Acasă Blog Pagina 66

“Copilul meu minte.” 7 cauze care îi fac pe copii să-și mintă părinții

0
Sursa foto: Pixabay
Copilul tău te minte? Cel mai probabil, relația ta cu el a avut de suferit

Numeroși părinți se confruntă cu faptul că odraslele lor încep, la un moment dat, să-i mintă constant. Regăsindu-se în această situație, cei mai mulți dintre părinți încearcă diferite moduri de a-și determina copiii să spună adevărul, să nu mai mintă și să nu mai ascundă lucruri.

În ciuda acestor eforturi, de cele mai multe ori, problema nu doar că nu se rezolvă, ci se agravează. Părintele devine tot mai nemulțumit, supărat și neîncrezător, ceea ce îl face pe copil să se ascundă și să mintă mai mult. Și relația dintre părinte și copil se tensionează.

În acest articol, ne referim la situațiile în care minciunile sunt frecvente și repetate. Nu ne referim la momente punctuale în care copilul a mințit într-o anumită circumstanță sau dacă asemenea întâmplări apar rareori, reprezentând o excepție.

Din ce cauză majoritatea părinților nu reușesc să-și determine copiii să nu-i mai mintă?

În cele mai multe cazuri, părinții nu reușesc să-i facă pe copii să nu mai mintă deoarece problema reală a apărut cu mult înainte de a începe copilul să mintă. Practic, minciunile copilului sunt doar o consecință vizibilă a problemei reale, profunde.

Pentru a o rezolva, pentru a ieși din acest cerc vicios, părintele are nevoie să înțeleagă cum s-a ajuns aici și să-și schimbe abordarea. 

Când anume a apărut problema reală? Ea a început odată cu stilul de parenting condiționat și, de multe ori, și autoritar al părintelui.

Citește și:

Ce înseamnă educație emoțională sănătoasă? 9 abilități emoționale de care au nevoie copiii

Parenting tradițional vs. parenting conștient. 10 diferențe de la psihologul Gáspár György

Copilul ajunge să mintă frecvent și constant pe măsură ce părintele face aceste 7 lucruri: 

 

1. Îi transmite copilului neacceptare 

Părintele îi transmite copilului că nu îl acceptă așa cum este prin mai multe moduri: refuzând să-i accepte emoțiile (“Nu ai de ce să-ți fie frică!”), trăirile, gândurile (“Copilul meu nu poate gândi așa!”), comportamentele (faptul că nu și-a făcut tema, că și-a uitat un caiet acasă, că a mințit etc.).

Totuși, fiecare persoană are nevoie să se simtă acceptată așa cum este. Atunci când copilul nu se simte acceptat de tine, se va închide emoțional inclusiv pentru a te feri de suferința, stresul pe care ți-l provoacă emoțiile și comportamentele lui.

 

2. Nu are încredere în copil

Mulți părinți pornesc din start cu o lipsă de încredere în copil, care are la bază o neîncredere în ei înșiși, deoarece nici ei, la rândul lor, nu au primit încrederea părinților lor. Iar când copilul nu simte că părintele are încredere în el, nu are o sursă de încredere la care să se conecteze și învață despre sine că nu merită încrederea. 

 

3. Are așteptări nerealiste de la copil 

Unii părinți proiectează asupra copiilor lor propriile lor așteptări ca cei mici fie să performeze într-un anumit domeniu, fie să obțină anumite rezultate la școală sau la competițiile sportive.

Majoritatea proiecțiilor părinților se încadrează în două categorii:

  • Eu cum puteam să fac asta la vârsta ta (eventual, în condiții mai dificile)? Trebuie să poți și tu!
  • Eu mi-aș fi dorit mult să am acces la aceste lucruri (cursuri, activități, instrumente muzicale, sporturi, studii etc.), însă nu am avut. Acum, îți ofer ție posibilitatea să te realizezi în domeniile care mie mi-au plăcut, însă mi-au fost inaccesibile.

După cum observăm, aceste așteptări se referă exclusiv la ce își dorește părintele pentru copil, fără să ia câtuși de puțin în calcul talentele, abilitățile, dorințele sau părerea copilului.

Citește și:

9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]

Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor

4. Îi induce frică

Frica este, de fapt, cea mai puternică motivație pentru copil când decide să-și mintă părinții. Celui mic îi este teamă de reacția părintelui, de consecințele negative asupra sa, de pedepse sau chiar de suferința pe care o va simți părintele. Și alege să ascundă lucrurile despre care știe sau presupune că sunt deranjante sau inacceptabile pentru părinte.

Părinții le induc copiilor lor frică prin tactici precum: amenințările, pedepsele, consecințele, retragerea iubirii etc.

“Mulți părinți cred că, dacă sunt înfricoșători sau chiar practică pedepsele corporale, copiii vor învăța ce trebuie. În schimb, copiii ajung să se teamă de noi, ceea ce îi închide în fața dorinței lor naturale de a fi persoana bună care sunt intrinsec”, explică Dr. Shefali Tsabary, în cartea sa “Părintele conștient”. 

Potrivit expertei internaționale în parenting, “tacticile bazate pe teamă nu reușesc decât să creeze o legătură atenuată între noi și copii”. 

 

5. Pune presiune pe copil fără a-l înțelege și a-l ajuta în mod real

Mulți părinți urmăresc doar comportamentul copilului și rezultatele pe care le obține, fără să fie atenți la trăirile, emoțiile copilului, la motivațiile reale, la convingerile sale și la strategiile pe care le folosește. 

Un copil pe care îl prinzi a cincea oară luând dulciuri pe ascuns are nevoie de o altă abordare decât cea pe care o folosești acum. La fel și un copil care s-a bătut pentru a treia oară în ultima săptămână cu un coleg.

În spatele comportamentului copilului, care stârnește critica părintelui, se ascund trăiri, emoții, nevoi, dorințe, poate chiar suferințe de care nici copilul poate că nu este conștient. El are nevoie de un adult alături de el care să-l ghideze cu empatie, fermitate și blândețe prin hățișul emoțiilor dificile. Având alături un adult înțelegător, copilul începe să se înțeleagă mai bine pe sine.

A pune presiune pe copil fără a-l înțelege și fără a-i oferi suportul emoțional pentru a înțelege prin ce trece și pentru a găsi soluții este o povară pe care un copil nu o poate duce.

Citește și:

Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

7 pași pentru o relație bună cu adolescentul

6. Îl condiționează

Chiar dacă de multe ori nu pare să fie așa, toți copiii vor să fie iubiți și acceptați de părinții lor. Vor să primească validarea, aprecierile și admirația părinților lor. Atunci când sunt condiționați prin amenințări, pedepse, recompense sau manipulare emoțională, copilul simte că poate primi iubirea părintelui doar dacă îndeplinește criteriile părintelui.

De cele mai multe ori, criteriile depășesc capacitățile copilului, mai ales când este lăsat să se descurce singur, fără să primească suport și ghidare din partea părinților. 

În aceste condiții, la un moment dat, copilul renunță să mai încerce, mulțumindu-se cu atenția negativă a criticii părinților. El încearcă să-și ascundă greșelile, eșecurile, sperând că nu va fi descoperit.

 

7. Când copilul greșește, îl tratează cu lipsă de respect și considerație

Mai ales atunci când o greșeală despre care s-a discutat mult se repetă, mulți părinți nu se mai pot abține și îi critică pe copii, le țin predici moralizatoare, îi învinovățesc, îi rușinează, iar uneori chiar râd de ei, îi compară cu alți copii, îi umilesc și îi desconsideră, punându-le etichete negative de tipul “ești rău/prost/incapabil” etc.

În judecata lor, părinții pleacă de la premisa că înțeleg motivația din spatele comportamentului copiilor, spunând lucruri precum: “Îmi încalci mereu regulile pentru că nu iubești familia asta”. În asemenea contexte, “le declanșăm acestora un sentiment de neajutorare”, spune Dr. Shefali Tsabary. 

Potrivit acesteia, mai ales copiii adolescenți, în scurt timp, învață să-și țină la distanță părinții: “Judecata noastră constantă îi rănește în asemenea măsură, încât devin imuni la ce le spunem. Credem că o fac pentru că “nu le pasă”, ceea ce înseamnă că îi judecăm și mai mult, imaginându-ne, din nou, că le cunoaștem intențiile. Nici nu ne dăm seama că s-au săturat să trăiască în rușine, s-au săturat să fie considerați “răi”.”

În aceste condiții, de ce ar spune copilul adevărul? Pentru a mai primi o doză de critică și rușine?… Preferă să mintă, chiar dacă știe că minciuna va ieși la suprafață. Cel puțin amână momentul suferinței.

Citește și:

Stresul afectează sănătatea. 5 pași pe plan emoțional pentru a întări imunitatea copilului

De ce copilul nu poate fi responsabil de respectarea limitelor

 

Am vorbit despre aceste 7 cauze care stau la baza deciziei copiilor de a ascunde adevărul de părinții lor și de a-i minți. Atunci când copilul începe să mintă, este foarte probabil că o mare parte dintre criteriile de mai sus au fost bifate. 

În următorul articol, continuăm acest subiect și discutăm despre strategii și soluții care funcționează pentru a schimba tiparul și a determina copilul să renunțe la minciuni și să spună adevărul de fiecare dată.

Da, se poate ajunge aici, dacă îți dorești, desigur cu răbdare și cu perseverență. Așadar, te invit să citești continuarea:  

 

Dacă dorești să afli mai multe despre cum îți poți ajuta copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

 

Dacă ești curioasă să afli mai multe despre abordarea expertei în parenting citată în articol, dr. Shefali Tsabary, îți recomand cartea „Părintele conștient”:

Având o vastă experiență în lucrul cu familiile, Dr. Shefali Tsabary propune în această carte o soluție ce s-a dovedit utilă pentru crearea și menținerea unor relații armonioase între părinți și copii. Este vorba despre transformarea stilului de parentaj din unul inconștient, transmis ca atare din generație în generație, într-unul conștient, centrat pe nevoile reale ale copilului.

 

 

 

Sursa foto: Ana Krach, Pixabay

Ce înseamnă educație emoțională sănătoasă? 9 abilități emoționale de care au nevoie copiii

0
Sursa foto: Pexels
Educația emoțională sănătoasă începe în familie, în relația cu părinții

Se vorbește mult în ultimii ani despre inteligența emoțională și despre educația emoțională a copiilor.

Ce înseamnă, însă, o educație emoțională sănătoasă a copiilor? În acest articol, vom oferi un răspuns cât mai simplu la această întrebare.

Scopul educației emoționale este ca, în viitor, copiii noștri să știe să-și recunoască emoțiile și să și le gestioneze într-un mod sănătos pentru ei și pentru oamenii de lângă ei.

Ce înseamnă mai exact acest lucru? Ce face copilul care reușește să-și gestioneze emoțiile, spre deosebire de cel care nu reușește?

Cele două lucruri care ne ajută să le oferim copiilor o educație emoțională sănătoasă

În primul rând, e important să știm că o educație emoțională sănătoasă NU înseamnă să învățăm copilul să nu simtă emoții negative. E imposibil să nu apară emoții nedorite. Întrebarea este ce facem cu ele? Educația emoțională nu înseamnă negarea sau reprimarea emoțiilor care nu ne plac.

În al doilea rând, ca părinți și educatori, plecăm la acest drum asumându-ne faptul că este un proces care presupune situații de criză, de lacrimi, de tantrum, de furie, de frică, de tristețe și de multe alte manifestări greu de gestionat. Și este perfect normal și necesar ca un copil să aibă asemenea manifestări. Fiecare dintre ele este o oportunitate de a învăța și de a evolua pentru noi și pentru copil.

Citește și:

Stresul afectează sănătatea. 5 pași pe plan emoțional pentru a întări imunitatea copilului

Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

Așadar, putem spune că o educație emoțională sănătoasă presupune să ghidăm copilul pentru a dobândi aceste 9 abilități de interacțiune cu emoțiile:

  1. Să învețe să-și recunoască emoțiile
  2. Să accepte respectivele emoții la propria persoană și la ceilalți
  3. Să-și asume responsabilitatea pentru propriile sale emoții și reacții
  4. Să-și exprime emoțiile într-un mod sănătos, care nu face rău
  5. Să învețe să-și conțină emoțiile
  6. Să învețe și să folosească tehnici de autoreglare emoțională
  7. Să aibă o relație de încredere, de susținere și de respect cu sine însuși, evitând autojudecata și vinovăția
  8. Să folosească provocările emoționale spre binele său și spre propria sa evoluție
  9. Să comunice într-un mod constructiv și empatic cu ceilalți despre propriile sale emoții, atunci când ele vizează alte persoane și când este necesar

Pentru a le putea oferi copiilor noștri o educație emoțională adecvată, este nevoie să ne asigurăm că am parcurs deja noi înșine, părinții și educatorii lor, procesul de acceptare a emoțiilor și am învățat să le gestionăm sănătos.

Doar un părinte și un educator matur emoțional are capacitatea de a conține emoțiile dificile ale unui copil în timpul unui tantrum. Reușim să acceptăm toate emoțiile copiilor noștri doar după ce le scoatem din umbră pe ale noastre și le acceptăm. Putem să ne învățăm copiii să fie empatici și să comunice frumos prin propriul nostru exemplu de empatie și comunicare cu copilul.

Dacă simțim că mai avem de lucru la acest capitol, putem evolua în fiecare moment, folosindu-ne de fiecare provocare emoțională care apare pe drumul vieții noastre.

Dacă dorești să afli mai multe despre cum îți poți ajuta copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

 

La final, îți las și câteva idei de activități pentru copii cu rolul de a-i ajuta să recunoască și să gestioneze emoțiile:

 

„Emoții în povești. Cum să-i ajutăm pe copii să accepte și să gestioneze propria lor sferă emotivă” de Veronica Arlati

Să-i însoțim pe copii în descoperirea lumii emoțiilor, să-i învățăm să le recunoască, să le accepte și să le gestioneze sunt obiectivele principale ale acestei cărți.

Din acest punct de vedere, povestea reprezintă un aspect privilegiat pentru a avea acces la sfera emotivă a celor mici, deoarece limbajul pe care îl folosește, construit din simboluri și imagini, li se adresează în mod direct.

 

 

 

„Prima carte Montessori despre emoții”, Editura Litera

Bun-venit în universul emoțiilor!

Descoperirea emoțiilor de către cei mici este de neevitat… dar deloc simplă! Să le recunoști, să le numești, să le exprimi, să le canalizezi… toate acestea se învață.

În compania lui Luca și Orion, copilul tău va descoperi furia, frica, bucuria, tristețea, rușinea și iubirea și, alături de tine, va afla cum pot fi exprimate sau stăpânite.

La finalul aventurii celor doi eroi, copilul va reuși să numească fiecare emoție și, împreună, veți putea desfășura activități care să-i redea liniștea… ajutându-l să se dezvolte în armonie cu sine și cu ceilalți.

 

Cutia mea cu emoții, Stephanie Couturier, Editura DPH

O cutie distractivă pentru copiii de 0-5 ani, care conține o carte și două jocuri atractive pentru a descoperi emoțiile!

Cutia conține o carte cu 16 pagini cartonate, 12 jetoane de memorare pentru a identifica emoțiile și 6 puzzle-uri duble pentru a asocia emoția cu situația corespunzătoare.

 

 

Sursa foto: Michael Morse, Pexels

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp:

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Stresul afectează sănătatea. 5 pași pe plan emoțional pentru a întări imunitatea copilului

0
Sursa foto: Pixabay
Ca părinte, îți poți ajuta copilul să devină mai rezistent emoțional, mai rezistent în fața stresului.

În toiul toamnei, mulți copii răcesc, fac viroze și afecțiuni respiratorii. Dacă cel mic merge la școală, la grădiniță sau la creșă, cel mai probabil că îți dorești să-l protejezi atât cât ppoți de pericolele la adresa sănătății lui și a celorlalți membri ai familiei.

Răcelile au cauze multiple

Pe de o parte, există cauze medicale precum prezența copilului în colectivitate, unde petrece câteva ore în compania altor copii. Astfel, copilul intră în contact cu mai mulți viruși și microbi decât în lunile de vară. 

Pe de altă parte, există și anumite cauze emoționale care pot genera apariția răcelilor. Este binecunoscut faptul că stresul afectează, mai devreme sau mai târziu, sistemul imunitar al oamenilor. 

Medicul și autorul canadian de origine maghiară Gabor Maté explică în ce mod stresul afectează corpul în cartea sa „Când corpul spune NU. Costul stresului ascuns”, referindu-se la lucrările lui Hans Selye, biochimistul canadian de origine austro-ungară care a introdus în știință noțiunea de stres.

„Stresul excesiv apare atunci când cererile adresate unui organism depășesc capacitățile rezonabile ale organismului respectiv de a le îndeplini. (…) Răspunsul la stres poate fi declanșat fie prin deteriorări fizice, fie prin infecție sau vătămare. El poate fi declanșat de traume emoționale sau doar de amenințarea unor astfel de traume, chiar dacă numai imaginare”, explică Gabor Maté, în cartea sa.

Citește și:

Stresul adaptării la grădiniță. 6 conflicte emoționale care cauzează răceli

Copilul s-a schimbat de când merge la grădiniță? 17 semne că poate fi agresat de educatoare

Dificultăți emoționale în colectivitate

Așadar, atunci când copilul se confruntă cu dificultăți emoționale în colectivitate pe care nu reușește să le gestioneze, imunitatea lui poate slăbi, ceea ce poate duce la apariția unor reacții de apărare ale organismului sau a unor infecții. 

Iată un lucru foarte important pe care să-l avem în vedere:

Riscul cel mare nu sunt generate de provocările emoționale în sine, care apar în mod firesc, ci de modul în care acestea sunt gestionate.

Ce putem face este să ne ajutăm copiii să aibă o relație sănătoasă cu emoțiile pe care le simt.

Abilitatea de gestionare și de autoreglare a emoțiilor îi va ajuta pe copii să-și păstreze echilibrul psiho-emoțional chiar și atunci când apar anumite emoții dificile drept răspuns la  contextele neplăcute cu care se confruntă.

La grădiniță, copiii învață să respecte noi reguli inexistente acasă. E foarte posibil că sunt implicați pentru prima dată în conflicte cu alți copii. Sau devin victime ale agresivității unor colegi sau chiar a educatoarei.

Iar copiii care merg la școală se pot simți copleșiți de noile materii sau pot fi supuși unor presiuni din partea colegilor, la care să nu știe cum să reacționeze.

Viața presupune apariția diferitor provocări de care nu ne putem feri copiii. Dimpotrivă, nici nu am vrea să-i ferim, deoarece ne dorim ca ei să învețe să găsească soluții și să se adapteze schimbărilor care apar în viața lor.

Citește și:

Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine

Psihologul Gáspár György: „Când le oglindim emoțiile și le validăm experiența, copiii își găsesc forța de-a înfrunta greutățile”

Dacă dorești să-ți ajuți copilul să aibă o relație sănătoasă cu emoțiile sale, care să nu îi afecteze imunitatea, poți aplica aceste 5 idei:

Ca părinți, e nevoie să știm că, pentru ca un copil să aibă o relație sănătoasă cu emoțiile sale, este important ca părinții lui să aibă o relație sănătoasă cu propriile lor emoții. Apoi, este necesar să acționeze concret pentru a-și ajuta copiii din punct de vedere emoțional să-și întărească imunitatea și să-și protejeze sănătatea.

 

1. Recunoaște și acceptă toate emoțiile copilului

Cei mai mulți dintre părinți fac față cu greu emoțiilor dificile ale copiilor lor precum furia, tantrumurile, frica sau tristețea. Această dificultate de acceptare este cauzată în special de faptul că nici părinții nu au lucrat cu sine pentru a-și accepta și a-și autoregla propriile lor emoții dificile. Însă, dacă și tu ai momente când emoțiile negative dau pe afară, asta nu înseamnă că nu mai poți face nimic pentru copilul tău. Poți face, doar că vei depune un efort mult mai mare decât dacă ai avea dezvoltată abilitatea de autoreglare emoțională.

Până când ajungi la echilibrul tău emoțional, îți poți propune să fii alături de copilul tău în această perioadă. Copilul are nevoie de susținerea ta pe plan emoțional: în primul rând, să accepți că el simte ceea ce simte.

Când îl vezi pe copil că simte tristețe, furie, frustrare sau i se pare că e prea greu să facă ce are de făcut, sau refuză să iasă din casă – e important să conștientizezi că emoția sau cumulul de emoții este ceea ce simte copilul în momentul respectiv. Oricât i-ai spune să se liniștească, oricâte argumente i-ai aduce despre cât de frumos este la grădiniță sau la școală, cel mic va continua să simtă ceea ce simte. Nu îi vei putea schimba emoția încercând să-l convingi că e cazul să simtă altceva. Chiar dimpotrivă, starea copilului se va intensifica, în încercarea de a te convinge și pe tine că emoțiile sale au sens, sunt justificate. 

Și atunci, ce poți face, în condițiile în care tu chiar nu ești de acord cu ce simte și ți-ai dori să simtă altceva?

Primul pas către schimbare este acceptarea. Ce ajută cel mai mult este să accepți că al tău copil, în această secundă, simte ceea ce simte. Oricât de mult te-ai opune și l-ai contrazice, el va continua să simtă acele emoții, și nu altele. Din ce în ce mai intense cu cât te vei opune mai mult.

În schimb, de îndată ce accepți emoțiile copilului, el se va simți înțeles și acceptat și va dispărea nevoia să-ți demonstreze că se simte într-un fel anume. Imediat, dispare o tensiune dintre voi. 

Observă ce emoție/emoții simte copilul. Apoi, discută cu el pentru a verifica dacă ai intuit corect. 

Citește și:

Țipete și tantrumuri la restaurant? 6+5 soluții pentru părinți

Gáspár György: În lipsa unui parentaj conștient, copilul primește moștenirea psihologică a traumelor părintelui

2. Permite-i copilului să-și exprime emoțiile

Reprimarea emoțiilor dificile este un obicei periculos. Odată stocate în corp, ele se transformă, în timp, în tensiuni la nivelul corpului și, dacă abordarea emoțională nu se schimbă, pot lua forma unor boli. Din acest motiv, este atât de important să-ți ghidezi copilul să-și exprime emoțiile. Desigur, e important ca emoțiile să fie exprimate într-un mod care să nu afecteze o altă persoană și nici pe copil. 

Când copilul are multă furie acumulată, s-ar putea să-i fie de ajutor să lovească o pernă, să țipe tare sau să deseneze ce vrea, cu ce culori vrea și cu ce gesturi simte, chiar dacă rupe foaia.

Atunci când copilul se simte foarte trist sau frustrat, e foarte posibil ca o porție de plâns să-l ajute să se descarce. Încurajează-l să plângă dacă îi dau lacrimile, deoarece, după ce va plânge, va simți eliberare și își va îmbunătăți starea.

Chiar și dacă simte nevoia să vorbească urât despre unul dintre colegi sau despre un profesor, permite-i acest lucru. Ce poți face este să-i reflecți felul în care se simte și cauza stării sale, fără a încuraja atacul la persoană. 

 

3. Simte și manifestă empatie față de copil când simte emoții dificile

De cele mai multe ori, când simți și manifești empatie față de trăirile copilului, el simte că îl înțelegi și că ești de partea lui. Acesta este momentul când copilul poate trece la etapa următoare a rezolvării provocării: căutarea soluțiilor. Copilul nu poate căuta soluții cât timp este prins în etapa trăirii emoțiilor, intensificate de refuzul părintelui de a-i accepta emoțiile și de a-i permite să-și trăiască procesul emoțional.

Pe măsură ce îi vorbești copilului despre emoția sa și despre acceptarea ta, copilul se va simți înțeles, acceptat și chiar eliberat: “Simt că simți tristețe… Este normal să simți tristețe acum. Este în regulă ceea ce simți…” 

 

4. Ghidează-ți copilul să găsească soluția potrivită

Odată ce furtuna emoțională s-a potolit, vei simți momentul când copilul se simte pregătit să caute o soluție. Nu te grăbi să găsești tu soluții pentru el. Ai răbdare și oferă-i timp să le caute singur. Este suficient să-i spui că îi ești alături și să-i pui întrebări ajutătoare precum:

  • Ce anume te-a deranjat în această situație?
  • Ce anume îți dorești (să obții) (de la…)?
  • Ce depinde de tine pentru a obține ceea ce îți dorești?
  • Ce acțiuni concrete presupune acest lucru pentru tine?
  • Ce poți face diferit data viitoare dacă te-ai confrunta cu o situație similară?

Citește și:

„De ce numai pe-al meu îl necăjesc colegii?” 5 soluții de la Oana Moraru pentru a ajuta copiii să pună limite

“Dacă nu faci ce îți cer, îți iau telefonul!” 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi copilul

5. Validează și apreciază eforturile și reușita copilului

Copii au nevoie de validarea și de aprecierea părinților lor. De aceea, adu-ți aminte să validezi și să apreciezi eforturile și reușita copilului de a gestiona o stare emoțională dificilă sau găsirea unor soluții. Astfel, contribui la integrarea și educarea acestei abilități la copilul tău.

De exemplu:

  • “Soluția pe care ai găsit-o te ajută să obții ce vrei tu, însă fără să-l rănești pe prietenul tău. E o idee foarte bună!”
  • “Uite cât de repede ai reușit acum să te înțelegi cu frica și să regăsești curajul de a face ce îți dorești!”

 

Pe măsură ce aplici pașii din această strategie, copilul tău va învăța să o aplice singur, inclusiv atunci când nu ești alături de el. Astfel, copilul va deveni mai rezistent emoțional și, implicit, mai imun în fața stresului, a virușilor, a răcelilor și a altor afecțiuni ale sănătății.

La final, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

Sursa foto: Sergey Nemo, Pixabay 

 

De ce copilul nu poate fi responsabil de respectarea limitelor

0
Sursa foto: Pixabay
Cu fermitate și blândețe, îți poți ajuta copilul să respectele limitele stabilite

Foarte multe conflicte între părinți și copii apar din cauză că cei mici încalcă limitele și regulile, chiar și atunci când ele sunt stabilite de comun acord. Cu atât mai mult atunci când ele sunt impuse de către părinte.

Oricât ne-am dori să avem copii responsabili care se țin de cuvânt și fac ceea ce au spus că vor face, de multe ori, copiii nu sunt încă suficient de pregătiți pentru a reuși să respecte limitele fără ajutorul părinților.

Creierul unui copil de 3-5-7-9 ani nu este încă suficient de dezvoltat pentru a opri cu responsabilitate, de bună voie, jocul pe telefon gândit din start pentru a crea dependență, atunci când timpul convenit a expirat. Chiar dacă a promis.

Tentația de dulce este într-atât de mare, încât un copil de 5 ani nu poate rezista să nu ia un jeleu înainte, în timpul sau după masă, dacă îl vede în preajmă. Chiar dacă ați decis regula împreună.

Citiți și:„De ce numai pe-al meu îl necăjesc colegii?”

5 soluții de la Oana Moraru pentru a ajuta copiii să pună limite

PARENTING ÎN VACANȚĂ: Respectarea limitelor și a regulilor în vacanță

 

De altfel, de câte ori nu te-ai angajat în fața ta să nu te mai pierzi printre postările de pe rețelele de socializare sau printre episoadele de pe Netflix, fără succes?…

Sau de câte ori nu ai luat decizia să mănânci mai sănătos, ca să ajungi din nou la ciocolată, Nutella sau fast-food?…

Nu e un lucru deloc ușor să respecți niște limite, chiar dacă, rațional, știi că ele sunt spre binele tău.

Cu atât mai greu le este copiilor, care au creierul în formare, având abilități precum voința și responsabilitatea încă în formare.

De aceea, responsabilitatea respectării limitelor copilului îi revine părintelui.

Cu fermitate și cu blândețe, poți alege să fii alături de copilul tău pentru a-l ajuta să respecte limita stabilită care știi că este spre binele lui.

Și, atunci când nu ești pe fază sau când nu ai resurse și copilul încalcă limita, nu ajută să te enervezi pe el. Asta doar îi va induce un sentiment de vinovăție, de autojudecată și va tensiona relația dintre voi fără să-l ajute să respecte limita. Dimpotrivă, când copilul își pierde încrederea în sine, când se simte rușinat și vinovat, el nu este conectat cu resursele lui interioare și nu are cum să aibă rezultate bune în exterior.

Așadar, poți alege să te mobilizezi să-ți asumi responsabilitatea și să-ți ajuți copilul să integreze regula de fiecare dată când este cazul să fie aplicată.

Și, pe măsură ce tu îți asumi responsabilitatea, copilul va simți că are alături un adult matur, ferm și blând pe care se poate baza, în care are încredere și pe care îl poate asculta. Astfel, devii un exemplu de asumare a responsabilității pe care să-l modeleze.

Indiferent în ce punct referitor la limite te afli acum în relația cu copilul tău/copiii tăi, poți ieși din tiparele care nu funcționează și poți construi alte modele noi de comportament și de relaționare.

Pentru a afla cum poți stabili limite pe care copilul să le respecte, te invit să citești acest articol:

De ce părinții cedează și nu reușesc să impună limite? Soluția simplă care te va ajuta 

Sursa foto: Alexander Belyaev, Pixabay  

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

 
 
 
 

Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

Proiect legislativ: Concediu de creștere copil simultan pentru ambii părinți

0
Sursa foto: Pexels

Mamele și tații nou-născuților din România ar putea beneficia de concediu pentru creșterea copilului în același timp. Un proiect de lege în acest sens a fost depus de către deputata REPER Cristina Rizea.

Dacă inițiativa legislativă va fi adoptată de Parlament, ambii părinți vor beneficia simultan de concediu de creștere a copilului, precum și de indemnizația de creștere a copilului la care au dreptul legal cei doi.

„În anumite cazuri, necesitatea prezenței ambilor părinți în etapa incipientă a vieții unui copil este imperativă. De la educația timpurie până la elementele ce vizează sănătatea, motricitatea și dezvoltarea competențelor primare ale copilului, implicarea activă a ambilor părinți, în cazul în care aceștia consideră oportună o astfel de abordare, este de bun augur”, argumentează Cristina Rizea, într-un comunicat de presă.

Concret, continuă aceasta, „propunerea este ca statul să susțină ambii părinți pentru a sta în concediul pentru creșterea copilului atât simultan, cât și în perioade separate așa cum este în prezent. Spre exemplu, ambii părinți pot opta pentru concediu de creștere a copilului în primele 6 luni de la naștere, cumulând împreună 12 luni, iar următoarele 12 luni pot fi luate de oricare dintre cei doi părinți”.

Citește și:

Studiu: Starea de spirit a mamei influențează capacitatea bebelușului de a vorbi

Capul turtit la bebeluși, un risc frecvent. Cum prevenim plagiocefalia și torticolisul muscular

Un concediu parental echitabil

În opinia deputatei, zilele libere acordate în urma absolvirii cursului de puericultor sunt insuficiente pentru nevoile pe care le presupune creșterea copilului.

„Prin modificările propuse, tatăl poate opta să beneficieze de cele 6 luni oricând, putând astfel să fie alături de mamă în primele 6 luni ale concediului de creștere a copilului. Se creează astfel premisele unui concediu parental care este echitabil din perspectiva genului pentru a asigura că niciunul dintre părinți nu este suprasolicitat de responsabilitățile legate de îngrijirea la domiciliu a nou-născutului”, a explicat Cristina Rizea.

Această propunere legislativă presupune modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Aceasta prevede ca cel puțin o lună din concediul de creștere a copilului să fie alocată părintelui care nu a solicitat acest drept.

Cu alte cuvinte, din totalul de 24 de luni (36 de luni în cazul nașterii unui copil cu handicap), cel puțin o lună se alocă de drept părintelui care nu a solicitat concediul inițial. Dacă părintele care nu a solicitat inițial concediul refuză dreptul la concediul său, perioada respectivă nu poate fi transmisă părintelui care a solicitat concediul.

Noua inițiativă legislativă încurajează ambii părinți să opteze pentru drepturile prevăzute de lege, deoarece le va deschide posibilitatea să beneficieze de concediul la care au dreptul în același timp.

Citește și:

Greșeala pe care o facem atunci când ne punem copiii să sufle nasul. „Poate face otită imediat”

De ce părinții cedează și nu reușesc să impună limite? Soluția simplă care te va ajuta | VIDEO

Inițiativa nu modifică în niciun fel durata concediului de creștere a copilului, nici nu obligă părinții la o anumită conduită, ci doar flexibilizează opțiunile.

În prezent, statul permite ambilor părinți să își împartă cele 24, respectiv, 36 de luni de concediu. Astfel, această inițiativă nu are niciun impact bugetar diferit de cel generat de legislația în vigoare.

Sursa foto: Anastasiya Gepp, Pexels

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Gáspár György: În lipsa unui parentaj conștient, copilul primește moștenirea psihologică a traumelor părintelui

    0
    Sursa foto: Facebook Gaspar Gyorgy
    Psihologul Gáspár György este un susținător al parentajului conștient

    Din ce în ce mai mulți părinți înțeleg cât este de important pentru viitorul copiilor lor ca ei să fie părinți conștienți, capabili să fie cu adevărat prezenți în viața copiilor lor și să-i ghideze în viață.

    În lipsa unui parenting conștient, părintele relaționează cu copilul dintr-o poziție inconștientă, în care traumele sale psihologice sunt moștenite de copilul său, afirmă psihologul, psihoterapeutul relațional și autorul Gáspár György, într-o postare pe contul său de Facebook.

    Potrivit acestuia, „relația părinte-copil este asemenea unei oglinzi în care părintele poate descoperi atât cele mai frumoase, cât și cele mai dureroase părți ale sale, poate vedea atât cele mai minunate momente din viața sa, dar și pe cele mai înfricoșătoare”.

    Dar, continuă specialistul, această perspectivă este valabilă și pentru copil: „În interacțiunea cu părintele, copilul se descoperă sau se leapădă de sine, află ce este posibil și ce este interzis, învață ce înseamnă fericirea și cât de cutremurătoare poate fi durerea”.

    Relația părinte-copil este transformatoare, atât pentru îngrijitor, cât și pentru cel îngrijit, spune psihologul. El precizează că cel mai important ingredient într-o relație benefică părinte-copil este prezența conștientă a părintelui:

    „Asemenea oricărei legături sufletești, și aceasta ne modelează credințele, părerile despre sine, despre ceilalți și despre lumea din care facem parte. Iar ingredientul necesar ca modelarea să fie una benefică este starea de prezență conștientă a părintelui”.

    Citește și:

    Parenting tradițional vs. parenting conștient. 10 diferențe de la psihologul Gáspár György

    „De ce numai pe-al meu îl necăjesc colegii?” 5 soluții de la Oana Moraru pentru a ajuta copiii să pună limite

     

    Gáspár György evidențiază 5 moduri în care se manifestă diferit parentingul conștient față de cel inconștient:

     

    1. Un îngrijitor conștient va simți cât de importantă este conexiunea dintre el și copil, și îi va permite copilului să se hrănească sufletește cu energia relațională, în timp ce are libertatea de a se descoperi pe sine.

    „În lipsa unui parentaj conștient, părintelui nu-i rămâne decât varianta relaționării inconștiente. Una în care traumele, nevoile, durerile, suferințele și dorințele sale vor deveni, mai devreme sau mai târziu, moștenirea psihologică cu care fiul sau fiica sa „va porni, în viață”.

    Inconștiența vine cu povara „atitudinii simbiotice” – una în care privesc copilul drept extensie a personalității și idealurilor mele. Prin urmare, mă simt îndreptățit ca acesta să obțină ceea ce mie nu mi-a reușit sau să ducă mai departe misiunea existenței mele. Mai simplu spus, mare parte este despre mine și mică parte despre copil. Cu cele mai bune intenții și cu iubirea în minte, părintele inconștient și absorbit de sine va cauza, din lipsă de cunoaștere, multe daune relaționale. Omițând să recunoască că ceea ce contează, cel mai mult, nu constă în măreția sentimentelor sau a „proiecțiilor” sale, ci în felul în care se simte copilul în relația cu acesta”, spune autorul.

     

    2. Părintele inconștient „știe” cine trebuie să devină și să fie copilul.

    Părintele conștient este curios și dornic să descopere cine este copilul.

     

    3. Părintele inconștient modelează personalitatea copilului, asemenea unui cofetar care utilizează forma de tăiat fursecuri.

    Părintele conștient se străduiește să fie el adultul care să inspire copilul.

     

    4. Părintele inconștient se luptă ca fiul sau fiica sa să se identifice cu copilul perfect din mintea sa.

    Părintele conștient caută să respecte și să onoreze autenticitatea copilului din fața sa.

     

    5. Părintele inconștient respinge copilul, prin intruziune sau indiferență.

    Părintele conștient acceptă și copilul descoperind nevoile și unicitatea acestuia.

    Citește și:

    Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

    Gáspár György: Pretindem iubire copiilor, sperând să ne satisfacem golurile afective din propria copilărie

     

    Îl poți urmări pe psihologul Gáspár György discutând pe teme de parenting, cum ar fi spațiul psihologic dintre părinte și copil sau proiecțiile părinților și efectele acestora asupra copiilor, cu Mirela Retegan, fondatoarea Gașca Zurli, la emisiunea Antrenorul Părinților, difuzată de Radio Europa FM.

    Dacă rezonezi cu abordarea lui Gáspár György, s-ar putea să-ți dorești să afli mai multe despre cărțile sale:

     

    „Copilul invizibil”

    Nu putem jeli ceea ce nu ne permitem să simțim. Cu alte cuvinte, pentru a ne încheia copilăria dureroasă, ne mai rămâne să simțim trăirile înghețate ale copilului abandonat din noi. Și să ne reamintim că toate acele lucruri care nu s-au întâmplat – grija, atenția, prețuirea și protecția – pot fi, pentru sufletul copilului, la fel de dureroase precum cele care s-au întâmplat – abuzul, respingerea, indiferența și violența.

    „Cartea îmbină perspicacitatea clinică și inteligența analitică, fiind o neprețuită sursă de informații pentru cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, dar mai ales pentru părinți. O recomand cu căldură”, spune Dr. Frank M. Dattilio, profesor asociat în Departamentul de Psihiatrie al Școlii de Medicină de la Harvard, specialist în terapie cognitiv-comportamentală.

     

    „Suflete de sticlă. Traumele celor rătăciți în trecut”

    În această carte, „psihologia științifică și narațiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieții. Am pornit la drum cu intenția să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simțirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile și destinul lor. Un „el“ și o „ea“, la fel ca noi toți – cu îndoieli și frici, cu amintiri dureroase și regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet și măști care ascund traume. Apoi am realizat că, în narațiunea acestei cărți, am cuprins nenumărate povești auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâșietoare și am aprins flacăra curajului și a asumării. Vei găsi în paginile cărții, o sumă de învățăminte. (…) O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de știință din zona psihologiei relaționale și a psihogenealogiei”, spune autorul despre această carte.

     

    „Mindfulness urban. Exerciții de curaj, compasiune și conectare”

    Suntem oameni și avem nevoie de un spațiu interior în care să ne simțim în siguranță, în care să ne refugiem pentru scurt timp, ca mai apoi, ghidați de curaj, compasiune și conectare, să revenim în lumea exterioară pentru a ne trăi viețile din plin. Această carte te poate ajuta să descoperi că dincolo de emoții, gânduri și provocările vieții nu se află sfârșitul lumii, ci chiar începutul ei.

    Starea de prezență conștientă ne ajută să vedem ceea ce este invizibil – durerea noastră. Iar când îți vezi durerea, este greu să mai fugi de tine. Atunci începe vindecarea și pornești pe calea care te duce spre adevărata pace interioară.

    Cartea este un ghid – personal și practic în același timp – pentru a ne îmbrățișa temerile, îngrijorările și durerea. Astfel, purtați de starea de prezență conștientă, ajungem la Sinele nostru real.

     

    „Revoluția iubirii. O altfel de poveste despre atașament și relații”

    „Cartea este o pledoarie pentru reciprocitate, autorul folosind teorii explicative și date științifice, experiențe personale – dând cărții nuanțe convingătoare preluate din capitalul relațional personal – amintind mereu nevoia de a lupta pentru construirea și menținerea unei vieți sănătoase de relație. (…) Gaspar Gyorgy a ales iubirea, cea mai delicata, misterioasă, complicată și dificilă realitate a domeniului relațiilor. El se definește ca fiind un „reparator”, doritor de a evalua, verifica și ajusta relațiile, cerând în psihoterapia de cuplu pe care o practică luciditate și dorința de schimbare spre bine. Cartea lui este dedicată celor care ajung să creadă/știe că o relație trebuie cultivată cu multă grijă pentru că altfel, asemenea unei plante, ea se usucă și piere”, spune despre această carte Aurora Liiceanu, doctor in psihologie și autoare a volumului „Ea și El. Biografia unei relații”.

     

    Sursa foto: Facebook Gaspar Gyorgy

     

    Vrei să afli ce fel de părinte ești?

    Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

      Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

      Studiu Salvați Copiii România: Jumătate dintre elevi sunt victime ale bullying-ului

      0
      Sursa foto: Pexels
      82% dintre elevii participanți la un studiu Salvați Copiii România au declarat că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala lor

      Mai bine de opt din zece elevi afirmă că au fost martori ai bullying-ului în școala lor, iar aproape trei sferturi au văzut asemenea situații chiar în clasa lor, arată rezultatele unui studiu realizat de Salvați Copiii România, prezentate astăzi.

      Astfel, 82% dintre elevi au declarat că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în timp ce 73% au spus că au asistat la situații de bullying în clasă.

      Studiul a fost realizat prin intermediul unui chestionar online în luna iunie, pe un eșantion de 4.449 de elevi între 10 și 18 ani, majoritatea (91%) din mediul urban.

      Potrivit cercetării, aproape jumătate (49%) dintre elevi au fost victime ale bullying-ului în școli, în timp ce 1 din 10 au spus că s-a aflat des sau foarte des într-o asemenea situație.

      8 din 10 copii au văzut cazuri de bullying pe social media

      Totodată, peste un sfert dintre elevi (27%) admit că au fost autori ai actelor de bullying. Totuși, doar 2% admit frecvențe ridicate ale acestui comportament.

      Rețelele de socializare sunt un mediu în care copiii asistă frecvent la situații de bullying, mai arată cercetarea. 79% dintre copii spun că au asistat la situații de bullying pe rețele de socializare, în timp ce 45% declară că asistă la cyberbullying des sau foarte des.

      84% dintre respondenți au declarat că, atunci când au văzut situații de bullying, au intervenit activ pentru a sprijini victima. Circa o treime (34%) dintre elevi afirmă că s-au aflat în poziția de martor pasiv al bullying-ului.

      Citește și:

      Competiția toxică în rândul copiilor. 9 semne prin care se manifestă

      Gáspár György: Când e singur în fața eșecului și se simte respins, copilul își folosește energia pentru supraviețuire

      Cine intervine în cazurile de bullying la școală

      Aproape trei sferturi dintre copii (74%) declară că discută cu adulții despre situațiile de bullying, iar 22% din ei afirmă că fac acest lucru rar sau foarte rar.

      În ceea ce privește intervențiile care au loc în contextele de bullying, peste trei sferturi dintre respondenți (77%) afirmă că adultul care intervine este profesorul diriginte. 51% au indicat directorul, urmat de alte cadre didactice (42%), alți elevi (35%), profesorul de serviciu (25%) sau consilierul școlar (18%). Însă, 2% dintre elevii participanți la studiu afirmă că în situațiile de bullying nu intervine nimeni.

      „Bullying-ul este un fenomen extrem de periculos, care traumatizează toți actorii implicați: victima, agresorul și martorul tăcut. Situațiile de hărțuire și violență paralizează reacțiile sociale normale și lasă urme asupra sănătății emoționale a copiilor. Este important să recunoaștem semnele, să vorbim cu copiii și să desfășurăm activități care să îi reînvețe să fie împreună, să se joace, să colaboreze și să construiască relații sociale pozitive”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Salvați Copiii România.

      Citește și:

      Copilul refuză să meargă la școală? Cum descoperi cauza reală și cum motivezi copilul

      8 motive pentru care școala NU pregătește copiii pentru viața reală

      Salvați copiii a lansat campania anti-bullying „Dreptul la pauză”

      Având în vedere că cele mai multe situații de bullying apar în pauze, Salvați Copiii a lansat campania de informare „Dreptul la pauză”, cu scopul de a conștientiza rolului profesorilor, părinților și al elevilor în asigurarea „unui climat educațional pozitiv” în școli, astfel încât toți copiii să se simtă în siguranță. Abia atunci, pauzele vor redeveni un timp de relaxare, socializare și conectare.

      Campania își propune:

      • Să informeze publicul larg cu privire la importanța transformării școlilor în comunități bazate pe încredere
      • Să-i ajute pe adulți să conștientizeze efectele devastatoare pe care le are acceptarea socială a violenței
      • Să promoveze exemple de bună practică a școlilor care au inițiat grupuri de acțiune antibullying

      Informații despre campania „Dreptul la Pauză” sunt disponibile pe site-ul www.scolifarabullying.ro. Pe acest site, elevii, profesorii și părinții pot primi suport din partea echipei Salvați Copiii în crearea grupurilor de acțiune antibullying.

      Bullying-ul este un fenomen care apare în grupurile de copii și cuprinde diferite comportamente care umilesc și exclud prin natura lor, sunt repetate sau fac parte dintr-un tipar care se manifestă pentru o perioadă de timp. De cele mai multe ori, comportamentele de bullying sunt ascunse de ochii adulților și continuă, dacă nu se intervine, explică reprezentanții Salvați Copiii. Bullying-ul poate lua forma poreclitului sau a violenței fizice, însă se poate manifesta și mai subtil, prin ignorare, excludere, bârfă, zvonuri despre o persoană.

      Citește și:

      Cum dorința părinților de a crește copii puternici și independenți îi duce, de fapt, în dependență [VIDEO]

      Oana Moraru: „Trauma nu este stresul emoțional negativ”. Traumatic poate fi un părinte care fuge de disconfort

      “Dacă nu faci ce îți cer, îți iau telefonul!” 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi copilul

      „Un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenților, mergând până la consecințe extrem de grave, și anume tentative de suicid”, mai menționează reprezentanții organizației.

      Vizionează conferința de lansare a campaniei „Dreptul la Pauză”, pentru mai multe informații despre bullying-ul în școlile din România: 

       

      Sursa foto principală din articol: Mikhail Nilov, Pexels

       

      Vrei să afli ce fel de părinte ești?

      Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

        Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

        8 motive pentru care școala NU pregătește copiii pentru viața reală

        0
        Sursa foto: Pixabay
        În ce măsură simți că școala te-a pregătit pentru viața reală care a urmat după finalizarea studiilor?

        Pe parcursul anilor de școală, un elev aude de multe ori că școala îl pregătește pentru viață. Apoi, după ce devin adulți și părinți, le transmit propriilor copii aceeași convingere.

        În acest articol, îți propun să punem la îndoială credința că școala ne pregătește pentru viața reală, pentru a face față și a avea succes în societate.

        Personal, fiind un adult care a trecut prin școală, după care am intrat în câmpul muncii dintr-o economie de piață, adică în viața reală, nu aș putea confirma deloc acest lucru, cel puțin pentru sistemul de învățământ de stat, în cadrul căruia sunt educați marea majoritate a copiilor.

        Și o spun din poziția unei persoane organizate și curioase din fire, căreia i-a plăcut școala, care a învățat cu interes, fiind bună la toate materiile și chiar olimpică la una dintre ele. Chiar și cu această perspectivă pe care am avut-o în mod natural, uitându-mă acum în spate, pot spune că, pentru mine, perioada anilor de școală a fost cea mai dificilă din punctul de vedere al efortului necesar pentru a te afirma și a avea succes și din punctul de vedere al presiunii psiho-emoționale.

        Iată 8 motive pentru care școala NU ne pregătește pentru viața reală:

        1. Rigiditatea

        Sistemul educațional este foarte rigid. Aproape că nu există loc pentru manifestarea originalității. Sunt foarte multe reguli și criterii care trebuie respectate și bifate pentru a finaliza studiile obligatorii.

        În viața reală, însă, rigiditatea este un mare handicap, deoarece viitorul aparține persoanelor adaptabile, capabile să facă față unei lumi aflate într-o rapidă schimbare. Chiar provocările prin care trecem în ultimii ani demonstrează din plin acest lucru. O persoană rigidă are dificultăți de reorientare pe piața muncii, precum și dificultăți de a face față provocărilor cu care se confruntă în viața personală. Astfel, calitatea vieții este mai scăzută decât cea a unei persoane adaptabile, care găsește soluții originale la probleme comune.

        Citește și:

        Copilul refuză să meargă la școală? Cum descoperi cauza reală și cum motivezi copilul

        Gheorghe Hagi: Copiii sunt obligați să-mi plătească vacanțele și mesele la bătrânețe. Ce părere ai despre datoria copiilor față de părinți?

        2. În școală este recompensată și apreciată uniformitatea

        În școală, până și interpretarea operelor literare se face conform unor comentarii redactate deja. Toți elevii trebuie să aibă un anumit set de valori, de cunoștințe, de abilități la o anumită vârstă. Cu cât te deosebești mai puțin din mulțime, cu atât mai bine.

        În schimb, în viața reală, este apreciată originalitatea și creativitatea. Doar persoanele capabile să găsească soluții ingenioase la provocări, cele capabile să creeze ceva special comparativ cu tot ce a fost creat înainte pot avea cu adevărat succes. Uniformitatea blochează persoana în mediocritate. Din păcate, majoritatea descoperă acest lucru târziu, după ce au învățat să fie mediocri.

         

        3. La școală, sunt încurajate emoțiile negative

        Trăiri precum frica, rușinea, umilirea, învinovățirea, respingerea, desconsiderarea, presiunea emoțională, comparația cu alți copii, amenințările, pedepsele, atitudinea autoritară și lipsită de respect – într-o măsură mai mică sau mai mare, acestea sunt prezente în continuare în multe școli.

        Acest gen de emoții, întreținute în atmosfera în care învață elevii, le erodează încrederea în sine și capacitatea lor de a avea acces la resursele lor native, valoroase și înalte.

        În viața reală, emoțiile negative consumă foarte multe resurse psiho-emoționale, astfel încât persoanei nu îi rămân prea multe resurse pentru dezvoltare și pentru a face pași spre succes. În plus, o stare emoțională negativă nu permite accesul la resursele creative și de inspirație.

        Un adult conștient de bagajul său emoțional negativ se poate elibera de el, însă cu efort, deoarece are nevoie să treacă printr-un proces de schimbare a tiparelor emoționale profunde. Ieșirea din cercul vicios al emoțiilor negative este destul de dificilă, deoarece acele emoții au fost validate și susținute ani de zile, în cei mai importanți ani pentru formarea persoanei.

         

        4. Scrisul frumos de mână

        O valoare importantă în școală este ca elevul să scrie frumos. Fără să negăm valoarea aspectului estetic al scrisului persoanei, punem la îndoială accentul atât de mare pe care îl pun unele cadre didactice pe acest aspect.

        În viața reală, toți descoperă că aspectul scrisului este irelevant, atâta timp cât este inteligibil și își atinge scopul. Mai mult decât atât, odată cu invadarea vieții noastre de dispozitivele electronice, oamenii scriu din ce în ce mai rar de mână.

        Și când te gândești câtă presiune este pusă pe copii să scrie frumos și cât stres îndură părinții copiii cărora nu scriu frumos…

        Citește și:

        „De ce numai pe-al meu îl necăjesc colegii?” 5 soluții de la Oana Moraru pentru a ajuta copiii să pună limite

        “Dacă nu faci ce îți cer, îți iau telefonul!” 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi copilul

        5. O perspectivă manipulativă asupra greșelii

        În școală, sunt considerate greșeli acele acțiuni practice care nu sunt conforme cu modelul teoretic. Un efect negativ al acestui principiu este perfecționismul. Adică, tendința persoanelor de a face lucrurile perfect, demotivându-se atunci când nu ating perfecțiunea. Cam de fiecare dată, adică.

        În viața reală, acțiunile care nu corespund modelului teoretic sunt inerente procesului de învățare, fără ele nu se poate. În plus, niciun model teoretic nu este bătut în cuie și poate fi privit din diferite perspective, inclusiv din perspective care îl desființează complet. Dacă am analiza toate studiile și cercetările efectuate pe parcursul timpului, nu doar pe cele incluse în manualele școlare, am descoperi că pentru toate teoriile există alte teorii care le contestă sau chiar le desființează. Cercetătorii sunt în continuă căutare de noi perspective, noi metode și noi moduri de a-și extinde orizonturile.

        În acest context, atașamentul de modele teoretice poate duce la o rigiditate excesivă, complet nepotrivită într-o lume aflată într-o schimbare atât de rapidă precum cea de astăzi.

        În schimb, adevăratele greșeli sunt comise chiar de cei care subliniază cu roșu greșelile, adică de învățătorii și profesorii care umilesc copiii, care îi sperie, care îi pedepsesc, care îi desconsideră, care îi compară și îi demotivează printr-un mod defectuos de comunicare.

        Astfel, în școală, copiii învață că este greșit să faci lucruri dacă nu îți ies perfect, în schimb, este corect să umilești, să ameninți, să compari, să pedepsești, să-ți arăți puterea și influența față de cel mai slab decât tine, să desconsideri etc.

         

        6. Lupta pentru putere

        Concurența dintre copii, care sunt asmuțiți chiar de către cadrele didactice, și luptele cu profesorii nu fac decât să confirme scenariul de luptă și credința că cel mai puternic câștigă.

        În viața reală, tiparul de luptă este eficient până la un punct. Chiar și așa, este unul extrem de consumator de energie și resurse. La un moment dat, oamenii obosesc să mai lupte și caută alte modele de a reuși, care pot fi cele bazate pe cooperare, pe lucrul în echipă.

         

        7. Trebuie să fii bun la toate

        Pentru a performa la școală, trebuie să fii bun la toate materiile. E suficient să primești note mici la o singură materie pentru a primi, implicit, remarci că nu ești suficient de bun/ă, că ceva e în neregulă cu tine, că nu faci suficient etc. Și asta indiferent de talentele și abilitățile tale înnăscute.

        În viața reală, este periculos să-ți dorești să fii bun la toate, deoarece fizic nu ai cum să reușești. Timpul e limitat la 24 de ore pe zi și, oricât te-ai strădui, nu ai cum să fii și un părinte bun, care petrece câte 4 ore pe zi timp de calitate cu copiii, și un bun profesionist creativ și inspirat, care face mereu cursuri de formare pentru a-și îmbunătăți abilitățile și care își motivează colegii sau angajații, și un partener de cuplu romantic și implicat, mereu atent la nevoile partenerului, să citești toate cărțile nou apărute, să vezi toate filmele, să faci sport constant și să ai toate hobby-urile despre care ai auzit, de la croșetat la bunjee jumping. Credința că poți sau că trebuie să fii bun la toate te poate face să simți invidie când vezi că altcineva face ceea ce ți-ai fi dorit și tu să faci. Sau te poate face să simți tristețe, neîmplinire și neputință atunci când conștientizezi că e nevoie să faci alegeri și să te ocupi de prioritățile tale, renunțând la alte activități.

        De altfel, printre cei mai performanți oameni sunt cei care și-au asumat că nu sunt buni la toate și sunt buni într-un anumit domeniu clar definit, într-o anumită nișă sau sub-nișă, în care studiază și perseverează.

        Citește și:

        Competiția toxică în rândul copiilor. 9 semne prin care se manifestă

        Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor 

        8. Obligatoriu vs. alegere liberă

        Sau „Trebuie vs. vreau/îmi doresc” – este o altă mare diferență dintre sistemul școlar și viața reală în care intră copiii după absolvirea școlii. Deoarece școala este obligatorie, cu toate materiile cuprinse în programa școlară, o mare parte dintre materii, teme și sarcini sunt neplăcute pentru copii. Însă, ei trebuie să le facă, deoarece sunt obligatorii. Și mulți le fac sub presiunea obligației lui „trebuie”, fără asumare.

        În acest fel, se formează adulții care nu mai știu ce vor cu adevărat și care fac ani de zile lucruri doar pentru că trebuie. Și nu doar în domeniul profesional, ci și în relațiile de cuplu, cu prietenii, cu copiii.

        Oamenii au apoi nevoie de un proces de lucru cu sine pentru a reînvăța să-și asculte vocea interioară și să facă alegeri libere asumate. În viața reală, pot fi fericiți și echilibrați doar acei oameni care fac alegeri libere și asumate. Și oricine poate să le facă în orice moment, de îndată ce știe ce are de făcut.

        Iar elevii pot fi ajutați, cu răbdare, să învețe să-și dezvolte și ei răbdarea, perseverența, atenția pentru a face și lucrurile dificile, monotone, plictisitoare sau care necesită o implicare constantă pe termen lung.

         

        Scopul acestui articol nu este să negăm importanța școlii sau să răsturnăm sistemul de învățământ, deși cu toții știm că are nevoie de reforme. Scopul este să recunoaștem că școala nu ne pregătește atât pentru viața reală, cât pentru a fi un bun angajat într-o instituție sau într-o companie, pentru a fi o rotiță funcțională într-un sistem rigid.

        Cine vrea mai mult pentru sine sau pentru copiii săi are nevoie să pună la îndoială ce se spune la școală, are nevoie gândească liber și creativ, are nevoie să completeze cu resurse alternative ceea ce se face în școală.

        La final, te invit să împărtășești, într-un comentariu, care este părerea ta: ne pregătește sau nu școala pentru viața reală?

         

        Sursa foto: Juraj Varga, Pixabay

         

        Vrei să afli ce fel de părinte ești?

        Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

          Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

          Copilul refuză să meargă la școală? Cum descoperi cauza reală și cum motivezi copilul

          0
          Sursa foto: Pixabay
          Copiii pot refuza să meargă la școală din diferite motive și e nevoie să le descoperi pe cele ale copilului tău

          De cele mai multe ori, părinții sunt șocați atunci când, după aproximativ o lună de când a început anul școlar, copilul spune: „Nu mai vreau să merg la școală!”. Cu atât mai mult că părea că s-a adaptat destul de bine.

          Ce se întâmplă, de fapt? Ce nu este în regulă?

          Pot fi mai multe explicații ale refuzului copilului de a merge la școală, spune Meri Wallace, expertă în parenting și terapeută pentru copii și familii, într-un articol publicat pe blogul Psychology Today.

           

          Iată 3 posibile explicații pentru refuzul copiilor de a mai merge la școală:

           

          1. Copiii cred că mersul la școală e temporar

          Potrivit expertei citate, în general, copiii mici cred că mersul la școală este ceva temporar. În primele săptămâni, ei se simt ca în „luna de miere”, ca într-o poveste. Însă, în momentul în care devine clar că școala va continua timp de mulți ani, unii copii pot începe brusc să refuze să mai plece de acasă. În general, copiii preferă să-și petreacă timpul acasă, în pijamale, jucându-se cu jucăriile lor, fiind înconjurați de oamenii pe care îi iubesc. De ce ar vrea să plece de acasă?

           

          2. Stresul și oboseala provocate de școală

          O altă posibilă explicație a acestei rezistențe este faptul că școala este foarte stresantă și obositoare pentru copii. Pe parcursul timpului petrecut la școală, ei trebuie să stea pe loc și să se concentreze la ore, să respecte reguli, să împartă cu ceilalți și să-și aștepte rândul. Aceste lucruri presupun mult autocontrol, care le consumă multă energie. De aceea, pare mai ușor să stea acasă. Cu toate acestea, pe măsură ce trece timpul, cei mici reușesc să se acomodeze cu bine la aceste provocări și chiar își doresc să petreacă timp la școală.

           

          3. Întâmplările neplăcute de la școală

          Copiii mai refuză să meargă la școală atunci când acolo li se întâmplă lucruri foarte neplăcute, cum ar fi: nu reușesc să-și facă prieteni, sunt intimidați de alți copii, bullying sau anumite conflicte cu un copil sau cu un profesor.

          Citește și:

          Copilul are dificultăți de adaptare la școală? 7 sfaturi pentru părinți pentru a-l ajuta să se acomodeze

          „Dincolo de orice examen, îi vreți sănătoși”. Mirela Retegan spune cum s-a îmbolnăvit din cauza stresului legat de școală

          Atenție, înainte de a trage niște concluzii, pune faptele pe masă și analizează cu atenție situația pentru a descoperi care sunt cauzele reale pentru care copilul nu vrea să meargă la școală. 

           

          5 moduri de a afla motivele reale ale refuzului copilului de a merge la școală și de a le rezolva

           

          1. Discută cu copilul

          Întreabă-ți copilul dacă este ceva anume la școală care îl face să se simtă nefericit. Oare cineva l-a supărat sau i-a rănit sentimentele? Ar putea fi o problemă minoră care îl deranjează, ca, de exemplu, că nu îi place ora de muzică. Sau ar putea fi ceva mult mai deranjant, precum faptul că cel mai bun prieten al lui se joacă mai mult cu un alt copil. În acest caz, copilul ar putea avea nevoie să învețe unele abilități noi pentru a face față provocării: de pildă, să găsească un alt copil cu care să se joace atunci când prietenul lui este ocupat.

           

          2. Atenționează învățătoarea

          Discută cu învățătoarea referitor la ce îți spune copilul. Ea îți poate contura o imagine a copilului tău la școală. Fie te poate asigura că cel mic se descurcă bine în clasă, fie îți poate oferi detalii despre ce nu îi place la școală. Oricum ar fi, are sens să atenționezi învățătoarea pentru a observa copilul în mod special.

           

          3. Întrebări punctuale pentru învățătoare

          Un alt lucru pe care îl poți face este să-i adresezi învățătoarei câteva întrebări punctuale:

          • Copilul are prieteni?
          • Participă la activități împreună cu colegii?
          • S-a întâmplat ceva anume la școală care l-ar putea face să se simtă trist, supărat sau nefericit?
          • Ar putea cineva de la școală să-l intimideze?
          • Copilul este lăsat în afara grupului în timpul jocurilor?

          Dacă descoperi oricare dintre problemele de mai sus, poți lucra în colaborare cu învățătoarea pentru a ajuta copilul să rezolve problema. De pildă, cadrul didactic te-ar putea ajuta să stabilești anumite zile de joacă împreună cu colegii de clasă pentru a-i crea copilului contextul de care are nevoie pentru a-și face noi prieteni, simțindu-se mai confortabil. În plus, învățătoarea poate lucra cu copilul la clasă cu scopul de a-i dezvolta abilitățile de care are nevoie pentru a se afirma.

          Citește și:

          “Dacă nu faci ce îți cer, îți iau telefonul!” 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi copilul

          Oameni de știință: Jocurile video pot ucide copiii cu probleme cardiace nediagnosticate

          4. Discută cu consilierul sau cu psihologul școlii

          Unele școli au un asistent social sau un psiholog care poate observa copilul pe parcursul zilei, îl poate evalua și îți poate prezenta o perspectivă psihologică asupra situației. Daca este necesar, poți avea o discuție cu consilierul pentru a vedea dacă există factori acasă care influențează comportamentul celui mic. De exemplu, copilul ar putea fi gelos pe fratele mai mic și dorește să petreacă mai mult timp acasă cu mama lui.

           

          5. Ajută copilul să depășească anxietatea de separare și să devină autonom

          În acest context, este nevoie să-ți ajuți copilul să depășească anxietatea de separare pentru a se integra în colectivitate.

          Într-un final, dacă descoperi că cel mic nu are o altă problemă în afara faptului că îi este greu să se despartă de tine și să plece de acasă, câteva sfaturi îți vor fi utile:

          • Explică-i copilului că toți copiii de vârsta lui merg la școală deoarece învață lucruri importante și interesante
          • Apoi, încearcă să te adaptezi ritmului în care se mișcă cel mic. Te poți așeza jos, lângă copil, și îi poți spune: „Știu că îți e greu să pleci”, în timp ce îl ajuți să se îmbrace.
          • Poți motiva copilul vorbindu-i despre lucrurile plăcute pe care urmează să le facă la școală: „Am face mai bine să ne grăbim. Prietena ta/prietenul tău te așteaptă lângă vestiar”.
          • Unii părinți îl motivează pe copil să se îmbrace inițiind un concurs pentru a vedea cine se îmbracă mai repede sau setând un cronometru și spunându-i copilului: „Să vedem dacă te poți îmbrăca înainte să sune ceasul”.

          Pe măsură ce trece timpul, rezistența copilului față de mersul la școală va scădea, mai ales după ce copilul se va atașa de prieteni, de cadrele didactice și de activitățile de la școală.

          Totuși, nu te speria dacă refuzul reapare după un weekend, după o perioadă de răceală sau după o vacanță în care a petrecut un timp special plăcut acasă, cu familia, și s-a simțit foarte bine. Îți poți ajuta copilul să parcurgă procesul de reacomodare la școală cu răbdare, ori de câte ori e necesar, până când nu va mai fi nevoie. 

          Citește și:

          „De ce numai pe-al meu îl necăjesc colegii?” 5 soluții de la Oana Moraru pentru a ajuta copiii să pună limite

          Un copil controlat nu poate fi un copil responsabil. 5 moduri de a educa responsabilitatea

          Sursa foto: ambermb, Pixabay

           

          Vrei să afli ce fel de părinte ești?

          Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

            Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

            Oameni de știință: Jocurile video pot ucide copiii cu probleme cardiace nediagnosticate

            0
            Sursa foto: Pixabay
            Jocurile video multiplayer de război par a fi cele mai periculoase pentru copiii cu probleme cardiace nediagnosticate

            Jocurile video de război multiplayer de tipul Call Of Duty pot provoca aritmii cardiace care pun în pericol viața copiilor cu afecțiuni cardiace nediagnosticate, arată un raport științific.

            Cercetătorii declară că au descoperit un tipar neobișnuit specific copiilor care își pierd cunoștința în timp ce joacă jocuri video.

            Ei avertizează că jocurile de război multiplayer au fost cele mai frecvente declanșatoare pentru asemenea episoade.

            Astfel, într-un raport publicat în revista “Heart Rhythm”, oamenii de știință i-au îndemnat pe părinții ai căror copii se confruntă cu episoade de pierdere de cunoștință să meargă cu ei la un specialist în sănătatea inimii.

            “Jocurile video pot reprezenta un risc serios pentru unii copii cu aritmie cardiacă; ele ar putea fi letale la pacienții predispuși la aritmie cardiacă nerecunoscută anterior”, a declarat cercetătoarea care a coordonat studiul, Dr. Claire M Lawley, citată de SkyNews.

            Potrivit acesteia, “copiii care își pierd brusc cunoștința în timpul jocurilor video ar trebui să fie evaluați de un specialist în cardiologie, deoarece acesta ar putea fi primul semn al unei probleme grave de inimă”.

            Citește și:

            “Dacă nu faci ce îți cer, îți iau telefonul!” 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi copilul

            Sondaj: Peste un sfert dintre elevii de gimnaziu și liceu declară că li s-au cerut fotografii nud

            Jocurile video nu sunt “alternativa sigură” pentru sporturile competitive

            Dr. Claire M Lawley și colegii din echipă au realizat o revizuire sistematică a literaturii de specialitate, alături de alte studii, pentru a descoperi cazurile de copii cu pierdere bruscă a cunoștinței în timpul jocurilor video.

            Dintre cele 22 de cazuri identificate, jocurile de război multiplayer au fost cel mai frecvent declanșator. Unii copii au murit în urma unui stop cardiac.

            Afecțiunile ritmului cardiac, inclusiv tahicardia ventriculară polimorfă catecolaminergică (CPVT) și sindromul QT lung congenital (LQTS) de tipurile 1 și 2, au fost cele mai frecvente cauze.

            Totodată, studiul a constatat o incidență mare a variantelor genetice potențial relevante (63%) în rândul pacienților. Cazurile unor copii care și-au pierdut cunoștința în timpul jocului video au dus la diagnosticarea mai multor membri ai familiei cu o problemă de ritm cardiac.

            “Familiile și echipele de asistență medicală ar trebui să se gândească la măsurile de siguranță legate de jocurile video la copiii care au o afecțiune pentru care ritmurile cardiace rapide periculoase reprezintă un risc”, spune Dr. Lawley.

            Citește și:

            Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

            9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]

            Oamenii de știință sugerează că jocurile video nu sunt întotdeauna “alternativa sigură” pentru sporturile competitive, așa cum au fost considerate deseori.

            Conform acestora, în momentul incidentelor cardiace, mulți dintre pacienți erau în stări de entuziasm: fie tocmai câștigaseră, fie pierdeau meciuri, fie erau într-un conflict cu ceilalți jucători.

            Oamenii de știință cer examene de sănătate pentru eSports ca pentru sporturile tradiționale

            “Știm deja că unii copii au afecțiuni cardiace care îi pot pune în pericol atunci când fac sporturi de competiție, dar am fost șocați să descoperim că unii pacienți aveau întreruperi care puneau viața în pericol în timpul jocurilor video”, adaugă un alt cercetător din echipă, Christian Turner.

            Acesta continuă: „Am considerat anterior că jocurile video ar fi o “activitate sigură” alternativă. Aceasta este o descoperire cu adevărat importantă. Trebuie să ne asigurăm că toată lumea știe cât de important este să fie verificată atunci când cineva a avut un episod de pierdere a cunoștinței în aceste circumstanțe.”

            Chiar dacă acest fenomen nu este unul obișnuit, studiul a constatat că devine din ce în ce mai răspândit.

            “După ce am îngrijit copii cu tulburări de ritm cardiac timp de peste 25 de ani, am fost uimit să văd cât de răspândită este această prezentare emergentă și să constat că unii copii chiar au murit din cauza ei”, spune cercetătorul Dr. Jonathan Skinner.

            Potrivit acestuia, persoanele care se înscriu în competiții în eSports ar trebui să fie examinate pentru potențiale probleme de sănătate în același mod ca sportivii care participă la competițiile sporturilor tradiționale.

            Citește și:

            Copilul își face rău pe termen lung și nu te ascultă? 5 pași pentru a-l ajuta să ia decizii bune

            1 din 5 tineri își dorește să devină celebru. Efectele social media asupra Generației Z

             

            Sursa foto: Monika Baechler, Pixabay

             

            Vrei să afli ce fel de părinte ești?

            Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

              Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.