Să îi refuzi copilului tău 15 minute de așteptare este o crimă. Iar să-i dai telefonul la vârsta de 2-3 ani este la fel cu a-l hrăni cu ciuperci psihedelice, susține Oana Moraru, consultant educațional și fondatoarea școlii private Helikon.
Într-o postare pe contul său de Facebook, Oana Moraru descrie o situație în care mamele a doi copii de 2-3 ani le-au dat celor mici telefoanele mobile, pentru a vorbi în liniște, privându-i de oportunitatea de a observa lumea din jur, ceea ce le afectează dezvoltarea armonioasă.
Redăm mai jos postarea Oanei Moraru:
„Așteptau și ele în parcare, ca noi, la un centru de testare drive-in. Cei doi copii, de cam 2-3 ani, în cărucioare. Ambii cu telefonul.
Cât au stat copiii cu ochii în ecran, au trecut pe lângă ei doi porumbei în dans frumos de împerechere. S-a așezat și o rândunică pe capota unei mașini. A trecut și o mașină de pompieri. Câțiva pufi au nins în aer. În fața lor, pe aleea de vis-a-vis creștea un copac uriaș care reușișe să spargă asfaltul cu rădăcinile lui puternice. O fetiță cu trotineta a făcut câteva viraje neașteptate, ca o balerină.
Nici unul dintre cei doi copii nu a văzut nimic din toate astea. Ochii și mintea lor au stat în agățare pe un cântecel strident, cu multe frame-uri rapide și colorate la fel de strident. Mamele au discutat liniștite, pe bordură.
Copiii care nu sunt ajutați să devină martori prezenți și angajați la ceea ce reprezintă momentul viu de aici și acum sunt victime sigure ale depresiei, ale anxietății, ale decuplării de sine. Atâta viață curge printre noi, atâtea semne sunt în jur despre cine suntem. Nu avem niciun drept să le furăm asta celor care sunt în plin proces de configurare a minții.
Șederea ca atare, fără niciun stimul care să le deturneze mintea, este, uneori, unul dintre cele mai complexe și intense exerciții intelectuale și emoționale pentru copii. Mintea învață să caute, să simtă, să creeze o hartă a locului și a momentului. De aici, din momentul acesta zero, se nasc viitorii poeți sau matematicieni. Sau oamenii cu șansă la sănătate mentală.
Să refuzi copilului tău 15 minute de așteptare este crimă. Să îi îndeși telefonul sub ochi este absolut același lucru cu a-i servi la micul-dejun ciuperci psihedelice.”
În anii de școală, exercițiile de scriere sunt printre cele mai eficiente mecanisme de dezvoltare a gândirii, cu antrenarea etajelor ei, de la recunoaștere și memorare la ordonare, clasificare, analiză, sinteză și creație. Abilitatea copiilor de a scrie text devine o competență fundamentală pentru viitorul lor. Dar uneori copiii, indiferent de nivelul de inteligență sau de competență în alte arii ale dezvoltării, se confruntă cu dificultăți sau neplăcere în privința scrisului. Cum pot fi sprijiniți acești copii la școală? Ce pot face părinții acasă, încă din primii ani de viață ai copilului lor, pentru a-i dezvolta inteligența emoțională, imaginația și creativitatea, pentru a-i cultiva reziliența și determinarea?
În cartea aceasta, Oana Moraru le propune părinților și profesorilor informații și soluții practice despre cele mai eficiente metode de învățare a scrisului. Ultimul capitol este povestea fetiței Oanei, de la naștere la anii studenției, cu exemple inedite despre cum scrisul a propulsat-o pe o linie școlară de succes.
Oana Moraru, fondatoare a Școlii Helikon, profesor, formator și publicist pe teme educaționale, cu o experiență de 30 de ani în învățământ, răspunde în această carte la întrebarea: Cum îi învățăm pe copii să citească, să gândească critic și, mai ales, să le placă lectura?
Descoperă metode detaliate, exemple practice pornind de la poveștile Olinei Ortiz și activități distractive pentru părinți și copii.
Părinții și profesorii sunt instructori de zbor, copiloți doar pentru o scurtă vreme, iar lectura este cel mai puternic instrument de orientare în viață.
Meseria de părinte este un job full time care de multe ori nu este apreciat așa cum se cuvine.
Părinții sunt acele persoane care asigură prezența blândă și susținătoare de care are nevoie o familie pentru a fi unită.
Însă, a fi părinte nu este o misiune ușoară. Este un job cu normă întreagă care necesită multă energie și timp, însă care oferă și satisfacții extraordinare! Nu există nimic mai puternic decât relația dintre părinți și copiii lor.
Cei de la site-ul spiritbutton.com au adunat, într-un articol, o serie de citate pentru părinți care să ne ajute să vedem ce face un părinte bun și să ne apreciem mai mult pe oi înșine, cât și pe părinții noștri. Asta deoarece munca zilnică pe care o fac părinții nu este niciodată suficient de apreciată.
Iată 31 de citate adevărate și frumoase despre părinți și parenting:
1. „Nu există părinte perfect. Așa că fii unul real.” – Sue Atkins
2. „Un tată bun este o sursă de inspirație și de cumpătare. O mamă bună este rădăcina bunătății și a smereniei.” – Dr. T. P. Chia
3. „A fi părinte… Este despre a călăuzi generația următoare și a o ierta pe cea precedentă.” – Peter Krause
4. „Există doar două moșteniri durabile pe care sperăm să le oferim copiilor noștri. Una dintre acestea sunt rădăcinile, iar cealaltă, aripile.” – Johann Wolfgang von Goethe
5. „Cel mai bun tip de părinte care poți fi este să conduci prin propriul exemplu.” – Drew Barrimore
6. „Unul dintre cele mai mari daruri pe care un părinte le poate oferi unui copil este să-l ajute să-și descopere talentele.” – Sean Covey
7. „Iubirea unui părinte este întreagă, indiferent de câte ori este împărțită.” – Robert Brault
8. „Nu este nicio prietenie, nicio dragoste precum cea a părintelui pentru copilul său.” – Henry Ward Beecher
Psihologul Isabela Georgescu îi îndeamnă pe părinți să nu subestimeze efectul toxic al Halloween-ului modern asupra copiilor
Expunerea copiilor mai mici de 7-8 ani la sărbătoarea Halloween-ului denaturat comercial duce la formarea unor programe subconștiente distructive care îi pot afecta pe termen lung, avertizează psihologul și hipnoterapeutul Isabela Georgescu, master trainer Theta Healing și Life & Business Coach.
Isabela Georgescu prezintă, într-o postare publicată pe contul său de Facebook, originile Halloween-ului, modul în care a fost reinterpretat în prezent și efectele potențiale asupra dezvoltării psiho-emoționale a copiilor.
Isabela Georgescu, psiholog, hipnoterapeut, master trainer Theta Healing și Life & Business Coach
În acest context, psihologul face un apel către părinții responsabili pentru a-și proteja copiii de expunerea la efectul toxic al acestei sărbători.
Cum a apărut Halloween-ul
Psihologul Isabela Georgescu prezintă originile Halloween-ului:
„Rădăcinile acestei sărbători All Hallows Eve (conform numelui inițial) se găsesc în Samhain-Anul Nou Celtic – un moment în care era sărbătorită moartea/retragerea naturii. Pe măsură ce lunile devin mai reci și recoltele sunt finalizate, vegetația Mamei Pământ începe să se usuce, anumite animale intră în hibernare și cumva lumea încetinește. Mai simplu spus, Samhain era sărbătoarea încheierii unui ciclu al naturii și intrarea într-o perioadă de odihnă”.
Totodată, precizează specialistul citat, se considera că, în noaptea de 31 octombrie, „lumea spiritului este și mai activă, iar morții sunt liberi să se deplaseze în planul fizic, deoarece Mama Pământ este primitoare față de aceștia, ea însăși trăind încheierea unui ciclu de viață al naturii sale”.
Psihologul aduce în discuție și perspectiva numerologică. „Unul dintre motivele pentru care activitatea spirituală este atât de ridicată în cadrul acestei sărbători se datorează vibrațiilor datei 111. Se consideră că simbolismul celor trei piloni – 111 – întunericul ce se încadrează între 31 octombrie și 1 noiembrie, permite și altor ființe să călătorească între dimensiuni.”
În acest context, pornind de la această deschidere către lumi, în Anglia medievală acestei sărbători i-au fost adăugate elementele costumatului, decorarea grădinilor și a caselor. Oamenii care aveau nevoie să iasă din casă în seara de 31 octombrie se mascau sau se costumau (aidoma morților) pentru a nu fi recunoscuți de spiritele ce se credea că vizitau planul fizic și pentru a se proteja de orice spirite care le-ar putea face rău.
Totodată, coșuri cu mâncare, în special cu dulciuri, erau lăsate în afara casei, astfel încât spiritele să fie hrănite și mulțumite, fără să intre în case. Dovlecii erau sculptați pe interior și era pusă tămâie aprinsă pentru a-și proteja familiile.
Halloween-ul modern afectează echilibrul emoțional-mental al copiilor
Toate aceste practici s-au transformat în Halloween-ul de astăzi, care este o „denaturare comercială completă a sărbătorii”, spune psihologul și hipnoterapeutul citat.
Potrivit acesteia, problema nu este atât prelucrarea comercială a sărbătorii, ci „reinterpretările aduse ce afectează echilibrul emoțional-mental al copiilor, în perspectiva de ansamblu a vieții. Transpunerea în personaje terifiante, ce fac apel la moarte, este transmisă ca fiind chiar foarte distractivă pentru copii.”
Isabela Georgescu reamintește cum funcționează subconștientul copiilor:
„Până în vârsta de 7-8 ani, subconștientul copilului preia întreaga informație ce îi este transmisă sau la care este expus, fără a o filtra în niciun fel. Cu alte cuvinte, crede orbește tot ce i se spune și vede. Ulterior, programele nou create se manifestă aproximativ 95% în întreaga sa viață, pe pilot automat.”
În acest context, continuă psihologul, „expunerea la tema Halloween-ului contrafăcut, prin costumarea în personaje macabre, prin decoruri terifiante, prin colindatul trick-or-treat, în melanjul frică-amuzament, creează în mintea unui copil o pleiadă de programe distructive subconștiente.”
Isabela Georgescu dă 7 exemple de programe subconștiente distructive care se pot forma odată cu expunerea copiilor mai mici de 8 ani la tema Halloween-ului așa cum este promovată în prezent:
1. Obțin plăcere trezind frica în ceilalți.
2. Teama celorlalți mă amuză/mă distrează.
3. Distracția înseamnă frică.
4. Sunt amuzant/distractiv (doar) dacă îi sperii pe cei din jurul meu.
5. Primesc ceea ce vreau dacă sunt înfricoșător (îi sperii pe ceilalți).
6. Lumea în care trăiesc nu este un loc sigur pentru mine.
7. Moartea este distractivă. (Acest program generează pe viitor iresponsabilitate și lipsă de discernământ față de propriile lor acțiuni).
Conform psihologului, programele de mai sus stau la baza tulburărilor psihice, de anxietate, depresive, de comportament sau de personalitate, care se pot manifesta ulterior în viața copilului.
La final, Isabela Georgescu își exprimă speranța că aceste informații îi vor ajuta pe părinți să conștientizeze și mai mult rolul pe care îl au în modelarea mental-emoțională a copiilor lor.
„Vă invit să nu subestimați efectul toxic pe care îl are această sărbătoare asupra copiilor, să le spuneți povestea din spatele Halloween și să vă gândiți de două ori înainte ce fel de semințe alegeți să plantați în inimile și mințile lor”, conchide psihologul Isabela Georgescu.
Înainte de a-și asuma maternitatea, femeia trebuie să se asigure că este pregătită pentru acest pas
Declarațiile recente ale Deliei referitoare la decizia de a deveni mamă au împărțit România în două tabere.
O astfel de decizie nu poate fi luată în locul altei persoane și nici nu este un rol care trebuie asumat din cauza presiunii celor din jur, consideră Ildiko Opriș, terapeut de cuplu și familie, fondatoarea unei clinici pentru sănătatea femeilor.
Așa cum ne pregătim pentru fiecare etapă din viața noastră, indiferent că vorbim despre studii sau carieră, la fel planificăm la nivel mental și emoțional și momentul în care vom face pasul spre familie, căsnicie și copii. Decizia de a deveni părinte este una dintre cele mai importante, având în vedere că rolul asumat este pentru toată viața, spune Ildiko Opriș, fondatoarea clinicii Femina’s Med, într-un comunicat de presă.
Ildiko Opriș, terapeut de cuplu și familie
Iată câteva întrebări pe care e necesar să le punem în balanță atunci când cântărim decizia de a deveni mamă:
Este esențial să fii mamă?
Este absolut obligatoriu?
Dacă nu îți asumi acest rol, înseamnă că ești o persoană egoistă?
Este absolut necesar să îți asumi un rol cu atâta încărcare emoțională chiar dacă nu îți dorești?
Ești oare incompletă dacă recunoști că a fi părinte nu este pentru tine?
Schimbă în bine venirea unui copil, relația ta de cuplu?
Te împlinește sau mai degrabă te încurcă un nou venit în viața ta?
Potrivit psihologului citat, este necesar să ne răspundem la toate aceste întrebări înainte de a deveni mamă, deoarece, după venirea pe lume a bebelușului, regretele nu își mai au rostul.
„Tocmai pentru că aceste întrebări nu au fost puse la momentul potrivit, sunt femei care intră apoi în depresie pentru că și-au asumat un rol pentru care nu erau pregătite”, precizează Ildiko Opriș.
Cum își poate da seama o femeie că este pregătită să devină mamă
„E simplu: când toate acțiunile și energia se îndreaptă către acest gând”, este răspunsul lui Ildiko Opriș.
Potrivit acesteia, dacă motivul amânării este situația financiară, lipsa locuinței proprii sau a unui job suficient de bun, „ar fi mai bine să ne uităm în interiorul nostru, pentru că sunt șanse mari să fim în căutarea de scuze. Uneori, acesta este un semn că nu suntem suficienți de curajoși să recunoaștem că, de fapt, nu dorim să ne asumăm un rol atât de important și de altfel ireversibil. De multe ori nu ne putem da seama dacă aceasta dorință ne aparține sau dacă vine din presiunea exterioară a societății.”
Instinctul matern
Subiectul instinctului matern este unul controversat și multe femei se întreabă dacă îl stăpânesc sau nu. Uneori, acesta este și motivul pentru care amână momentul în care vor deveni mame.
„Eu le recomand femeilor ca, înainte de a-și asuma acest rol, să se consulte cu un specialist care le poate ajuta să își dea seama dacă sunt pregătite să facă acest pas. Pe parcursul a 2-3 ședințe, își vor clarifica gândurile și își vor putea răspunde singure la toate întrebările”, spune Ildiko Opriș.
Totuși, o femeie care nu își dorește deocamdată să își asume maternitatea poate fi afectată din punct de vedere psiho-emotional de presiunea socială.
„Familia tradițională a fost construită după un model rigid ce trebuie urmat: până la 30 de ani căsătoria, în următorul an copilul! Femeia modernă care dorește o carieră înainte de toate și recunoașterea persoană poate fi acuzată că este egoistă, deoarece nu dorește să sacrifice libertatea în favoarea creșterii unui copil”, explică terapeuta citată.
Cu toate acestea, continuă ea, „femeia trebuie susținută indiferent de alegerea pe care o face”.
Deși se presupune și se vorbește despre existența instinctului matern, acesta nu se declanșează imediat ce se naște copilul. Astfel, există posibilitatea să nu se declanșeze natural.
„Ca și relația de cuplu, și cea cu bebelușul se construiește. De aceea încurajez mamele să caute sprijin în familie și să ceară ajutorul atunci când se simt copleșite, iar dacă starea de tristețe persistă mai mult de șase săptămâni, să ceară ajutorul unui specialist”, susține Ildiko Opriș.
Conform acesteia, „nevoia de susținere în această perioadă este necesară pentru echilibrul psiho-emoțional al mamei deoarece ea transmite acest echilibru și bebelușului. Modul în care mama răspunde nevoilor lui definește viitoarele relații ale copilului la maturitate, iar dacă aceasta nu se simte pregătită pentru acest rol bebelușul va deprinde un atașament nesigur ce îl va afecta în toate relațiile din viața sa.”
Terapeuta de cuplu și familie este de părere că „orice femeie are dreptul să facă propriile alegeri în viață, indiferent că prioritățile sale sunt familia și copilul sau cariera sau călătoriile”.
Ildiko Opriș oferă un exemplu din practica sa, cazul unei cliente de 35 de ani care, după o carieră de succes în domeniul finanțelor, a decis că își dorește cu ardoare un copil. După câteva intervenții de inseminare și FIV eșuate, a apelat la consiliere psihologică pentru a înțelege ce i se întâmplă. Așa, a descoperit că, de fapt, își dorea foarte mult să viziteze India, iar un copil mic ar fi împiedicat-o să ajungă atât de departe. Teama ei era aceea că își va dezamăgi soțul. Soțul a fost invitat la o discuție. Și, surpriză: nici soțul nu se considera pregătit pentru a deveni părinte. Cu toate acestea, după o jumătate de an a revenit la cabinet însărcinată și împlinită spiritual după aventura din India.
Cuvintele și expresiile pe care le folosesc părinții și educatorii la adresa copiilor au puterea de a-i influența într-un mod profund. Spre exemplu, în copilărie, băieții au nevoie de mai multă încredere și libertate de a face singuri lucrurile. Iar fetele au nevoie de grijă și protecție. Modul de adresare și comportamentul față de ei se răsfrânge asupra dezvoltării lor comportamentale. Prea multă libertate sau prea multă protecție destabilizează dezvoltarea lor armonioasă.
În opinia psihologului Lenke Iuhoș, unii părinți și profesori utilizează de multe ori expresii negative, care îi afectează pe copii în moduri foarte profunde, atât de profunde încât întreaga lor viață de adult va fi construită după acel tipar.
Iată 3 expresii negative pe care psihologul îți recomandă să le eviți în comunicarea cu copilul tău:
1. „Nu faci nimic cum trebuie!”
„Este una dintre cele mai puternice expresii adresate copiilor, deoarece va avea impresia întotdeauna că nu este demn de a face lucrurile corect, va avea mereu sentimente de vinovăție, va eșua adesea nu din lipsa de abilități, ci pentru că se teme ca i-ar ieși un lucru corect, iar inițiativa și creativitatea vor fi inhibate iremediabil”, explică psihologul Lenke Iuhoș, într-un comunicat de presă.
Potrivit acesteia, „în educația alternativă, este mai constructiv pentru copil să folosim mai des expresii de genul Este absolut normal să mai greșești câteodată. Greșelile sunt firești în dezvoltarea copilului, iar ele trebuie privite ca pe oportunități de a învăța”.
Copilul are nevoie să fie învățat să-și cunoască emoțiile, să și le înțeleagă și să le poată gestiona în moduri sănătoase pentru el și pentru cei din jur.
Atunci când cei mici au crize de nervi, ei nu sunt suficienți de maturi încât să știe cum trebuie să le gestioneze mai bine. În loc să țipăm la ei și să escaladăm cearta, am putea utiliza mai des expresii de genul „Este normal să ai emoții negative/rele, hai să vedem cum le putem transforma împreună în emoții pozitive/plăcute!”.
„În acest fel, copiii vor învăța mai repede cum să le accepte și cum să răspundă adecvat atunci când le vor recunoaște ca parte integrantă din dezvoltarea lor”, spune psihologul.
3. „Nu te mai saturi, mereu vrei și vrei!”
„Unii părinți sau chiar profesori le inhibă, poate de cele mai multe ori fără să conștientizeze, dorința copiilor de a-și dori mai mult de la ei și de la viață. Atunci când vor mai mult, de regulă li se reproșează că sunt egoiști, răi sau răsfățați, iar în timp copiii vor învăța mai degrabă să renunțe sau să se resemneze”, explică Lenke Iuhoș.
„Nu e nimic rău în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață. Copilul poate fi educat în acest spirit, dar să știe să facă diferența între lăcomie și generozitate. Educația pozitivă îi încurajează pe copii să-și exprime dorințele într-un mod respectuos față de ceilalți. Expresia care-l va ajuta să se dezvolte mai bine, poate fi: Este normal să vrei mai mult, asta înseamnă că trebuie să muncești să ai. Atunci când integrăm mesaje pozitive, proactive în educația copiilor, în fapt, îi încurajăm pe termen lungă să-și descopere și să-și valorifice resursele interioare, astfel încât să devină peste ani adulți cu o viață echilibrată și armonioasă”, conchide psihologul citat.
Estimările pentru luna septembrie 2022 indică un coș de consum de 11.751 lei pentru o familie cu 4 copii
Asociația Familiilor Numeroase (ASFANU) avertizează că există un decalaj mare între venitul real al familiilor numeroase din România și valoarea coșului minim de consum lunar pentru un trai decent.
Creșterea accelerată a prețurilor afectează direct puterea de cumpărare și nivelul de trai al familiilor care au 3 sau mai mulți copii. În medie, o familie numeroasă nu poate susține real valoarea coșului minim de consum lunar pentru un trai decent, spun reprezentanții ASFANU, într-un comunicat de presă.
Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România a publicat valoarea estimată pentru luna septembrie 2022 a coșului minim de consum pentru un trai decent pentru familiile cu un copil și cu doi copii. Pornind de la aceste cifre, reprezentanții Asociației Familiilor Numeroase au calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru familiile numeroase din România.
Iată, așadar, care este coșul minim de consum pentru pentru un trai decent al familiilor cu copii din România, conform datelor din septembrie 2022:
Pentru o familie cu un copil – 7.112 lei
Pentru o familie cu doi copii – 8.659 lei
Pentru o familie cu 3 copii – 10.205 lei
Pentru o familie cu 4 copii – 11.751 lei
Pentru o familie cu 5 copii – 13.297 lei
Pentru o familie cu 6 copii – 14.843 lei
Pentru calcularea coșului de consum au fost luate în considerare următoarele categorii de cheltuieli:
Rezultatele Studiului realizat de ASFANU despre familiile numeroase arată că cea mai mare pondere a veniturilor familiilor cu 3 sau mai mulți copii, indiferent de mediul de rezidență, se situează între 3.000-4.500 de lei, urmate de familiile cu un venit situat între 1.500-3.000 lei și sub 1.500 lei.
În acest context, conducerea asociației „subliniază necesitatea adoptării de măsuri care să ajute cu adevărat familiile numeroase, mai ales în perioada de iarnă, când nivelul cheltuielilor este foarte ridicat”. Concret, ASFANU solicită plafonarea tarifului la energie electrică pentru întreg consumul realizat de familiile care au în întreținere cel puțin 3 copii, pentru ca toți copiii din aceste familii sa beneficieze de cadrul adecvat dezvoltării.
ASFANU – Asociația Familiilor Numeroase este o structură neguvernamentală care promovează, susține și reprezintă interesele familiilor cu trei sau mai mulți copii. Membrii Asociației sunt familii cu trei sau mai mulți copii.
Bloggers & Parenting Conference 2022 va avea loc pe 11 noiembrie atât fizic, la Hotel JW Marriott, cât și online.
Bloggers & Parenting Conference, cunoscutul eveniment din România dedicat părinților activi în social media și atenți la noile tendințe din parenting, revine cu o nouă ediție, pe 11 noiembrie. Evenimentul va avea loc în format hibrid, cu participanți în sala de conferință de la Hotel JW Marriott, și online, într-o transmisiune live premium.
De mai bine de 10 ani, Bloggers & Parenting Conference, cunoscut anterior sub denumirea de Social Media for Parents, este locul de întâlnire al creatorilor de conținut care abordează și sunt interesați de parenting, psihologie și educație emoțională, sănătate și nutriție.
La fiecare ediție, conferința oferă sfaturi și idei pentru decizii înțelepte despre dezvoltarea copiilor. Totodată, le aduce bloggerilor de parenting și părinților o doză de inspirație pentru subiecte interesante.
La ediția din 11 noiembrie, cu ajutorul vorbitorilor invitați, evenimentul își propune să abordeze subiecte importante și de actualitate din parenting: sănătate și nutriție, sănătate emoțională și educație.
Iată lista vorbitorilor care vor putea fi urmăriți la ediția Bloggers & Parenting Conference de anul acesta:
Urania Cremene, expert în parenting, autoarea programului All About Parenting
Petronela Rotar, psiholog și autor de carte
Gabriela Maalouf, psiholog, psihoterapeut și specialist în NLP Parenting
Diana Stănculeanu, psihoterapeut, expert național în sănătate mintală
Liliana Bock, brand manager, NUK
Raluca Hagiu, Communication & PR Director la Ivatherm
Dr. Monica Păun, medic specialist dermato-venerolog
Dana Papadima, director educațional la Avenor College
Dr. Raluca Ghionaru, medic primar Medicină de Familie și consilier la Colegiul Medicilor din România
Adrian Asoltanie, trainer educație financiară pentru copii și adulți
Cătălina Bucur, jurnalist și autor, Sunnysideup.ro
Elena Caloian, fondator Academia de Robotică
Pe langă conținutul bogat din cadrul conferinței, evenimentul oferă numeroase ocazii de socializare cu vorbitorii invitați, precum și cu alți creatori de conținut și profesioniști din domeniu.
Bloggers & Parenting Conference este un eveniment organizat de Evensys.
Mai multe informații despre eveniment, agendă și vorbitori sunt disponibile pe www.parentingconference.ro.
Pentru a fi la curent noutățile despre Bloggers & Parenting Conference, puteți urmări pagina oficială de Facebook și de Instagram a evenimentului.
Poți face tot ce depinde de tine pentru binele copilului, însă fericirea lui nu este responsabilitatea ta.
„Nu mai suport să o văd cum suferă.”
„Spuneți-mi ce să fac, nu vreau să o mai văd tristă.”
„Mi se rupe inima când îl văd așa.”
Dacă ar putea alege, multe mame ar elimina complet orice suferință din viețile copiilor lor. Ce ar face ele, de fapt, prin acest lucru, ar fi să scape ele însele de suferință. De suferința eșecului de a nu-și putea face copilul fericit.
Educația emoțională care naște asumare
Un copil mic este neajutorat și așteaptă să fie îngrijit, ajutat, susținut, așteaptă să primească iubire, atenție și conectare de la părinții lui, de la adulții de lângă el. Pe măsură ce crește, el dobândește tot mai multe resurse, tot mai multă putere de decizie și de acțiune. Astfel, în timp, devine capabil să aibă singur grijă de el însuși și să-și asume starea sa emoțională și rezultatele acțiunilor sale.
Așa arată un proces firesc de maturizare fizică și emoțională. Un om adult știe că este responsabil de ceea ce simte, de ceea ce face. Și își asumă consecințele emoțiilor, gândurilor și comportamentelor sale asupra vieții sale și asupra celor din jur. În același timp, știe și că fiecare om este responsabil de propriile emoții și acțiuni. Și că eu nu pot fi responsabil/ă pentru emoțiile tale, la fel cum nici tu nu poți fi responsabil/ă pentru emoțiile mele. Acesta este un raport firesc de setare a limitelor emoționale între doi adulți.
Cum abordăm, însă, lucrurile în cazul copiilor? Ei sunt în proces de formare a abilităților de gestionare a emoțiilor și sunt în etapa în care au nevoie să primească de la părinți resurse emoționale pentru a se dezvolta armonios.
În primul rând, e esențial să ne asigurăm că am parcurs noi înșine procesul de maturizare emoțională și că ne asumăm faptul că fiecare persoană este responsabilă de propriile sale trăiri și comportamente. În mod concret, asta înseamnă că nu spunem nimănui, indiferent că avem în față un adult sau un copil, lucruri de timpul „M-ai enervat!” sau „Dacă nu îmi spuneai X, nu aș fi făcut/nu ți-ași fi spus Y” etc.
În al doilea rând, punem limite și facem diferența dintre rolul meu, al părintelui, și rolul copilului. Clarific unde mă termin eu și unde începe copilul. Unde se termină intervențiile mele, responsabilitatea mea și unde încep acțiunile copilului, responsabilitatea lui.
Este foarte important să clarificăm aceste limite, deoarece, în lipsa lor:
Ne vom simți responsabile de tot ce se întâmplă în viața copilului
Atunci când se întâmplă ceva rău, vom simți că e vina noastră, că am eșuat, deși, după ce copilul începe să meargă, alegerile care au dus la rezultat sunt în mare parte ale lui
Atunci când copilul are rezultate bune, vom simți că e meritul nostru și ne vom crea o imagine falsă despre noi, bazându-ne pe rezultatul unei alte pesoane
Copilul nu va avea ocazia să-și clarifice limitele în relația cu tine. Ulterior, nu va ști să stabilească limite nici în relațiile cu alte persoane
Copilul nu va învăța să-și asume responsabilitatea pentru propriile emoții și comportamente
În lipsa unei separări clare, există riscul ca cel mic să fie dependent emoțional de tine, apoi de prieteni, de partenerul de viață, de alți oameni
Suferința face parte din viață. Cum o abordăm?
Chestiunea cea mai delicată este că, orice aș face eu, ca părinte, va exista, la un moment dat, ceva care îi va genera suferință copilului. Oricât l-aș proteja de suferință, copilul o va găsi, într-un final, și nu neapărat din vina mea.
Fiecare persoană, fiecare copil are de parcurs propriul drum al vieții. Unul dintre scopurile pentru care a venit pe Pământ, în această viață, este să învețe anumite lecții. Aceste lecții îl cheamă în permanență.
La școală, nu putem rămâne toată viața în clasa pregătitoare. Teoretic, nu ne împiedică nimic, la vârsta de 40 de ani, înghesuiți într-o băncuță din clasa pregătitoare. Însă, asta nu înseamnă evoluție. Evoluția presupune, în anumite puncte, și suferință.
Procesul de a promova un examen pentru a trece în clasa următoare presupune efortul de a învăța materia, perseverență, poate frustrare, frica de teste sau de examene, presiune. Dacă picăm examenul, s-ar putea să simțim vinovăție, rușine, autojudecată, dezamăgire, furie, neputință, sentiment că am eșuat. Toate acestea reprezintă suferință.
Nu cred că evoluția este posibilă doar prin suferință, însă nici nu mă duc în cealaltă extremă care exclude suferința din drumul evoluției. Schimbarea în sine, renunțarea la vechiul din etapa anterioară pentru a îmbrățișa noul din etapa care urmează, este resimțită ca o suferință. Nu mă feresc de acest cuvânt.
Frica reprezintă suferința încercării de a evita dificultatea sau riscurile asociate unui lucru sau unei acțiuni pe care trebuie sau îți dorești să o faci. Schimbarea presupune suferința renunțării la confortul actual, la control, la vechiul din viața ta, atât de familiar.
Care este responsabilitatea părintelui
În acest context, cu toate eforturile pe care le-aș depune, eu nu îmi pot face copilul fericit. De fapt, nici măcar nu este responsabilitatea mea să-mi fac copilul fericit.
Singura mea responsabilitate la capitolul fericire este să mă fac pe mine fericită. Eu pe mine. Nu partenerul să mă facă fericită. Nu colegii sau prietenii. Nu părinții să mă facă fericită. Nu copilul să mă facă fericită. Nu este responsabilitatea nimănui să mă facă fericită. Este exclusiv responsabilitatea mea să mă fac fericită.
Dacă mă voi preocupa de fericirea copilului meu, s-ar putea să mă pierd în atâtea lucruri pe care ar trebui să le fac pentru ca el să fie fericit: a-i oferi tot ce-i mai bun din punct de vedere material, fizic, al sănătății, al educației, al activităților, emoțional etc. Aici se deschide o cutie a Pandorei, din care nu știm niciodată ce ar putea să iasă. Responsabilitatea pentru fericirea copilului ne poate face să stăm mereu cu frică, mereu în gardă să prevenim orice risc posibil, orice pericol, orice conflict sau suferință prin care ar putea trece copilul. Bineînțeles, este imposibil să fim pe deplin pregătiți pentru orice…
Aici stă ascunsă sursa dramei multor părinți care suferă din cauză că simt că nu pot să controleze toate procesele din viețile copiilor lor și care, în ciuda eforturilor uneori supraomenești pe care le fac, uneori simt că au eșuat să-și educe bine copiii.
Deci, ce putem face noi pentru fericirea copiilor noștri este să ne asigurăm că ne preocupăm de propria noastră fericire, că suntem persoane fericite.
Atunci când, ca părinte, mă preocup de fericirea mea, îi ofer copilului 3 lucruri foarte valoroase:
1.Îi ofer o mamă fericită, cu bateriile încărcate de energie, cu o stare de bine care vine din interior
Atunci când îmi asum starea mea și când am grijă de fericirea mea, îmi este mai ușor să fiu o mamă calmă, răbdătoare, empatică și înțelegătoare. Doar atunci când sunt bine cu mine îi pot oferi copilului acceptare, iubire necondiționată, încredere, empatie, conectare profundă, îi pot conține orice emoție. Și, atunci când îi ofer aceste lucruri copilului, el are o șansă reală să fie fericit în familie, în relația cu mine.
În lipsa stării de bine, mama nu are suficiente resurse pentru a-i oferi copilului ceea de ce are nevoie pentru a fi fericit în familie.
2. Îi ofer un model de persoană care își asumă responsabilitatea pentru propriile emoții și comportamente.
Îi arăt, prin propriul exemplu, ce înseamnă să îți asumi propriile stări, propria fericire, propria stare de bine. Nu pun responsabilitatea stărilor și a comportamentelor mele în cârca nimănui. Astfel, cel mic învață că fericirea lui nu depinde de nimeni din exterior, ci doar de el însuși.
Copilul învață de la noi mecanismele de a-și gestiona emoțiile, învață să-și asume responsabilitatea pentru propriile sale emoții, inclusiv pentru starea lui de bine. El învață să se pună pe primul loc în ordinea priorităților, asigurându-se că, atunci când vrea să ofere, oferă din preaplinul său, nu din propria sa insuficiență și neîmplinire.
Atunci când oamenii oferă din insuficiență și neîmplinire, au așteptări, frici și neîncredere, stări care nu au cum să genereze un răspuns pozitiv de la celălalt.
Un părinte care consideră firesc să-și facă fericit copilul are convingerea că o persoană poate face fericită o altă persoană sau poate chiar că avem responsabilitatea sau chiar obligația de a ne face fericiți unii pe alții. Este posibil ca această persoană să le ceară altor persoane, în special partenerului de cuplu, să o facă fericită. Sau chiar îi poate cere copilului să o facă fericită.
3. Îl scap de responsabilitatea de a mă face fericită
Mulți părinți care consideră firesc să-și facă fericiți copiii consideră firesc și ca, mai devreme sau mai târziu, copiii să îi facă fericiți pe ei. Pe principiul „Ți-am oferit, acum e rândul tău să-mi oferi înapoi”.
Însă, este un contract semnat și asumat doar de una dintre părți. Copilul nu a fost întrebat dacă este de acord cu acest schimb. Și poate, dacă ar fi fost întrebat, ar fi preferat ca părintele să nu îi ofere nimic pentru a nu simți apoi presiunea datoriei și a obligației pe care nu are cum să o contrabalanseze vreodată. Căci ce poți oferi la schimbul propriei tale vieți?.. Astfel, presiunea responsabilității de a-și face părinții fericiți îi poate bloca mult timp pe copii din a-și urma drumul propriei vieți.
Singurul mod în care pot contribui cu adevărat la fericirea copilului meu este să mă pun pe mine pe primul loc în viața meași să-mi asigur propria mea fericire.
Având o stare de bine și echilibru emoțional, precum și abilitatea de a reveni în echilibru de fiecare dată când ies din el, am cea mai potrivită stare pentru a-i oferi copilului iubire și acceptare necondiționate, acea bază de siguranță, susținere și conținere de care are nevoie pentru a ști că este în regulă așa cum este, pentru a rămâne conectat cu sine, pentru a-și descoperi și manifesta propriile talente și, în esență, pentru a-și trăi propria viață.
Află mai multe despre parentingul toxic vizionând înregistrarea unei sesiuni online pe tema „15 semne ale relației toxice părinte-copil”:
Cele mai eficiente moduri de întărire a imunității copiilor nu sunt produsele pentru imunitate.
Mulți copii sunt afectați, în lunile de toamnă, de răceli și viroze. Pentru a-și ajuta copiii să fie cât mai sănătoși, părinții caută și testează diferite soluții pentru întărirea imunității celor mici.
În ciuda acestui lucru, afecțiunile copiilor par să fie tot mai frecvente de la un an la altul, tratamentele pentru întărirea imunității nefiind eficiente, ci doar produse de marketing, este de părere Dr. Egri Eduard, medic specialist în medicina de familie din Sibiu.
„Văd că mulți și tot mai mulți aleargă după așa-zisele tratamente și scheme pentru imunitate, în același timp de la an la an cei mici sunt parcă tot mai bolnavi. Despre marketing numai de bine”, a scris medicul Egri Eduard, într-o postare pe contul său de Facebook.
Medicul vine în întâmpinarea părinților și oferă câteva soluții care, din punctul său de vedere, sunt „cele mai bune „tratamente” pentru imunitate”.
Iată cele 5 soluții pe care le recomandă de Dr. Egri Eduard pentru întărirea imunității copiilor:
1. Alimentație sănătoasă și echilibrată conform vârstei copilului
2. Activitate fizică susținută, ideal în aer liber, indiferent de vreme și anotimp
3. Evitarea factorilor stresanți: conflicte familiale, expunere la ecran etc.
4. Evitarea suprasolicitării copilului: zeci de activități, meditații etc.
5. Respectarea orelor de somn, precum și a perioadei de recuperare după o boală
Academicianul Ovidiu Bojor: „E mai bine să prevenim decât să tratăm”
Un alt specialist care recomandă susținerea corpului printr-o prevenție adecvată este academicianulOvidiu Bojor, fitoterapeut, doctor farmacist, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, în vârstă de 97 de ani.
Iată recomandările pe care le-a făcut recent, în cadrul unei conferințe, pentru întărirea imunității în sezonul gripal:
„E mai bine să prevenim decât să tratăm, chit că e vorba de un simplu guturai sau de o gripă. Întăriți-vă sistemul de apărare al organismului prin odihnă – minim opt ore de somn pe zi, mișcare, alimentație curată și sănătoasă și un stil de viață ordonat.”
Ce e de făcut când apare răceala sau gripa? „Dacă vă alegeți cu răceli și cu gripe, atunci ajutați-vă corpul să lupte cu boala. Țineți aproape de vitamina C naturală, minim un gram pe zi, plus fructe și legume bogate în vitamina C naturală. Goji, măceșe, cătină. Zilnic, atât în formă naturală, cât și sub formă de siropuri, extracte, ceaiuri, infuzii”, recomandă specialistul, citat de romaniatv.net.
Potrivit academicianului Ovidiu Bojor, febra nu este un motiv de panică, deoarece este o reacție de apărare a corpului.
„Ați făcut febră? Nu vă speriați! Febra este o reacție de apărare a organismului și ea arată că luptăm cu boala. Dacă, însă, febra ajunge la cote prea înalte, mizați pe chinină și pe coajă de salcie – infuzii. Sunt antifebrifuge naturale. Respiră pentru viață, respiră pentru sănătate”, a precizat specialistul citat.
Atenție! Înainte de a îi administra copilului orice fel de tratament, indiferent că este naturist sau din medicina alopată, chiar dacă se poate cumpăra fără rețetă, consultă medicul pediatru care cunoaște istoricul medical al copilului!
Fiecare persoană este unică, de aceea nu este suficient să-ți bazezi decizia doar pe recomandările generale pe care le fac specialiștii în spațiul public. Este foarte important ca preparatele, tratamentele, siropurile, pastilele etc. pe care i le administrezi copilului să fie recomandate de medicul pediatru al copilului tău.
Când copilul minte, primul pas pentru a schimba acest comportament este să acționezi urgent pentru a îmbunătăți relația cu el
Ce e nevoie să facă un părinte pentru a-l determina pe copilul său să înceteze să mai mintă și să reînceapă să spună adevărul?
Discutăm în acest articol despre ce depinde de părinte pentru a reface relația de încredere cu copilul, astfel încât acesta să nu mai ascundă lucruri și să nu mai mintă.
Înainte de a continua lectura, asigură-te că ai parcurs prima parte a acestui material, despre cauzele principale care îi determină pe copii să mintă. Articolul te va ajuta să ai un tablou general al situației de fapt și să înțelegi cum s-a ajuns aici:
Așadar, dacă minciunile copilului au ajuns să fie la ordinea zilei, cel mai probabil, o mare parte dintre cele 7 cauze descrise în articolul anterior au fost bifate.
Majoritatea părinților autoritari, care își bazează educația pe condiționare, frică și ignorarea nevoilor și dorințelor copilului refuză să recunoască urmările negative ale acestei abordări.
Totuși, în ciuda criticilor, în ciuda amenințărilor și a pedepselor, în ciuda predicilor moralizatoare, în ciuda umilirilor și a comparațiilor, problema nu se rezolvă. Dimpotrivă, e din rău în mai rău. Copilul continuă să mintă și să se ferească de părinți. În timp, se îndepărtează complet, refugiindu-se în relațiile cu prietenii, colegii sau, mai rău, în grupuri cu interese îndoielnice.
Condiția pentru a reuși
Condiția de bază pentru a ieși din cercul vicios al minciunii copilului este ca tu, părintele, să recunoști că educația autoritară, bazată pe condiționare, frică și nerespectarea persoanei copilului v-a adus până aici.
Și, apoi, să ai deschiderea să descoperi o abordare bazată pe iubire necondiționată, acceptare necondiționată, respect, empatie, înțelegere, deschidere și ghidare.
În punctul în care copilul minte frecvent, cea mai mare problemă nu este cum afli adevărul sau cum să-l determini pe copil să-ți spună adevărul.
Cea mai mare problemă atunci când copilul a început să mintă este ceea ce s-a schimbat și s-a pierdut între timp, astfel încât relația ta cu copilul a ajuns în acest punct.
O relație părinte-copil funcțională este bazată pe:
Iubirea necondiționată a copilului de către părinte
Acceptarea necondiționată
Conținerea emoțiilor copilului de către părinte
Încrederea părintelui în copil și a copilului în părinte
A-i oferi copilului atenție și conectare
A-i oferi un spațiu sigur în care să se poată manifesta sincer și autentic în siguranță
Validări
Apreciere
Respect
Comunicare
Acestea sunt firele invizibile care leagă copilul de părinte. Cu cât lipsesc sau se rup mai multe dintre ele, cu atât copilul se îndepărtează mai mult de părinte, se închide în fața lui, pierzându-și încrederea. Iar asta face ca relația părinte-copil să se tensioneze.
Hai să ilustrăm prin exemple. Îți poți imagina parentingul autoritar ca pe relația dintre un șef care deține puterea și un subordonat care îl ascultă fără să comenteze. Parentingul necondiționat ți-l poți imagina ca pe relația dintre un mentor, un ghid și persoana plină de resurse care îl urmează cu încredere, deschidere și curiozitate.
Dacă simți că îți dorești să construiești această relație bazată pe încredere și respect, în care copilul te ascultă nu de frică sau pentru că este forțat, ci pentru că are încredere deplină în tine și pentru că prețuiește relația cu tine, iată mai jos câteva direcții de acțiune.
Pentru a renunța să te mai mintă, copilul tău are nevoie să faci aceste 8 lucruri:
1. Pune relația cu copilul pe primul loc
Educația unui copil se face doar în cadrul relației pe care adultul o construiește cu acesta. E valabil atât în cazul părinților, cât și al educatoarelor și profesorilor. Blocajele, derapajele, excesele, revoltele, nemulțumirile apar atunci când prioritatea nu este relația părinte-copil, ci obținerea unui anumit comportament din partea copilului.
Expertul internațional în parenting Alfie Kohn spune cum devine mai ușoară educația atunci când părintele pune relația cu copilul pe primul loc.
“Comportamentele neadecvate sunt mai simplu de gestionat – și problemele sunt mai ușor de rezolvat – atunci când copiii se simt suficient de în siguranță cu noi pentru a ne explica motivele pentru care au făcut ceva greșit. Astfel, crește probabilitatea ca ei să vină la noi când au probleme, pentru a primi un sfat sau din dorința de a petrece timp cu noi când au libertatea de a alege acest lucru. Mai mult, când știu că pot avea încredere în noi, este posibil chiar să facă ce le cerem dacă le subliniem cât de important este pentru noi acel lucru”, explică Alfie Kohn, în cartea sa “Parenting necondiționat”.
2. Copilul are nevoie să se simtă înțeles și acceptat necondiționat de tine
Copilul care minte se simte judecat de tine, simte că nu îl accepți, că nu îl înțelegi și că nu ești de partea lui. El a renunțat deja la așteptarea de a primi de la tine înțelegere, acceptare și susținere. De aceea, alege să se separe de tine cât mai mult.
Or, pentru a-l readuce în relația de încredere cu tine, are nevoie să se simtă înțeles, acceptat necondiționat, iubit necondiționat. Are nevoie să simtă că îți pasă cu adevărat de cine este el, de dorințele lui, de preferințele lui. Are nevoie să simtă că ești de partea lui orice s-ar întâmpla.
Desigur, nu te poți preface că îl înțelegi și îl susții doar pentru a-l convinge să-ți spună adevărul, pentru ca apoi să te folosești de ce ți-a spus pentru a-l critica, pentru a-i aduce reproșuri și pentru a-l condiționa. Copilul s-ar închide imediat și îți va fi și mai greu să te apropii de el data viitoare.
E nevoie să lucrezi cu tine pentru a-ți înțelege copilul cu adevărat, pentru a empatiza cu el, ca și cum ai fi în papucii lui și ai simți ce simte el. De multe ori, poate fi suficient să-ți aduci aminte cum te simțeai tu în copilărie în raport cu adulții ca să înțelegi ce simte copilul tău acum.
Alteori, e necesar să faci eforturi conștiente pentru a vedea dincolo de așteptările tale și de cine îți dorești să fie copilul tău, pentru a reuși să-l vezi cu adevărat, așa cum este el, cu darurile, calitățile și abilitățile lui. Pe măsură ce reușești să-l vezi ca pe o persoană minunată și demnă de respect și considerație, poți alege să-l accepți și să-l iubești exact așa cum este. Are atât de mare nevoie de acceptarea ta necondiționată!
Copilul care te minte simte din start că nu ai încredere în el.
“Dar am avut încredere, însă m-a dezamăgit de atâtea ori”, ai putea spune. Sau “Am ales să am încredere, dar el m-a mințit din nou”.
Un lucru pe care nu îl știu mulți părinți este acesta:
Copilul nu are nevoie să-ți câștige încrederea.
Din cauză că majoritatea oamenilor nu au încredere în înțelepciunea vieții, ei își proiectează lipsa de încredere asupra copiilor, scrie Dr. Shefali Tsabary, în cartea sa “Părintele conștient”.În opinia sa, “nu numai că nu e necesar ca odraslele noastre să ne câștige încrederea, ci trebuie să știe că avem implicit încredere, pentru că le considerăm fundamental demne de încredere”.
“Pentru a avea implicit încredere în copiii noștri, noi, ca părinți, trebuie să afișăm un respect elementar și încredere în viață. Măsura în care copiii simt că avem încredere în ei reflectă încrederea sau lipsa de încredere pe care o avem în noi înșine”, explică autoarea în cartea citată.
4. Reconstruiește încrederea copilului în tine
După ce parcurgi procesul de la pasul precedent și înveți să ai încredere în copil, următorul pas este să acționezi pentru a reconstrui încrederea copilului în tine.
Vestea bună este că relația părinte-copil este unică și nu se supune acelorași reguli ca relațiile dintre doi oameni străini. De părinte sau de copil nu te poți despărți, deoarece între cei doi există o legătură de sânge, de neam. Este o legătură mult mai profundă decât așteptările, tensiunile și nemulțumirile.
Astfel, pe măsură ce tu îți schimbi abordarea de parenting și începi să comunici cu copilul având încredere în el, el va simți automat acest lucru și, treptat, va începe să se deschidă.
Iată, câteva lucruri concrete de care să ții cont în acest proces:
Oferă-i copilului ce are nevoie sau ce își dorește fără a-i cere ceva în schimb
Oferă-i posibilitatea să aleagă ori de câte ori se ivește ocazia
Respectă-i alegerile și preferințele
Spune-i perspectiva ta, oferă-i idei și sugestii, însă nu-l obliga să-ți urmeze punctul de vedere. Nu-l obliga să facă ce îi spui doar „Pentru că așa spun EU!”
Orice ar spune sau ar face, fă efortul de a-l înțelege de ce a procedat așa și nu altfel. Copiii au mereu motive întemeiate, e nevoie doar să le descoperim
Orice comportament ar avea copilul, pleacă de la premisa că a făcut tot ce a știut mai bine în acele momente, cu resursele pe care le avea. Efectiv, nu ar fi putut face mai bine atunci.
Indiferent de comportamentul pe care îl are, nu îl mai certa, nu îl critica, nu îl judeca, nu îl compara, nu îl pedepsi
Arată-i empatie atunci când are nevoie
Spune-i explicit lucruri precum: “Am încredere în tine”, “Sunt de partea ta”, “Sunt alături de tine orice s-ar întâmpla”, “Ești important/ă pentru mine”, “Îmi pasă multde ce simți”, “Te iubesc așa cum ești. Nu e nevoie să faci ceva anume sau să fii altcumva pentru ca eu să te iubesc”, “Te poți baza pe mine”, “Sunt aici pentru tine” etc.
Ce faci, însă, în cazul în care copilul continuă să te mintă chiar și după ce ți-ai schimbat atitudinea și ai început să ai încredere în el?
În primul rând, perseverezi cu încrederea necondiționată.
În al doilea rând, îți schimbi perspectiva asupra greșelii.
Multe persoane se grăbesc să judece atunci când cineva, mai ales copilul lor, face o greșeală, în special când știa că nu e bine să facă acel lucru. Însă, această abordare a greșelii îl face pe copil să te mintă. El nu vrea să simtă suferința pe care i-o generează judecata ta, critica ta, neacceptarea ta. Pe care le simte chiar dacă nu îi spui nimic, ci doar le simți în tine.
Totuși, greșelile fac parte din viață. E imposibil să faci totul perfect din prima. În procesul învățării, sunt momente în care lucrurile ies prost. Și e normal să fie așa.
Ce e important în acest context este să nu luăm personal greșelile copiilor noștri. Adică, să nu consideri că cel mic a făcut o greșeală intenționat ca să te supere. Sau că te-a mințit pentru că nu te respectă sau nu îi pasă.
Apoi, e important să-ți ajuți copilul să înțeleagă ce s-a întâmplat de fapt de a ajuns să greșească. “Numai prin înțelegerea motivului ne putem ajuta copiii să își traseze drumul către schimbare. Odată ce copiii înțeleg de ce, totul e mai ușor”, afirmă Dr. Shefali Tsabary, în cartea sa “Părintele conștient”.
Experta în parenting ne recomandă chiar să sărbătorim greșelile copiilor noștri, pornind de la premisa “că avem copii intrinsec binevoitori și care vor să facă lucrul corect, însă care se întâmplă să mai facă greșeli”.
“Exersând curajul de a-și asuma greșelile lor, copiii învață să respecte faptul că greșesc și că au limite, demonstrând în același timp încredere în abilitatea lor de a merge mai departe. Acest lucru le întărește convingerea în propria competență”, spune Shefali Tsabary.
6. Elimină frica din relația cu copilul
Principalul motiv pentru care copilul nu spune adevărul este frica. Îi este teamă că îl vei judeca. Îi este teamă că îl vei pedepsi. Îi este teamă că vei folosi adevărul lui pentru a-l manipula sau pentru a-l umili. Îi este teamă că îți va provoca suferință. Îi este teamă că va fi rău dacă vei afla că a făcut un anumit lucru. De asta te minte.
Însă, se știe inclusiv din doctrina creștină că, acolo unde este frică, nu e loc de iubire.
“În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârșit în iubire.” – Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan.
Așadar, pentru a-ți ajuta copilul să iasă din cercul vicios al minciunii și să înceapă să-ți spună adevărul, elimină frica din relația voastră. Atât fricile tale, cât și frica pe care îl faci să o simtă.
Copilul nu are cum să aibă rezultate bune atunci când acționează din frică, deoarece atunci se află într-o stare de stres, concentrat pe a supraviețui. Pentru a performa, copilul are nevoie să fie într-o stare de încredere, siguranță, relaxare, care îl ajută să fie conectat la resursele interioare și la talentele sale.
Pe măsură ce îi arăți copilului înțelegere, empatie, susținere, iubire și acceptare necondiționate, frica se va diminua și iubirea și conectarea îi vor lua locul.
Rolul tău de părinte presupune să-ți educi copilul astfel încât să devină un adult sănătos, echilibrat emoțional, care se respectă și se iubește pe sine și pe cei din jur, puternic, curajos și valoros, capabil să contribuie la o lume mai bună.
Condiționarea practicată de părinții autoritari presupune ca cel mic să execute ordinele părintelui, să-l asculte fără să comenteze, fără să aibă propriile preferințe și opinii. În funcție de temperamentul său, copilul crescut în condiționare fie devine obedient, reprimându-și emoțiile, gândurile, dorințele și opiniile, fie se revoltă împotriva părinților și, ulterior, a sistemului.
Pentru a ne atinge scopul în educație, e nevoie să fim pentru copiii noștri mai degrabă ghizi, mentori, coachi care să-i ghidăm în viață pornind de la dorințele și nevoile lor, cu încrederea că sunt persoane minunate și au toate resursele pentru a reuși.
E important să păstrăm această perspectivă în contextul în care copiii noștri vor trăi într-un viitor despre care nu știm mare lucru. Ce putem face este să-i ajutăm să dobândească abilități care să-i ajute să aibă o relație bună cu ei înșiși și cu lumea din jur, să-și gestioneze emoțiile, să comunice eficient și să se adapteze într-un mod sănătos la lumea în schimbare.
8. Angajează-te să mergi consecvent pe acest drum al parentingului conștient
În fine, ultimul, dar poate că cel mai important pas este să iei decizia de a merge pe calea parentingului conștient și necondiționat și să-ți reconfirmi acest angajament de fiecare dată când apar provocări în relația cu copilul.
Nimic nu îi induce mai multă confuzie unui copil ca un părinte care nu se hotărăște ce tehnici de parenting să aplice sau care pendulează între pedepse și empatie, între condiționare și conectare.
De aceea, este important să te gândești bine, să citești mai mult, dacă ai nevoie, pentru a decide ce abordare dorești să aplici de acum încolo în educația copilului tău/copiilor tăi. Ține cont atât de provocările actuale, cât și de unde vrei să ajungi cu educația pe care o oferi, cine îți dorești să devină copilul tău, ce calități, abilități, convingeri, tipare și valori dorești să sădești în el.
Odată ce ai ales să fii un părinte conștient, ferm și blând în același timp, care își iubește și își respectă copilul și îl ghidează să-și trăiască viața la potențialul maxim, cu încredere și curaj, alege să mergi cu consecvență pe acest drum. Chiar dacă vor mai fi momente dificile. Chiar dacă asta presupune unele schimbări mare din partea ta.
Urmând această strategie din 8 pași, ai toate șansele să-ți scoți copilul din blocajul neîncrederii și al minciunii și să-l readuci într-o relație înnoită cu tine, bazată pe încredere, respect, conectare, acceptare și iubire necondiționată. Rezultatele nu au cum să nu apară.
Atenție, acest proces de schimbare a abordării de parenting presupune o schimbare la nivel profund în tine.
Poți încerca să aplici ideile de mai sus doar ca tehnici, însă vei observa că asta presupune un mare efort și un mare consum emoțional din partea ta. Iar atunci când nu ai resurse (ești obosită, nemâncată, stresată, îngrijorată, nervoasă etc.), e foarte posibil să te surprinzi condiționând din nou, amenințând, criticând și țipând la copil.
Fiecare dintre lucrurile de mai sus e nevoie să fie integrat în tine mai întâi, pentru a putea să-l aplici în mod firesc și fără efort cu copilul.
De exemplu, dacă simți că nu-ți poți accepta copilul necondiționat, este foarte posibil să nu reușești încă să te accepți nici pe tine așa cum ești. Și are sens să investești efort, timp și poate și bani într-un proces de lucru cu tine care îți va face și ție viața mai ușoară și mai frumoasă, și copilului.
Dacă simți că e timpul să faci o schimbare de abordare, însă nu știi de unde să începi, te invit să-mi scrii un email pe adresa ana.batca@parenting20.ro și să-mi împărtășești provocările tale. Te asigur că îți voi răspunde pentru a-ți fi alături să găsești cea mai bună soluție pentru tine (rugămintea mea este să verifici apoi răspunsul și în Spam, deoarece e posibil să intre acolo, și să-l muți manual în Inbox).
Dorești să afli mai multe despre cum faci trecerea de la conflicte la o comunicare eficientă cu copilul? Îți recomand să te abonezi la seria de 3 emailuri din care vei afla 7 moduri să folosești conflictele cu copilul în avantajul tău, regulile de aur pentru conflicte constructive și strategia din 3 pași pentru a rezolva orice conflict cu copilul:
Dacă ești curioasă să afli mai multe despre abordarea expertei în parenting Dr. Shefali Tsabary, poți afla mai multe despre cartea „Părintele conștient”:
Având o vastă experiență în lucrul cu familiile, Dr. Shefali Tsabary propune în această carte o soluție ce s-a dovedit utilă pentru crearea și menținerea unor relații armonioase între părinți și copii. Este vorba despre transformarea stilului de parentaj din unul inconștient, transmis ca atare din generație în generație, într-unul conștient, centrat pe nevoile reale ale copilului.
Este o carte de parenting revoluționară care îți va schimba complet percepția despre ce înseamnă să crești un copil. Vei afla nu doar cum să îți iubești copilul necondiționat, ci și cum să îl ajuți să simtă și el acest lucru.
Toate informațiile citate de Alfie Kohn în cartea sa sunt confirmate de numeroase studii de specialitate. Cărțile autorului au fost traduse în peste 20 de limbi.
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
