Cuvintele și expresiile pe care le folosesc părinții și educatorii la adresa copiilor au puterea de a-i influența într-un mod profund. Spre exemplu, în copilărie, băieții au nevoie de mai multă încredere și libertate de a face singuri lucrurile. Iar fetele au nevoie de grijă și protecție. Modul de adresare și comportamentul față de ei se răsfrânge asupra dezvoltării lor comportamentale. Prea multă libertate sau prea multă protecție destabilizează dezvoltarea lor armonioasă.
În opinia psihologului Lenke Iuhoș, unii părinți și profesori utilizează de multe ori expresii negative, care îi afectează pe copii în moduri foarte profunde, atât de profunde încât întreaga lor viață de adult va fi construită după acel tipar.
Iată 3 expresii negative pe care psihologul îți recomandă să le eviți în comunicarea cu copilul tău:
1. „Nu faci nimic cum trebuie!”
„Este una dintre cele mai puternice expresii adresate copiilor, deoarece va avea impresia întotdeauna că nu este demn de a face lucrurile corect, va avea mereu sentimente de vinovăție, va eșua adesea nu din lipsa de abilități, ci pentru că se teme ca i-ar ieși un lucru corect, iar inițiativa și creativitatea vor fi inhibate iremediabil”, explică psihologul Lenke Iuhoș, într-un comunicat de presă.
Potrivit acesteia, „în educația alternativă, este mai constructiv pentru copil să folosim mai des expresii de genul Este absolut normal să mai greșești câteodată. Greșelile sunt firești în dezvoltarea copilului, iar ele trebuie privite ca pe oportunități de a învăța”.
Copilul are nevoie să fie învățat să-și cunoască emoțiile, să și le înțeleagă și să le poată gestiona în moduri sănătoase pentru el și pentru cei din jur.
Atunci când cei mici au crize de nervi, ei nu sunt suficienți de maturi încât să știe cum trebuie să le gestioneze mai bine. În loc să țipăm la ei și să escaladăm cearta, am putea utiliza mai des expresii de genul „Este normal să ai emoții negative/rele, hai să vedem cum le putem transforma împreună în emoții pozitive/plăcute!”.
„În acest fel, copiii vor învăța mai repede cum să le accepte și cum să răspundă adecvat atunci când le vor recunoaște ca parte integrantă din dezvoltarea lor”, spune psihologul.
3. „Nu te mai saturi, mereu vrei și vrei!”
„Unii părinți sau chiar profesori le inhibă, poate de cele mai multe ori fără să conștientizeze, dorința copiilor de a-și dori mai mult de la ei și de la viață. Atunci când vor mai mult, de regulă li se reproșează că sunt egoiști, răi sau răsfățați, iar în timp copiii vor învăța mai degrabă să renunțe sau să se resemneze”, explică Lenke Iuhoș.
„Nu e nimic rău în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață. Copilul poate fi educat în acest spirit, dar să știe să facă diferența între lăcomie și generozitate. Educația pozitivă îi încurajează pe copii să-și exprime dorințele într-un mod respectuos față de ceilalți. Expresia care-l va ajuta să se dezvolte mai bine, poate fi: Este normal să vrei mai mult, asta înseamnă că trebuie să muncești să ai. Atunci când integrăm mesaje pozitive, proactive în educația copiilor, în fapt, îi încurajăm pe termen lungă să-și descopere și să-și valorifice resursele interioare, astfel încât să devină peste ani adulți cu o viață echilibrată și armonioasă”, conchide psihologul citat.
Estimările pentru luna septembrie 2022 indică un coș de consum de 11.751 lei pentru o familie cu 4 copii
Asociația Familiilor Numeroase (ASFANU) avertizează că există un decalaj mare între venitul real al familiilor numeroase din România și valoarea coșului minim de consum lunar pentru un trai decent.
Creșterea accelerată a prețurilor afectează direct puterea de cumpărare și nivelul de trai al familiilor care au 3 sau mai mulți copii. În medie, o familie numeroasă nu poate susține real valoarea coșului minim de consum lunar pentru un trai decent, spun reprezentanții ASFANU, într-un comunicat de presă.
Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România a publicat valoarea estimată pentru luna septembrie 2022 a coșului minim de consum pentru un trai decent pentru familiile cu un copil și cu doi copii. Pornind de la aceste cifre, reprezentanții Asociației Familiilor Numeroase au calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru familiile numeroase din România.
Iată, așadar, care este coșul minim de consum pentru pentru un trai decent al familiilor cu copii din România, conform datelor din septembrie 2022:
Pentru o familie cu un copil – 7.112 lei
Pentru o familie cu doi copii – 8.659 lei
Pentru o familie cu 3 copii – 10.205 lei
Pentru o familie cu 4 copii – 11.751 lei
Pentru o familie cu 5 copii – 13.297 lei
Pentru o familie cu 6 copii – 14.843 lei
Pentru calcularea coșului de consum au fost luate în considerare următoarele categorii de cheltuieli:
Rezultatele Studiului realizat de ASFANU despre familiile numeroase arată că cea mai mare pondere a veniturilor familiilor cu 3 sau mai mulți copii, indiferent de mediul de rezidență, se situează între 3.000-4.500 de lei, urmate de familiile cu un venit situat între 1.500-3.000 lei și sub 1.500 lei.
În acest context, conducerea asociației „subliniază necesitatea adoptării de măsuri care să ajute cu adevărat familiile numeroase, mai ales în perioada de iarnă, când nivelul cheltuielilor este foarte ridicat”. Concret, ASFANU solicită plafonarea tarifului la energie electrică pentru întreg consumul realizat de familiile care au în întreținere cel puțin 3 copii, pentru ca toți copiii din aceste familii sa beneficieze de cadrul adecvat dezvoltării.
ASFANU – Asociația Familiilor Numeroase este o structură neguvernamentală care promovează, susține și reprezintă interesele familiilor cu trei sau mai mulți copii. Membrii Asociației sunt familii cu trei sau mai mulți copii.
Bloggers & Parenting Conference 2022 va avea loc pe 11 noiembrie atât fizic, la Hotel JW Marriott, cât și online.
Bloggers & Parenting Conference, cunoscutul eveniment din România dedicat părinților activi în social media și atenți la noile tendințe din parenting, revine cu o nouă ediție, pe 11 noiembrie. Evenimentul va avea loc în format hibrid, cu participanți în sala de conferință de la Hotel JW Marriott, și online, într-o transmisiune live premium.
De mai bine de 10 ani, Bloggers & Parenting Conference, cunoscut anterior sub denumirea de Social Media for Parents, este locul de întâlnire al creatorilor de conținut care abordează și sunt interesați de parenting, psihologie și educație emoțională, sănătate și nutriție.
La fiecare ediție, conferința oferă sfaturi și idei pentru decizii înțelepte despre dezvoltarea copiilor. Totodată, le aduce bloggerilor de parenting și părinților o doză de inspirație pentru subiecte interesante.
La ediția din 11 noiembrie, cu ajutorul vorbitorilor invitați, evenimentul își propune să abordeze subiecte importante și de actualitate din parenting: sănătate și nutriție, sănătate emoțională și educație.
Iată lista vorbitorilor care vor putea fi urmăriți la ediția Bloggers & Parenting Conference de anul acesta:
Urania Cremene, expert în parenting, autoarea programului All About Parenting
Petronela Rotar, psiholog și autor de carte
Gabriela Maalouf, psiholog, psihoterapeut și specialist în NLP Parenting
Diana Stănculeanu, psihoterapeut, expert național în sănătate mintală
Liliana Bock, brand manager, NUK
Raluca Hagiu, Communication & PR Director la Ivatherm
Dr. Monica Păun, medic specialist dermato-venerolog
Dana Papadima, director educațional la Avenor College
Dr. Raluca Ghionaru, medic primar Medicină de Familie și consilier la Colegiul Medicilor din România
Adrian Asoltanie, trainer educație financiară pentru copii și adulți
Cătălina Bucur, jurnalist și autor, Sunnysideup.ro
Elena Caloian, fondator Academia de Robotică
Pe langă conținutul bogat din cadrul conferinței, evenimentul oferă numeroase ocazii de socializare cu vorbitorii invitați, precum și cu alți creatori de conținut și profesioniști din domeniu.
Bloggers & Parenting Conference este un eveniment organizat de Evensys.
Mai multe informații despre eveniment, agendă și vorbitori sunt disponibile pe www.parentingconference.ro.
Pentru a fi la curent noutățile despre Bloggers & Parenting Conference, puteți urmări pagina oficială de Facebook și de Instagram a evenimentului.
Poți face tot ce depinde de tine pentru binele copilului, însă fericirea lui nu este responsabilitatea ta.
„Nu mai suport să o văd cum suferă.”
„Spuneți-mi ce să fac, nu vreau să o mai văd tristă.”
„Mi se rupe inima când îl văd așa.”
Dacă ar putea alege, multe mame ar elimina complet orice suferință din viețile copiilor lor. Ce ar face ele, de fapt, prin acest lucru, ar fi să scape ele însele de suferință. De suferința eșecului de a nu-și putea face copilul fericit.
Educația emoțională care naște asumare
Un copil mic este neajutorat și așteaptă să fie îngrijit, ajutat, susținut, așteaptă să primească iubire, atenție și conectare de la părinții lui, de la adulții de lângă el. Pe măsură ce crește, el dobândește tot mai multe resurse, tot mai multă putere de decizie și de acțiune. Astfel, în timp, devine capabil să aibă singur grijă de el însuși și să-și asume starea sa emoțională și rezultatele acțiunilor sale.
Așa arată un proces firesc de maturizare fizică și emoțională. Un om adult știe că este responsabil de ceea ce simte, de ceea ce face. Și își asumă consecințele emoțiilor, gândurilor și comportamentelor sale asupra vieții sale și asupra celor din jur. În același timp, știe și că fiecare om este responsabil de propriile emoții și acțiuni. Și că eu nu pot fi responsabil/ă pentru emoțiile tale, la fel cum nici tu nu poți fi responsabil/ă pentru emoțiile mele. Acesta este un raport firesc de setare a limitelor emoționale între doi adulți.
Cum abordăm, însă, lucrurile în cazul copiilor? Ei sunt în proces de formare a abilităților de gestionare a emoțiilor și sunt în etapa în care au nevoie să primească de la părinți resurse emoționale pentru a se dezvolta armonios.
În primul rând, e esențial să ne asigurăm că am parcurs noi înșine procesul de maturizare emoțională și că ne asumăm faptul că fiecare persoană este responsabilă de propriile sale trăiri și comportamente. În mod concret, asta înseamnă că nu spunem nimănui, indiferent că avem în față un adult sau un copil, lucruri de timpul „M-ai enervat!” sau „Dacă nu îmi spuneai X, nu aș fi făcut/nu ți-ași fi spus Y” etc.
În al doilea rând, punem limite și facem diferența dintre rolul meu, al părintelui, și rolul copilului. Clarific unde mă termin eu și unde începe copilul. Unde se termină intervențiile mele, responsabilitatea mea și unde încep acțiunile copilului, responsabilitatea lui.
Este foarte important să clarificăm aceste limite, deoarece, în lipsa lor:
Ne vom simți responsabile de tot ce se întâmplă în viața copilului
Atunci când se întâmplă ceva rău, vom simți că e vina noastră, că am eșuat, deși, după ce copilul începe să meargă, alegerile care au dus la rezultat sunt în mare parte ale lui
Atunci când copilul are rezultate bune, vom simți că e meritul nostru și ne vom crea o imagine falsă despre noi, bazându-ne pe rezultatul unei alte pesoane
Copilul nu va avea ocazia să-și clarifice limitele în relația cu tine. Ulterior, nu va ști să stabilească limite nici în relațiile cu alte persoane
Copilul nu va învăța să-și asume responsabilitatea pentru propriile emoții și comportamente
În lipsa unei separări clare, există riscul ca cel mic să fie dependent emoțional de tine, apoi de prieteni, de partenerul de viață, de alți oameni
Suferința face parte din viață. Cum o abordăm?
Chestiunea cea mai delicată este că, orice aș face eu, ca părinte, va exista, la un moment dat, ceva care îi va genera suferință copilului. Oricât l-aș proteja de suferință, copilul o va găsi, într-un final, și nu neapărat din vina mea.
Fiecare persoană, fiecare copil are de parcurs propriul drum al vieții. Unul dintre scopurile pentru care a venit pe Pământ, în această viață, este să învețe anumite lecții. Aceste lecții îl cheamă în permanență.
La școală, nu putem rămâne toată viața în clasa pregătitoare. Teoretic, nu ne împiedică nimic, la vârsta de 40 de ani, înghesuiți într-o băncuță din clasa pregătitoare. Însă, asta nu înseamnă evoluție. Evoluția presupune, în anumite puncte, și suferință.
Procesul de a promova un examen pentru a trece în clasa următoare presupune efortul de a învăța materia, perseverență, poate frustrare, frica de teste sau de examene, presiune. Dacă picăm examenul, s-ar putea să simțim vinovăție, rușine, autojudecată, dezamăgire, furie, neputință, sentiment că am eșuat. Toate acestea reprezintă suferință.
Nu cred că evoluția este posibilă doar prin suferință, însă nici nu mă duc în cealaltă extremă care exclude suferința din drumul evoluției. Schimbarea în sine, renunțarea la vechiul din etapa anterioară pentru a îmbrățișa noul din etapa care urmează, este resimțită ca o suferință. Nu mă feresc de acest cuvânt.
Frica reprezintă suferința încercării de a evita dificultatea sau riscurile asociate unui lucru sau unei acțiuni pe care trebuie sau îți dorești să o faci. Schimbarea presupune suferința renunțării la confortul actual, la control, la vechiul din viața ta, atât de familiar.
Care este responsabilitatea părintelui
În acest context, cu toate eforturile pe care le-aș depune, eu nu îmi pot face copilul fericit. De fapt, nici măcar nu este responsabilitatea mea să-mi fac copilul fericit.
Singura mea responsabilitate la capitolul fericire este să mă fac pe mine fericită. Eu pe mine. Nu partenerul să mă facă fericită. Nu colegii sau prietenii. Nu părinții să mă facă fericită. Nu copilul să mă facă fericită. Nu este responsabilitatea nimănui să mă facă fericită. Este exclusiv responsabilitatea mea să mă fac fericită.
Dacă mă voi preocupa de fericirea copilului meu, s-ar putea să mă pierd în atâtea lucruri pe care ar trebui să le fac pentru ca el să fie fericit: a-i oferi tot ce-i mai bun din punct de vedere material, fizic, al sănătății, al educației, al activităților, emoțional etc. Aici se deschide o cutie a Pandorei, din care nu știm niciodată ce ar putea să iasă. Responsabilitatea pentru fericirea copilului ne poate face să stăm mereu cu frică, mereu în gardă să prevenim orice risc posibil, orice pericol, orice conflict sau suferință prin care ar putea trece copilul. Bineînțeles, este imposibil să fim pe deplin pregătiți pentru orice…
Aici stă ascunsă sursa dramei multor părinți care suferă din cauză că simt că nu pot să controleze toate procesele din viețile copiilor lor și care, în ciuda eforturilor uneori supraomenești pe care le fac, uneori simt că au eșuat să-și educe bine copiii.
Deci, ce putem face noi pentru fericirea copiilor noștri este să ne asigurăm că ne preocupăm de propria noastră fericire, că suntem persoane fericite.
Atunci când, ca părinte, mă preocup de fericirea mea, îi ofer copilului 3 lucruri foarte valoroase:
1.Îi ofer o mamă fericită, cu bateriile încărcate de energie, cu o stare de bine care vine din interior
Atunci când îmi asum starea mea și când am grijă de fericirea mea, îmi este mai ușor să fiu o mamă calmă, răbdătoare, empatică și înțelegătoare. Doar atunci când sunt bine cu mine îi pot oferi copilului acceptare, iubire necondiționată, încredere, empatie, conectare profundă, îi pot conține orice emoție. Și, atunci când îi ofer aceste lucruri copilului, el are o șansă reală să fie fericit în familie, în relația cu mine.
În lipsa stării de bine, mama nu are suficiente resurse pentru a-i oferi copilului ceea de ce are nevoie pentru a fi fericit în familie.
2. Îi ofer un model de persoană care își asumă responsabilitatea pentru propriile emoții și comportamente.
Îi arăt, prin propriul exemplu, ce înseamnă să îți asumi propriile stări, propria fericire, propria stare de bine. Nu pun responsabilitatea stărilor și a comportamentelor mele în cârca nimănui. Astfel, cel mic învață că fericirea lui nu depinde de nimeni din exterior, ci doar de el însuși.
Copilul învață de la noi mecanismele de a-și gestiona emoțiile, învață să-și asume responsabilitatea pentru propriile sale emoții, inclusiv pentru starea lui de bine. El învață să se pună pe primul loc în ordinea priorităților, asigurându-se că, atunci când vrea să ofere, oferă din preaplinul său, nu din propria sa insuficiență și neîmplinire.
Atunci când oamenii oferă din insuficiență și neîmplinire, au așteptări, frici și neîncredere, stări care nu au cum să genereze un răspuns pozitiv de la celălalt.
Un părinte care consideră firesc să-și facă fericit copilul are convingerea că o persoană poate face fericită o altă persoană sau poate chiar că avem responsabilitatea sau chiar obligația de a ne face fericiți unii pe alții. Este posibil ca această persoană să le ceară altor persoane, în special partenerului de cuplu, să o facă fericită. Sau chiar îi poate cere copilului să o facă fericită.
3. Îl scap de responsabilitatea de a mă face fericită
Mulți părinți care consideră firesc să-și facă fericiți copiii consideră firesc și ca, mai devreme sau mai târziu, copiii să îi facă fericiți pe ei. Pe principiul „Ți-am oferit, acum e rândul tău să-mi oferi înapoi”.
Însă, este un contract semnat și asumat doar de una dintre părți. Copilul nu a fost întrebat dacă este de acord cu acest schimb. Și poate, dacă ar fi fost întrebat, ar fi preferat ca părintele să nu îi ofere nimic pentru a nu simți apoi presiunea datoriei și a obligației pe care nu are cum să o contrabalanseze vreodată. Căci ce poți oferi la schimbul propriei tale vieți?.. Astfel, presiunea responsabilității de a-și face părinții fericiți îi poate bloca mult timp pe copii din a-și urma drumul propriei vieți.
Singurul mod în care pot contribui cu adevărat la fericirea copilului meu este să mă pun pe mine pe primul loc în viața meași să-mi asigur propria mea fericire.
Având o stare de bine și echilibru emoțional, precum și abilitatea de a reveni în echilibru de fiecare dată când ies din el, am cea mai potrivită stare pentru a-i oferi copilului iubire și acceptare necondiționate, acea bază de siguranță, susținere și conținere de care are nevoie pentru a ști că este în regulă așa cum este, pentru a rămâne conectat cu sine, pentru a-și descoperi și manifesta propriile talente și, în esență, pentru a-și trăi propria viață.
Află mai multe despre parentingul toxic vizionând înregistrarea unei sesiuni online pe tema „15 semne ale relației toxice părinte-copil”:
Cele mai eficiente moduri de întărire a imunității copiilor nu sunt produsele pentru imunitate.
Mulți copii sunt afectați, în lunile de toamnă, de răceli și viroze. Pentru a-și ajuta copiii să fie cât mai sănătoși, părinții caută și testează diferite soluții pentru întărirea imunității celor mici.
În ciuda acestui lucru, afecțiunile copiilor par să fie tot mai frecvente de la un an la altul, tratamentele pentru întărirea imunității nefiind eficiente, ci doar produse de marketing, este de părere Dr. Egri Eduard, medic specialist în medicina de familie din Sibiu.
„Văd că mulți și tot mai mulți aleargă după așa-zisele tratamente și scheme pentru imunitate, în același timp de la an la an cei mici sunt parcă tot mai bolnavi. Despre marketing numai de bine”, a scris medicul Egri Eduard, într-o postare pe contul său de Facebook.
Medicul vine în întâmpinarea părinților și oferă câteva soluții care, din punctul său de vedere, sunt „cele mai bune „tratamente” pentru imunitate”.
Iată cele 5 soluții pe care le recomandă de Dr. Egri Eduard pentru întărirea imunității copiilor:
1. Alimentație sănătoasă și echilibrată conform vârstei copilului
2. Activitate fizică susținută, ideal în aer liber, indiferent de vreme și anotimp
3. Evitarea factorilor stresanți: conflicte familiale, expunere la ecran etc.
4. Evitarea suprasolicitării copilului: zeci de activități, meditații etc.
5. Respectarea orelor de somn, precum și a perioadei de recuperare după o boală
Academicianul Ovidiu Bojor: „E mai bine să prevenim decât să tratăm”
Un alt specialist care recomandă susținerea corpului printr-o prevenție adecvată este academicianulOvidiu Bojor, fitoterapeut, doctor farmacist, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, în vârstă de 97 de ani.
Iată recomandările pe care le-a făcut recent, în cadrul unei conferințe, pentru întărirea imunității în sezonul gripal:
„E mai bine să prevenim decât să tratăm, chit că e vorba de un simplu guturai sau de o gripă. Întăriți-vă sistemul de apărare al organismului prin odihnă – minim opt ore de somn pe zi, mișcare, alimentație curată și sănătoasă și un stil de viață ordonat.”
Ce e de făcut când apare răceala sau gripa? „Dacă vă alegeți cu răceli și cu gripe, atunci ajutați-vă corpul să lupte cu boala. Țineți aproape de vitamina C naturală, minim un gram pe zi, plus fructe și legume bogate în vitamina C naturală. Goji, măceșe, cătină. Zilnic, atât în formă naturală, cât și sub formă de siropuri, extracte, ceaiuri, infuzii”, recomandă specialistul, citat de romaniatv.net.
Potrivit academicianului Ovidiu Bojor, febra nu este un motiv de panică, deoarece este o reacție de apărare a corpului.
„Ați făcut febră? Nu vă speriați! Febra este o reacție de apărare a organismului și ea arată că luptăm cu boala. Dacă, însă, febra ajunge la cote prea înalte, mizați pe chinină și pe coajă de salcie – infuzii. Sunt antifebrifuge naturale. Respiră pentru viață, respiră pentru sănătate”, a precizat specialistul citat.
Atenție! Înainte de a îi administra copilului orice fel de tratament, indiferent că este naturist sau din medicina alopată, chiar dacă se poate cumpăra fără rețetă, consultă medicul pediatru care cunoaște istoricul medical al copilului!
Fiecare persoană este unică, de aceea nu este suficient să-ți bazezi decizia doar pe recomandările generale pe care le fac specialiștii în spațiul public. Este foarte important ca preparatele, tratamentele, siropurile, pastilele etc. pe care i le administrezi copilului să fie recomandate de medicul pediatru al copilului tău.
Când copilul minte, primul pas pentru a schimba acest comportament este să acționezi urgent pentru a îmbunătăți relația cu el
Ce e nevoie să facă un părinte pentru a-l determina pe copilul său să înceteze să mai mintă și să reînceapă să spună adevărul?
Discutăm în acest articol despre ce depinde de părinte pentru a reface relația de încredere cu copilul, astfel încât acesta să nu mai ascundă lucruri și să nu mai mintă.
Înainte de a continua lectura, asigură-te că ai parcurs prima parte a acestui material, despre cauzele principale care îi determină pe copii să mintă. Articolul te va ajuta să ai un tablou general al situației de fapt și să înțelegi cum s-a ajuns aici:
Așadar, dacă minciunile copilului au ajuns să fie la ordinea zilei, cel mai probabil, o mare parte dintre cele 7 cauze descrise în articolul anterior au fost bifate.
Majoritatea părinților autoritari, care își bazează educația pe condiționare, frică și ignorarea nevoilor și dorințelor copilului refuză să recunoască urmările negative ale acestei abordări.
Totuși, în ciuda criticilor, în ciuda amenințărilor și a pedepselor, în ciuda predicilor moralizatoare, în ciuda umilirilor și a comparațiilor, problema nu se rezolvă. Dimpotrivă, e din rău în mai rău. Copilul continuă să mintă și să se ferească de părinți. În timp, se îndepărtează complet, refugiindu-se în relațiile cu prietenii, colegii sau, mai rău, în grupuri cu interese îndoielnice.
Condiția pentru a reuși
Condiția de bază pentru a ieși din cercul vicios al minciunii copilului este ca tu, părintele, să recunoști că educația autoritară, bazată pe condiționare, frică și nerespectarea persoanei copilului v-a adus până aici.
Și, apoi, să ai deschiderea să descoperi o abordare bazată pe iubire necondiționată, acceptare necondiționată, respect, empatie, înțelegere, deschidere și ghidare.
În punctul în care copilul minte frecvent, cea mai mare problemă nu este cum afli adevărul sau cum să-l determini pe copil să-ți spună adevărul.
Cea mai mare problemă atunci când copilul a început să mintă este ceea ce s-a schimbat și s-a pierdut între timp, astfel încât relația ta cu copilul a ajuns în acest punct.
O relație părinte-copil funcțională este bazată pe:
Iubirea necondiționată a copilului de către părinte
Acceptarea necondiționată
Conținerea emoțiilor copilului de către părinte
Încrederea părintelui în copil și a copilului în părinte
A-i oferi copilului atenție și conectare
A-i oferi un spațiu sigur în care să se poată manifesta sincer și autentic în siguranță
Validări
Apreciere
Respect
Comunicare
Acestea sunt firele invizibile care leagă copilul de părinte. Cu cât lipsesc sau se rup mai multe dintre ele, cu atât copilul se îndepărtează mai mult de părinte, se închide în fața lui, pierzându-și încrederea. Iar asta face ca relația părinte-copil să se tensioneze.
Hai să ilustrăm prin exemple. Îți poți imagina parentingul autoritar ca pe relația dintre un șef care deține puterea și un subordonat care îl ascultă fără să comenteze. Parentingul necondiționat ți-l poți imagina ca pe relația dintre un mentor, un ghid și persoana plină de resurse care îl urmează cu încredere, deschidere și curiozitate.
Dacă simți că îți dorești să construiești această relație bazată pe încredere și respect, în care copilul te ascultă nu de frică sau pentru că este forțat, ci pentru că are încredere deplină în tine și pentru că prețuiește relația cu tine, iată mai jos câteva direcții de acțiune.
Pentru a renunța să te mai mintă, copilul tău are nevoie să faci aceste 8 lucruri:
1. Pune relația cu copilul pe primul loc
Educația unui copil se face doar în cadrul relației pe care adultul o construiește cu acesta. E valabil atât în cazul părinților, cât și al educatoarelor și profesorilor. Blocajele, derapajele, excesele, revoltele, nemulțumirile apar atunci când prioritatea nu este relația părinte-copil, ci obținerea unui anumit comportament din partea copilului.
Expertul internațional în parenting Alfie Kohn spune cum devine mai ușoară educația atunci când părintele pune relația cu copilul pe primul loc.
“Comportamentele neadecvate sunt mai simplu de gestionat – și problemele sunt mai ușor de rezolvat – atunci când copiii se simt suficient de în siguranță cu noi pentru a ne explica motivele pentru care au făcut ceva greșit. Astfel, crește probabilitatea ca ei să vină la noi când au probleme, pentru a primi un sfat sau din dorința de a petrece timp cu noi când au libertatea de a alege acest lucru. Mai mult, când știu că pot avea încredere în noi, este posibil chiar să facă ce le cerem dacă le subliniem cât de important este pentru noi acel lucru”, explică Alfie Kohn, în cartea sa “Parenting necondiționat”.
2. Copilul are nevoie să se simtă înțeles și acceptat necondiționat de tine
Copilul care minte se simte judecat de tine, simte că nu îl accepți, că nu îl înțelegi și că nu ești de partea lui. El a renunțat deja la așteptarea de a primi de la tine înțelegere, acceptare și susținere. De aceea, alege să se separe de tine cât mai mult.
Or, pentru a-l readuce în relația de încredere cu tine, are nevoie să se simtă înțeles, acceptat necondiționat, iubit necondiționat. Are nevoie să simtă că îți pasă cu adevărat de cine este el, de dorințele lui, de preferințele lui. Are nevoie să simtă că ești de partea lui orice s-ar întâmpla.
Desigur, nu te poți preface că îl înțelegi și îl susții doar pentru a-l convinge să-ți spună adevărul, pentru ca apoi să te folosești de ce ți-a spus pentru a-l critica, pentru a-i aduce reproșuri și pentru a-l condiționa. Copilul s-ar închide imediat și îți va fi și mai greu să te apropii de el data viitoare.
E nevoie să lucrezi cu tine pentru a-ți înțelege copilul cu adevărat, pentru a empatiza cu el, ca și cum ai fi în papucii lui și ai simți ce simte el. De multe ori, poate fi suficient să-ți aduci aminte cum te simțeai tu în copilărie în raport cu adulții ca să înțelegi ce simte copilul tău acum.
Alteori, e necesar să faci eforturi conștiente pentru a vedea dincolo de așteptările tale și de cine îți dorești să fie copilul tău, pentru a reuși să-l vezi cu adevărat, așa cum este el, cu darurile, calitățile și abilitățile lui. Pe măsură ce reușești să-l vezi ca pe o persoană minunată și demnă de respect și considerație, poți alege să-l accepți și să-l iubești exact așa cum este. Are atât de mare nevoie de acceptarea ta necondiționată!
Copilul care te minte simte din start că nu ai încredere în el.
“Dar am avut încredere, însă m-a dezamăgit de atâtea ori”, ai putea spune. Sau “Am ales să am încredere, dar el m-a mințit din nou”.
Un lucru pe care nu îl știu mulți părinți este acesta:
Copilul nu are nevoie să-ți câștige încrederea.
Din cauză că majoritatea oamenilor nu au încredere în înțelepciunea vieții, ei își proiectează lipsa de încredere asupra copiilor, scrie Dr. Shefali Tsabary, în cartea sa “Părintele conștient”.În opinia sa, “nu numai că nu e necesar ca odraslele noastre să ne câștige încrederea, ci trebuie să știe că avem implicit încredere, pentru că le considerăm fundamental demne de încredere”.
“Pentru a avea implicit încredere în copiii noștri, noi, ca părinți, trebuie să afișăm un respect elementar și încredere în viață. Măsura în care copiii simt că avem încredere în ei reflectă încrederea sau lipsa de încredere pe care o avem în noi înșine”, explică autoarea în cartea citată.
4. Reconstruiește încrederea copilului în tine
După ce parcurgi procesul de la pasul precedent și înveți să ai încredere în copil, următorul pas este să acționezi pentru a reconstrui încrederea copilului în tine.
Vestea bună este că relația părinte-copil este unică și nu se supune acelorași reguli ca relațiile dintre doi oameni străini. De părinte sau de copil nu te poți despărți, deoarece între cei doi există o legătură de sânge, de neam. Este o legătură mult mai profundă decât așteptările, tensiunile și nemulțumirile.
Astfel, pe măsură ce tu îți schimbi abordarea de parenting și începi să comunici cu copilul având încredere în el, el va simți automat acest lucru și, treptat, va începe să se deschidă.
Iată, câteva lucruri concrete de care să ții cont în acest proces:
Oferă-i copilului ce are nevoie sau ce își dorește fără a-i cere ceva în schimb
Oferă-i posibilitatea să aleagă ori de câte ori se ivește ocazia
Respectă-i alegerile și preferințele
Spune-i perspectiva ta, oferă-i idei și sugestii, însă nu-l obliga să-ți urmeze punctul de vedere. Nu-l obliga să facă ce îi spui doar „Pentru că așa spun EU!”
Orice ar spune sau ar face, fă efortul de a-l înțelege de ce a procedat așa și nu altfel. Copiii au mereu motive întemeiate, e nevoie doar să le descoperim
Orice comportament ar avea copilul, pleacă de la premisa că a făcut tot ce a știut mai bine în acele momente, cu resursele pe care le avea. Efectiv, nu ar fi putut face mai bine atunci.
Indiferent de comportamentul pe care îl are, nu îl mai certa, nu îl critica, nu îl judeca, nu îl compara, nu îl pedepsi
Arată-i empatie atunci când are nevoie
Spune-i explicit lucruri precum: “Am încredere în tine”, “Sunt de partea ta”, “Sunt alături de tine orice s-ar întâmpla”, “Ești important/ă pentru mine”, “Îmi pasă multde ce simți”, “Te iubesc așa cum ești. Nu e nevoie să faci ceva anume sau să fii altcumva pentru ca eu să te iubesc”, “Te poți baza pe mine”, “Sunt aici pentru tine” etc.
Ce faci, însă, în cazul în care copilul continuă să te mintă chiar și după ce ți-ai schimbat atitudinea și ai început să ai încredere în el?
În primul rând, perseverezi cu încrederea necondiționată.
În al doilea rând, îți schimbi perspectiva asupra greșelii.
Multe persoane se grăbesc să judece atunci când cineva, mai ales copilul lor, face o greșeală, în special când știa că nu e bine să facă acel lucru. Însă, această abordare a greșelii îl face pe copil să te mintă. El nu vrea să simtă suferința pe care i-o generează judecata ta, critica ta, neacceptarea ta. Pe care le simte chiar dacă nu îi spui nimic, ci doar le simți în tine.
Totuși, greșelile fac parte din viață. E imposibil să faci totul perfect din prima. În procesul învățării, sunt momente în care lucrurile ies prost. Și e normal să fie așa.
Ce e important în acest context este să nu luăm personal greșelile copiilor noștri. Adică, să nu consideri că cel mic a făcut o greșeală intenționat ca să te supere. Sau că te-a mințit pentru că nu te respectă sau nu îi pasă.
Apoi, e important să-ți ajuți copilul să înțeleagă ce s-a întâmplat de fapt de a ajuns să greșească. “Numai prin înțelegerea motivului ne putem ajuta copiii să își traseze drumul către schimbare. Odată ce copiii înțeleg de ce, totul e mai ușor”, afirmă Dr. Shefali Tsabary, în cartea sa “Părintele conștient”.
Experta în parenting ne recomandă chiar să sărbătorim greșelile copiilor noștri, pornind de la premisa “că avem copii intrinsec binevoitori și care vor să facă lucrul corect, însă care se întâmplă să mai facă greșeli”.
“Exersând curajul de a-și asuma greșelile lor, copiii învață să respecte faptul că greșesc și că au limite, demonstrând în același timp încredere în abilitatea lor de a merge mai departe. Acest lucru le întărește convingerea în propria competență”, spune Shefali Tsabary.
6. Elimină frica din relația cu copilul
Principalul motiv pentru care copilul nu spune adevărul este frica. Îi este teamă că îl vei judeca. Îi este teamă că îl vei pedepsi. Îi este teamă că vei folosi adevărul lui pentru a-l manipula sau pentru a-l umili. Îi este teamă că îți va provoca suferință. Îi este teamă că va fi rău dacă vei afla că a făcut un anumit lucru. De asta te minte.
Însă, se știe inclusiv din doctrina creștină că, acolo unde este frică, nu e loc de iubire.
“În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârșit în iubire.” – Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan.
Așadar, pentru a-ți ajuta copilul să iasă din cercul vicios al minciunii și să înceapă să-ți spună adevărul, elimină frica din relația voastră. Atât fricile tale, cât și frica pe care îl faci să o simtă.
Copilul nu are cum să aibă rezultate bune atunci când acționează din frică, deoarece atunci se află într-o stare de stres, concentrat pe a supraviețui. Pentru a performa, copilul are nevoie să fie într-o stare de încredere, siguranță, relaxare, care îl ajută să fie conectat la resursele interioare și la talentele sale.
Pe măsură ce îi arăți copilului înțelegere, empatie, susținere, iubire și acceptare necondiționate, frica se va diminua și iubirea și conectarea îi vor lua locul.
Rolul tău de părinte presupune să-ți educi copilul astfel încât să devină un adult sănătos, echilibrat emoțional, care se respectă și se iubește pe sine și pe cei din jur, puternic, curajos și valoros, capabil să contribuie la o lume mai bună.
Condiționarea practicată de părinții autoritari presupune ca cel mic să execute ordinele părintelui, să-l asculte fără să comenteze, fără să aibă propriile preferințe și opinii. În funcție de temperamentul său, copilul crescut în condiționare fie devine obedient, reprimându-și emoțiile, gândurile, dorințele și opiniile, fie se revoltă împotriva părinților și, ulterior, a sistemului.
Pentru a ne atinge scopul în educație, e nevoie să fim pentru copiii noștri mai degrabă ghizi, mentori, coachi care să-i ghidăm în viață pornind de la dorințele și nevoile lor, cu încrederea că sunt persoane minunate și au toate resursele pentru a reuși.
E important să păstrăm această perspectivă în contextul în care copiii noștri vor trăi într-un viitor despre care nu știm mare lucru. Ce putem face este să-i ajutăm să dobândească abilități care să-i ajute să aibă o relație bună cu ei înșiși și cu lumea din jur, să-și gestioneze emoțiile, să comunice eficient și să se adapteze într-un mod sănătos la lumea în schimbare.
8. Angajează-te să mergi consecvent pe acest drum al parentingului conștient
În fine, ultimul, dar poate că cel mai important pas este să iei decizia de a merge pe calea parentingului conștient și necondiționat și să-ți reconfirmi acest angajament de fiecare dată când apar provocări în relația cu copilul.
Nimic nu îi induce mai multă confuzie unui copil ca un părinte care nu se hotărăște ce tehnici de parenting să aplice sau care pendulează între pedepse și empatie, între condiționare și conectare.
De aceea, este important să te gândești bine, să citești mai mult, dacă ai nevoie, pentru a decide ce abordare dorești să aplici de acum încolo în educația copilului tău/copiilor tăi. Ține cont atât de provocările actuale, cât și de unde vrei să ajungi cu educația pe care o oferi, cine îți dorești să devină copilul tău, ce calități, abilități, convingeri, tipare și valori dorești să sădești în el.
Odată ce ai ales să fii un părinte conștient, ferm și blând în același timp, care își iubește și își respectă copilul și îl ghidează să-și trăiască viața la potențialul maxim, cu încredere și curaj, alege să mergi cu consecvență pe acest drum. Chiar dacă vor mai fi momente dificile. Chiar dacă asta presupune unele schimbări mare din partea ta.
Urmând această strategie din 8 pași, ai toate șansele să-ți scoți copilul din blocajul neîncrederii și al minciunii și să-l readuci într-o relație înnoită cu tine, bazată pe încredere, respect, conectare, acceptare și iubire necondiționată. Rezultatele nu au cum să nu apară.
Atenție, acest proces de schimbare a abordării de parenting presupune o schimbare la nivel profund în tine.
Poți încerca să aplici ideile de mai sus doar ca tehnici, însă vei observa că asta presupune un mare efort și un mare consum emoțional din partea ta. Iar atunci când nu ai resurse (ești obosită, nemâncată, stresată, îngrijorată, nervoasă etc.), e foarte posibil să te surprinzi condiționând din nou, amenințând, criticând și țipând la copil.
Fiecare dintre lucrurile de mai sus e nevoie să fie integrat în tine mai întâi, pentru a putea să-l aplici în mod firesc și fără efort cu copilul.
De exemplu, dacă simți că nu-ți poți accepta copilul necondiționat, este foarte posibil să nu reușești încă să te accepți nici pe tine așa cum ești. Și are sens să investești efort, timp și poate și bani într-un proces de lucru cu tine care îți va face și ție viața mai ușoară și mai frumoasă, și copilului.
Dacă simți că e timpul să faci o schimbare de abordare, însă nu știi de unde să începi, te invit să-mi scrii un email pe adresa ana.batca@parenting20.ro și să-mi împărtășești provocările tale. Te asigur că îți voi răspunde pentru a-ți fi alături să găsești cea mai bună soluție pentru tine (rugămintea mea este să verifici apoi răspunsul și în Spam, deoarece e posibil să intre acolo, și să-l muți manual în Inbox).
Dorești să afli mai multe despre cum faci trecerea de la conflicte la o comunicare eficientă cu copilul? Îți recomand să te abonezi la seria de 3 emailuri din care vei afla 7 moduri să folosești conflictele cu copilul în avantajul tău, regulile de aur pentru conflicte constructive și strategia din 3 pași pentru a rezolva orice conflict cu copilul:
Dacă ești curioasă să afli mai multe despre abordarea expertei în parenting Dr. Shefali Tsabary, poți afla mai multe despre cartea „Părintele conștient”:
Având o vastă experiență în lucrul cu familiile, Dr. Shefali Tsabary propune în această carte o soluție ce s-a dovedit utilă pentru crearea și menținerea unor relații armonioase între părinți și copii. Este vorba despre transformarea stilului de parentaj din unul inconștient, transmis ca atare din generație în generație, într-unul conștient, centrat pe nevoile reale ale copilului.
Este o carte de parenting revoluționară care îți va schimba complet percepția despre ce înseamnă să crești un copil. Vei afla nu doar cum să îți iubești copilul necondiționat, ci și cum să îl ajuți să simtă și el acest lucru.
Toate informațiile citate de Alfie Kohn în cartea sa sunt confirmate de numeroase studii de specialitate. Cărțile autorului au fost traduse în peste 20 de limbi.
Copilul tău te minte? Cel mai probabil, relația ta cu el a avut de suferit
Numeroși părinți se confruntă cu faptul că odraslele lor încep, la un moment dat, să-i mintă constant. Regăsindu-se în această situație, cei mai mulți dintre părinți încearcă diferite moduri de a-și determina copiii să spună adevărul, să nu mai mintă și să nu mai ascundă lucruri.
În ciuda acestor eforturi, de cele mai multe ori, problema nu doar că nu se rezolvă, ci se agravează. Părintele devine tot mai nemulțumit, supărat și neîncrezător, ceea ce îl face pe copil să se ascundă și să mintă mai mult. Și relația dintre părinte și copil se tensionează.
În acest articol, ne referim la situațiile în care minciunile sunt frecvente și repetate. Nu ne referim la momente punctuale în care copilul a mințit într-o anumită circumstanță sau dacă asemenea întâmplări apar rareori, reprezentând o excepție.
Din ce cauză majoritatea părinților nu reușesc să-și determine copiii să nu-i mai mintă?
În cele mai multe cazuri, părinții nu reușesc să-i facă pe copii să nu mai mintă deoarece problema reală a apărut cu mult înainte de a începe copilul să mintă. Practic, minciunile copilului sunt doar o consecință vizibilă a problemei reale, profunde.
Pentru a o rezolva, pentru a ieși din acest cerc vicios, părintele are nevoie să înțeleagă cum s-a ajuns aici și să-și schimbe abordarea.
Când anume a apărut problema reală? Ea a început odată cu stilul de parenting condiționat și, de multe ori, și autoritar al părintelui.
Copilul ajunge să mintă frecvent și constant pe măsură ce părintele face aceste 7 lucruri:
1. Îi transmite copilului neacceptare
Părintele îi transmite copilului că nu îl acceptă așa cum este prin mai multe moduri: refuzând să-i accepte emoțiile (“Nu ai de ce să-ți fie frică!”), trăirile, gândurile (“Copilul meu nu poate gândi așa!”), comportamentele (faptul că nu și-a făcut tema, că și-a uitat un caiet acasă, că a mințit etc.).
Totuși, fiecare persoană are nevoie să se simtă acceptată așa cum este. Atunci când copilul nu se simte acceptat de tine, se va închide emoțional inclusiv pentru a te feri de suferința, stresul pe care ți-l provoacă emoțiile și comportamentele lui.
2. Nu are încredere în copil
Mulți părinți pornesc din start cu o lipsă de încredere în copil, care are la bază o neîncredere în ei înșiși, deoarece nici ei, la rândul lor, nu au primit încrederea părinților lor. Iar când copilul nu simte că părintele are încredere în el, nu are o sursă de încredere la care să se conecteze și învață despre sine că nu merită încrederea.
3. Are așteptări nerealiste de la copil
Unii părinți proiectează asupra copiilor lor propriile lor așteptări ca cei mici fie să performeze într-un anumit domeniu, fie să obțină anumite rezultate la școală sau la competițiile sportive.
Majoritatea proiecțiilor părinților se încadrează în două categorii:
Eu cum puteam să fac asta la vârsta ta (eventual, în condiții mai dificile)? Trebuie să poți și tu!
Eu mi-aș fi dorit mult să am acces la aceste lucruri (cursuri, activități, instrumente muzicale, sporturi, studii etc.), însă nu am avut. Acum, îți ofer ție posibilitatea să te realizezi în domeniile care mie mi-au plăcut, însă mi-au fost inaccesibile.
După cum observăm, aceste așteptări se referă exclusiv la ce își dorește părintele pentru copil, fără să ia câtuși de puțin în calcul talentele, abilitățile, dorințele sau părerea copilului.
Frica este, de fapt, cea mai puternică motivație pentru copil când decide să-și mintă părinții. Celui mic îi este teamă de reacția părintelui, de consecințele negative asupra sa, de pedepse sau chiar de suferința pe care o va simți părintele. Și alege să ascundă lucrurile despre care știe sau presupune că sunt deranjante sau inacceptabile pentru părinte.
Părinții le induc copiilor lor frică prin tactici precum: amenințările, pedepsele, consecințele, retragerea iubirii etc.
“Mulți părinți cred că, dacă sunt înfricoșători sau chiar practică pedepsele corporale, copiii vor învăța ce trebuie. În schimb, copiii ajung să se teamă de noi, ceea ce îi închide în fața dorinței lor naturale de a fi persoana bună care sunt intrinsec”, explică Dr. Shefali Tsabary, în cartea sa “Părintele conștient”.
Potrivit expertei internaționale în parenting, “tacticile bazate pe teamă nu reușesc decât să creeze o legătură atenuată între noi și copii”.
5. Pune presiune pe copil fără a-l înțelege și a-l ajuta în mod real
Mulți părinți urmăresc doar comportamentulcopilului și rezultatele pe care le obține, fără să fie atenți la trăirile, emoțiile copilului, la motivațiile reale, la convingerile sale și la strategiile pe care le folosește.
Un copil pe care îl prinzi a cincea oară luând dulciuri pe ascuns are nevoie de o altă abordare decât cea pe care o folosești acum. La fel și un copil care s-a bătut pentru a treia oară în ultima săptămână cu un coleg.
În spatele comportamentului copilului, care stârnește critica părintelui, se ascund trăiri, emoții, nevoi, dorințe, poate chiar suferințe de care nici copilul poate că nu este conștient. El are nevoie de un adult alături de el care să-l ghideze cu empatie, fermitate și blândețe prin hățișul emoțiilor dificile. Având alături un adult înțelegător, copilul începe să se înțeleagă mai bine pe sine.
A pune presiune pe copil fără a-l înțelege și fără a-i oferi suportul emoțional pentru a înțelege prin ce trece și pentru a găsi soluții este o povară pe care un copil nu o poate duce.
Chiar dacă de multe ori nu pare să fie așa, toți copiii vor să fie iubiți și acceptați de părinții lor. Vor să primească validarea, aprecierile și admirația părinților lor. Atunci când sunt condiționați prin amenințări, pedepse, recompense sau manipulare emoțională, copilul simte că poate primi iubirea părintelui doar dacă îndeplinește criteriile părintelui.
De cele mai multe ori, criteriile depășesc capacitățile copilului, mai ales când este lăsat să se descurce singur, fără să primească suport și ghidare din partea părinților.
În aceste condiții, la un moment dat, copilul renunță să mai încerce, mulțumindu-se cu atenția negativă a criticii părinților. El încearcă să-și ascundă greșelile, eșecurile, sperând că nu va fi descoperit.
7. Când copilul greșește, îl tratează cu lipsă de respect și considerație
Mai ales atunci când o greșeală despre care s-a discutat mult se repetă, mulți părinți nu se mai pot abține și îi critică pe copii, le țin predici moralizatoare, îi învinovățesc, îi rușinează, iar uneori chiar râd de ei, îi compară cu alți copii, îi umilesc și îi desconsideră, punându-le etichete negative de tipul “ești rău/prost/incapabil” etc.
În judecata lor, părinții pleacă de la premisa că înțeleg motivația din spatele comportamentului copiilor, spunând lucruri precum: “Îmi încalci mereu regulile pentru că nu iubești familia asta”. În asemenea contexte, “le declanșăm acestora un sentiment de neajutorare”, spune Dr. Shefali Tsabary.
Potrivit acesteia, mai ales copiii adolescenți, în scurt timp, învață să-și țină la distanță părinții: “Judecata noastră constantă îi rănește în asemenea măsură, încât devin imuni la ce le spunem. Credem că o fac pentru că “nu le pasă”, ceea ce înseamnă că îi judecăm și mai mult, imaginându-ne, din nou, că le cunoaștem intențiile. Nici nu ne dăm seama că s-au săturat să trăiască în rușine, s-au săturat să fie considerați “răi”.”
În aceste condiții, de ce ar spune copilul adevărul? Pentru a mai primi o doză de critică și rușine?… Preferă să mintă, chiar dacă știe că minciuna va ieși la suprafață. Cel puțin amână momentul suferinței.
Am vorbit despre aceste 7 cauze care stau la baza deciziei copiilor de a ascunde adevărul de părinții lor și de a-i minți. Atunci când copilul începe să mintă, este foarte probabil că o mare parte dintre criteriile de mai sus au fost bifate.
În următorul articol, continuăm acest subiect și discutăm despre strategii și soluții care funcționează pentru a schimba tiparul și a determina copilul să renunțe la minciuni și să spună adevărul de fiecare dată.
Da, se poate ajunge aici, dacă îți dorești, desigur cu răbdare și cu perseverență. Așadar, te invit să citești continuarea:
Dacă dorești să afli mai multe despre cum îți poți ajuta copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:
Dacă ești curioasă să afli mai multe despre abordarea expertei în parenting citată în articol, dr. Shefali Tsabary, îți recomand cartea „Părintele conștient”:
Având o vastă experiență în lucrul cu familiile, Dr. Shefali Tsabary propune în această carte o soluție ce s-a dovedit utilă pentru crearea și menținerea unor relații armonioase între părinți și copii. Este vorba despre transformarea stilului de parentaj din unul inconștient, transmis ca atare din generație în generație, într-unul conștient, centrat pe nevoile reale ale copilului.
Educația emoțională sănătoasă începe în familie, în relația cu părinții
Se vorbește mult în ultimii ani despre inteligența emoțională și despre educația emoțională a copiilor.
Ce înseamnă, însă, o educație emoțională sănătoasă a copiilor? În acest articol, vom oferi un răspuns cât mai simplu la această întrebare.
Scopul educației emoționale este ca, în viitor, copiii noștri să știe să-și recunoască emoțiile și să și le gestioneze într-un mod sănătos pentru ei și pentru oamenii de lângă ei.
Ce înseamnă mai exact acest lucru? Ce face copilul care reușește să-și gestioneze emoțiile, spre deosebire de cel care nu reușește?
Cele două lucruri care ne ajută să le oferim copiilor o educație emoțională sănătoasă
În primul rând, e important să știm că o educație emoțională sănătoasă NU înseamnă să învățăm copilul să nu simtă emoții negative. E imposibil să nu apară emoții nedorite. Întrebarea este ce facem cu ele? Educația emoțională nu înseamnă negarea sau reprimarea emoțiilor care nu ne plac.
În al doilea rând, ca părinți și educatori, plecăm la acest drum asumându-ne faptul că este un proces care presupune situații de criză, de lacrimi, de tantrum, de furie, de frică, de tristețe și de multe alte manifestări greu de gestionat. Și este perfect normal și necesar ca un copil să aibă asemenea manifestări. Fiecare dintre ele este o oportunitate de a învăța și de a evolua pentru noi și pentru copil.
Așadar, putem spune că o educație emoțională sănătoasă presupune să ghidăm copilul pentru a dobândi aceste 9 abilități de interacțiune cu emoțiile:
Să învețe să-și recunoască emoțiile
Să accepte respectivele emoții la propria persoană și la ceilalți
Să-și asume responsabilitatea pentru propriile sale emoții și reacții
Să-și exprime emoțiile într-un mod sănătos, care nu face rău
Să învețe să-și conțină emoțiile
Să învețe și să folosească tehnici de autoreglare emoțională
Să aibă o relație de încredere, de susținere și de respect cu sine însuși, evitând autojudecata și vinovăția
Să folosească provocările emoționale spre binele său și spre propria sa evoluție
Să comunice într-un mod constructiv și empatic cu ceilalți despre propriile sale emoții, atunci când ele vizează alte persoane și când este necesar
Pentru a le putea oferi copiilor noștri o educație emoțională adecvată, este nevoie să ne asigurăm că am parcurs deja noi înșine, părinții și educatorii lor, procesul de acceptare a emoțiilor și am învățat să le gestionăm sănătos.
Doar un părinte și un educator matur emoțional are capacitatea de a conține emoțiile dificile ale unui copil în timpul unui tantrum. Reușim să acceptăm toate emoțiile copiilor noștri doar după ce le scoatem din umbră pe ale noastre și le acceptăm. Putem să ne învățăm copiii să fie empatici și să comunice frumos prin propriul nostru exemplu de empatie și comunicare cu copilul.
Dacă simțim că mai avem de lucru la acest capitol, putem evolua în fiecare moment, folosindu-ne de fiecare provocare emoțională care apare pe drumul vieții noastre.
Dacă dorești să afli mai multe despre cum îți poți ajuta copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:
Să-i însoțim pe copii în descoperirea lumii emoțiilor, să-i învățăm să le recunoască, să le accepte și să le gestioneze sunt obiectivele principale ale acestei cărți.
Din acest punct de vedere, povestea reprezintă un aspect privilegiat pentru a avea acces la sfera emotivă a celor mici, deoarece limbajul pe care îl folosește, construit din simboluri și imagini, li se adresează în mod direct.
Descoperirea emoțiilor de către cei mici este de neevitat… dar deloc simplă! Să le recunoști, să le numești, să le exprimi, să le canalizezi… toate acestea se învață.
În compania lui Luca și Orion, copilul tău va descoperi furia, frica, bucuria, tristețea, rușinea și iubirea și, alături de tine, va afla cum pot fi exprimate sau stăpânite.
La finalul aventurii celor doi eroi, copilul va reuși să numească fiecare emoție și, împreună, veți putea desfășura activități care să-i redea liniștea… ajutându-l să se dezvolte în armonie cu sine și cu ceilalți.
O cutie distractivă pentru copiii de 0-5 ani, care conține o carte și două jocuri atractive pentru a descoperi emoțiile!
Cutia conține o carte cu 16 pagini cartonate, 12 jetoane de memorare pentru a identifica emoțiile și 6 puzzle-uri duble pentru a asocia emoția cu situația corespunzătoare.
Ca părinte, îți poți ajuta copilul să devină mai rezistent emoțional, mai rezistent în fața stresului.
În toiul toamnei, mulți copii răcesc, fac viroze și afecțiuni respiratorii. Dacă cel mic merge la școală, la grădiniță sau la creșă, cel mai probabil că îți dorești să-l protejezi atât cât ppoți de pericolele la adresa sănătății lui și a celorlalți membri ai familiei.
Răcelile au cauze multiple
Pe de o parte, există cauze medicale precum prezența copilului în colectivitate, unde petrece câteva ore în compania altor copii. Astfel, copilul intră în contact cu mai mulți viruși și microbi decât în lunile de vară.
Pe de altă parte, există și anumite cauze emoționale care pot genera apariția răcelilor. Este binecunoscut faptul că stresul afectează, mai devreme sau mai târziu, sistemul imunitar al oamenilor.
Medicul și autorul canadian de origine maghiară Gabor Maté explică în ce mod stresul afectează corpul în cartea sa „Când corpul spune NU. Costul stresului ascuns”, referindu-se la lucrările lui Hans Selye, biochimistul canadian de origine austro-ungară care a introdus în știință noțiunea de stres.
„Stresul excesiv apare atunci când cererile adresate unui organism depășesc capacitățile rezonabile ale organismului respectiv de a le îndeplini. (…) Răspunsul la stres poate fi declanșat fie prin deteriorări fizice, fie prin infecție sau vătămare. El poate fi declanșat de traume emoționale sau doar de amenințarea unor astfel de traume, chiar dacă numai imaginare”, explică Gabor Maté, în cartea sa.
Așadar, atunci când copilul se confruntă cu dificultăți emoționale în colectivitate pe care nu reușește să le gestioneze, imunitatea lui poate slăbi, ceea ce poate duce la apariția unor reacții de apărare ale organismului sau a unor infecții.
Iată un lucru foarte important pe care să-l avem în vedere:
Riscul cel mare nu sunt generate de provocările emoționale în sine, care apar în mod firesc, ci de modul în care acestea sunt gestionate.
Ce putem face este să ne ajutăm copiii să aibă o relație sănătoasă cu emoțiile pe care le simt.
Abilitatea de gestionare și de autoreglare a emoțiilor îi va ajuta pe copii să-și păstreze echilibrul psiho-emoțional chiar și atunci când apar anumite emoții dificile drept răspuns la contextele neplăcute cu care se confruntă.
La grădiniță, copiii învață să respecte noi reguli inexistente acasă. E foarte posibil că sunt implicați pentru prima dată în conflicte cu alți copii. Sau devin victime ale agresivității unor colegi sau chiar a educatoarei.
Iar copiii care merg la școală se pot simți copleșiți de noile materii sau pot fi supuși unor presiuni din partea colegilor, la care să nu știe cum să reacționeze.
Viața presupune apariția diferitor provocări de care nu ne putem feri copiii. Dimpotrivă, nici nu am vrea să-i ferim, deoarece ne dorim ca ei să învețe să găsească soluții și să se adapteze schimbărilor care apar în viața lor.
Dacă dorești să-ți ajuți copilul să aibă o relație sănătoasă cu emoțiile sale, care să nu îi afecteze imunitatea, poți aplica aceste 5 idei:
Ca părinți, e nevoie să știm că, pentru ca un copil să aibă o relație sănătoasă cu emoțiile sale, este important ca părinții lui să aibă o relație sănătoasă cu propriile lor emoții. Apoi, este necesar să acționeze concret pentru a-și ajuta copiii din punct de vedere emoțional să-și întărească imunitatea și să-și protejeze sănătatea.
1. Recunoaște și acceptă toate emoțiile copilului
Cei mai mulți dintre părinți fac față cu greu emoțiilor dificile ale copiilor lor precum furia, tantrumurile, frica sau tristețea. Această dificultate de acceptare este cauzată în special de faptul că nici părinții nu au lucrat cu sine pentru a-și accepta și a-și autoregla propriile lor emoții dificile. Însă, dacă și tu ai momente când emoțiile negative dau pe afară, asta nu înseamnă că nu mai poți face nimic pentru copilul tău. Poți face, doar că vei depune un efort mult mai mare decât dacă ai avea dezvoltată abilitatea de autoreglare emoțională.
Până când ajungi la echilibrul tău emoțional, îți poți propune să fii alături de copilul tău în această perioadă. Copilul are nevoie de susținerea ta pe plan emoțional: în primul rând, să accepți că el simte ceea ce simte.
Când îl vezi pe copil că simte tristețe, furie, frustrare sau i se pare că e prea greu să facă ce are de făcut, sau refuză să iasă din casă – e important să conștientizezi că emoția sau cumulul de emoții este ceea ce simte copilul în momentul respectiv. Oricât i-ai spune să se liniștească, oricâte argumente i-ai aduce despre cât de frumos este la grădiniță sau la școală, cel mic va continua să simtă ceea ce simte. Nu îi vei putea schimba emoția încercând să-l convingi că e cazul să simtă altceva. Chiar dimpotrivă, starea copilului se va intensifica, în încercarea de a te convinge și pe tine că emoțiile sale au sens, sunt justificate.
Și atunci, ce poți face, în condițiile în care tu chiar nu ești de acord cu ce simte și ți-ai dori să simtă altceva?
Primul pas către schimbare este acceptarea. Ce ajută cel mai mult este să accepți că al tău copil, în această secundă, simte ceea ce simte. Oricât de mult te-ai opune și l-ai contrazice, el va continua să simtă acele emoții, și nu altele. Din ce în ce mai intense cu cât te vei opune mai mult.
În schimb, de îndată ce accepți emoțiile copilului, el se va simți înțeles și acceptat și va dispărea nevoia să-ți demonstreze că se simte într-un fel anume. Imediat, dispare o tensiune dintre voi.
Observă ce emoție/emoții simte copilul. Apoi, discută cu el pentru a verifica dacă ai intuit corect.
Reprimarea emoțiilor dificile este un obicei periculos. Odată stocate în corp, ele se transformă, în timp, în tensiuni la nivelul corpului și, dacă abordarea emoțională nu se schimbă, pot lua forma unor boli. Din acest motiv, este atât de important să-ți ghidezi copilul să-și exprime emoțiile. Desigur, e important ca emoțiile să fie exprimate într-un mod care să nu afecteze o altă persoană și nici pe copil.
Când copilul are multă furie acumulată, s-ar putea să-i fie de ajutor să lovească o pernă, să țipe tare sau să deseneze ce vrea, cu ce culori vrea și cu ce gesturi simte, chiar dacă rupe foaia.
Atunci când copilul se simte foarte trist sau frustrat, e foarte posibil ca o porție de plâns să-l ajute să se descarce. Încurajează-l să plângă dacă îi dau lacrimile, deoarece, după ce va plânge, va simți eliberare și își va îmbunătăți starea.
Chiar și dacă simte nevoia să vorbească urât despre unul dintre colegi sau despre un profesor, permite-i acest lucru. Ce poți face este să-i reflecți felul în care se simte și cauza stării sale, fără a încuraja atacul la persoană.
3. Simte și manifestă empatie față de copil când simte emoții dificile
De cele mai multe ori, când simți și manifești empatie față de trăirile copilului, el simte că îl înțelegi și că ești de partea lui. Acesta este momentul când copilul poate trece la etapa următoare a rezolvării provocării: căutarea soluțiilor. Copilul nu poate căuta soluții cât timp este prins în etapa trăirii emoțiilor, intensificate de refuzul părintelui de a-i accepta emoțiile și de a-i permite să-și trăiască procesul emoțional.
Pe măsură ce îi vorbești copilului despre emoția sa și despre acceptarea ta, copilul se va simți înțeles, acceptat și chiar eliberat: “Simt că simți tristețe… Este normal să simți tristețe acum. Este în regulă ceea ce simți…”
4. Ghidează-ți copilul să găsească soluția potrivită
Odată ce furtuna emoțională s-a potolit, vei simți momentul când copilul se simte pregătit să caute o soluție. Nu te grăbi să găsești tu soluții pentru el. Ai răbdare și oferă-i timp să le caute singur. Este suficient să-i spui că îi ești alături și să-i pui întrebări ajutătoare precum:
Ce anume te-a deranjat în această situație?
Ce anume îți dorești (să obții) (de la…)?
Ce depinde de tine pentru a obține ceea ce îți dorești?
Ce acțiuni concrete presupune acest lucru pentru tine?
Ce poți face diferit data viitoare dacă te-ai confrunta cu o situație similară?
5. Validează și apreciază eforturile și reușita copilului
Copii au nevoie de validarea și de aprecierea părinților lor. De aceea, adu-ți aminte să validezi și să apreciezi eforturile și reușita copilului de a gestiona o stare emoțională dificilă sau găsirea unor soluții. Astfel, contribui la integrarea și educarea acestei abilități la copilul tău.
De exemplu:
“Soluția pe care ai găsit-o te ajută să obții ce vrei tu, însă fără să-l rănești pe prietenul tău. E o idee foarte bună!”
“Uite cât de repede ai reușit acum să te înțelegi cu frica și să regăsești curajul de a face ce îți dorești!”
Pe măsură ce aplici pașii din această strategie, copilul tău va învăța să o aplice singur, inclusiv atunci când nu ești alături de el. Astfel, copilul va deveni mai rezistent emoțional și, implicit, mai imun în fața stresului, a virușilor, a răcelilor și a altor afecțiuni ale sănătății.
La final, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:
Cu fermitate și blândețe, îți poți ajuta copilul să respectele limitele stabilite
Foarte multe conflicte între părinți și copii apar din cauză că cei mici încalcă limitele și regulile, chiar și atunci când ele sunt stabilite de comun acord. Cu atât mai mult atunci când ele sunt impuse de către părinte.
Oricât ne-am dori să avem copii responsabili care se țin de cuvânt și fac ceea ce au spus că vor face, de multe ori, copiii nu sunt încă suficient de pregătiți pentru a reuși să respecte limitele fără ajutorul părinților.
Creierul unui copil de 3-5-7-9 ani nu este încă suficient de dezvoltat pentru a opri cu responsabilitate, de bună voie, jocul pe telefon gândit din start pentru a crea dependență, atunci când timpul convenit a expirat. Chiar dacă a promis.
Tentația de dulce este într-atât de mare, încât un copil de 5 ani nu poate rezista să nu ia un jeleu înainte, în timpul sau după masă, dacă îl vede în preajmă. Chiar dacă ați decis regula împreună.
De altfel, de câte ori nu te-ai angajat în fața ta să nu te mai pierzi printre postările de pe rețelele de socializare sau printre episoadele de pe Netflix, fără succes?…
Sau de câte ori nu ai luat decizia să mănânci mai sănătos, ca să ajungi din nou la ciocolată, Nutella sau fast-food?…
Nu e un lucru deloc ușor să respecți niște limite, chiar dacă, rațional, știi că ele sunt spre binele tău.
Cu atât mai greu le este copiilor, care au creierul în formare, având abilități precum voința și responsabilitatea încă în formare.
De aceea, responsabilitatea respectării limitelor copilului îi revine părintelui.
Cu fermitate și cu blândețe, poți alege să fii alături de copilul tău pentru a-l ajuta să respecte limita stabilită care știi că este spre binele lui.
Și, atunci când nu ești pe fază sau când nu ai resurse și copilul încalcă limita, nu ajută să te enervezi pe el. Asta doar îi va induce un sentiment de vinovăție, de autojudecată și va tensiona relația dintre voi fără să-l ajute să respecte limita. Dimpotrivă, când copilul își pierde încrederea în sine, când se simte rușinat și vinovat, el nu este conectat cu resursele lui interioare și nu are cum să aibă rezultate bune în exterior.
Așadar, poți alege să te mobilizezi să-ți asumi responsabilitatea și să-ți ajuți copilul să integreze regula de fiecare dată când este cazul să fie aplicată.
Și, pe măsură ce tu îți asumi responsabilitatea, copilul va simți că are alături un adult matur, ferm și blând pe care se poate baza, în care are încredere și pe care îl poate asculta. Astfel, devii un exemplu de asumare a responsabilității pe care să-l modeleze.
Indiferent în ce punct referitor la limite te afli acum în relația cu copilul tău/copiii tăi, poți ieși din tiparele care nu funcționează și poți construi alte modele noi de comportament și de relaționare.
Pentru a afla cum poți stabili limite pe care copilul să le respecte, te invit să citești acest articol:
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
