Acasă Blog Pagina 69

Când începerea grădiniței sau a școlii poate traumatiza copilul. Reacția sănătoasă a părintelui

0
Sursa foto: Pexels
Sunt anumite situații când începerea grădiniței sau a școlii poate traumatiza copilul

Noul an școlar pentru elevi și copilașii de grădiniță a început de peste două săptămâni. Îmi aduc aminte de anul în care Emanuel a început clasa pregătitoare. Având în vedere că a fost la o grădiniță Montessori și am decis să urmeze o școală de stat, am avut ceva emoții în legătură cu acomodarea lui.

Ca părinte, este firesc să ai emoții în legătură cu adaptarea copilului tău la situații noi, așa cum sunt: (re)începerea creșei, a grădiniței sau a școlii, mutarea la o nouă grădiniță sau școală, mutarea într-o nouă locuință, într-un alt oraș, separarea părinților, noi activități sau orice alt context de viață nou.

Pentru oameni în general și pentru copii în mod special, situațiile noi reprezintă un stres. Copilul se regăsește într-un context total diferit comparativ cu cel în care a fost până în acel moment. Pentru a se acomoda, este nevoie să facă anumite eforturi.

Există situații în care schimbările, inclusiv începerea grădiniței sau a școlii, pot fi traumatizante pentru copii:

  1. Schimbările sunt bruște, dureroase, de la un mediu plăcut la un mediu neplăcut
  2. Oamenii din noul mediu în grija cărora se află copilul și care ar trebui să susțină copilul (educatoarea, învățătoarea, bona etc.) îi stârnesc celui mic neîncredere, teamă, nesiguranță
  3. Anumite întâmplări stresante sau chiar șocante au loc la grădiniță sau la școală (bullying între copii, hărțuire, agresivitate, umilire din partea educatoarei/învățătoarei etc.)
  4. Copilul se simte singur în fața provocărilor emoționale care le percepe a fi mai dificile decât poate suporta, se simte depășit și copleșit de provocări
  5. Copilul nu beneficiază de susținerea și ajutorul adecvat din partea părinților, educatorilor și a cadrelor didactice 

Iată și câteva dintre provocările cu care se confruntă copiii și care pot genera traume:

  • Separarea de părinți, în special de mamă
  • Pierderea cuiva drag, decesul, divorțul
  • Accidentele și căderile
  • Procedurile medicale și chirurgicale
  • Acte de violență fizică sau verbală
  • Dezastre naturale
  • Conectarea cu persoanele din noul mediu
  • Deschiderea și disponibilitatea de a comunica
  • Schimbarea rutinei
  • Noul mediu fizic (clasa, noua locuință – mobilier, culori, texturi, miros etc.)
  • Reactivarea unor răni emoționale existente și nerezolvate (de respingere, de abandon, de umilire etc.)
  • Violența verbală și/sau fizică, bullying, la care copilul nu știe cum să reacționeze
  • Scăderea încrederii în sine

Sunt doar câteva exemple. Copiii sunt foarte diferiți, drept pentru care aspectele care îi sperie și care le pot provoca traume sunt diferite.

Atenție, dacă un copil se simte foarte stresat sau chiar are o traumă emoțională, asta nu înseamnă că este slab și că nu poate deveni un adult încrezător, puternic și echilibrat emoțional.

Ideea că o persoană puternică nu simte emoții este un mit demontat în ultimele decenii, pe măsură ce specialiștii au descoperit importanța inteligenței emoționale. 

 

Ce e important să știm despre emoții este că:

 

1. Emoțiile nu sunt o slăbiciune, nici un semn de putere

Emoțiile sunt o parte din noi, din fiecare om. E uman să simți emoții și nu este nicio rușine.

 

2. Emoțiile nu fac rău

Ce poate face rău într-adevăr sunt manifestări precum:

  • un mod nesănătos de a gestiona emoțiile
  • incapacitatea de autoreglare a emoțiilor
  • reprimarea emoțiilor
  • separarea de emoții etc.

 

3. Toate emoțiile pot fi gestionate sănătos, fără excese

Gestionarea emoțiilor este o abilitate care poate fi învățată și antrenată. Copiii învață cum să se comporte cu emoțiile lor văzând modelul părinților. De aceea, pentru a crește copii care își autoreglează emoțiile, este nevoie ca mai întâi părinții să învețe să-și autoregleze emoțiile.

 

Două atitudini opuse ale părintelui pot duce la traumatizarea copilului

 

Personal, am fost foarte preocupată să nu-i provoc copilului meu vreo traumă, fără să-mi dau seama. Am devenit atât de atentă cu acest aspect după ce am descoperit în ce mod mi-au influențat felul de a fi, modul de a gândi, deciziile și viața în general traumele din copilărie, în special cele de respingere și abandon.

Să vedem mai întâi ce înseamnă trauma, conform definiției din DEX 2009:

TRÁUMĂ, traume, s. f. 1. Traumatism (1). 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal.

Am observat că, atunci când vine vorba despre traumele copiilor, numeroși părinți se situează la una dintre aceste două extreme:

  • fie minimizează importanța traumei și, implicit, și reacțiile emoționale ale copiilor
  • fie supraprotejează copilul, din frica de a nu îi provoca vreo traumă

Ambele atitudini îi pot face rău copilului, cu efecte diferite:

1. Atunci când părintele minimizează riscul de a apărea o traumă la copil, are tendința de a nu acorda suficientă importanță reacțiilor copilului, considerând că este normal să plângă sau să aibă crize. Acești părinți fac parte din categoria celor care, de regulă, nu sunt conștienți de propriile răni și traume, afirmând că, în ciuda întâmplărilor care le-au provocat suferință în copilărie, ei sunt bine astăzi. În aceste condiții, eventualele traume care pot apărea trec neobservate, copiii riscând să se confrunte cu stări depresive, cu frici și anxietate, cu atacuri de panică, fiind nevoie de intervenția terapeutică a unui specialist pentru a le depăși.

2. Atunci când părintele supraprotejează copilul, dorind să-l ferească de eventualele traume, are tendința de a-l ține departe de situațiile care l-ar putea deranja, inclusiv de cele care reprezintă oportunități de învățare și de dezvoltare. Acești părinți sunt conștienți că anumite experiențe din copilăria lor i-au afectat puternic și nu vor ca micuților lor să li se întâmple același lucru. Însă, copiii acestor părinți sunt privați de oportunitatea de a învăța să-și gestioneze propriile emoții dificile, având dificultatea de a face față stresului în situații reale de viață, atunci când părinții nu sunt alături.

 

Alternativa: părintele matur și echilibrat emoțional

 

Este, însă, și o a treia categorie de părinți. Conștientizând propriile răni din copilărie și dificultățile pe care le-au generat ulterior în viață, vindecându-le și învățând lecțiile, își ajută copiii să gestioneze situațiile dificile prin care trec.

Sunt acei părinți care își asumă procesul dificil de lucru cu sine pentru vindecarea emoțională, pentru deblocarea și continuarea procesului de maturizare emoțională, pentru a învăța să-și conțină și să-și autoregleze propriile emoții, pentru a descoperi și schimba tiparele de gândire și convingerile care îi blochează.

Astăzi, mai mult decât în orice alt moment din istorie, avem acces la multe informații despre emoții, despre traumă și despre cum aceasta se transmite de la o generație la alta, dacă nu este vindecată și eliberată. 

Poți citi cărți despre aceste lucruri (linkuri la finalul articolului), poți lucra cu specialiști (psihologi, psihoterapeuți, terapeuți, coachi), poți viziona videouri gratuite în mediul online.

Dacă rezonezi cu aceste idei și nu știi de unde să începi, te invit să-mi scrii un email în care să-mi împărtășești gândurile tale și îți voi răspunde: ana.batca@parenting20.ro (după ce trimiți emailul, te rog să verifici primirea răspunsului și în Spam, există riscul să ajungă acolo).

În mod sigur, ne dorim să ne ajutăm copiii să facă față situațiilor dificile din viața lor. Fără a exagera sau a supraproteja, vrem și să dezamorsăm la timp situațiile stresante care ar putea deveni traume. Și fiecare dintre noi face tot ce ține de el pentru a reuși.

 

Îți las mai jos câteva recomandări de cărți care să te ajute să cunoști mai multe depsre emoții și vindecarea traumelor:

 

1. „Minti împrăștiate. Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție” de Gabor Maté

Gabor Mate (n. 1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiară, specialist în domeniul îngrijirii paliative, cu cercetăril vizând în special traumele din copilărie, dependența de alcool sau droguri și stresul.

Iată o analogie potrivită pentru situația în care se găsesc părinții copiilor cu ADD: ești prins în mijlocul traficului aglomerat dintr-o intersecție; motorul s-a blocat și îți dai toată silința să pornești. Toți strigă la tine și te claxonează nervoși, dar nimeni nu se oferă să te ajute. Poate că nimeni nu știe cum. Ca părinți, depunem toate eforturile ca să ne creștem copiii în siguranță și iubire, nu este nevoie să ne simțim și mai vinovați decât ne simțim deja. „Minți împrăștiate” este scrisă pentru a încuraja o astfel de conștientizare. ADD se definește prin 3 caracteristici majore, oricare 2 dintre ele fiind suficiente pentru diagnosticare: slaba capacitate de concentrare, un slab control al impulsurilor și hiperactivitate. Semnul distinctiv al tulburării de deficit de atenție este o „deconectare” automată, nedorită, o frustrantă stare de non-prezență a minții. 

 

2. „Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns” de Gabor Maté

După câteva decenii de carieră medicală de excepție, în care a urmărit legătura dintre stres și boală, Gabor Mate a strâns laolaltă în această carte poveștile pacienților săi, le-a confruntat cu cele mai recente studii clinice și a dezvăluit consecințele imediate, deseori ignorate, ale stresului.

3. „Povestea ta a început demult” de Mark Wolynn

Mark Wolynn este psiholog clinician specializat în traumele transgeneraționale. Este director și formator la Institutul pentru Constelații Familiale din San Francisco.

Această carte vorbește despre acele fobii, depresii și gânduri obsesive care ne copleșesc fără să ne dăm seama de unde ni se trag. Combinând cercetările din neuroștiințe cu intervențiile specifice constelațiilor familiale, autorul demonstrează în ce fel uneori ajungem să moștenim și să retrăim, în mod inconștient, suferințele și traumele nerezolvate ale înaintașilor noștri.

Cititorul are la îndemână căi utile pentru eliberarea de traumele moștenite pe cale transgenerațională. Aceste tehnici merg de la identificarea anxietăților mascate după cuvinte și comportamente aparte până la genogramă, dialogul imaginar cu strămoșii și eliberarea, prin compasiune, de suferințele generațiilor trecute.

Această carte apare și în serialul turcesc de pe Netflix „Un alt sine”/ „Another Self”, care explorează subiectul constelațiilor familiale ca tehnică pentru descoperirea și vindecarea traumelor transgeneraționale.

 

La final, te invit să descarci un ghid gratuit care conține o strategie care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

 

Sursa foto: Victoria Akvarel, Pexels

 

9 diferențe dintre laude și încurajări. Ce îi spunem copilului pentru a-i crește încrederea în sine

0
Sursa foto: Pixabay
Deși numeroși părinți își laudă copiii cu intenția de a le crește încrederea în sine, în realitate, copiii au nevoie să fie încurajați

Încrederea în sine și imaginea de sine a copiilor se formează în copilărie, sub influența părinților. Felul în care comunică părinții cu copiii lor au un impact uriaș asupra acestora.

În general, părinții își doresc să educe copii încrezători și curajoși. Pentru aceasta, fac ceea ce ține de ei, ce consideră că este important și eficient. Însă, această intenție bună se traduce, în foarte multe cazuri concrete, într-o aplicare ineficientă. Concret, acest lucru se întâmplă atunci când modul în care copiii sunt lăudați de către părinți le deformează imaginea de sine și îi face dependenți de evaluarea pozitivă a părintelui.

Conform studiilor, copiii care au primit încurajări de la părinții lor în primii ani de viață și în anii de școală au reușit să obțină un succes mai mare ulterior, în viața adultă.

Pe de altă parte, tot mai multe studii indică faptul că lăudarea permanentă a copilului poate fi dăunătoare, scrie Brenna Hicks, terapeut american specializat în terapia prin joc pentru copiii de 3-14 ani, pe site-ul său thekidcounselor.com.

Astfel, spune specialistul citat, dacă recompensăm copilul cu o laudă de fiecare dată când face o acțiune, cel mic va învăța să aștepte această laudă. Și, dacă lauda nu vine, copilul poate interpreta absența acesteia drept un eșec (Aldort, 2000).

În acest context, încercând să găsească un echilibru sănătos pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului, psihologii au început să le recomande părinților să le spună copiilor lor încurajări în loc de laude.

Citește și:

Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

Cum să corectăm corect copilul. 8 greșeli pe care le fac părinții când copiii greșesc

În ce constau diferențele dintre laude și încurajări

 

Una dintre cele mai importante deosebiri între laude și încurajări este faptul că, de regulă, laudele transmit implicit o evaluare sau o judecată, precum „cel mai bun” sau „bine”. Lauda bazata pe evaluare generează anxietate la copil, creează dependență și deschide calea spre apariția unei atitudini defensive. În niciun caz acest tip de laudă nu ajută la întărirea încrederii în sine, a abilității de a-și stabili singur direcția și de autocontrol (Ginott, 1965).

În același timp, încurajările le permit copiilor să-și formeze motivația interioară, să aibă încredere în ei înșiși și să se concentreze pe urmărirea propriilor interese și pasiuni (Grille, 2005).

Însă, după o lungă perioadă în care laudele au fost recomandate de specialiști pentru a forma stima de sine a copiilor, se observă și efectele negative ale acestora: copiii învață să facă lucrurile pe care cred că ceilalți se așteaptă de la ei să le facă, mai degrabă decât pentru propria lor satisfacție.

Deși numeroși părinți își laudă copiii cu intenția de a le crește încrederea în sine, în realitate, pentru a-i ajuta pe copii să devină fericiți și echilibrați emoțional, este necesar să le arătăm înțelegere, acceptare și să-i încurajăm.

 

Ce presupune în mod concret să-ți încurajezi copilul

 

Terapeutul Brenna Hicks le recomandă părinților să folosească „recunoașterea descriptivă”. Asta înseamnă să oferi o descriere cât mai exactă a ceea ce dorești să încurajezi, în loc să lauzi copilul.

Iată câteva exemple de diferențe dintre laude și încurajări:

LAUDE vs ÎNCURAJĂRI

  • Ești cel mai bun elev. vs Orice profesor te-ar aprecia.
  • Ajungi mereu la timp. vs Te-ai străduit de fiecare dată să ajungi la timp.
  • Ai făcut un lucru extraordinar! vs Ai reușit!
  • Sunt foarte mândră de tine. vs Ar trebui să fii mândru de tine.
  • Ești un bun ajutor. vs Ai aranjat lucrurile pe toate rafturile.
  • Tabloul tău este foarte frumos. vs Ai folosit toate aceste culori.

Citește și:

De ce părinții cedează și nu reușesc să impună limite? Soluția simplă care te va ajuta | VIDEO

Ajută-l de mic să scrie corect. 10 activități distractive pentru învățarea gramaticii

Terapeutul american prezintă 9 diferențe dintre laude și încurajări din perspectiva consecințelor pe termen lung asupra copiilor

LAUDE vs ÎNCURAJĂRI

  1. Stimulează rivalitățile și competiția. vs Stimulează cooperarea și contribuția la binele tuturor.
  2. Focusarea pe calitatea performanței. vs Focusarea pe cantitatea efortului și a bucuriei.
  3. Presupune evaluare și judecată. vs Evaluarea persoanei sau a acțiunii este minimă sau lipsește.
  4. Persoana se simte judecată. vs Persoana se simte acceptată.
  5. Favorizează egoismul în detrimentul altor persoane. vs Favorizează interesul personal care nu afectează alte persoane.
  6. Subliniază o evaluare globală a persoanei: „Tu ești mai bun decât alții”. vs Subliniază contribuția specifică: „Tu ai ajutat în acest fel”.
  7. Creează oameni care renunță. vs Creează oameni care încearcă.
  8. Favorizează teama de eșec. vs Favorizează acceptarea imperfecțiunii.
  9. Favorizează dependența. vs Favorizează independența. Persoana se bazează pe forțele proprii.

 

În mod cert, este o provocare pentru părinții obișnuiți să folosească laudele să renunțe la acest mod de comunicare și să folosească în schimb încurajările.

Chiar dacă îți este cu mult mai ușor să spui „Bravo” sau „Ești cel mai bun”, pe măsură ce faci efortul de a deveni un părinte care își încurajează cu adevărat copilul să devină încrezător și independent, îi vei asigura un beneficiu enorm pe termen lung: construirea încrederii în sine de care are nevoie pentru a reuși orice își propune în viață!

 

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te GRATUIT

la newsletterul nostru și primești articole exclusive, soluții la provocările părinților, invitații la evenimente gratuite și reduceri la cursurile noastre

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Copilul s-a schimbat de când merge la grădiniță? 17 semne că poate fi agresat de educatoare

    0
    Sursa foto: Pixabay
    Copilul își schimbă comportamentul atunci când este agresat la grădiniță

    Copilul tău merge la grădiniță sau la creșă și te gândești că există riscul să fie agresat de educatoare su de îngrijitoare? Este o temere pe care o au mulți părinți. De altfel, din timp în timp, apar public informații despre acte de agresivitate și comportament violent și umilitor pentru copii în instituțiile pentru preșcolari.

    Așa ajungem, fără să intenționăm, să ne punem o întrebare justificată:

    În cazul în care copilul meu ar fi agresat de educatoare sau îngrijitoare, cum mi-aș putea da seama?

    Tu, părintele lui, mama lui, ești persoana care îl cunoaște cel mai bine. Știi care este ritmul în care s-a dezvoltat copilul până acum, știi ce face și ce nu face, ce spune și ce nu spune, știi ce comportamente și ce reacții are, știi care este privirea lui și tonalitatea vocii.

     

    Descoperă 17 semne care, dacă apar, este cazul să te alarmezi sau chiar să vezi urgent ce s-a întâmplat la grădiniță:

     

    1. Copilul pleacă de la grădiniță cu semne de abuz fizic

    Semnele de abuz fizic sunt vânătăile, diferite răni, zgârieturi, arsuri. Sigur, copiii se pot răni la grădiniță. Însă, este suspect când acest lucru se întâmplă frecvent și în locuri în care nu apar de obicei după interacțiunile cu alți copii.

     

    2. Comportamentul copilului se schimbă

    Comportamentul celui mic se poate modifica brusc sau treptat. Nu ignora nicio schimbare de comportament și nu o neglija. Dimpotrivă, preocupă-te să descoperi mai multe despre ce se întâmplă în timpul programului de la grădiniță.

     

    3. Scăderea concentrării

    Este cazul să te îngrijorezi când observă că cel mic a început să se concentrezde mai greu la activități fără a avea vreo afecțiune sau o altă cauză plauzibilă.

    Citește și:

    Greșeala pe care mulți părinți o fac în procesul de adaptare a copiilor la grădiniță

    Parenting tradițional vs. parenting conștient. 10 diferențe de la psihologul Gáspár György

    4. Copilul devine speriat și are multe frici

    Un alt semnal de alarmă este atunci când copilul se sperie ușor, de parcă s-ar aștepta să se întâmple ceva rău. Dacă fricile cresc pe măsură ce merge la grădiniță, în loc să se diminueze și să dispară, e posibil să fie ceva în neregulă.

     

    5. Copilul devine retras și pasiv

    Dacă observi că cel mic a început să devină retras, rezervat și pasiv în prezența adulților, e posibil să simtă nevoia să se ascundă, să reprime ceva. În mod cert, simte un disconfort și e nevoie să descoperi sursa acestuia.

     

    6. Scăderea nevoii de socializare

    Un alt semn negativ este când copilul refuză contactul cu alți copii care îi plăceau până de curând fără a avea un motiv anume. De exemplu, nu e cazul să-ți faci griji dacă cel mic refuză să se joace cu un copilaș care i-a luat o jucărie sau cu care a avut un alt conflict.

     

    7. Cel mic refuză să facă lucruri care înainte îi plăceau

    O schimbare bruscă a preferințelor copilului poate să denote o scădere a interesului pentru activitățile sale, pe fondul orientării atenției către provocările emoționale cu care se confruntă.

     

    8. Copilul devine agresiv cu părinții

    Uneori, când vede la grădiniță comportamente agresive ale educatoarelor sau îngrijitoarelor, la finalul programului, când este în compania părinților, copilul poate să manifeste comportamente foarte agresive.

     

    9. Revoltă și opoziționism neobișnuit pentru copil

    Dacă celui mic nu îi stătea în fire să refuze să urmeze regulile, dacă a început să manifeste comportamente de revoltă și acțiuni demonstrative, sursa acestora poate fi descoperită la grădiniță.

     

    10. Cel mic are regrese în dezvoltare

    În numeroase cazuri, abuzurile personalului de la grădiniță sau creșă se văd prin regres în abilitățile și manifestările copilului. Cel mic poate deveni infantil și poate manifesta întârziere în dezvoltare din cauza dificultăților emoționale pe care le resimte.

     

    11. Isterii și crize de tantrum

    Copilul face deseori isterii, țipă tare și manifestă un comportament agresiv de când a început să meargă în colectivitate? E de cercetat ce anume se întâmplă în acel mediu ce i-ar fi putut influența starea emoțională și comportamentul?

     

    12. Copilul intră în panică atunci când face o greșeală

    Este o reacție instinctivă a copilului care este pedepsit, agresat, poate chiar lovit la grădiniță când face o greșeală, când face cea nepermis de educatoare.

     

    13. Modificarea obiceiurilor alimentare

    Pe fond de stres, cel mic poate începe să refuze mâncarea. Sau, dimpotrivă, poate începe să mănânce în exces, pe fond emoțional.

     

    14. Apariția unor simptome fizice

    Unii copii își manifestă stresul prin simptome psiho-somatice. Astfel, cei mici pot acuza dureri de cap sau dureri de burtă inexplicabile din punct de vedere medical.

     

    15. Probleme cu somnul

    Un semnal de alarmă evident este atunci când copilul începe să aibă dificultăți la adormire și când are coșmaruri.

     

    16. Dezvoltarea unor obsesii sau fobii

    Fiecare element stresant de la grădiniță se poate transforma într-o obsesie sau cel mic poate dezvolta o fobie la adresa lui. De aceea, e important să observi primele semne ale acestor manifestări.

     

    17. Scăderea încrederii în sine

    Stresul pe care copilul nu este capabil să-l gestioneze și emoțiile dificile pe care le simte îi pot eroda încrederea în sine. De aceea, cel mic poate deveni timid și retras în mod aparent inexplicabil.

    Citește și:

    De ce părinții cedează și nu reușesc să impună limite? Soluția simplă care te va ajuta | VIDEO

    „Copilul plânge atunci când îl las dimineața la grădiniță. Ce să fac?”

    Atenție la manifestările copilului

     

    O parte dintre indiciile enumerate mai sus sunt mai puțin evidente și pot fi observate doar atunci când ești în permanență atent/ă la copil, la stările și la comportamentul lui.

    Totodată, e important să ai încredere în intuiția ta de părinte și să ai încredere în copil.

    Poți alege să ai încredere în copil ca un mod de gândire, ca un element din atitudinea ta ca părinte. Atunci când ai încredere în copilul tău, îți dorești să-i înțelegi nevoile și trăirile reale și să-i fii alături și la bine, și la greu.

    Pentru aceasta, e nevoie să lași deoparte propriile tale principii și reguli și, pentru câteva momente, să intri în papucii și în lumea copilului. Pe măsură ce îl înțelegi și îl accepți așa cum este, cu nevoile și dorințele sale, poți avea încredere în el și poți găsi cea mai bună soluție la provocări.

    Și, desigur, având construită o relație de conectare cu copilul, poți descoperi din timp eventualele probleme legate de agresiune și abuzuri care pot apărea odată cu intrarea în colectivitate.

     

    Sursa foto: Pixabay

     

    Abonează-te GRATUIT

    la newsletterul nostru și primești articole exclusive, soluții la provocările părinților, invitații la evenimente gratuite și reduceri la cursurile noastre

      Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

      UNICEF: Doar o treime dintre copiii de 10 ani pot citi și înțelege o poveste simplă scrisă

      0
      Sursa foto: UNICEF
      Clasa Crizei în Educație (Learning Crisis Classroom) este un model de sală de clasă care ilustrează proporția copiilor care nu reușesc să dobândească competențe de bază

      Doar o treime dintre copiii de 10 ani la nivel mondial pot citi și înțelege o poveste simplă scrisă, comparativ cu nivelul pre-pandemic care ajungea la jumătate dintre acești copii, estimează UNICEF.

      Înaintea Summitului privind transformarea educației (Transforming Education Summit), UNICEF transmite un semnal de alarmă legat de nivelul șocant de redus al învățământului.

      „Școlile slab finanțate, profesorii sub-calificați și plătiți insuficient, sălile de clasă supraaglomerate și programele de învățare arhaice subminează capacitatea copiilor noștri de a-și atinge întregul potențial”, a spus Catherine Russell, director executiv al UNICEF, potrivit unui comunicat de presă.

      Conform acesteia, „traiectoria sistemelor noastre de învățământ este, prin definiție, traiectoria viitorului nostru. Avem datoria de a inversa aceste tendințe, altfel ne vom confrunta cu consecințele eșecului nostru de a educa o întreagă generație. Un nivel scăzut al învățământului azi înseamnă mai puține șanse mâine”.

      Criza educației, exacerbată de COVID

      Închiderea prelungită a școlilor și lipsa accesului la educație calitativă pe durata pandemiei de COVID-19 au expus și au exacerbat o criză a educației pre-existentă care a lăsat milioane de elevi din întreaga lume fără competențe esențiale de citit și calcul, avertizează UNICEF.

      Pentru a atrage atenția asupra crizei educației și asupra nevoii de a transforma învățământul în întreaga lume, UNICEF a prezentat, pe 16 septembrie, Clasa Crizei în Educație (Learning Crisis Classroom). Este un model de sală de clasă care ilustrează proporția copiilor care nu reușesc să dobândească competențe de bază. Instalația este expusă la intrarea vizitatorilor în sediul Organizației Națiunilor Unite din New York în perioada 16-26 septembrie.

      O treime din băncile din această clasă sunt făcute din lemn, sunt pe deplin funcționale și au pe scaune câte un rucsac cu sigla UNICEF care reprezintă treimea estimată a copiilor de 10 ani din întreaga lume care sunt capabili să citească și să înțeleagă o poveste simplă scrisă, indicatorul competențelor de bază de înțelegere a textului citit. Celelalte două treimi de bănci sunt aproape invizibile și făcute dintr-un material transparent pentru a-i reprezenta pe cei 64% dintre copii care nu pot citi și înțelege o poveste simplă scrisă până la vârsta de 10 ani, conform estimărilor.

      Citește și:

      Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

      Cum să corectăm corect copilul. 8 greșeli pe care le fac părinții când copiii greșesc

      În timp ce liderii se întâlnesc la Summitul pentru transformarea educației (Transforming Education Summit), UNICEF face apel la guverne să își ia angajamentul de a le oferi tuturor copiilor educație de calitate prin:

      • Reînnoirea eforturilor și investițiilor pentru a reînscrie și a ține copiii în sistemul de învățământ
      • Creșterea accesului la cursuri remediale și de recuperare
      • Susținerea profesorilor și oferirea către aceștia de instrumente necesare
      • Asigurarea că școlile oferă un mediu sigur și stimulant, astfel încât toți copii să fie pregătiți să învețe

       

      Sursa foto: UNICEF

       

      Abonează-te GRATUIT

      la newsletterul nostru și primești articole exclusive, soluții la provocările părinților, invitații la evenimente gratuite și reduceri la cursurile noastre

        Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

        Neatenția sau notele mici se pot vindeca la oftalmolog. 11 indicii că cel mic ar putea avea probleme cu vederea

        0
        Sursa foto: Pexels
        Dacă cel mic are anumite probleme cu vederea, ele pot fi tratate de îndată ce sunt descoperite

        Un copil care are probleme la școală, fie cauzate de neatenție, fie de performanță determină uneori părinții să se îndrepte către un psiholog sau către un profesor meditator. Însă, un consult oftalmologic ar putea descoperi anumite probleme cu vederea, care pot determina exact astfel de efecte, explică dr. Mihaela Florescu, medic primar oftalmolog la clinica Ofta Total.

        11 semnale de alarmă pentru părinți care pot indica probleme ale copilului cu vederea

        Iată care sunt principalele semne că un copil are probleme cu vederea, enumerate de medicul oftalmolog:

        1. Tendința de a sta cât mai aproape de obiecte
        2. Înclinarea capului
        3. Închiderea sau acoperirea cu mânuța a unui ochi în timpul privitului la TV
        4. Dureri de cap sau de ochi
        5. Oboseala ochilor
        6. Lăcrimatul
        7. Clipitul excesiv
        8. Frecatul ochilor
        9. Sensibilitatea exagerată la lumină
        10. Roșeața ochilor
        11. Mișcări anormale și orice aspect neobișnuit al ochilor
        Dr. Mihaela Florescu, medic primar oftalmolog la clinica Ofta Total

        „Anumite afecțiuni oculare pot fi unilaterale și asimptomatice, de aceea recomand un consult oftalmologic complet în jurul vârstei de 3 ani, chiar dacă nu sunt semne de afectare oculară. În plus, recomand o consultație înainte de începerea anului școlar că să exclud sau să tratez o posibilă afecțiune oculară care care ar putea afecta vederea copilului și, implicit, confortul și performanțele școlare”, recomandă dr. Mihaela Florescu, potrivit unui comunicat de presă.

        Studiile demonstrează că vederea bună este extrem de importantă, deoarece ochii percep 80-90% din informațiile din mediu înconjurător. Pentru a beneficia de capacitățile maxime ale ochilor și de a ajunge la performanță în activitate, e important să verificăm și să tratam din copilărie posibilele afecțiuni oculare.

        Citește și:

        Parenting tradițional vs. parenting conștient. 10 diferențe de la psihologul Gáspár György

        9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]

         

        Potrivit specialistului oftalmolog, cea mai mare problemă pe care o are la școală un copil care nu vede bine este dificultatea de a urmări scrisul de pe tablă.

        Din cauza faptului că elevul nu vede bine la tablă, apar alte probleme precum:

        • neatenția
        • reacțiile întârziate
        • starea de nervozitate
        • scăderea performanțelor școlare

        Medicul atrage atenția că, dacă unul dintre părinți este purtător de ochelari, sunt șanse mult mai mari ca și copilul să aibă nevoie de ochelari.

        Studiile arată că părinții cu modificări de strabism, hipermetropie, miopie sau astigmatism prezintă un risc de 70-80% de a avea copii cu același tip de deficiență.

        Pentru copiii cărora le-a fost recomandată purtarea ochelarilor recomandarea este să meargă o dată pe an în cabinetul medicului oftalmolog pentru un control sau ori de câte ori apar diverse simptome care ar avea legătură cu o deteriorare a vederii copilului.

        Nediagnosticarea și netratarea în timp util a anumitor afecțiuni oculare poate duce la un handicap vizual definitiv, avertizează medicul oftalmolog.

         

        Sursa foto: Anna Shvets, Pexels

         

        Abonează-te GRATUIT

        la newsletterul nostru și primești articole exclusive, soluții la provocările părinților, invitații la evenimente gratuite și reduceri la cursurile noastre

          Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

          Parenting tradițional vs. parenting conștient. 10 diferențe de la psihologul Gáspár György

          0
          Sursa foto: Pexels
          Psihologul și autorul Gáspár György explică diferențe dintre abordarea tradițională în parenting și cea conștientă.

          În ultimii ani, pe măsură ce a crescut accesul la informații despre noi moduri de educație a copiilor, părinții au avut ocazia să facă diferența dintre mai multe tipuri de abordări în parenting. Totuși, numeroși părinți fac confuzia între parentingul modern conștient și parentingul permisiv, care presupune lipsa limitelor și chiar lipsa implicării părintelui în educația copilului.

          În acest context, cunoscutul psiholog și psihoterapeut relațional, autorul Gáspár György a prezentat, într-o postare pe contul său de Facebook, o serie de diferențe între stilul de parenting tradițional, cel pe care l-am văzut mulți dintre noi practicat de părinții și bunicii noștri, și parentingul conștient.

          În domeniul parentajului, scrie psihologul, observăm o transformare de paradigmă și de principii: se produce o trecere subtilă, dar sigură, de la „parentingul tradițional” către „parentajul conștient”. „Cel din urmă conține o abordare mai complexă (fiind bazat pe o introspecție profundă), cu atenție la nevoile de dezvoltare ale copilului, la punctele de creștere ale părintelui și la importanța conexiunii părinte-copil”, afirmă autorul.

          Potrivit acestuia, trecerea de la o abordare tradițională și unilaterală către o abordare conștientă nu este ușoară, însă merită orice efort și implicare.

          Iată cele 10 diferențe dintre parentingul tradițional și parentingul conștient, prezentate de psihologul Gáspár György:

           

          1. În viziunea tradițională, totul este despre copil. Acesta „trebuie crescut, educat, pedepsit, recompensat, „reparat”, disciplinat etc.

          În viziunea parentingului conștient, atenția se îndreaptă asupra părintelui și a conexiunii dintre părinte și copil.

           

          2. În abordarea tradițională, considerăm copilul cauza „nervilor” părintelui. Copilul este „vinovatul”.

          În parentingul conștient, reactivitatea și neputința părintelui reprezintă indicii de traumă, răni relaționale (din copilărie) și puncte de creștere. Copilul este considerat „cel care ne trezește conștiința”, după cum spune expertul internațional în parenting dr. Shefali Tsabary.

          Citește și:

          Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

          9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]

          3. În abordarea tradițională, controlul este la părinte și acesta își exercită puterea sau superioritatea asupra copilului.

          În parentingul conștient, totul ține de disponibilitatea părintelui de a „vedea’ dincolo de comportamentul „urât” al copilului, de a ajunge la emoțiile, trăirile și sufletul acestuia.

           

          4. În abordarea tradițională, emoțiile sunt ignorate sau interpretate drept periculoase ori dovezi de slăbiciune.

          În abordarea conștientă, emoțiile și trăirile sunt prețuite, doar unele comportamente sunt limitate.

           

          5. În abordarea tradițională, părintele se întreabă „Ce nu este în regulă cu acest copil?”.

          În abordarea conștientă, părintele se întreabă „Cum pot ajuta copilul, fără să creez și mai multă durere?”

           

          6. În abordarea tradițională, părintele trăiește mai mult în viitor sau în trecut: „Mi se va urca în cap!”; „Am greșit că nu l-am pedepsit la timp!”.

          În abordarea conștientă, părintele încearcă să rămână în prezent: „Acum este un moment dificil, ce pot să fac pentru ca amândoi să ne simțim în siguranță?”

           

          7. În abordarea tradițională, copilul învață să simtă frică față de părinte și să se nege pe sine.

          În abordarea conștientă, copilul învață să aibă încredere în părinte, să-și descopere autenticitatea și unicitatea.

           

          8. În abordarea tradițională, părintele își ascunde frica și anxietatea în spatele furiei sau a defensivelor.

          În abordarea conștientă, părintele își acceptă frica, o verbalizează și caută sursa reală a acesteia, fără să o „proiecteze” asupra copilului.

           

          9. În abordarea tradițională, părintele se consideră o lucrare finită, fără nicio nevoie de creștere sau de dezvoltare.

          În abordarea conștientă, părintele se percepe drept o „lucrare în curs de desfășurare” și își asumă că are multe de învățat (inclusiv) de la copil.

           

          10. În abordarea tradițională, părintele se rușinează de propriile greșeli și își maschează imperfecțiunile.

          În abordarea conștientă, părintele știe că nimeni nu este perfect, că noi toți greșim și că este normal să cerem ajutor.

           

          Dacă rezonezi cu abordarea psihologului Gáspár György, te-ar putea interesa și cartea pe care a scris-o pentru adulții care doresc să-și vindece rănile emoționale din copilărie.

          În cartea „Copilul invizibil”, autorul dezvăluie o perspectivă inedită asupra conceptului de parenting, arătând că nu doar copilul e important, ci și părintele. El explică în detaliu dinamica interacțiunii părinte-copil și progresul care rezultă din această legătură specială.

           

          Și o altă recomandare de la autoarea citată în articol, dr. Shefali Tsabary: cartea „Părintele conștient”.

          Având o vastă experiență în lucrul cu familiile, dr. Shefali Tsabary propune în această carte o soluție ce s-a dovedit utilă pentru crearea și menținerea unor relații armonioase între părinți și copii. Este vorba despre transformarea stilului de parentaj din unul inconștient, transmis ca atare din generație în generație, într-unul conștient, centrat pe nevoile reale ale copilului.

           

          Sursa foto: Berendey_Ivanov / Andrey_Kobysnyn, Pexels

           

          Abonează-te GRATUIT

          la newsletterul nostru și primești articole exclusive, soluții la provocările părinților, invitații la evenimente gratuite și reduceri la cursurile noastre

            Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

            „Copilul plânge atunci când îl las dimineața la grădiniță. Ce să fac?”

            0
            Sursa foto: Pixabay
            Când copilul plânge tare în fiecare dimineață, e important să descoperi care este motivul principal al emoției puternice.

            „Duc copilul de trei zile la grădiniță și plânge foarte tare dimineața. Ce să fac?”

            În ultima perioadă, primesc constant întrebări de la mame îngrijorate, speriate de reacția emoțională a copiilor lor în procesul de acomodare la grădiniță sau la creșă. Mamele caută ajutor, deoarece nu știu care este cel mai bun mod de a gestiona plânsul puternic al copilului din fiecare dimineață.

            Dacă și tu simți la fel, îți spun de pe acum că este firesc să te simți așa, deoarece situația prin care treci este bulversantă, mai ales dacă acum intră în colectivitate singurul copil sau primul copil. Indiferent dacă are sub doi ani, peste doi ani sau dacă a trecut de trei, stresul este la fel de mare. Este firesc ca, în acest context, să apară suferința legată de separarea mamei de puiul ei.

            Înainte de a-ți propune soluții care să te ajute dimineața, când cel mic plânge tare, te invit să vedem mai în detaliu ce se întâmplă în sufletul mamei în această perioadă.

             

            Iată ce se întâmplă mai exact în viața emoțională a mamei atunci când copilașul începe grădinița sau creșa:

             

            1. Apar diferite temeri legate de noul mediu

            În general, fricile mamelor țin de:

            • Siguranța spațiului
            • Alimentație
            • Comportamentul educatoarelor și/sau al îngrijitoarelor
            • Comportamentul activ sau agresiv al altor copii
            • Activitățile desfășurate etc.

            Toate aceste temeri reprezintă o presiune pe care o resimte mama la începutul procesului de acomodare în colectivitate. Părintele are nevoie de o perioadă de timp până când simte că a dobândit încredere și că lucrurile sunt în regulă.

             

            2. Apar îngrijorări legate de adaptarea copilului la schimbare

            De regulă, părinții sunt îngrijorați că cel mic va avea dificultăți de acomodare la mediul de la grădiniță: la stilul de comunicare al educatoarelor, la mâncarea oferită, la ora de culcare, la programul activităților etc.

            Tot în această categorie intră și îngrijorările legate de modul în care copilul integrează schimbarea. Aici cuprindem aspecte precum: gradul de implicare a copilului, daca și cum comunică cu educatoarea și cu colegii din grupă.

             

            3. Apare teama ca cel mic să nu fie traumatizat

            Mamelor le este teamă că cel mic s-ar putea simți abandonat, părăsit de părinții lui atunci când este lăsat la grădiniță. Această frică este foarte frecvent resimțită de mamele din generația noastră, care fie am fost crescute de bunici sau de alte rude, fie eram lăsate până târziu la grădiniță. Câteva decenii mai târziu, suferința cauzată de lipsa de conectare cu mama în primii ani de viață și de sentimentul de abandon iese la suprafață atunci când copiii noștri se desprind de noi pentru a intra în colectivitate.

            Citește și:

            Greșeala pe care mulți părinți o fac în procesul de adaptare a copiilor la grădiniță

            Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

            În acest context, simți teamă, tensiune și încordare. Iar speranța că lucrurile se vor așeza cumva nu este suficient de puternică încât să contrabalanseze valul de emoții dificile pe care îl simți. Știm că emoțiile nu pot fi controlate de rațiune oricât am încerca. Niciun argument logic nu te ajută să te liniștești atunci când cel mic plânge și refuză să meargă sau să rămână la grădiniță.

             

            Ce trebuie să știi înainte de a decide ce să faci

             

            Înainte de a decide cum să răspunzi la plânsul de dimineață al copilului, este esențial să afli care este motivul pentru care plânge cel mic.

            Așadar, este necesar să faci distincția între:

            • Plânsul normal din perioada de acomodare la grădiniță/creșă – acest plâns este normal pentru marea majoritate a copiilor în primele zile sau chiar săptămâni
            • Plânsul care indică prezența anumitor probleme reale

            În funcție de răspuns, clarificând această diferență, poți decide ce să faci: să ai încredere în proces și să continui acomodarea la grădinița/creșa respectivă, chiar dacă cel mic plânge dimineața, ajutându-l să se adapteze, sau încercând să rezolvi problemele descoperite și, dacă nu ajungi la o soluție mulțumitoare, să muți copilul la o altă grădiniță.

            Citește și:

            Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine

            9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]

            Cum îți dai seama dacă la grădiniță se întâmplă lucruri neplăcute pentru copil, care îl fac să aibă un plâns de suferință, nu un plâns normal în perioada de acomodare?

            Pentru a răspunde la această întrebare, e important să știm că, pentru a se acomoda ușor într-un mediu nou, un copil are nevoie de un climat emoțional potrivit, de o comunicare adecvată și de educatoare capabile să stabilească limite ferme cu blândețe, să conțină emoțiile copiilor și să-i ajute să le gestioneze.

            Acum, poți verifica în ce măsură regăsești aceste lucruri la grădiniță.

            De pildă, una dintre mamele care mi-au scris a observat că, la grădinița unde își duce băiețelul de 3 ani și 7 luni, educatoarea ridică uneori tonul și le vorbește copiilor pe un ton răstit. De aceea, dimineața, majoritatea copiilor plâng mult. În plus, nici acomodarea treptată nu este gestionată adecvat. Toate aceste detalii duc la întârzierea acomodării copilului la grădiniță.

            Apropo, dacă observi schimbări importante în comportamentul copilului, e important să verifici ce se întâmplă, deoarece se întâmplă mai frecvent decât ne imaginăm ca cei mici să fie agresați de educatoare.

            Așadar, ce ai de făcut dacă micuțul tău plânge dimineața când îl duci la grădiniță este, în primul rând, să vezi dacă e ceva în neregulă la grădiniță, dacă este ceva ce nu îi place copilului sau chiar îi provoacă suferință. În funcție de asta, optezi pentru continuarea procesului cu încredere sau iei măsuri suplimentare pentru a-ți ajuta copilul să se acomodeze la grădinița respectivă sau la o altă instituție mai potrivită.

             

            Sursa foto: Pixabay

             

            Vrei să afli ce fel de părinte ești?

            Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

             
             
             
             

            Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

            Dan Negru: „Mai bine formăm un copil decât să reparăm un adult”

            0
            Sursa foto: Facebook Dan Negru
            Prezentatorul TV Dan Negru este de părere că anul școlar ar trebui să înceapă altfel decât cu discursuri sforăitoare.

            Prima lecție din prima zi de școală nu trebuie să fie despre cum să asculți, să taci și să aplauzi. Asta deoarece e mai bine să formăm un copil decât să reparăm un adult, afirmă prezentatorul de televiziune de la Kanal D, Dan Negru.

            În opinia acestuia, obiceiul discursurilor „sforăitoare” de la careu, la finalul cărora copiii aplaudă din obediență, ar trebui să fie schimbat.

            Iată ce a scris Dan Negru, astăzi, într-o postare pe contul său de Facebook:

            „În prima zi de școală e tradiția careului în care sunt adunați toți copiii și obligați să asculte discursurile primarilor, ale miniștrilor, ale secretarilor de prin ministere, senatori, deputați. Toți își găsesc locul la începutul școlii prin vreun careu.

            Cei mici ai mei s-au învățat deja să asculte cuminți discursuri și să aplaude la finalul lor.
            Asta e prima formă de educație a școlii, înainte chiar de a intra prima dată într-o clasă. La ce bun?

            Le-aș propune șefilor de la Educație să schimbe tradiția discursurilor sforăitoare din careul de început de scoală.

            Câțiva ani nu-i mai obligați pe copii să asculte discursuri.

            Prima lecție din prima zi de școală să nu fie despre cum să asculți, să taci și să aplauzi!
            Mai bine formăm un copil decât să reparăm un adult.”

            Copiii lui Dan Negru nu se uită deloc la televizor

            Dan Negru are doi copii școlari, o fiică Dara, în vârstă de 12 ani, și un băiat Bogdan, care are 10 ani. Este căsătorit cu mama copiilor săi, Codruța, din anul 2006.

            De-a lungul timpului, mulți români care îl cunosc și îi urmăresc emisiunile au dorit să afle mai multe despre cum își educă prezentatorul copiii.

            Recent, Dan Negru a dezvăluit că fiul și fiica sa nu se uită la televizor, în schimb, au program de internet:

            „Știi ce noroc am cu cei mici ai mei? Nu se uită deloc la televizor. N-au model pe tv. La noi în casă mai vin oamenii, colegi de-ai mei, iar copiii nu-i cunosc. Se uită, nu îi știu. În schimb, stau pe online. Au program, le-a pus nevastă-mea timp, durată. O oră știu că are voie cea mare și cel mic jumătate de oră. Și apoi îi controlează. Eu sunt cel care le mai dau drumul așa din când în când, le mai dau drumul de la parolă”, a spus prezentatorul, într-un interviu publicat de Ciao.ro.

            Dan Negru a menționat acest aspect atunci când a fost întrebat care sunt modelele către care se îndreaptă copiii săi. Apoi, vedeta a recunoscut: „Să știi că e complicat asta cu modelele că nu prea știi de unde să-ți mai iei modele în ziua de azi”.

            „Cu frâna la mână” când vine vorba de a le da bani copiilor

            Întrebat până unde merg limitele când copiii îi cer bani pentru diverse „nimicuri”, Dan Negru a răspuns:

            „N-am ajuns încă să-mi ceară bani. La 10-12 ani încă n-au de astea. Cred că eu o să fiu cu frână de mână la asta cu banii. Nevastă-mea cred că o să le dea, aici cred că va fi invers”.

             

            Sursa foto: Facebook Dan Negru

             

            Abonează-te GRATUIT

            la newsletterul nostru și primești articole exclusive, soluții la provocările părinților, invitații la evenimente gratuite și reduceri la cursurile noastre

              Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

              Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

              0
              Sursa foto: Facebook Gaspar Gyorgy
              Psihologul Gáspár György îi atenționează pe părinți în privința consecințelor negative ale propriilor lor comportamente asupra copiilor

              Comportamentele considerate urâte de către părinți se schimbă doar după ce se schimbă părinții, afirmă cunoscutul psiholog Gáspár György, psihoterapeut relațional și autor.

              Inițiatorul mișcării #RevoluțiaRelaționalăînRomânia a făcut, într-o postare recentă pe contul său de Facebook, câteva recomandări părinților, îngrijitorilor, educatorilor, psihologilor și consilierilor cu ocazia începerii unui nou an școlar. Potrivit specialistului, pentru ca noul an școlar să fie cu sens și coerență, în viața noastră și a copiilor, este important „să ne reamintim că relația dintre noi și copii merită să fie prioritatea numărul unu”.

              Apoi, continuă Gáspár György, e important „să recunoaștem că un comportament indezirabil („urât”) al copilului se schimbă doar dacă înainte ne schimbăm noi; alegând să facem, în mod conștient, ceva diferit”.

              Dacă nu ținem cont de importanța legăturii emoționale și nici nu înțelegem formula schimbării, nu facem altceva decât să trăim într-o stare de inconștiență, consideră psihologul.

              Potrivit acestuia, atunci când noi, adulții, trăim în inconștient, nu știm sau pierdem din vedere următoarele lucruri:

              1. Dacă recompensăm mereu succesul copilului și-l certăm pentru eșecuri, acesta învață să se teamă de tot ce înseamnă învățare, aventură și viață

              2. Dacă ne supărăm pe copii când spun adevărul, aceștia vor învăța să ne mintă, pentru a ne proteja sentimentele

              3. Dacă respingem emoțiile și senzațiile pe care le simt, îi învățăm să se implice în comportamente negative (bullying, violență, dispreț, victimizare etc)

              4. Dacă-i presăm să exceleze și să fie identici cu „copilul perfect” din imaginația noastră, îi învățăm să se respingă pe sine și să-și piardă vitalitatea

              5. Dacă le alinăm dorul față de noi cu jucării, bani sau obiecte scumpe, îi învățăm să fie lacomi, să minimalizeze importanța relațiilor și să-și găsească refugiul în bunurile materiale

              Citește și:

              Gáspár György: Când e singur în fața eșecului și se simte respins, copilul își folosește energia pentru supraviețuire

              Copilul are dificultăți de adaptare la școală? 7 sfaturi pentru părinți pentru a-l ajuta să se acomodeze

              6. Dacă-i forțăm să fie „altcineva” decât cine sunt, îi învățăm să nu se respecte pe sine și să nu respecte nici lumea din care fac parte

              7. Dacă-i amuțim atunci când nu sunt de acord cu noi, îi învățăm cum să devină tirani și autoritari

              8. Dacă-i supraaglomerăm cu activități, meditații și cursuri de „n” feluri, îi învățăm să caute obsesiv să facă ceva, să-și distragă mereu atenția și să fugă de pacea interioară

              9. Dacă-i privăm de reguli și structură, îi învățăm să sfideze orice este diferit sau dificil

              10. Dacă-i rușinăm și umilim pentru ce nu știu sau nu pot să facă ceva, îi învățăm că pot fi acceptați doar dacă sunt perfecți și le insuflăm rușinea bazală

              11. Dacă ne concentrăm mereu pe viitor, pe ce au de făcut și pe ce nu au făcut, îi învățăm să-și cultive anxietatea și să piardă oportunitățile momentului prezent

              12. Dacă nu le spunem cât de mult îi prețuim și iubim, îi învățăm că intimitatea nu contează, că sursa prosperității în viață este reprezentată de feedback-ul negativ, amorțirea nevoii de apartenență și de „critica constructivă”

              Citește și:

              9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]

              Oana Moraru: „Nu e niciodată vina copilului dacă este foarte neascultător”

              Cum să corectăm corect copilul. 8 greșeli pe care le fac părinții când copiii greșesc

              Dacă rezonezi cu abordarea lui Gáspár György, s-ar putea să-ți dorești să afli mai multe despre cărțile sale:

              „Copilul invizibil”

              Nu putem jeli ceea ce nu ne permitem să simțim. Cu alte cuvinte, pentru a ne încheia copilăria dureroasă, ne mai rămâne să simțim trăirile înghețate ale copilului abandonat din noi. Și să ne reamintim că toate acele lucruri care nu s-au întâmplat – grija, atenția, prețuirea și protecția – pot fi, pentru sufletul copilului, la fel de dureroase precum cele care s-au întâmplat – abuzul, respingerea, indiferența și violența.

              „Cartea îmbină perspicacitatea clinică și inteligența analitică, fiind o neprețuită sursă de informații pentru cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, dar mai ales pentru părinți. O recomand cu căldură”, spune Dr. Frank M. Dattilio, profesor asociat în Departamentul de Psihiatrie al Școlii de Medicină de la Harvard, specialist în terapie cognitiv-comportamentală.

              „Suflete de sticlă. Traumele celor rătăciți în trecut”

              În această carte, „psihologia științifică și narațiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieții. Am pornit la drum cu intenția să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simțirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile și destinul lor. Un „el“ și o „ea“, la fel ca noi toți – cu îndoieli și frici, cu amintiri dureroase și regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet și măști care ascund traume. Apoi am realizat că, în narațiunea acestei cărți, am cuprins nenumărate povești auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâșietoare și am aprins flacăra curajului și a asumării. Vei găsi în paginile cărții, o sumă de învățăminte. (…) O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de știință din zona psihologiei relaționale și a psihogenealogiei”, spune autorul despre această carte.

              „Mindfulness urban. Exerciții de curaj, compasiune și conectare”

              Suntem oameni și avem nevoie de un spațiu interior în care să ne simțim în siguranță, în care să ne refugiem pentru scurt timp, ca mai apoi, ghidați de curaj, compasiune și conectare, să revenim în lumea exterioară pentru a ne trăi viețile din plin. Această carte te poate ajuta să descoperi că dincolo de emoții, gânduri și provocările vieții nu se află sfârșitul lumii, ci chiar începutul ei.

              Starea de prezență conștientă ne ajută să vedem ceea ce este invizibil – durerea noastră. Iar când îți vezi durerea, este greu să mai fugi de tine. Atunci începe vindecarea și pornești pe calea care te duce spre adevărata pace interioară.

              Cartea este un ghid – personal și practic în același timp – pentru a ne îmbrățișa temerile, îngrijorările și durerea. Astfel, purtați de starea de prezență conștientă, ajungem la Sinele nostru real.

              „Revoluția iubirii. O altfel de poveste despre atașament și relații”

              „Cartea este o pledoarie pentru reciprocitate, autorul folosind teorii explicative și date științifice, experiențe personale – dând cărții nuanțe convingătoare preluate din capitalul relațional personal – amintind mereu nevoia de a lupta pentru construirea și menținerea unei vieți sănătoase de relație. (…) Gaspar Gyorgy a ales iubirea, cea mai delicata, misterioasă, complicată și dificilă realitate a domeniului relațiilor. El se definește ca fiind un „reparator”, doritor de a evalua, verifica și ajusta relațiile, cerând în psihoterapia de cuplu pe care o practică luciditate și dorința de schimbare spre bine. Cartea lui este dedicată celor care ajung să creadă/știe că o relație trebuie cultivată cu multă grijă pentru că altfel, asemenea unei plante, ea se usucă și piere”, spune despre această carte Aurora Liiceanu, doctor in psihologie și autoare a volumului „Ea și El. Biografia unei relații”.

              Sursa foto: Facebook Gáspár György

              Vrei să afli ce fel de părinte ești?

              Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

                Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

                Copilul are dificultăți de adaptare la școală? 7 sfaturi pentru părinți pentru a-l ajuta să se acomodeze

                0
                Sursa foto: Pexels
                Descoperă 7 pași pentru a-ți ajuta copilul să se adapteze la școală.

                O provocare a multor părinți ai căror copii au început școala este dificultatea de acomodare a bobocilor în noul mediu.

                În ultimele zile, am primit mai multe mesaje și întrebări de la mame cu copii care încep școala și care au dificultăți de acomodare precum: emoții, frici, tensiune emoțională, lipsă de cooperare, regres în ceea ce privește abilitățile dobândite etc.

                Dacă și copilul tău se simte trist, nervos, irascibil, furios, poate chiar nefericit de când a început școala, acest articol te va ajuta să gestionezi mai bine această provocare.

                 

                Provocările copilului

                 

                În primul rând, te invit pentru câteva clipe să privim lucrurile din papucii copilului. Vom observa următoarele detalii:

                • Mediul de la școală este foarte diferit de cel de la grădiniță. Iar ultimele luni de vacanță poate chiar au îndepărtat și mai mult din mintea copilului ideile de reguli din colectivitate, care, la școală, sunt, de regulă, mai multe și mai stricte decât la grădiniță.
                • Copilul simte dorința ta ca el să se simtă bine la școală și să-și facă prieteni printre colegi. Mai mult, poate simți chiar o presiune din partea ta să se adapteze mai repede. Doar că nimeni nu poate fi fericit la comandă…
                • În același timp, copilul are propriile sale provocări emoționale legate de adaptarea la școală. Poate că nu-i place colegul/colega de bancă. Poate că nu vrea să stea în prima/ultima bancă. Poate că urăște să se trezească devreme. Poate că se simte singur/ă la școală. Poate că îi e teamă că va fi respins/ă de ceilalți copii. Sau îi e teamă că nu va corespunde așteptărilor colegilor și ale învățătoarei. Sunte multe aspecte care pot face ca un copil să aibă dificultăți de adaptare la școală.
                • El simte o presiune în plus din cauză că, pe de o parte, nu îi place la școală, iar pe de altă parte, simte că tu ai nevoie să-i placă la școală. Simte o presiune din cauză că trebuie să facă ceva ce nu îi place și pentru care nu are răgazul și nici instrumentele să se pregătească.
                • Încercând să facă față provocărilor, să se acomodeze, copilul poate deveni neatent, abătut, trist. Iar asta poate să-l facă să devină mai puțin cooperant acasă, ceea ce poate stârni enervarea părinților. Când părinții ceartă copilul care se confruntă cu dificultăți emoționale, cel mic se simte complet singur în fața greutăților vieții pe care nu are capacitatea de a le gestiona. O asemenea abordare nu face decât ca provocările emoționale să se adâncească, să se intensifice.

                Iată din ce motive nu este cazul să punem presiune în plus pe un copil care începe școala. Dimpotrivă, aceste presiuni sub forma criticilor, certurilor și țipetelor pot agrava situația.

                Acum, că am trecut în revistă principalele provocări ale copiilor la începutul școlii, poți fi mai atent/ă și poți urmări în ce fel se manifestă acestea la copilul tău.

                Citește și:

                Gáspár György: Când e singur în fața eșecului și se simte respins, copilul își foloseșe energia pentru supraviețuire

                Competiția toxică în rândul copiilor. 9 semne prin care se manifestă

                 

                Ce poți face pentru a-ți ajuta copilul să se acomodeze la școală

                 

                Vestea bună este că tu, în calitate de părinte, ai o influență mare asupra copilului tău proaspăt școlar și îl poți ajuta să facă față schimbării.

                1. Concentrează-te pe ceea ce poți controla

                De multe ori, mamele au tendința de a încerca să controleze mediul în care se află copilul prin: discuții cu învățătoarea, organizarea unor ieșiri împreună cu colegii după ore, implicarea în diferite activități școlare, solicitarea unor condiții speciale pentru copiii lor etc. 

                Sigur, e firesc să ne dorim să le creăm copiilor noștri un mediu cât mai plăcut și cât mai sigur. Însă, uneori putem influența condițiile în care se află copilul la școală, alteori nu le putem schimba. Iar comportamentele altor persoane (învățătoarea, colegii) nu le putem controla deloc. Cel mult, putem avea unele discuții. 

                Și a-ți consuma energia stresându-te de ce învățătoarea nu vorbește mai mult cu copilul tău sau de ce colegul din spate continuă să lovească scaunul copilului tău, deși al tău i-a spus să înceteze – nu te ajută deloc. Mai mult, te poate aduce la epuizare psiho-emoțională, astfel încât să nu mai ai resurse pentru a te ocupa de lucrurile pe care le poți controla.

                De aceea, poți alege să te concentrezi pe acele aspecte ale acomodării la școală pe care le poți influența. 

                De exemplu:

                • Colegul din spate lovește cu piciorul scaunul copilului tău – căutați diferite modalități prin care această mișcare să înceteze, pe care copilul să le pună în practică pe rând
                • Nu îi place colegul/colega de bancă – ajută-l să găsească modalități de a se putea concentra la ore fără să fie influențat de persoana de alături
                • Dorește să primească mai multă atenție de la învățătoare – să observe în ce momente învățătoare oferă atenție și să aibă un comportament care să corespundă așteptărilor învățătoarei

                Citește și:

                „Valoarea diplomelor în viața reală tinde spre zero”. 4 idei de la Dan Oros, Google & YouTube România, cum crești șansele copilului la o viață mai bună

                Cum afli ce face copilul la școală fără a-l întreba direct? 24 de idei bune de aplicat imediat

                 

                2. Obișnuiește-te cu noua etapă din viața copilului

                Din anumite puncte de vedere, începerea școlii este mai dificilă pentru mame decât începerea grădiniței. Odată cu prima zi de școală, ne dăm seama că cel mic nu mai este chiar atât de mic. Ne devine din ce în ce mai clar că a crescut și că este tot mai autonom. 

                Ne vedem copilul trecând de la un mediu de joacă la un mediu mai serios, care implică responsabilități, la un moment dat teste, note, examene. Și e nevoie să-i dăm drumul să zboare. E nevoie să avem încredere în copilul nostru că e capabil să se acomodeze, că va putea, pe măsură ce parcurge materia școlară, să treacă de toate testele și examenele.

                Poate că nu e ușor să acceptăm faptul că nu mai putem reproduce aceeași fericire și bucurie pe care o simțea copilul în mediul fără griji de la grădiniță. În schimb, ne putem gândi cum ne putem ajuta copilul să-și creeze o stare de bine în noile condiții – cu școală, cu trezit devreme, cu teme. Ce bine că în clasa pregătitoare nu se dau teme! Un plus pentru acomodarea treptată la mediul școlar.

                 

                3. Petrece mai mult timp cu copilul

                Valabil pentru toți părinții și mai ales pentru cei care observă la copiii lor semne de teamă de singurătate, tristețe, regrese, nevoie de conectare, neatenție, nervozitate, apatie etc.

                În primele săptămâni de școală, fă-ți ceva mai mult timp pentru copil ca de obicei. Discutați mai mult, oferă-i mângâieri, îmbrățișări (unii copii au nevoie de apropiere fizică pentru a simți că primesc iubire). Jucați-vă împreună.

                Ce e foarte important este ca, în timpul petrecut împreună, să te deconectezi complet de lumea de afară (telefon, problemele de la serviciu, treburile casnice, provocările din relația de cuplu sau din relațiile cu alte persoane etc.). Copilul va simți că primește atenția ta doar dacă i-o oferi 100%. 

                Când copilul se va simți în siguranță, va vorbi despre ce îl deranjează și îl vei putea ajuta să gestioneze situația.

                 

                4. Ajută copilul să-și gestioneze emoțiile

                Părinții vor să-și vadă copiii fericiți. Iar asta îi face, de multe ori, să refuze să accepte emoțiile dificile ale copilului, să le respingă. Partea proastă este că, în acele momente, copilul nu își simte respinse doar emoțiile, ci se simte respins el ca persoană de către părinte.

                Așadar, oricât de dificile sunt emoțiile copilului pentru tine, ascultă-l cu atenție și validează-i emoțiile, arată-i că îl înțelegi cu adevărat. Nu-ți fie teamă că îi vei accentua frica sau neliniștea. Dimpotrivă, atunci când va găsi înțelegere la tine, frica lui nu va mai fi nevoită să urle în el pentru a se face auzită. Intensitatea emoției va scădea.

                De exemplu, când copilul spune că are emoții, nu ajută să-i spui să nu aibă emoții sau că nu are motive să aibă emoții, ci ajută să-i spui că e normal să aibă emoții, să se simtă în nesiguranță și poate chiar să simtă anumite frici în acest context de schimbare. 

                Apoi, poți duce discuția în concret întrebându-l ce anume nu îi place la școală? De ce anume îi este frică? Ce anume îi provoacă cele mai mari emoții? Și ascultă cu empatie.

                Citește și:

                Părinții a 9 din 10 elevi nu știu ce fac copiii lor online

                50 de întrebări pentru o discuție de la suflet la suflet cu copilul

                 

                5. Spune-i copilului ce are nevoie să audă pentru a se simți în siguranță

                În această perioadă de tranziție de la grădiniță la școală, copilul are nevoie de o susținere specială. Nevoia de susținere și de siguranță poate fi mai mică sau mai mare, în funcție de sensibilitatea copilului. Îți dai seama că nevoia de siguranță și suport este mare atunci când copilul simte frică, neîncredere, tristețe, când plânge frecvent și nu reușește să se acomodeze.

                În acest context, copilul are nevoie să audă cuvinte precum:

                • Te ascult cu atenție.
                • Te înțeleg. Sunt alături de tine.
                • Am grijă de tine.
                • Ești în siguranță.
                • Te iubesc așa cum ești.

                Dacă simți că mai are și alte nevoi de care nu îți dai seama, întreabă copilul direct ce anume are nevoie să primească acum de la tine pentru a simți că îi ești alături și că îl susții. Și apoi oferă-i ce are nevoie, plus o îmbrățișare.

                 

                6. Clarifică în ce constau problemele

                Cauzele dificultăților de acomodare a copiilor la școală pot fi diferite. De aceea, e important să discuți cu copilul tău pentru a afla în ce anume constau problemele.

                Iată câteva întrebări pe care să i le adresezi copilului:

                • Ce anume te deranjează?
                • Ce percepi drept problemă? Formulează, te rog, problema.
                • Cum te afectează pe tine personal asta?
                • Cum te simți atunci când …?
                • Dacă ai avea puterea să schimbi ceva, ce ai schimba? Cum ți-ai dori să arate lucrurile?

                Cu ajutorul întrebărilor de mai sus vei descoperi care este problema, din perspectiva copilului. Nu te grăbi să-l convingi că, de fapt, nu este o problemă. Asta e perspectiva ta, nu și a lui. Atâta timp cât copilul percepe o situație drept o problemă care îl deranjează, are nevoie de ajutor să o gestioneze sau să nu o perceapă drept problemă, însă pornind tot de la problemă, nu din afara ei.

                 

                7. Ajută copilul să gestioneze problema descoperită

                Odată descoperită problema, poți ajuta copilul să o rezolve.

                Îți propun următoarea strategie:

                1. Clarificăm problema (Ce îl deranjează de fapt pe copil?)
                2. Formulăm scopul (Ce își dorește să obțină? Situația ideală. Deja, în această etapă focusul se mută de pe problemă în direcția scopului, ceea ce ne deschide înspre posibile soluții)
                3. Explorăm mai multe (minim 3) variante de soluții pentru realizarea scopului (Ce poate face pentru a obține ce își dorește? E important să fie acțiuni care depind de copil)
                4. Copilul alege o soluție pe care o pune în aplicare 
                5. Feedback (Discuție după aplicarea soluției. Dacă nu funcționează, poate alege o altă soluție. Sau puteți parcurge din nou procesul, deoarece e posibil ca problema să se modifice pe parcursul rezolvării ei. Dacă problema s-a rezolvat, validăm metoda, apreciem abilitatea echipei/familiei noastre de a găsi soluții și responsabilitatea copilului de a o aplica)

                Copilul care a început școala nu mai este copil de grădiniță. El face pași spre a deveni din ce în ce mai autonom. Și iată că, de multe ori, au nevoie de susținerea și ghidarea noastră, a părinților lor, pentru a reuși să se acomodeze în noul mediu.

                Urmând strategia descrisă mai sus, îți poți ajuta copilul să găsească cele mai potrivite soluții pentru ca el să se adapteze la viața de școlar.

                Care dintre ideile prezentate în articol simți că te ajută cel mai mult?

                 

                Sursa foto: Allan Mas, Pexels

                 

                Abonează-te GRATUIT

                la newsletterul nostru și primești articole exclusive, soluții la provocările părinților, invitații la evenimente gratuite și reduceri la cursurile noastre

                  Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.