră psihologul Oxana Lisikova.
„Nu călca în mizerie!”, „Ai grijă la prag”, „Stai pe loc, e un câine acolo” etc. La un moment dat, copilul obosește de aceste indicații permanente și începe să le perceapă ca pe un zgomot de fundal.
Poți număra de câte ori pe oră îi faci observații copilului tău. Apoi, te poți gândi care dintre aceste observații ar putea fi eliminate. Nu sâcâi copilul pentru orice motiv, în schimb fii alături de el atunci când este activ. Urcă împreună cu el pe deal, mergeți împreună să vedeți ce se află în tufiș, uitați-vă împreună la câine. Copilul va copia comportamentul tău care îl va feri de pericole.
„Sunt situații în care mama și copilul petrec împreună o zi întreagă, însă e greu de spus că au fost mult timp împreună”, consideră psihologul citat. De exemplu, micuțul vrea să-i povestească mamei ceva care, din punctul lui de vedere, este foarte important în legătură cu o piatră pe care a găsit-o în nisip.
Însă, mama este preocupată de discuția cu o prietenă, spunându-i doar „Așteaptă puțin!” Sau, în drum spre magazin, copilul povestește ceva cu entuziasm, iar mama dă din cap formal, fiind de fapt cufundată în propriile gânduri.
Nu uita că un copil învață totul de la părinți, inclusiv arta comunicării și a ascultării. „Nu este într-atât de important cât timp petreci cu copilul, ci cum petreci acest timp”, susține psihologul.
„Încearcă pentru o oră-două să te dedici jocului copilului, concentrându-te exclusiv pe comunicarea cu el. Cel mai probabil, el se va „sătura” de atenție și va dori să se joace și singur, lăsându-ți timpul necesar pentru discuția cu prietena și pentru reflecție. În schimb, copilul cu care mama stă toată ziua alături, însa nu și împreună, se obișnuiește să ceară atenție prin alte modalități”, conchide specialistul citat.
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
