Sunt întrebări pe care și le pun părinții care observă că, în colectivitate, copiii lor nu reușesc să pună limite și ajung să fie agresați prin invadarea spațiului personal de către alți copii.
„Până să învețe reguli sociale și empatie, copiii mici au instinctul natural de a cuceri spațiul celuilalt, mai ales dacă acesta nu își pune limite”, explică consultantul educațional Oana Moraru, fondatoarea hubului educațional Helikon, într-o postare publicată pe contul de Facebook.
Potrivit acesteia, iată cum transmit copiii aceste limite celorlalți:
„Unii copii au nevoie de mai mult timp să își definească acest cerc imaginar al siguranței personale. Alții învață mai greu că e nevoie de permisiunea celuilalt în relațiile de joacă”, afirmă Oana Moraru.
Conform expertului, „copilul care încă nu se apără din priviri, din gesturi, din cuvinte sau care nu își revendică un rol în joc, așteptând pasiv să fie invitat, e, de obicei, victima unuia care încă nu conștientizează că fiecare are propriile nevoi, intenții, emoții”.
În acest context, continuă Oana Moraru, „copilul care invadează nepotrivit spațiul celuilalt și copilul care nu spune „nu” sunt variantele aceleiași lecții de creștere și maturizare socială”.
Iată câteva recomandări de la Oana Moraru pentru a-i ajuta pe copii să stabilească limite sănătoase:
1. Adulții de acasă, când și dacă au învățat și ei, la rândul lor, să pună limite, să traseze ce este și nu permis în relațiile de familie
2. Educatorul care știe să antreneze jocul tranzacțional, care stimulează vocea fiecărui copil în a spune ce vrea și ce nu îi place
3. Adultul care, atunci când se joacă, știe să fie, în joc, și nerezonabil, și năbădăios, ca să stimuleze răspunsuri vehemente, delimitative, curajoase din partea propriului copil – acasă și la clasă
4. Evitarea supraprotecționismului și încurajarea deciziei din partea copilului, în lucruri simple, de zi cu zi
Povestea exact asta face: îi invită pe copii să-și imagineze puterea cercului personal de siguranță, acolo unde nimeni nu poate intra decât cu voie.
Cartea conține activități pentru părinți și copii de la Oana Moraru.
„Vă propun aici, pentru povestea de față, câteva jocuri, idei de conversații și activități pentru copii care să îi ajute să înțeleagă cum se împletesc natural libertățile și regulile și, mai ales, cum fiecare dintre noi are puterea de a cuteza, de a se aventura, de a-și găsi propria libertate”, scrie Oana Moraru în prezentarea cărții.
Deși 44% dintre repondenții studiului consideră că mersul la psiholog ar putea fi un remediu potrivit, 89% nu au apelat niciodată la psihoterapie.
Echilibrul emoțional din familie este determinant în dezvoltarea psihoemoțională a copiilor, deoarece bazele tiparelor, convingerilor și valorilor pe care se sprijină oamenii se pun în anii copilăriei.
Un studiu publicat astăzi scoate în evidență faptul că mai mult de jumătate dintre români se confruntă cu o problemă de natură psihoemoțională în 2022. În plus, românii nu merg la psiholog, deși au nevoie de ajutor, arată studiul “Starea de bine a românilor”, realizat de rețeaua de sănătate Regina Maria. Studiul a fost desfășurat în vara acestui an, de către D&D Research pentru a analiza percepția românilor despre bunăstarea lor psihoemoțională.
Astfel, 55% dintre români susțin că au resimțit în ultimul an un impact negativ asupra echilibrului emoțional din cauza pandemiei Covid-19, în principal prin restricția libertății de mișcare și izolare.
Totodată, unul din doi români declară că este afectat negativ de conflictul din Ucraina prin: un cost al vieții mai ridicat, teama de război și empatia pentru oamenii din Ucraina. Tot jumătate dintre români suferă de epuizare generală la locul de muncă, arată studiul citat.
Majoritatea românilor cred că bunăstarea psihologică ar trebui verificată regulat, dar 9 din 10 nu au făcut niciodată psihoterapie
Două treimi dintre participanții la studiu sunt de părere că bunăstarea psihologică ar trebui verificată regulat.
Deși 44% dintre repondenți consideră că mersul la psiholog ar putea fi un remediu potrivit, 89% dintre români nu au apelat niciodată la servicii de psihoterapie.
Doar 22% dintre români recunosc că în ultimul an au simțit nevoia să discute cu un psihoterapeut. Însă, dintre ei, doar 50% au și apelat la unul.
“Psihoterapia nu este un moft, ci o necesitate pentru mulți dintre noi. Contextul în care ne aflăm acum a crescut nivelul de anxietate și e normal să cerem ajutor”, declară Oana Nicolau, cofondatoare a clinicii de psihoterapie Oana Nicolau, care numără peste 70 de psihoterapeuți. Clinica a fost integrată recent în rețeaua de sănătate Regina Maria, care și-a propus să dezvolte în următorii ani un ecosistem digital pentru sănătate emoțională și sănătate mintală, construit în jurul terapiei online.
“În 2022, încă ne este rușine să mergem la terapie, însă e bine să știm că tot ce se discută rămâne în cabinet. Psihoterapia oferă instrumentele necesare pentru a gestiona mai bine problemele de zi cu zi, emoțiile din jurul unei suferințe, relațiile de familie și pentru a crește stima de sine”, mai spune ea, într-un comunicat de presă.
Cele mai frecvente probleme psihoemoționale resimțite de români
Cum își percep românii propria sănătate psihoemoțională? Auto-percepția despre sănătatea psihoemoțională este bună pentru 59% dintre români, la un nivel funcțional pentru 39% și deteriorată pentru 2%. Ea este percepută în general mai bine decât starea generală de sănătate. Totuși, asta poate indica și o atitudine mai puțin atentă la starea psihologică.
În ceea ce privește tipul problemelor de natură psihologică sau emoțională, 59% din repondenți au declarat că s-au confruntat în ultimul an cu o problemă individuală precum:
stres
anxietate
gestionarea unor emoții
teamă
fobii
Iar 36% dintre românii participanți la studiu au afirmat că avut probleme care țin de relația cu persoane apropiate, în special partenerul sau copilul.
Românii nu au grijă de timpul de relaxare. Munca, o altă sursă de stres
Românii nu acordă multă atenție timpului pentru relaxare, care de cele mai multe ori nu este planificat, arată studiul. 45% dintre români își alocă timp “atunci când este posibil”. Două treimi dintre repondenți declară că nu au hobby-uri și doar 25% dintre participanții la studiu spun că fac sport regulat.
Nici în ceea ce privește starea de bine la muncă cifrele nu sunt îmbucurătoare.
30% dintre români resimt un impact negativ al vieții profesionale în viața personală prin:
Oboseală – 36%
Iritabilitate – 32%
Incapacitate de a se relaxa acasă – 30%
Timp redus cu familia – 32%
25% dintre respondenți spun că au un program de lucru nerezonabil.
48% dintre români se simt excesiv de încărcați cu munca, iar 38% dintre români sunt afectați de epuizarea generată de locul de muncă (burnout). Epuizarea aceasta este generată mai ales de o stare emoțională de “vacuum energetic” resimțită după terminarea programului de lucru.
În același timp, incertitudinea locului de muncă este o altă problemă pentru români: doar 1 din 3 români simte că are un loc de muncă stabil.
Studiul “Starea de bine a românilor” a fost desfășurat în vara anului 2022 pe un eșantion național format din populația activă profesional cu vârste cuprinse între 22 și 60 de ani, locuind în orașe cu peste 100.000 locuitori.
Atunci când copiii sunt amenințați cu luarea telefonului, ei învață că gadgetul este o valoare importantă.
Mulți dintre copiii de astăzi, la fel ca numeroși adulți, se despart de ecrane doar atunci când dorm.
În aceste condiții, adulții au învățat să folosească atașamentul copiilor de gadgeturi pentru a-i determina să facă lucrurile pe care adulții doresc ca cei mici să le facă. Astfel, mulți părinți își pedepsesc copiii pentru comportamentele nedorite interzicându-le telefonul, tableta sau desenele animate, fie îi recompensează cu minute și ore în plus de ecran pentru faptele bune.
Doar că, atenție, efectul folosirii recompensei și pedepsei prin ecrane este unul negativ pe termen lung.
Iată 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi sau recompensa copilul:
1. Copilul învață că ecranul este o valoare importantă
În era ecranelor, mulți părinți se regăsesc în situația de a-și convinge copiii că viața reală este mai importantă decât ce se petrece în lumea virtuală din jocuri, desene, de pe TikTok sau Instagram.
Această idee este, însă, contrazisă de gestul părinților de a utiliza ecranele pentru a pedepsi copiii sau pentru a-i recompensa. Astfel, chiar din cerințele părinților, ecranul devine pentru copii o valoare importantă pentru care trebuie să lupte și pe care nu trebuie să o piardă.
Această perspectivă este întărită de faptul că și părinții petrec foarte mult timp în fața ecranelor – la laptop/calculator când lucrează, pe telefoane, tablete și la televizor când se relaxează.
Ce învață copiii din toate acestea? Învață că ecranele reprezintă o valoare de bază pentru care să lupți și în jurul căreia să-ți construiești viața.
2. Crește riscul de dependență a copiilor de ecrane
În condițiile în care părinții prezintă timpul petrecut pe telefon, tabletă sau la televizor ca pe ceva foarte important, copiii pot ajunge să creadă că scopul lor este să facă ce le cer părinții, pentru a ajunge să câștige atât de mult timp la ecrane încât să-și petreacă toată ziua pe tabletă sau privind desene animate la tv.
Oare chiar îți dorești să vezi că scopul copilului este să petreacă 24 de ore din 24 în fața ecranelor?… De aici și până la dependența de ecrane mai e doar un pas…
3. Copilul învață să manipuleze folosindu-se de ce e important pentru ceilalți
A-i cere copilului să facă ce vrea părintele, amenințându-l că, dacă nu face, îi ia telefonul, sau promițându-i că, dacă face, mai primește o oră în plus la desene, este o formă de manipulare. Adultul știe cât de mult își dorește copilul să se joace pe telefon sau să se uite la desene animate și apasă pe această nevoie și plăcere.
Desigur, copilul învață această strategie de a comunica și de a obține ce își dorește. Și nu ar fi de mirare dacă, la un moment dat, copilul i-ar spune părintelui să-i ia ultimul model de iPhone dacă vrea să termine anul școlar cu media peste 9.
Acest joc al manipulării nu poate fi jucat la nesfârșit, deoarece, la un moment dat, influența părintelui asupra copilului scade, iar copilul va aplica și el din ce în ce mai mult manipularea.
4. Copilul este educat prin condiționare
Sunt foarte mulți adulți care, în sinea lor, consideră că nu merită să fie iubiți pur și simplu pentru cine sunt sau că nu merită să se bucure de ce are viața frumos să le ofere dacă nu îndeplinesc anumite condiții. Acesta este rezultatul educației bazate pe condiționare după principiul:
Ca să meriți, trebuie să faci ceea ce părinții consideră potrivit. Iar dacă nu confirmi așteptările părinților, nu meriți să primești recompensa. Dimpotrivă, meriți să fii pedepsit prin privarea de ceva ce îți place.
Este adevărat că, pe termen scurt, pedepsele își ating scopul de a determina copilul să facă anumite lucruri cerute de părinți.
Însă, cu ce preț se întâmplă asta? Copilul pedepsit simte frustrare, furie, tristețe, nedreptate, neputință, se poate simți nedemn, insuficient de bun, că nu merită etc. Astfel, prețul plătit de părinți pentru a-și determina copilul să facă ce vor ei pedepsindu-l este prea mare: lipsa de încredere în sine a copilului, furie reprimată, nevoia de a-și manifesta agresivitatea față de cei mai slabi decât el în încercarea de a se reabilita în propriii ochi pentru neputința pe care o acumulează când este pedepsit.
Astfel, în ciuda eficienței condiționărilor pe termen scurt, pe termen lung, acestea nu rezolva problemele reale, nu motivează copiii și nu îi ajută să facă ce au de făcut asumându-și responsabilități.
Principala consecință negativă a motivației din exterior (extrinsecă) este că cel mic nu are ocazia să-și dezvolte motivația interioară (intrinsecă). Iar în lipsa acesteia, copilul nu poate deveni responsabil.
Pentru a-și asuma responsabilitatea, copilul trebuie să ia decizii din propriile motivații interioare. Or, când motivația vine din afară, prin amenințarea pedepsei sau prin promisiunea unei recompense, nu e nimic care să-l mâne din interior.
De cele mai multe ori, motivația intrinsecă ar putea fi formată cu înțelegere, comunicare și ghidare din partea părinților. Însă, această soluție necesită timp și răbdare, iar mulți părinți vor să vadă rezultatele imediat.
6. Este sabotată aplicarea regulii în privința utilizării ecranelor
Dacă există vreo regulă stabilită cu copilul în privința utilizării ecranelor, aceasta este sabotată de pedepsele și recompensele acordate sub forma minutelor pe telefon, tabletă sau televizor.
Practic, cele două strategii se contrazic, neavând nicio legătură una cu cealaltă. Pe de o parte, pentru a funcționa, regula presupune existența unui timp stabilit pe care copilul îl petrece în fața ecranelor – nici mai mult, nici mai puțin. Iar pedeapsa și recompensa cu timp la ecrane presupune o libertate de decizie a părintelui în privința acestui aspect, ceea ce înseamnă lipsa unei limite stabilite.
Din punctul nostru de vedere, cel mai sănătos pentru dezvoltarea copilului pe termen lung (atenția, motivația, responsabilitatea, imaginația, creativitatea, abilitățile de comunicare, de autoreglare și de exprimare a emoțiilor etc.) este să existe o limită clară în ceea ce privește utilizarea ecranelor. În caz contrar, timpul petrecut de copii la ecrane ar putea scăpa ușor de sub control.
Iar presiunea cu pedepsirea și recompensarea copilului cu minute la ecrane nu își are locul în strategia de educație, dacă ne dorim să creștem copii ancorați în lumea reală, și nu dependenți de lumea virtuală.
Dacă ai folosit până acum timpul la ecrane pentru a-ți motiva copilul/copiii să facă anumite lucruri și, pe măsură ce ai citit acest articol, ai conștientizat că nu este o soluție bună, probabil că dorești să știi în ce alte moduri îți poți motiva copilul să facă ce are de făcut.
Dr. Nicholas Kardaras este specialist în dependență cunoscut la nivel internațional. Cercetând posibilele efecte ale „revoluției tehnologice” din ultimele decenii, a scos în evidență efectele negative ale interacțiunii timpurii cu ecranele, dincolo de vocile care încurajează aceasta atitudine și de publicitatea producătorilor de jocuri și spații virtuale.
Această carte își propune să fie un semnal de alarmă, și totodată un ghid de îngrijire corectă a copilului, pentru părinții responsabili. Cu răbdare și experiență, autorul explică paleta de afecțiuni cărora copiii le pot cădea victime, oferind argumentele și soluțiile care îi pot ajuta pe părinți să intervină la timp.
Autoarele Adele Faber și Elaine Mazlish, specialiste în comunicare și în educația copiilor, propun, în această carte, metode inteligente și pline de umor, completate de sfaturi punctuale, de ilustrații amuzante, precum și de studii de caz din care se pot trage concluzii utile. Prin aplicarea acestor metode, părinții și profesorii îi pot ajuta pe copii să răspundă adecvat diverselor probleme care le afectează procesul de învățare.
Totodată, părinții și educatorii vor înțelege mai bine diferența dintre cuvintele care stârnesc conflicte și cele care construiesc un context de cooperare.
Aparent, părinții au doar două soluții pentru a rezolva conflictele cu copiii: fie îi pedepsesc, fie se dau bătuți. Psihologul american Thomas Gordon propune, însă, în această carte, o a treia cale, o metoda democratică de comunicare între părinți și copii.
Folosit cu succes de patru decenii, programul său de formare a „părinților eficienți” îi învață pe părinți cum să-și asculte activ copiii, cum să le vorbească fără a-i cicăli sau critica, precum și cum să-i îndemne să-și rezolve pe cont propriu problemele ce țin exclusiv de competența lor sau cum să fie găsit „avantajul reciproc”. Explicate clar și cu exemple, tehnicile de parenting din aceasta carte vor elimina din familie pedepsele, teribilismele și certurile infinite, asigurând o atmosferă de respect reciproc și de comunicare eficientă.
Gheorghe Hagi afirmă că cei doi copii ai săi, Kira și Ianis, sunt obligați să-i plătească mesele și concediile, la bătrânețe.
Regele fotbalului românesc Gheorghe Hagi consideră că cei doi copii ai săi au obligația de a-i plăti, la bătrânețe, toate vacanțele și mesele, drept răspuns la grija pe care au primit-o de la părinți.
După cum a spus în cadrul podcastului „Da, Bravo!” cu Mihai Bobonete, în familia lui Gheorghe Hagi s-a discutat deschis despre această obligație fundamentală, care a fost asumată de către cei doi copii ai săi, Ianis și Kira.
Întrebat de moderator dacă, în calitate de părinți, suntem îndreptățiți să așteptăm ceva de la copiii noștri și dacă el personal așteaptă ceva de la copiii săi, Gică Hagi a răspuns:
„Da, la bătrânețe, să-mi plătească concediile și mesele. Toate. Sunt obligați. (…) E o obligație, am împărtășit-o cu ei, ei au fost de acord, pentru că și noi, eu și mămica lor, când o să ajungem cu bastonul, cineva trebuie să aibă grijă de noi, cum și noi am avut grijă de ei. De aceea le-am spus lucrul ăsta și e fundamental și cred că eu nu au uitat și o s-o facă.”
Drept dovadă că această obligație este asumată în familie, contactat telefonic în cadrul aceluiași podcast și întrebat unde l-ar trimite pe tatăl său în primul concediu plătit de el, fiul său, Ianis Hagi, a răspuns:
„Eu știu că îi place în Spania și acolo cred că l-aș trimite”.
Ianis Hagi are 23 de ani și a ales meseria tatălui său, fiind în prezent fotbalist la Rangers în Scottish Premiership.
În ceea ce o privește pe fiica lui Gheorghe Hagi, Kira Hagi, ea are 26 de ani și a ales meseria de actriță pe care o face cu pasiune.
Care este tradiția în România
Felul în care sunt educați copiii și relațiile dintre generații sunt diferite de la o cultură la alta.
În România, în mod tradițional, părinții aveau grijă de copiii lor, după care copiii își îngrijeau părinții, moștenindu-le averea. Însă, odată cu industrializarea și urbanizarea, fenomene care au presupus mutarea masivă a populației din zona rurală în orașe, mersul tradițional al lucrurilor nu a mai fost respectat în multe cazuri nici în ceea ce privește implicarea părinților în îngrijirea și educația copiilor, nici în ceea ce privește îngrijirea părinților când ajung la o vârstă înaintată.
Pentru a rezolva această problemă, în 2019, 73 de parlamentari au inițiat un proiect de lege a recunoștinței între generații, care urmărea obligarea copiilor de a-și întreține părinții inapți de muncă sau care se află în dificultate prin plata unei pensii de întreținere. Refuzul plății acestei pensii ar fi pedepsit, conform proiectului, cu închisoarea.
Care este părerea ta: Ai așteptări de la copiii tăi să te ajute, fie să te întrețină la bătrânețe sau consideri că fiecare adult este dator să le ofere copiilor săi ce au nevoie și să-și asigure cele necesare la bătrânețe?
Felul în care mamele care se confruntă cu stări de depresie le vorbesc bebelușilor le afectează capacitatea de a vorbi, arată un studiu publicat recent
Până la 70% dintre mame dezvoltă, după naștere, o stare depresivă cunoscută ca depresie postpartum sau “baby blues”. Analizele efectuate de specialiști arată că starea acestor mame poate afecta dezvoltarea bebelușilor, precum și dezvoltarea vorbirii lor.
Dacă până acum nu era clar cum se manifestă această deficiență în dezvoltarea timpurie a limbajului la sugari, un studiu publicat recent explică mecanismul.
Cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Științele Cognitive și ale Creierului Uman (Institute for Human Cognitive and Brain Sciences) din Leipzig au investigat cât de bine pot distinge bebelușii unele sunete ale vorbirii de altele, în funcție de starea de spirit a mamei lor.
Această abilitate este considerată o condiție prealabilă importantă pentru a parcurge următorii pași către un limbaj bine dezvoltat. Dacă sunetele pot fi distinse unele de altele, cuvintele individuale pot fi și ele distinse.
Bebelușii mamelor cu dispoziție proastă au întârzieri în dezvoltarea limbajului
Rezultatele studiului au arătat că, dacă mamele manifestă o dispoziție mai negativă la două luni după naștere, la copiii acestora se observă, în medie, o procesare mai puțin matură a sunetelor vorbirii la vârsta de 6 luni. Acești copii au făcut foarte greu distincția între tonurile silabelor. La acești bebeluși, dezvoltarea așa-numitului răspuns de nepotrivire a fost întârziată comparativ cu rezultatele copiilor ai căror mame erau într-o dispoziție mai bună. Acest răspuns de nepotrivire este folosit pentru a măsura cât de bine poate o persoană să separe sunetele unul de celălalt. Evoluția către o reacție de nepotrivire pronunțată întârziată indică un risc crescut ca bebelușul să sufere de o tulburare de vorbire mai târziu, în viață.
“Bănuim că mamele afectate folosesc mai puțin vorbirea direcționată către sugar”, explică Gesa Schaadt, profesor de dezvoltare în copilărie și adolescență la Freie Universität din Berlin și principalul autor al studiului, publicat în revista JAMA Network Open, citat de ScienceDaily.com.
“Probabil că ele folosesc mai puține variații de ton atunci când vorbesc adresându-se copiilor lor”, spune specialistul citat. Potrivit expertului, acest lucru conduce la o percepție mai limitată a copiilor pentru diferite înălțimi ale sunetului, care este considerată, la rândul său, o condiție prealabilă pentru dezvoltarea ulterioară a limbajului.
Rezultatele studiului arată cât de important este ca părinții să vorbească adresându-li-se sugarilor pentru dezvoltarea ulterioară a limbajului micuților.
Discursul considerat adecvat pentru bebeluși este cel:
direcționat către sugar
care variază foarte mult în înălțime
care subliniază mai clar anumite părți ale cuvintelor
care concentrează atenția bebelușului asupra a ceea ce i se spune
„Uneori, este nevoie doar ca tații să fie mai implicați”
Însă, mamele care suferă de o stare depresivă au deseori un discurs mai monoton, mai puțin direcționat către sugar.
“Pentru a asigura dezvoltarea adecvată a copiilor mici, este nevoie de sprijin adecvat și pentru mamele care suferă de tulburări ușoare care adesea nu necesită încă tratament”, afirmă Gesa Schaadt. Potrivit acesteia, “uneori, este nevoie doar ca tații să fie mai implicați”.
Cercetările au fost desfășurate cu ajutorul a 46 de mame care au raportat stări diferite după naștere.
Starea lor de spirit a fost măsurată folosind un chestionar standardizat folosit pentru a diagnostica tulburările postnatale. Totodată, pentru a măsura cât de bine pot distinge bebelușii sunetele vorbirii unul de celălalt a fost folosită electroencefalograma.
Instituțiile statului derulează cercetări la Spitalul Polizu în timp ce medicul suspect este audiat.
UPDATE 16:00: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus începerea, apoi continuarea urmăririi penale împotriva medicului ginecolog Florian Robe de la Spitalul Polizu, pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Parchet, procurorii îl acuză pe medic că, în 2019, „a declarat nașterea ca fiind un avort spontan al unui produs de concepție de sex feminin fără semne de viabilitate. Deși semnele de viabilitate erau evidente și i-au fost semnalate de personalul medical care a intrat în contact cu nou-născutul, medicul a refuzat nejustificat, timp de peste 12 ore, să ia măsuri pentru acordarea îngrijirilor medicale”.
În continuare, a fost dispusă o expertiză medico-legală și continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri al Poliției Municipiului București, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt.
Informația inițială:
Caz șocant într-un spital din București. Medicul ginecolog Florian Robe, de la Spitalul Polizu, este cercetat în calitate de suspect, fiind acuzat de tentativă de omor calificat prin cruzimi.
Medicul este acuzat că ar fi lăsat copii născuți prematur „să moară sau îi omora chiar el pentru a nu mai ocupa un loc în incubator”, a declarat avocatul Adrian Cuculis care s-a ocupat de documentarea acestui caz.
Ginecologul a fost audiat astăzi, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Avocat: „Polizu, prin acest „Dr. Robe”, era un abator de copii prematuri, aruncați la propriu în coșul de gunoi, până mureau”
Avocatul citat afirmă că, din declarațiile asistentelor și cadrelor medicale de la Maternitatea Polizu, „aceasta era o practică”.
„Am reușit să documentez acest caz însă reiese din declarațiile date de martori că Polizu, prin acest „Dr. Robe”, era un abator de copii prematuri, aruncați la propriu în coșul de gunoi, până mureau. Cele explicate mai sus și care sunt extrem de precise au fost și filmate și pe baza filmărilor s-a refăcut filmul ororilor”, a mai precizat avocatul.
Adrian Cuculis a mai spus că „toate actele întocmite pentru „mortul viu”, adică copilul care a scăpat cumva dintr-o pungă legată la gură ca să se asfixieze și să moară, au fost făcute în fals ca să acopere abatorul”.
Conform avocatului, acesta este doar începutul poveștii și probabil vor ieși la iveală și alți părinți care nu știu ce s-a întâmplat cu copiii lor.
Bebeluș prematur, aruncat la gunoi, a supraviețuit 12 ore în pungă
În acest caz, există o singură plângere penală pe care au depus-o părinții pentru un bebeluș născut prematur la aproximativ 6 luni, cântărind 1 kg, aruncat de medic și găsit viu într-o pungă de o asistentă, care ar fi anunțat medicul, iar el ar fi răspuns: „Eh lasă că moare el”, transmite Atena 3 CNN, citând surse. Asistenta a salvat copilul.
Potrivit surselor citate, în acest caz au fost audiați părinții copilului și mai multe asistente, care ar fi relatat că așa se întâmplă cu unii născuți prematur. Nu se știe dacă alții erau morți sau nu și nu există nicio posibilitate de a afla acum.
Sursele Antena 3 CNN susțin că ar exista imagini cu medicul când îl aruncă pe acest copil, acum 3 ani, la nașterea lui. Mama afirmă că medicul a pus-o să semneze că bebelușul a murit. Totuși, după ce acesta a fost salvat de asistentă, doctorul a anunțat-o că a fost o minune de Paște și bebelușul a înviat, mai afirmă sursele Antena 3 CNN.
În prezent, fetița are 3 ani și are mari probleme de sănătate cauzate de întârzierea în dezvoltare datorată faptului că nu a primit oxigen în primele ore după naștere.
Întrebată de ce plângerea penală a fost depusă abia acum, după 3 ani de la naștere, mama a răspuns că a suferit o depresie și abia acum a căpătat curaj pentru a depune plângerea.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță verificări la Spitalul Polizu
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că se fac verificări la Spitalul Polizu, după audierea medicului ginecolog Florian Robe într-un dosar în care este acuzat de tentativă de omor.
„Inspecția Sanitară este acolo, atât colegi de la Ministerul Sănătății, cât și de la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.
Am verificat, nu este un caz nou, este un caz de acum 3 ani, din 2019. Este o anchetă penală în curs, nu putem să intervenim în niciun fel în cadrul acestei anchete.
Inspecția Sanitară nu face anchete. Evaluează modul în care se acordă îngrijirile de natură medicală, dacă se respectă condițiile igienico-sanitare. Nu putem să facem anchetă la Ministerul Sănătății. Nu putem să verificăm decât situația actuală, nu ce a fost acum 3 ani”, a declarat Alexandru Rafila, la Antena 3 CNN.
Colegiul Medicilor a declanșat o cercetare disciplinară: O astfel de situație este inadmisibilă
Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) s-a autosesizat și a demarat o cercetare disciplinară, în urma informațiilor apărute despre cazul medicului de la Maternitatea Polizu acuzat de malpraxis în privința comportamentului față de născuții prematur.
„Colegiul Medicilor din Municipiul București afirmă categoric că o astfel de situație, presupunând că se confirmă ca urmare a anchetei, este inadmisibilă. Trebuie, însă, înainte de orice afirmație, așteptat rezultatul oficial al anchetei autorităților competente”, afirmă CMMB într-un comunicat de presă.
Colegiul Medicilor a precizat că nu a înregistrat până în prezent nicio sesizare cu privire la acest caz.
La rândul său, managerul INSMC „Alessandrescu – Rusescu”, Oana Toader, a anunțat că spitalul va exprima un punct de vedere cu privire la controalele efectuate de instituțiile statului vizând activitatea medicului Florian Robe, după încheierea anchetei.
Conducerea spitalului în cadrul căruia funcționează Maternitatea Polizu precizează că „de la producerea incidentului până în prezent la conducerea INSMC Alessandrescu – Rusescu au fost mai mulți manageri”.
Mai mult de un sfert dintre elevii de gimnaziu și liceu participanți la un sondaj World Vision România declară că li s-au cerut fotografii nud, iar un procent identic spun că le-au fost trimise astfel de fotografii.
Peste 17% dintre adolescenți spun că, la școală, au fost atinși într-un mod care i-a făcut să se simtă inconfortabil, în majoritatea cazurilor de către colegi. Pe de altă parte, 30% dintre profesori ar avea rețineri să reclame abuzurile sexuale asupra minorilor – majoritatea dacă nu ar avea suficiente dovezi. De asemenea, puțin peste unu din cinci adolescenți ar vorbi cu un profesor dacă ar trece printr-un abuz sexual.
Acestea sunt câteva dintre concluziile cercetării „Violența sexuală asupra minorilor”, realizată de fundație în cadrul proiectului JUSTinACT – Justiție, acțiune socială și consolidarea capacității civile pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor.
Consultarea despre abuzurile sexuale asupra copiilor a fost realizată în rândul elevilor, profesorilor și părinților, în perioada 23-30 septembrie.
Agresorii sunt, în majoritatea cazurilor, cunoscuți
Prima condiție pentru bunăstarea și fericirea oricărui copil și adolescent este să se simtă în siguranță.
Dintre cei 700 de elevi chestionați, aproape unu din patru (24%) s-a confruntat la școală cu comentarii de natură sexuală.
În același timp, 17,5% spun că la școală au fost atinși într-un mod care i-a făcut să se simtă inconfortabil. În 12,7% dintre cazuri, atingerile au venit din partea colegilor, în 1% de la profesori, iar în 3,8% din cazuri adolescenții au răspuns că de la alte persoane.
Întrebați de situațiile de abuz sexual cu care s-au confruntat în general, nu doar în spațiul școlar, 51,5% spun că au avut de-a face cu priviri insistente asupra corpului lor. La peste 26% li s-au trimis fotografii nud și li s-a cerut să trimită fotografii nud cu ei. Aproape 22% dintre adolescenți spun că le-a fost atins corpul fără să fie de acord, iar circa 21% au fost urmăriți pe stradă.
Dintre adolescenții care spun că s-au confruntat cu atingeri fără consimțământ, doar în 35% dintre cazuri, agresorii sunt necunoscuți.
Peste 22% dintre elevii chestionați spun că obligarea sau invitarea unui minor să vizioneze imagini pornografice este un abuz sexual doar într-o mică măsură sau nu este deloc. Unu din zece adolescenți crede că mimarea actului sexual în fața unei persoane (fără ca actul sexual să aibă loc) nu reprezintă deloc o formă de abuz sexual, iar 18,4% cred că este abuz doar într-o mică măsură.
Întrebați în ce măsură consideră că insistența unui partener de-a întreține relații sexuale, chiar dacă celălalt nu vrea sau are îndoieli este o formă de abuz sexual, 9% au răspuns că este doar în mică măsură sau nu este deloc abuz.
Frica de judecată îi reține pe adolescenți să vorbească cu părinții sau cu profesorii despre abuz
Unu din trei adolescenți nu ar avea deloc sau doar în mică măsură încredere să vorbească cu părinții dacă ar trece printr-un abuz sexual din cauza fricii și a rușinii de a nu fi judecați. Tot unu din trei n-ar avea încredere deloc sau ar avea încredere scăzută să sune la Poliție, iar mai mult de unul din doi n-ar apela nici la Protecția Copilului.
Încrederea cea mai scăzută este, însă, în cadrele didactice. Puțin peste unu din cinci adolescenți ar vorbi cu un profesor dacă ar trece printr-un abuz sexual.
La fel de grav este că 40% dintre adolescenți nu știu dacă în școala lor există un consilier cu care să poată vorbi despre astfel de probleme.
Cum se raportează părinții și profesorii la abuzurile sexuale
Actul sexual cu un minor între 15 și 17 ani este considerat abuz sexual de 73% dintre profesori și de 74% dintre părinți
Actul sexual cu un minor sub 15 ani este considerat abuz sexual de către 90% dintre profesori și părinți
Trimiterea de fotografii nud către un minor este considerată abuz sexual de către 83% dintre profesori și de către 80% dintre părinți
Solicitarea de fotografii nud de la un minor este percepută ca abuz sexual de către 85% dintre profesori și de către 81% dintre părinți
Mimarea unui act sexual în fața unui minor fără ca acesta să aibă loc este considerată abuz sexual de către 80% dintre profesori și de către 75% dintre părinți
Comentariile cu tentă sexuală la adresa unui minor sunt considerate abuz sexual de către 76,5% dintre profesori și 70% dintre părinți
Actul sexual în care una dintre persoanele implicate opune rezistență este considerat abuz sexual de către 89% dintre profesori și de către 81% dintre părinți
12,6% dintre profesori spun că în școala lor nu se vorbește deloc despre abuzurile sexuale, în timp ce aproape 45% spun că se vorbește doar în mică măsură.
„Copiii trebuie să fie în siguranță pentru a fi fericiți, iar locurile unde își petrec cea mai mare parte din timp sunt acasă și la școală. De aceea este foarte important ca nu doar copiii, ci și părinții alături de profesori și autorități să conștientizeze că existe mai multe tipuri de abuz sexual și să aibă o formare de bază în funcție de care să poată recunoască semnele abuzurilor”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, potrivit unui comunicat de presă.
Ce fel de sprijin solicită profesorii pentru a raporta abuzurile sexuale asupra minorilor:
71% o mai bună colaborare cu Poliția și Protecția Copilului
50% cursuri de formare
36% o mai mare deschidere din partea părinților
17% o mai mare deschidere din partea colegilor de cancelarie
Cum le-ar fi mai ușor profesorilor să raporteze abuzurile sexuale asupra minorilor:
28% să informeze consilierul școlii
Peste 27% pe o platformă online
24% să vorbească cu directorul școlii
11% să sune la Telefonul Copilului 119 sau la 112
9% să sune la Protecția Copilului
10,4% dintre profesori au declarat că s-au confruntat în copilărie sau în adolescență cu situații de abuz sexual.
Chestionarul pentru elevi a cuprins circa 700 de respondenți: 69,6% rural, 30,4% urban, respectiv 77,6% din liceu și 22,4% din gimnaziu.
Chestionarul pentru cadrele didactice a cuprins 451 de respondenți: 44% predau în mediul rural și 56% în mediul urban.
Chestionarul pentru părinți a cuprins circa 1000 de respondenți: 72,3% din rural și 27,7% din mediul urban.
Sondajul a fost lansat de World Vision România în cadrul dezbaterii „Ziua Educației. Lecția de la toate materiile: anti-abuzul”.
World Vision România a inaugurat pe 5 octombrie, de Ziua Educației, două centre de consiliere și prevenire a abuzului sexual asupra minorilor în Cluj-Napoca și în Vaslui. În centre vor avea loc activități de prevenție pentru copii, programe de consiliere parentală de tip Școala Părinților și vor fi transmise ghiduri pentru copii, părinți și profesori pentru prevenirea și combaterea abuzului sexual.
Marcăm Ziua Mondială a Educației anual, pe 5 octombrie
Pe data de 5 octombrie, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Educației. În România, este zi liberă pentru elevi și profesori.
Desemnată de UNESCO în 1994, această zi marchează semnarea, în anul 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, împreună cu cea „privind învățământul superior” din 1997, reprezintă principalul cadru de referință în ceea ce privește drepturile și responsabilitățile cadrelor didactice din întreaga lume, așa cum arată site-ul en.unesco.org.
Federația globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice „Education International” a dorit ca această zi să fie recunoscută și sărbătorită la nivel internațional și ca principiile recomandărilor menționate să fie respectate de toate statele lumii. De aceea, pe 5 octombrie 1994, a lansat o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice și a contribuției pe care o aduc în procesul educațional, la nivel mondial, transmite Agerpres.
Ulterior, în 2008, a fost instituit Premiul Hamdan menit să recompenseze performanțele profesorilor. Acest premiu este acordat din doi în doi ani astfel: suma de 300.000 de dolari americani este împărțită de trei laureați ale căror proiecte își propun să îmbunătățească performanțele și eficiența profesorilor. Numele distincției vine de la susținătorul proiectului, Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite în perioada 1971-1973.
Avem nevoie de mai multe cadre didactice pentru o educație de calitate
În 2016, la 50 de ani de la adoptarea „Recomandării privind statutul profesorilor”, Ziua Mondială a Educației a fost sărbătorită în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în 2015.
Agenda 2030 are ca scop o educație de calitate, precizând că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie de creșterea numărului de cadre didactice calificate și de motivarea acestora prin valorizarea muncii lor. Astfel, se estimează că până în 2030 ar fi necesară suplimentarea cu 3,2 milioane de cadre didactice pentru a asigura învățământul primar universal și cu 5,1 milioane de profesori pentru asigurarea învățământului gimnazial.
În 2017, la împlinirea a 20 de ani de la „Recomandarea UNESCO privind statutul cadrelor didactice din învățământul superior”, Ziua Mondială a Educației a fost sărbătorită sub sloganul „Predarea în libertate, împuternicirea profesorilor”, reluând tema din 2015.
Iar în 2020, în contextul pandemiei, sloganul acestei zile a fost „Profesorii: Conducerea în criză, reimaginarea viitorului”. Este recunoscută, astfel, ca fiind esențială contribuția cadrelor didactice pentru a oferi învățare la distanță, pentru a sprijini persoanele vulnerabile, pentru a redeschide școlile și pentru a se asigura că lacunele în materie de învățare au fost atenuate.
În România, Ziua Mondială a Educației este marcată distinct de Ziua Învățătorului (5 iunie), începând cu anul 2013. A fost introdusă în structura anului școlar 2013-2014, conform unei decizii luate de ministrul Educației Naționale de la acel moment, Remus Pricopie, și de cei doi lideri ai sindicatelor din învățământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federația Sindicatelor Libere din Învățământ) și Marius Nistor (Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”).
Fiind părinte, una dintre cele mai importante dorințe ale tale este, cel mai probabil, să faci ce depinde de tine astfel încât copilului tău să îi fie bine.
Faptul că ai o experiență de viață mult mai bogată decât el te ajută să ai o perspectivă asupra a ce ar trebui copilul să faca sau să nu facă pentru a-i fi bine: pentru a fi sănătos, descurcăreț și de succes.
Și, deoarece consideri că știi ce ar trebui copilul să facă pentru a-i fi bine, îți dorești ca el să aplice soluția pe care i-o propui. Îi spui despre ea, i-o prezinți de fiecare dată când ai ocazia, poate chiar ai încercat să-l obligi. Însă, drept răspuns, te lovești de opoziția copilului din ce în ce mai mare, ceea ce îți aduce frustrare. Simplul gând că cel mic alege să-și facă rău te consumă. Peste el se suprapune și teama că, peste ani, copilul va avea de suferit și poate chiar îți va reproșa că nu ai avut grijă de el și nu l-ai ajutat cum avea nevoie. Te obosește și faptul că, în ciuda eforturilor tale zilnice, nu îți poți opri din ceea ce consideri a fi o cursă dăunătoare.
Iată două situații semnalate de mamele din comunitatea noastră:
„Nu e mâncăcios și știu că undeva greșesc. Nu e vina lui, dar pentru că tot încerc diferite metode și nu au succes, îmi pierd răbdarea. Mă epuizează și gândul că o alimentație deficitară și poate afecta sănătatea. Nu mai zic de obiceiuri alimentare proaste. În felul acesta, îi transmit tensiunea mea și lucrurile ies prost. La început, eram foarte relaxată la acest capitol, aveam încredere în apetitul lui de 2-3 lingurițe. Asta până când pediatra mi-a recomandat 30-50 lingurițe la o masă. Nu aș fi ținut cont dacă ar fi luat bine în greutate”, spune una dintre participantele la Maratonul online „Un părinte bun, un copil fericit”, unul dintre programele pentru părinți pe care le-am organizat.
„Sunt preocupată de faptul că băiatul nu vrea să facă nimic în plus față de temele pentru școală decât cu circ. Întâi zbierăm, plânsete, amenințări, după care, printre suspine, citește și scrie dictare. Mă întreb de ce numai cu circ putem scrie și citi”, ne-a împărtășit o altă mamă provocarea sa, pe email.
Acțiunile de astăzi ale copiilor alimentează temerile părinților pe termen lung
De altfel, temele pentru acasă și provocările legate de alimentație generează printre cele mai numeroase conflicte între părinți și copii, deoarece cele două subiecte alimentează temeri puternice ale părinților.
Părintele se gândește că, dacă copilul amână acum începerea temelor, dacă refuză să învețe poezia sau refuză să facă exercițiile suplimentare din culegerea la matematică, pe termen lung, s-ar putea să fie un copil incapabil, neîncrezător, leneș. Iar, dacă lucrurile vor continua în aceeași direcție, va primi o notă proastă la Evaluarea Națională, nu va reuși să intre la un liceu bun, nu va face facultate și se va chinui toată viața cu joburi prost plătite sau, mai rău, în șomaj.
În ceea ce privește alimentația, atunci când copilul refuză să mănânce salata de la cină sau ciorba de la prânz sau a cerut cartofi prăjiți sau ciocolată, părintelui i-ar putea trece prin minte ce poate fi mai rău: că va mânca doar fast-food sau că va prefera doar dulciurile si va avea probleme cu cariile, cu oasele, că va fi anemic etc.
Cu cât mai mult insistă părintele, cu atât mai mult se opune copilul
După cum spuneam la început, tu, în calitate de părinte, îți dorești ce-i mai bun pe lume pentru copilul tău. De aceea, ce încerci este să faci tot posibilul ca cel mic să-ți urmeze sfaturile și să-ți aplice soluțiile. Doar că, pe măsură ce vezi că asta nu se întâmplă, devii tot mai frustrată și insiști tot mai mult. Ceea ce îl face pe copil să respingă tot mai mult ce îi spui…
Aducându-ți aminte de copilăria ta, poate că și tu ai fost obligată să faci anumite lucruri despre care părinții tăi spuneau că sunt spre binele tău, deși tu aveai o altă părere, făcându-le doar din obligație sau chiar refuzând să le faci. Poate că nu le-ai fi respins dacă nu ți-ar fi fost impuse.
Același lucru se întâmplă și în relația dintre tine și copilul tău. Cu cât ești mai tensionată în privința unui anumit subiect (temele pentru acasă, alimentația, lectura, sportul etc.), cu atât vei pune mai multă presiune pe copil.
Simțind aceasta presiune, el tinde să respingă mesajul tău. Atenție, nu face asta din rea intenție sau pentru că mesajul nu ar fi potrivit. Singurul motiv pentru care, atunci, copilul respinge ceea ce îi spui este faptul că îi comunici mesajul prea insistent, într-un mod rigid și autoritar, fără a-i lăsa libertate de alegere sau vreun sentiment de control.
Iată ce a observat o mămică și ne-a împărtășit într-un email:
„Eu mă stresez când fiica mea nu are timp suficient să învețe după ce și-a terminat temele. Atunci devin cicălitoare și o presez. Dar am observat că ea are un ritm mai bun dacă nu intervin și uneori alege să se trezească dimineața cu 30 de minute înainte pentru a învăța”.
Putem observa, așadar, cum copilul știe și singur destul de bine ce are de făcut. Și că, atunci când este lăsat să găsească singur soluții la provocările reale cu care se confruntă, reușește să le găsească.
Cum ajungi aici? Aceasta este întrebarea la care te-ar ajuta să ai un răspuns.
5 pași pentru a-l ajuta pe copil să facă alegerile pe care le consideri potrivite pentru el
În continuare, îți propun câteva lucruri pe care le poți face pentru a elimina tensiunea din relația cu copilul legat de subiectul „fierbinte”. În acest fel, șansele ca cel mic să vrea să-ți urmeze sfaturile vor crește.
1. Acceptă faptul că presiunea nu ajută în situația dată
Nici presiunea pe care o pui asupra copilului, nici tensiunea din relația voastră nu contribuie la rezolvarea problemei. Dimpotrivă, o agravează. Simplul fapt că obligi copilul să facă un anumit lucru îl poate face să-l respingă pentru mult timp de acum înainte. Și nu îți dorești acest lucru. Copilul are nevoie să simtă că are un oarecare control asupra vieții sale. De aceea, e posibil ca, dacă nu îl obligi și îi dai opțiuni în cadrul unor limite, copilul să fie deschis să facă acel lucru.
2. Relaxează-te
„Cum mă pot relaxa când copilul nu-și dă seama că greșește?”, ai putea gândi. Poate să nu fie chiar atât de ușor pentru început. În același timp, poți lăsa acest gând deoparte, știind că vei reveni la el de îndată ce încerci și ideile din acest articol.
Astfel, începe prin a-ți imagina că timpul trece și, peste ani de zile, copilul a devenit un adult sănătos și echilibrat, că este bine din toate punctele de vedere. Și că poți vedea cu ochii tăi că temerile pe care le aveai când era copil nu s-au adeverit.
Ce observi? Ai început să te simți mai detașată? Nu-i așa că nici provocarea nu mai pare chiar atât de gravă?
3. Încrederea ta în copil și în deciziile lui
Dacă tu nu ai încredere în copilul tău că poate face lucrurile bine și că își poate purta de grijă, nici el nu va avea încredere în sine.
Atunci când nu ai încredere în el, crezi că trebuie să iei decizii în locul lui. Totuși, asta presupune, implicit, să-ți asumi și responsabilitatea pentru aceste decizii. Majoritatea părinților ar prefera să ia ei deciziile, însă copiii să-și asume responsabilitatea pentru ele. Asta, însă, nu se întâmplă niciodată. Nicio persoană, copil sau adult, nu este dispusă să-și asume responsabilitatea pentru o decizie pe care a luat-o altcineva. De aceea, dacă vrei ca al tău copil să-și asume responsabilitatea, oferă-i ocazia să ia singur decizia sau cel puțin să fie implicat în procesul de luare a deciziei.
4. Încredere în copil ca în tine însăți
Te invit să faci un exercițiu de imaginație și să te gândești cum ar fi dacă ai avea încredere în copilul tău ca în tine însăți. Dacă ai avea această încredere că ia cele mai bune decizii pentru el, ținând cont de ce este important, ce ar fi diferit? Ce ai face diferit? Ce ai spune diferit? Ce schimbări ar vedea copilul la tine?
5. Acțiuni concrete: Ce vei face diferit?
Iar acum, te poți gândi ce anume vei face diferit de acum încolo în relația cu copilul tău astfel încât să-i oferi prilejul să ia decizii sănătoase pentru el, nu să-l împiedici prin presiune și tensiune. În schimb, îl poți ajuta prin întrebări și idei interesante decât prin critici și amenințări.
Urmând acești pași, poți schimba radical, începând de acum, relația cu copilul, deoarece vei elimina o sursă majoră de tensiuni permanente.
Dacă ești decisă să pornești pe acest drum al încrederii în copil, în care rolul tău este doar să-l ghidezi și să-l ajuți să-și găsească cea mai bună soluție, asumă-ți această schimbare. Asta înseamnă nu doar să-i creezi contextul să se manifeste câteva zile, după care să revii la vechile tipare, ci să le înlocuiești cu altele noi, de acum încolo.
Atunci când copilul te va simți aproape, fără să se simtă judecat și criticat, când va vedea că îl accepți așa cum este, va fi mult mai deschis chiar să facă lucrurile pe care ți le dorești și să-ți asculte argumentele.
La final, iată o întrebare pentru tine:
Care este cel mai mic lucru pe care îl vei face diferit pentru a-ți ajuta copilul să ia decizii bune pentru el?
Copilul mințit de părinte își pierde încrederea în el și nu se simte în siguranță la grădiniță
Totul ar fi mai ușor pentru părinți dacă nu ar exista emoțiile dificile ale copiilor lor. Una dintre cele mai dificile emoții este frica, în special frica de abandon care se manifestă inclusiv prin frica de despărțire, de separare.
Pentru a evita momentul dificil al despărțirii, mulți părinți își mint copiii, reușind să plece în liniște fie dimineața, de la grădiniță, fie undeva departe, pentru o perioadă mai mare de timp.
Înainte de a-ți prezenta subiectul acestui articol, vreau să precizez că e important să știm că fiecare părinte, fiecare mamă face tot ce poate mai bine, tot ce știe mai bine astfel încât celui mic să îi fie cât mai bine, cu resursele de care dispune în momentul respectiv. Resurse înseamnă și informații pe care le știe sau nu, și stările emoționale pe care le are, și orice alt element care face ca părintele să aibă comportamentul pe care îl are.
Astfel, un părinte poate considera că a evita plânsul puternic al copilului la despărțire, plecând pe furiș, poate fi mai benefic pentru micuț decât a-și lua rămas bun asumat, cu lacrimile și plânsetele poate până la epuizare. Ulterior, pe măsură ce descoperă că cel mic are o teamă mare de abandon, când simte că el și-a pierdut din încrederea în părinte, adultul poate începe să conștientizeze că decizia pe care a luat-o nu a fost atât de benefică precum credea.
În acest context, nu e cazul să judecăm comportamentul sau cuvintele unui părinte, care a făcut ce a crezut mai bine pentru copilul său, ci e important să învățăm niște lecții, să tragem concluzii relevante astfel încât fiecare dintre noi să ne educăm cât mai frumos și mai sănătos copiii.
„L-am păcălit sa meargă cu bunica la magazin că eu îl aștept acasă. Când s-a întors, noi eram plecați deja”
Iată o întrebare pe care am primit-o de la o cititoare și în care s-ar putea regăsi și alte mame:
„Bună ziua. Am un băiețel de 5 ani. Până la vârsta de doi ani, a stat doar cu mine, după care am plecat cu soțul meu în străinătate. Am revenit în țară după aproximativ 9 luni, el stând cu bunicii acasă. Am avut concediu o lună, după care am plecat din nou în străinătate. La plecare, l-am păcălit sa meargă cu bunica la magazin că eu îl aștept acasă. Când s-a întors, noi eram plecați deja. Acum nu vrea să stea la grădiniță singur. Ce pot face???”
Repet: vă rog să nu judecăm, deoarece fiecare dintre noi putem face lucruri considerând că sunt spre binele copiilor noștri, pe care ulterior să le regretăm.
În cele ce urmează, redau răspunsul pe care i l-am trimis mamei aflate în această situație dificilă pentru a-și ajuta copilașul să reducă frica de abandon, să recapete încrederea în mamă și să se acomodeze la grădiniță.
Copiii au capacitatea de a procesa schimbările prin care trec
„Copiii au capacitatea de a procesa schimbările prin care trec, chiar și pe cele care nu le plac deloc, cum ar fi plecarea mamei pentru o perioadă mai mare. Da, există o suferință, trăită în forma unor emoții dificile, însă cei mici își pot exprima aceste emoții și, ajutați de adulții care le sunt alături, se pot adapta schimbărilor.
În schimb, atunci când sunt mințiți, pe lângă suferința descrisă mai sus, pe care oricum o trăiesc, deoarece, mai devreme sau mai târziu, descoperă lipsa părintelui, se confruntă și cu pierderea încrederii în părinte. Acest lucru are drept consecință pierderea încrederii în ceilalți oameni și în lume, în general. Asta se întâmplă deoarece copiii mici percep lumea prin prisma părinților lor, în special prin prisma mamei.
Apoi, e foarte probabil ca, într-un asemenea context, la copilul mic să se formeze o traumă de abandon. Această rană emoțională se manifestă printr-o nevoie foarte mare de atașament de mama prin:
Nevoia să petreacă mult timp cu mama
Nevoia să primească multă atenție din partea mamei
Nevoia de a simți conectarea reală cu mama
Nevoia să-și simtă mama fizic alături de el
Poate chiar nevoia de a dormi cu mama și frica de a dormi singur
Evitarea mediilor noi
Lipsa curajului de a face lucruri noi
Dezinteres pentru construirea de relații noi etc.
Asta ca sa avem un tablou al situației actuale, de unde plecăm. E foarte important că ai conștientizat că experiențele prin care a trecut copilul i-au generat anumite emoții și anumite comportamente. Te felicit pentru că ești în căutare de soluții să-ți ajuți copilul să facă față schimbărilor!
Din punctul meu de vedere, copilul are nevoie acum urgent de:
1. Conectare cu tine, mama lui – cât mai multă, cât mai mult timp petrecut cu el în activități care îi plac, cu drag, cu iubire necondiționată, cu acceptarea emoțiilor și comportamentelor copilului. Copilul nu va putea păși cu curaj în lume (adică la grădiniță) atâta timp cât nu are siguranța acasă, atâta timp cât îi este teamă că te poate pierde oricând.
2. Implicare în vindecarea traumei emoționale de abandon. Pentru aceasta, e nevoie să discuți cu el despre ce s-a întâmplat. E nevoie să îi spui că știi cât de mult a suferit când ai plecat fără să-i spui dinainte, că îți pare rău că ai luat atunci această decizie și că, dacă ai trece din nou prin aceeași situație, ai lua altă decizie (și îi spui ce ai fi făcut diferit – fie l-ai fi luat cu tine, fie i-ai fi spus ce urmează să se întâmple etc.). Și apoi să-i spui (doar dacă simți asta) că, de acum încolo, îi vei spune despre schimbările care îl așteaptă, îl vei anunța când urmează să pleci și că vei petrece cât de mult timp posibil cu el. Că de acum încolo este în siguranță și nu mai există riscul să dispari pe neașteptate pentru el.
3. Reconstruirea încrederii lui în tine prin a-i spune adevărul, a nu-l mai minți în nicio situație, prin a-l asigura că îi ești alături, prin a avea grijă să te ții de cuvânt și să-ți îndeplinești promisiunile pe care i le faci.
4. Timp să proceseze aceste lucruri. Asta înseamnă să accepți tu în interiorul tău că cel mic are nevoie de timp pentru a-și reveni, pentru a se simți în siguranță. Asta te va ajuta să nu pui presiune pe el.
Având în vedere că are 5 ani, are nevoie de interacțiune cu alți copii.
Însă, o nevoie mai mare are de conectare cu tine. Nu înseamnă că e bine să stai cu el acasă, deși, dacă problema persistă, poți lua în calcul și această variantă pentru o perioadă, dacă îți permite contextul familial și profesional.
Iată ce poți încerca, în mod concret, în această situație:
1. Mers la grădiniță program scurt dimineața. Scopul este ca băiețelul să interacționeze cu copiii, să-și satisfacă nevoia de comunicare cu alți copii de vârsta lui și să se obișnuiască cu mediul de la grădiniță. Datorită programului scurt, se va simți în siguranță deoarece nu va fi despărțit de tine pentru mult timp.
2. În restul timpului, de la prânz până seara, să petreci timp cu el, să-i oferi ocazia să-și revină din punct de vedere emoțional. În măsura în care reușești să te conectezi cu el, să îi transmiți sentimentul de siguranță, își va reveni treptat și va deveni mai autonom și se va bucura de timpul petrecut cu copiii la grădiniță.
3. Să îi dai asigurări că, după grădiniță și în weekend, faceți activități împreună, că vă conectați, că îi oferi toată iubirea de care are nevoie etc. Copilul are nevoie acum de siguranță, de încredere, de conectare, de iubire. Și abia după ce simte că are iubirea ta, acceptarea ta, siguranța ta, abia după aceea va putea ieși din blocajul emoțional și va putea continua procesul de creștere și de dobândire a autonomiei emoționale. Doar că are nevoie de implicarea ta în acest proces.”
Am redat acest răspuns pentru a veni în întâmpinarea altor părinți care se confruntă cu teama de abandon a copilașilor lor. Cu ocazia perioadei de acomodare în colectivitate, această teamă se manifestă cel mai pregnant.
Dacă te confrunți cu o provocare în relația cu copilul căreia nu reușești să-i găsești o soluție, te invit să-mi scrii despre ea pe adresa redactia@parenting20.ro și îți voi răspunde (în cazul în care nu primești răspunsul în Inbox, te rog să verifici și în Spam).
Pe final, dacă îți dorești să îți ajuți mai mult copilul să facă față emoțiilor dificile, te invit să descarci un scurt ghid gratuit de o pagină, în format pdf, pentru calmarea emoțiilor copiilor:
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
